Supravetuire | 2. REGULI GENERALE

2. REGULI GENERALE

2.1. Cum se supravieţuieşte?

2.2. Pregătirea unei călătorii

2.3. Echipamentul pentru călătorie

2.4. Pregătirea supravieţuirii

2.5. În caz de accident

2.6. Priorităţile

2.7. Învaţă din experienţă

2.1. CUM SE SUPRAVIEŢUIEŞTE?

Supravieţuirea este arta de a scăpa cu viaţă. Nu este o ştiinţă, pentru că regulile pe care se bazează, de altfel foarte numeroase, nu sunt absolute. Folosirea lor depinde de cel care le aplică.

Tehnicile şi soluţiile de supravieţuire sunt vechi de când lumea şi au evoluat împreună cu istoria omenirii. Nici nu e de mirare că tehnica supravieţuirii, a survival-ului, e strâns legată de istoria războaielor şi a devenit aproape o ştiinţă în timpul ultimului război mondial şi după aceea. Foarte mulţi soldaţi, aviatori, marinari, prizonieri care s-au trezit în mare, în junglă, în deşert etc. trebuiau să se descurce – sau să piară – în condiţii cel puţin neobişnuite, neprevăzute de instrucţia militară obişnuită. De exemplu, piloţii şi călătorii unui avion modern, forţat să aterizeze în pustietate, trec în 5 minute, din secolul XXI în epoca de piatră.

Din studierea experienţei celor scăpaţi din accidente au rezultat metode şi soluţii general valabile – bune atât pentru trupele speciale şi profesionişti ai riscului, cât şi pentru turişti şi oameni obişnuiţi. Tehnica modernă de supravieţuire îmbină cunoştinţe antice (de exemplu vânătoarea cu capcane, aprinderea focului prin frecarea a două lemne etc.) cu descoperiri de ultimă oră (de exemplu telefonia mobilă, orientarea în teren cu ajutorul sateliţilor, fizica nucleară etc).

Într-o situaţie disperată trebuie să ştii ce, cum, cat, de unde să iei orice îţi poate oferi natura şi să foloseşti la maximum ceea ce găseşti; cum să atragi atenţia oamenilor, sau posibili salvatori; cum să parcurgi fără hartă sau busolă un teritoriu necunoscut, până ajungi într-o zonă locuită.

Sau, sa ştii cum să-ţi păstrezi sănătatea şi puterile, cum să te vindeci pe tine sau pe alţii, în caz de rănire sau de îmbolnăvire. Mai trebuie şi să fii în stare să-ţi păstrezi curajul şi să-i îmbărbătezi pe ceilalţi membri ai grupului, chiar dacă viitorul nu ţi se pare nici ţie promiţător. Şi mai important este să vrei: dacă vrei, poţi scăpa! Dacă nu vrei rămâi o victimă ( milog, prost sau chiar mort).

Ai dreptate şi când spui (despre o treabă): pot s-o fac, şi când spui: nu pot s-o fac (Henry Ford).

Dar ce înseamnă oare să vrei ceva cu adevărat’? Se spune că odată, un învăţător şi elevul său traversau un lac cu o barcă. Profitând de liniştea călătoriei, discipolul dori să afle cum poate ajunge şi el maestru. Învăţătorul îi răspunse că e suficient să vrea asta cu tărie. Văzând că elevul nu pricepe cum stau lucrurile, la un moment dat, bătrânul îi face vânt în apă. Tânărul, surprins, încercă să se suie înapoi în barcă, dar bătrânul îl prinde de cap şi-l ţine cu forţa sub apă. Tânărul se sufocă, aproape leşină. După câtva timp bătrânul îl lasă în sfârşit să scoată capul afară din apă, să respire şi să se suie în barcă. Tânărul îşi reveni şi mirat întrebă: „Ce mai fu şi asta?” învăţătorul îi răspunse: „Ia zi, ce voiai tu când erai cu capul sub apa?” „Să respir”, zise tânărul. „Voiai tare’?'” „Dar cum altfel!” „Mai voiai şi altceva?” „Nu!”

„Ei vezi,” conchise bătrânul, „asta înseamnă să vrei cu adevărat să vrei ceva la fel cum voiai tu să respiri, când stăteai cu capul sub apă. Nu mai puţin!

La fel e şi cu supravieţuirea: ca să scapi trebuie doar să vrei cu adevărat…

Orice echipament ai sau recuperezi dintr-un accident, trebuie considerat ca un dar de la Dumnezeu. În schimb, dacă îţi lipseşte orice fel de echipament NU trebuie să crezi că eşti deja condamnat la moarte, căci oricând ai la tine: mintea, experienţa, cunoştinţele, mâinile, picioarele.

Dar, ca să poată fi de folos, mintea, cunoştinţele, corpul trebuie să fi fost mereu antrenate, îmbogăţite, ascuţite. Învaţă, învaţă, învaţă mereu. Nu aduce anul ce aduce ceasul!, darea să poţi beneficia de avantajele „ceasului” respectiv trebuia să te fi pregătit pentru el.

Capacitatea de supravieţuire este la fel ca o casă: fundaţia este voinţa de a trăi. Cunoştinţele sunt pereţii casei. Îndemânarea, antrenamentul constituie tavanul. Iar echipamentul este acoperişul casei. Fără unul, oricare dintre aceste elemente, casa nu e întreagă; de fapt, nu e casă.

Atitudinea cea mai bună este exprimată de salutul cercetaşilor: (mereu) gata!

2.2. PREGĂTIREA UNEI CĂLĂTORII

Călătoriile, în afara interesului lor economic, ajută enorm omului să se instruiască, să se educe. Mai ales celor tineri. Deci trebuie să călătoreşti. (Atenţie: orice acţiune omenească e tot un fel de călătorie, o aventură în necunoscut, în viitor. Aşa că...). Dar în orice fel de călătorie (o tură de o zi la munte, expediţie la tropice, concediu la mare, studii în străinătate etc.) pot apărea situaţii grele, de supravieţuire. Partir c’est mourir un peu. (Când pleci, mori puţin) – zice pe drept cuvânt francezul, şi mulţi dintre cei ce emigrează chiar mor de-a binelea.

Înainte de a pleca de acasă, verifică dacă eşti bine pregătit pentru a înfrunta aspectele cunoscute, previzibile ale oricărei călătorii sau acţiuni. Iată o scurtă listă cu întrebări esenţiale:

Cât timp voi fi departe de casă?

– Câtă hrană şi apă să iau la mine?

Hainele şi încălţămintea sunt potrivite? Să iau câte ceva de rezervă?

Ce echipament special îmi trebuie pentru condiţiile specifice ale acestei

călătorii?

Ce trusă medicală, de prim ajutor îmi va fi necesară mie şi camarazilor de drum? Felul şi cantitatea de echipament, pregătirea necesară depind de mulţi factori, dar esenţiale sunt bunul simţ şi logica.

Pregăteşte-te fizic prin antrenamente, de exemplu fă cros, înot, căţărare, călărie, autoapărare etc, sau: dezvoltă-ţi rezistenţa la căldură, sete, frig, la schimbarea fusului orar etc, însă şi rezistenţa psihică, morală: la izolare, întuneric, stres, frică etc; învaţă limbi străine. Citeşte cărţi scrise de supravieţuitori, despre experienţa lor, manuale de supravieţuire.

Atenţie – trebuie nu numai să citeşti, să înveţi, ci mai ales să exersezi, să aplici practic cele învăţate!

Se povesteşte că un savant făcea o călătorie. Când ajunse la o apă mare, angajă un barcagiu să-l ducă pe malul celălalt. In timpul traversării, ca să mai treacă vremea, învăţatul încercă să intre în vorbă cu barcagiul, evident despre ce se pricepea: „Ia zi, ce părere ai despre Platon?” Barcagiul însă, om simplu, nu ştia cine-i Platon. „Cum dom’le, nu l-ai citit pe Platon?” „Nu!”, răspunse indiferent vâslaşul. „Păi, dacă nu l-ai citit pe Platon”, zise învăţatul, „ai pierdut jumătate din viaţă.” Barcagiul se minună, înghiţi în sec, dar vâsli mai departe. Intelectualul mai încercă o discuţie despre Kant, cu acelaşi rezultat, şi se lăsă păgubaş. Întâmplarea făcu să vină deodată, din senin, o vijelie mare care răsturnă barca. Atunci barcagiul îl întrebă: „Ştii să înoţi?” învăţatul răspunse, zbătându-se de mama focului: „Nu ştiu!” „Ei vezi”, adăugă barcagiul, „acum o să-ţi pierzi toată viaţa!”

Sau altfel zis: degeaba te pricepi la calculatoare, marketing, management, afaceri ş.a.m.d. dacă nu ştii să alergi, înoţi sau să te porţi.

Pericolele unei călătorii pot fi de natură:

subiectivă (care depind de om): încrederea excesivă în forţele proprii; inconştienţă; neştiinţă; condiţie fizică şi/sau echipamente insuficiente ori necorespunzătoare; nepricepere etc.

obiectivă (produse de Natură): factori meteorologici, sau climatici; drumuri nepracticabile; alunecări de pietre, zăpadă etc.

Oricât de bine ar fi pregătită o călătorie, riscul sau pericolul nu poate fi complet eliminat.

Studierea condiţiilor de călătorie. Cu cât vei cunoaşte mai bine dinainte locurile şi oamenii pe unde vei călători, cu atât şansele să ajungi cu bine la capăt cresc. Studiază cu atenţie hărţile, fă rost de cât mai multe informaţii despre terenul, clima, vremea, felul vegetaţiei, animalele pe care le vei întâlni.

Studierea condiţiilor geografice, meteorologice, etnografice etc, din zona pe care intenţionezi s-o străbaţi este de importanţă vitală. Pentru aceasta există numeroase posibilităţi: cărţi, hărţi, muzee, ghiduri, Internet, cluburi, cadre didactice, alţi călători etc.

Climatul temperat este cel mai răspândit pe glob. El oferă şanse mari de survival chiar fără să ai cunoştinţe şi îndemânări speciale. Însă alte zone, cu alte climate, necesită cunoştinţe deosebite, adecvate vezi la #13.

Planificarea călătoriei sau a acţiunii

Prevederea este mama înţelepciunii

Împarte planul (obligatoriu scris, NU verbal) de desfăşurare a expediţiei sau călătoriei în etape:

a) de pornire;

b) de atingerea ţelului;

c) de odihnă – recuperare.

Stabileşte clar scopurile şi calendarul fiecărei etape. Stabileşte soluţiile şi comportarea în caz de accidente cum ar fi: defectarea vehiculului, boală, transportul victimelor (vezi # 2.4).

Nu planifica viteze prea mari de deplasare sau termene prea scurte. Obligaţia de a respecta un plan prea ambiţios, prea greu, duce la epuizare, la greşeli de gândire, la pagube.

Necesitatea de a face rost de apă din surse locale va influenţa mult alegerea traseului.

E important şi cum începi o treabă, dar mai mult contează felul cum o termini. Aşa că verifică des îndeplinirea planului – de către tine sau de către alţii. Încrederea e bună, dar controlul e sfânt!

Controlul medical: fa-ţi un control medical şi stomatologic cât mai cuprinzător. (Pe vremuri, englezii care plecau să lucreze sau să stea în colonii, la tropice, îşi scoteau preventiv toţi dinţii, chiar cei sănătoşi, şi puneau proteze dentare; ştiau că nu vor găsi vreun dentist pe acolo).

Verifică necesitatea injecţiilor de protecţie cerute sau recomandate pentru teritoriile, ţările prin care vei călători. Fă-le pe toate, de exemplu:

– vaccinarea împotriva frigurilor galbene, pentru Africa tropicală şi America de Sud. (Injecţia trebuie făcută cu cel puţin 10 zile înaintea călătoriei şi asigură protecţia timp de 10 ani.)

– protecţia contra malariei, prin pastile înghiţite permanent, începând cu cel puţin o săptămână înaintea călătoriei şi terminând după 4 săptămâni de la întoarcere;

– vaccinarea contra holerei – pentru unele ţări africane;

– vaccinarea contra encefalitei japoneze, pentru călătorii în Thailanda, India, Birmania, Nepal, Cambogia, Vietnam, Corea (Se fac două injecţii la interval de două săptămâni, cu cel puţin două săptămâni înaintea plecării);

– vaccinarea contra hepatitei A (infecţioase) cu gamaglobulină; (Se fac două injecţii la interval de 4 săptămâni care asigură protecţia timp de 3 luni, sau de 9 ani, la varianta mai nouă de vaccin, în două etape), vaccinul contra hepatitei B asigură protecţie 5 ani;

– vaccinarea contra meningitei, pentru călătorii în zonele din sudul Saharei şi o parte din Asia (obligatorie pentru pelerinii la Mecca);

– vaccinarea contra febrei tifoide (protecţie 3 ani), a tetanosului (protecţie 10 ani), poliomielitei (protecţie 10 ani), tifosului ş.a.m.d.

Călătoria în grup. Analizează capacitatea fiecărui membru-candidat de a face faţă greutăţilor care vă aşteaptă (buna înţelegere cu ceilalţi membri e foarte importantă). S-ar putea să fie necesară respingerea celor nepotriviţi, nepregătiţi, neadaptabili sau incapabili.

Discutaţi de mai multe ori planul de desfăşurare a călătoriei sau expediţiei. Stabiliţi responsabilităţile. Numiţi un medic, un bucătar, un mecanic, un şofer, un navigator etc.

Convinge-te că fiecare participant ştie să folosească (practic, nu teoretic) echipamentul disponibil şi că aveţi echipamente sau soluţii de rezervă. Chiar mai multe seturi de rezerve; redundanţa e o dovadă de seriozitate, de profesionalism.

Comunicaţiile. Nu fi secretos, comunică – ţie îţi foloseşte. Nevoia de secret, sau de eroism e o dovadă de slăbiciune şi prostie, nu de înţelepciune şi tărie.

Într-o călătorie la munte, în Deltă etc, informează gazda, cabanierul, Poliţia sau Salvamontul despre intenţiile tale şi ale grupului: unde vreţi să ajungeţi, pe unde, ora, data plecării şi sosirii aproximative. Informează din când în când respectiva persoană sau sediu asupra situaţiei, astfel încât lipsa contactului să declanşeze o alarmare. Navele şi avioanele sunt foarte bine controlate sub acest aspect. În cazul călătoriilor sau expediţiilor lungi în zone izolate, este obligatorie dotarea cu un mijloc de telecomunicaţie (radio, telefon celular – verifică acoperirea zonei respective de către relee şi sateliţi) şi cu un aparat GPS de poziţionare pe suprafaţa pământului (vezi #13.4).

Stabileşte dinainte un program de apel şi de comunicare de două ori pe zi cu centrala de la baza expediţiei, pentru a le anunţa situaţia, poziţia şi intenţiile. De la bază vei primi informaţii meteo şi de altă natură. Tot baza va urmări apelurile de salvare. Se va alege şi verifica din timp frecvenţa radio convenabilă pentru terenul din zona respectivă. Cel puţin doi membri ai grupului trebuie să ştie să folosească telefonul sau radioul.

Dacă nu se realizează două apeluri sau transmisii consecutive, la bază trebuie să intre în funcţiune planul de salvare. Pe de altă parte, când nu reuşeşti să comunici cu baza conform programului, chiar dacă pe teren totul se desfăşoară bine -trebuie să te comporţi ca şi cum s-ar fi întâmplat un accident. Stai pe loc, sau întoarce-te la locul de unde ai comunicat ultima oară – şi aşteaptă sosirea salvatorilor sau alt fel de contact cu ei.

Nu-i încurca şi nu-i pune să te caute degeaba.

2.3. ECHIPAMENTUL PENTRU CĂLĂTORIE

Când pleci într-o călătorie, ia-ţi echipamente cat mai bune (din păcate, ele sunt şi mai scumpe). Îţi vor uşura mult viaţa şi te vor ajuta să ajungi cu bine la ţintă. Cantitatea de echipamente pentru o anumită acţiune rezultă ca un compromis între necesităţi (dictate de: posibilităţile călătorilor, specificul călătoriei) şi posibilităţi (de procurare, transport, autorizaţii etc, plus resursele financiare). Un factor decisiv trebuie să fie şi bunul simţ.

Dacă însă pe teren n-ai ce-ţi trebuie – descurcă-te, improvizează (vezi # 12 – Tabăra şi # 13.2 – La drum).

Echipamentele trebuie încercate şi verificate temeinic înainte de plecarea în excursie sau călătorie: să fie în bună stare, să funcţioneze, să nu strângă etc, să reziste la forţe, uzură, apă, frig etc.

Mai ţine minte şi că: cel mai bun echipament nu face altceva decât ceea ce poţi tu face: sacul de dormit doar păstrează căldura – n-o produce; rucsacul doar înveleşte şi susţine lucrurile – nu le cară etc. Dacă nu eşti cât de puţin antrenat să dormi în frig, să cari greutăţi cu muşchii tăi, să te caţări, să tai lemne ş.a.m.d.

– cele mai grozave echipamente nu-ţi mai folosesc (aproape) la nimic!

Hainele trebuie să fie potrivite ca dimensiuni, să nu împiedice mişcările, să apere de frig şi ploaie – dar şi să aerisească pielea. Totdeauna să ai la tine o manta de ploaie, un schimb de haine, ceva călduros de îmbrăcat.

Aerul constituie izolantul termic de bază, pentru că el transmite doar 7% din căldura pe care o poate transfera sau pierde o ţesătură. Cu cât o haină înglobează mai mult aer, cu atât e mai „călduroasă”. De fapt, căldura e produsă de corp şi se poate doar pierde pe vreme friguroasă; hainele nu fac altceva decât s-o păstreze. Sau, în cazul vremii călduroase, o împiedică să ajungă la piele. Umezeala, transpiraţia măresc de circa 25 de ori transferul de căldură între corp-haine-aerul exterior (în ambele sensuri). Ţesătura poate îngloba aprox. 20% din aerul total al stratului, dar între două straturi se adună 50%, iar rugozitatea suprafeţei reţine 30% – aşa că numărul straturilor de haine este mai important pentru izolarea termică decât grosimea lor (principiul foilor de ceapă).

Îmbrăcămintea pentru vreme rea este organizată în 3 feluri de straturi: Stratul interior (lenjeria), vine în contact cu pielea şi are sarcina să menţină corpul uscat. Preferabil să asigure şi o oarecare izolaţie termică şi să nu absoarbă transpiraţia (cum face bumbacul), ci s-o transmită spre stratul următor (cum fac fibrele sintetice). Lenjeria din bumbac se usucă greu şi răceşte pielea; e plăcută la purtare vara.

Materialele optime pentru stratul interior sunt fibrele sintetice (din poliester, polipropilenă, poliamidă), simple sau în amestec cu bumbacul. Mătasea are bune calităţi termoizolante, dar se rupe uşor şi nu rezistă la umezeală.

Al doilea strat (intermediar) trebuie să fie termoizolant, să preia umezeala de la primul strat şi s-o transfere spre exterior. Cele mai bune rezultate se obţin cu:

– ţesătura gen blană, din fibre sintetice: reţine umezeala în proporţie de maxim 1-5% din propria greutate;

– puful şi fulgii de pasăre (sensibili la umezeală);

– lâna – care încălzeşte chiar şi în stare umedă; dezavantaje: absoarbe multă umezeală (30-40% din greutatea proprie), se usucă greu.

Stratul al doilea poate fi realizat din mai multe foi sau rânduri de ţesătură.

Al treilea strat (exterior) are rolul de protecţie contra intemperiilor: vânt, ploaie, zăpadă. Trebuie să fie cât mai impermeabil faţă de exterior şi totodată permeabil pentru umezeală şi aburii care vin dinspre corp. Ţesăturile din fibre naturale sunt mult mai slabe decât cele sintetice, însă rezultatele cele mai bune le dau membranele sintetice, cum ar fi:

Gore-Tex, o membrană microporoasă, ai cărei pori sunt de aprox. 20.000 ori mai mici decât o picătură de apă şi de 700 ori mai mari decât molecula de abur. Din această cauză Gore-Tex rezistă la presiunea unei coloane de apă de 8 m. înălţime, dar permite trecerea aburului. Este sensibilă la frecare, uzură.

Sympatex, o membrană ultrasubţire din poliester, fără pori. Funcţionarea ei se bazează pe proprietăţile fizico-chimice ale structurii sale: o parte a moleculei atrage apa, o altă parte o respinge. Rezistă la presiunea unei coloane de apă de 10 m. înălţime, dar permeabilitatea faţă de aburi e mai mică decât a Gore-Texului.

O membrană sintetică nu poate fi folosită ca atare pentru confecţionarea hainelor, ci numai între două straturi de ţesături obişnuite, care-i asigură consistenţa, rezistenţa etc. În acest sandviş, membrana poate fi lipită sau laminată de stratul exterior, de ambele straturi sau de nici unul.

Încălţămintea este mai importantă decât îmbrăcămintea (cu băşici la picioare nu mai poţi înainta deloc!).

Cu cât are mai puţine cusături şi cu cât e mai uşoară – cu atât mai bine. (Infanteristul zice că îi e mai uşor să care 5 kg în spate decât 1 kg în picioare). Încălţămintea nu trebuie să strângă deloc piciorul. Forma, mărimea bombeului trebuie să permită mişcarea liberă a degetelor şi totodată susţinerea lor, astfel încât la coborâre ele să nu se lovească sau să se strivească. Talpa trebuie să fie groasă (ca să nu simţi pietrele ascuţite), dar elastică. Preferabil ca bocancul să susţină glezna şi din lateral. Foloseşte ciorapi buni, groşi, din lână; calităţile lor de amortizare, protecţie, termoizolare sunt vitale pentru succesul mersului şi călătoriei.

Pentru uscare, în încălţăminte se bagă hârtie de ziar sau igienică şi se lasă câteva ore să absoarbă umezeala.

Echivalarea unităţilor de măsură a încălţămintei din Europa – Anglia – SUA: 32-1-1; 34-2-2; 35-23/4-3; 36-3V,-3V2; 37-4-4’/2; 38-5-5; 39-57,-6; 40-67,-7; 41-7-8; 42-8-9; 43-9V2; 44-97,-10 72; 45-10-1172; 46-1 l-127r

Trebuie luate toate măsurile pentru evitarea apariţiei băşicilor sau rosăturilor. NU pleca la un drum lung cu încălţămintea nouă, strâmtă. Las-o să se înmoaie şi lărgeşte-o treptat, din timp. Întăreşte-ţi pielea de la picioare frecând-o cu alcool, timp de aproximativ două săptămâni înainte de începerea călătoriei sau marşului. Aplică leucoplast pe locurile sensibile, unde încep rosăturile. Poţi lăsa plasturele lipit câteva zile, până termini marşul.

Taie regulat unghiile şi rotunjeşte colţurile. Nu le tăia prea scurt, deoarece la frig dor.

Cuţitul – este un instrument vital pentru supravieţuire. Dar atenţie: cuţitul este şi o armă albă. Pentru călătoria cu avionul el trebuie ţinut în bagajul din cală, nu-l lua în cabină. Niciodată nu scoate sau arăta cuţitul într-o situaţie încordată. Cuţitul trebuie să fie mereu bine ascuţit şi gata de folosire. Nu-l strica jucându-te cu el, aruncând la ţintă etc. Păstrează-1 în teacă, uns, curat. Respectă-1: Scoate cuţitul numai ca să-l foloseşte.

Cum se alege un cuţit? Chiar şi un briceag e bun, dar când poţi lua numai un singur cuţit, atunci mai bine alege unul cu lama mare şi solidă. Acesta va putea îndeplini eficient şi confortabil toate sarcinile posibile, de la tăierea crengilor până la jupuirea animalelor şi gătitul hranei.

Este preferabil mânerul dintr-o singură bucată, găurit pe toată lungimea ca să treacă prin el coada lamei, prinsă la capăt cu o piuliţă. Mânerele făcute din mai multe bucăţi sau felii, ori cele în care coada lamei pătrunde doar pe jumătate din lungime (si se prinde cu un ştift), sau cele scobite ca să poată conţine diverse ustensile (busolă, ace etc), sunt mai fragile, mai nesigure.

Există diverse feluri de cuţite, unele din ele mai potrivite pentru supravieţuire decât altele:

– Cuţitul pliant (briceagul) poate avea construcţii şi componente extrem de diverse. Menţionez vestitul „briceag al soldatului sau armatei elveţiene”, un campion al utilităţii şi solidităţii. Pentru asigurarea în poziţia „desfăcut” lama trebuie să aibă un dispozitiv cu clichet sigur. Mânerul din lemn sau plastic este mai comod. – Parang-ul este un cuţit malaezian cu lamă mare şi curbă, de aprox. 30 cm. lungime, 5 cm lăţime, 0,750 kg greutate (fig. 2.1). Prea mare pentru folosinţa curentă, parângul este în schimb foarte bun pentru tăiat crengi, copaci, sau la construit colibe, plute. Lama parângului are 3 zone tăietoare: spre vârf – mai fină, pentru jupuit etc; centrală – mai grosolană, pentru retezarea lemnelor şi oaselor; spre mâner – mai fină, pentru cioplire şi alte lucrări mai delicate. Lama curbată şi extinsă în jos, pe principiul satârului, permite aplicarea unei forţe maxime la tăierea lemnelor şi asigură protecţia degetelor. Teaca va avea o clapă pentru reţinerea cuţitului (fig. 2.2). Atenţie: adeseori lama retează cusătura tecii şi poate răni grav mâna sau degetele – deci apucă teaca parângului numai din partea opusa tăişului.

2.1. Parâng (cuţit malaezian)

2.2. Teaca pentru cuţit/parang, cu buzunar pentru piatra de ascuţit

Maceta este un cuţit drept, lung de vreo 70 cm, ca o sabie, folosit în jungla sudamericană la tăierea lemnelor, lianelor, trestiei de zahăr.

Cum se ascute cuţitul: freacă lama pe o piatră: gresie, cuarţ sau granit. Gresia gri moale este mai bună decât cea cu cuarţ (care va zgâria tăişul şi va imprima dungi strălucitoare pe lamă).

Piatra de ascuţit se obţine frecând două pietre până rezultă nişte feţe plane şi netede. Ideal ar fi să ai două suprafeţe sau pietre de lucru: una grosolană şi alta fină. Foloseşte-o mai întâi pe cea grosolană ca să elimini bavurile lamei, apoi pe cea fină ca să ascuţi muchia tăietoare. Scopul e să obţii o muchie durabilă care nu se ciobeşte (fig. 2.3).

2.3. Profilul tăişului a – prea ascuţit, se ciobeşte; b – corect; c – insuficient, se toceşte repede

Pentru a ascuţi lama, ţine mânerul cuţitului cu mâna dreaptă. Aşează, fixează piatra pe o suprafaţă orizontală. Mişcă lama pe piatră după o traiectorie circulară, în sensul acelor de ceas, apăsând muchia cu degetele mâinii stângi şi împingând lama. Menţine constantă înclinarea lamei şi umezeşte mereu piatra. Nu trage lama spre tine când apeşi: apar zgârieturi. Micşorează forţa de apăsare pentru finisarea muchiei. A doua faţă a lamei se ascute prin rotire în sens antiorar.

Sacul de dormit trebuie să fie mare, larg, NU strâmt. Pentru transportul lui este foarte utilă o „husă comprimantă” (cu curele reglabile) care reduce mult volumul sacului.

Umplutura izolantă din fulgi sau puf este mai uşoară şi mai bună decât cea din fibre sintetice. Dezavantajul fulgilor este că după ce se udă îşi pierd capacitatea termoizolatoare şi se usucă greu. Prin folosirea a doi saci de dormit, băgaţi unul în altul, se poate rezista la o temperatură exterioară cu 10-15 grade mai scăzută decât cea asigurată de fiecare sac.

Dacă nu ai cort, înveleşte-te pe tine şi sacul de dormit cu o foaie, prelată sau alt fel de sac impermeabil (dar care să „respire” totuşi).

Rucsacul. Trebuie să fie zdravăn, impermeabil, prins pe un cadru rigid, cât mai îngust şi înalt. Curelele reglabile pentru umeri şi talie (brâu) transmit în mod corect greutatea sarcinii spre şolduri (nu spre umeri). Rucsacul trebuie să stea bine prins (solidarizat) de corp, dar la oarecare distanţă de spinare, pentru aerisire şi reducerea transpiraţiei.

Un cadru metalic exterior este mai bun, chiar dacă măreşte greutatea şi se agaţă de crengi, deoarece pe el se pot prinde sarcini mari, voluminoase, chiar un rănit.

Cum împachetezi? Pentru a nu te dezechilibra, centrul de greutate al rucsacului trebuie să fie cât mai sus şi mai aproape de corp.

Preferabil ca rucsacul să fie înalt şi îngust, NU scund şi lat. Cortul şi alte obiecte grele se pun aproape de corp şi sus (nu jos). Totuşi NU înălţa rucsacul prea mult, căci te dezechilibează la un vânt puternic. Buzunarele exterioare închise cu fermoare sau artei sunt foarte utile, dar dimensiunile lor nu trebuie să ducă la creşterea exagerată a lăţimii sau diametrului zonei şoldurilor (se agaţă de crengi sau colţuri şi te dezechilibrează).

Grupează bagajele şi bagă-le în pungi şi saci de plastic, eventual marcate sau etichetate. Aranjează bagajele cu atenţie, ca să ştii unde este fiecare lucru. Cele de care ai nevoie mai repede se pun deasupra, la îndemână. Alimentele mai moi, perisabile, se introduc în cutii rigide, etanşe.

E foarte important să NU cari bagaje multe şi grele. Studiază şi învaţă să te descurci cu un minim de echipament şi hrană, pentru că succesul şi plăcerea călătoriei depind în mod hotărâtor de reducerea greutăţii cărate. În străinătate se experimentează metoda drumeţiei cu bagaje minimale (ultralight backpacking) – aproximativ 10 kg pentru o călătorie de 8-10 zile în sălbăticie, departe de cabane etc. Învaţă să renunţi (gândeşte, experimentează) la orice bucăţică de bagaj sau echipament de care n-ai nevoie. Cântăreşte orice obiect pe care doreşti să-l iei cu tine. Tu ai grijă de grame, căci kilogramele vor dispărea singure.

Fii mereu aterlt! Orice echipament se uzează sau se strică prin folosire, se deteriorează prin depozitare şi se degradează moral prin trecerea timpului. Fii mereu pregătit să-l repari ori să-l înlocuieşti. Obişnuieşte-te să verifici cu regularitate tot echipamentul, mai ales după ce treci de o porţiune mai dificilă a traseului, după o oprire sau un accident. Inventarierea echipamentului şi verificarea lui, pipăirea buzunarelor, a bunurilor, trebuie să devină o acţiune automată, reflexă (la fel cu repararea, cârpirea urgentă, la prima haltă, a oricărei defecţiuni apărute) înainte de a reporrii la drum.

Întreţinerea echipamentului e o importantă măsură de prevedere, de supravieţuire!

2.4. PREGĂTIREA SUPRAVIEŢUIRII

Prevedere, prevedere şi iar prevedere !

Planurile de salvare. Fii totdeauna pregătit pentru cazul că ceva nu merge bine într-o călătorie. Dar şi acasă: din statisticile privind frecvenţa accidentelor (fracturi, boli etc.) rezultă că locul cel mai periculos din lume ar fi locuinţa personală (!).

De exemplu întreabă-te: ce faci dacă ia casa foc? Dacă aluneci în baie şi îţi spargi capul? Dacă se strică maşina, sau dacă vremea va fi mai rea decât s-a anunţat? Dacă sunteţi mai mulţi şi vă despărţiţi din greşeală, cum vă regăsiţi? Ce faceţi dacă cineva se îmbolnăveşte? Dacă vă rătăciţi?

Sau, obişnuieşte-te şi fii mereu gata să acţionezi sau să reacţionezi (la orice oră din zi şi din noapte; la orice fel de situaţie sau încurcătură): de exemplu, când te descalţi, lasă încălţămintea cu vârfurile orientate spre ieşire ca să te poţi încălţa din mers (aşa fac japonezii, învăţaţi de cutremurele lor foarte dese). Sau, când te încrucişezi cu cineva la o strâmtoare (afara de regula generală că cel mai deştept cedează): la o uşă – prioritate are cel ce iese; pe un drum în pantă – prioritate are cel ce urcă. Nu purta părul lung, despletit (te încurcă la mişcare, luptă etc). Nu purta încălţăminte cu tocuri sau talpa înaltă (te împiedică la fugă, căţărare). Nu sta, nu mânca cu gura deschisă (e inestetic, pot intra praf, insecte). Nu bloca o uşă – a liftului, a troleibuzului, a cinematografului etc. (uşa e a tuturor). Traversează strada perpendicular (nu prelungi inutil durata de şedere pe carosabil, adică pericolul). Nu pleca şi nu merge la drum fără să priveşti din când în când şi înapoi. Într-o pădure umblă îmbrăcat cu haine viu colorate, ca să nu fii confundat cu vreun animal şi împuşcat de un vânător ageamiu. Pregăteşte-te să faci faţă unor şocuri produse de schimbarea bruscă, neaşteptată: a orei sau fusului orar, a temperaturii, hranei sau igienei, de mentalităţi şi culturi, de lumini, zgomot, miros ş.a.m.d.

De asemenea, fă-ţi un plan scris pentru acţiunile necesare: evacuare în cazul unui dezastru natural, de război. Planificarea te fereşte de surprize, de stres. Vei putea să reacţionezi mult mai bine într-o situaţie critică, dacă poţi consulta un plan (chiar nepotrivit, vag) făcut din timp, cu mintea limpede, calmă. Este mai bine să fii pregătit pentru o ocazie pe care n-o vei avea, decât să apară vreo ocazie pentru care să nu fii pregătit.

Planificarea este baza reuşitei, a înaltei performanţe, a profesionalismului.

Trusa mică pentru supravieţuire: poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte, oricând pleci de acasă.

Pregăteşte-o din timp, verific-o şi împrospăteaz-o periodic când n-o foloseşti. Poart-o mereu la tine. N-o lăsa niciodată deschisă pe sol. Pune materialele şi uneltele într-o borsetă (etanşeizată) prinsă la brâu. Sau într-o cutie de tablă, un penar cât mai mic. Lustruieşte dosul capacului pentru a-1 face să reflecte lumina. Cutia se etanşează cu leucoplast (care poate fi refolosit). Pentru ca obiectele din cutie să nu joace şi să sune, spaţiul rămas gol se umple cu vată (care poate servi şi la aprinsul focului).

Trusa (fig. 2.4) trebuie să aibă dimensiuni şi greutate minimă, dar să conţină lucrurile vitale:

1. Chibrituri – impermeabilizate prin înmuierea măciuliei în ceară topită;

2. Lumânare – cioplită, deformată în formă paralelipipedică, pentru a ocupa mai puţin loc;

2.4. Trusa minimă de supravie\uire

3. Amnar (dintr-o bucată de lamă de bomfaier) şi cremene;

4. Lentilă – pentru aprins focul de la soare;

5. Ace (mai multe, cu gaura mare); aţă groasă, tare;

6. Gută, cât mai lungă, cârlige de pescuit, greutăţi (din plumb) pentru undiţă; 7-. Busolă – preferabil umplută cu lichid şi ac fosforescent;

8. Lanternă;

9. Sârmă pentru laţ, capcană – preferabil din alamă, aprox. 1 m lungime;

10. Fierăstrău flexibil – înainte de a-1 împacheta în trusă, scoate-i mânerele §i unge-1. Pentru a-1 folosi, improvizează-i două mânere din lemn sau prelungeşte-1 cu bucăţi de funie, sfoară (vezi #12.5);

11. Trusă medicală – împachetează medicamentele în cutii etanşe, iar în spaţiul rămas gol bagă vată. Pune-le etichete clare cu denumirea, scopul, doza, termenul de valabilitate. Nu le înghiţi cu băuturi alcoolice.

Iată un sortiment minim:

Analgezice – pentru potolirea durerilor mici, moderate (algocalmin etc);

– Aspirină;

– Un dezinfectant general: rivanol, saprosan, apă oxigenată etc;

– Un dezinfectant intestinal – pentru diaree, deranjament stomacal;

– Antibiotice – pentru infecţii uzuale. la o cantitate suficientă pentru un tratament complet;

– Antihistaminice – pentru alergii, înţepături de insecte (clorfeniramin etc);

– Pastile antimalarie;

– Tablete pentru dezinfectarea apei – dacă nu o poţi fierbe;

– Permanganat de potasiu – are multiple întrebuinţări:

– pentru sterilizarea apei de băut se dizolvă 3-4 cristale la 1 1, până apa devine roz (las-o să stea ½ oră); pentru o soluţie dezinfectantă (tratament pentru răni, tăieturi) – roz închis; pentru tratarea ciupercilor, micozelor (de exemplu la picioare) – roşie;

aprinderea focului: amestecă 1 parte zahăr şi 2 părţi permanganat sub formă de praf bine mărunţit; presară între 2 vreascuri uscate; când se usucă bine, lemnul începe să ardă;

semnalizare: aruncă permanganat în apă (de mare etc.) şi zona se va colora, făcând-o vizibilă din aer.

12. Cuţit, bisturie, lame de ras – cel puţin două bucăţi de mărimi diferite; cuţitul poate fi prins cu leucoplast la exteriorul trusei;

13. Cleme chirurgicale – pentru a ţine apropiate marginile unei răni;

14. Plasture – impermeabile, de diverse dimensiuni;

15. Prezervativ, Balon – poate fi utilizat ca vas pentru apă, cu capacitate aprox. 11;

16. Fluier;

17. Zahăr cubic;

18. Spirt solid;

19. Folie de aluminiu sau plastic.

Ar fi bine să înveţi şi să exersezi din timp utilizarea, cât şi reîmpachetarea echipamentului din trusă.

Trusa mare pentru supravieţuire: în afară de trusa mică ar fi necesară şi o sacoşă mai încăpătoare (totuşi nu prea mare), cu lucruri foarte necesare pentru supravieţuire, constând din:

– Sacoşă – impermeabilă, suficient de mare ca să cuprindă o tigaie de tablă cu un sistem bun şi sigur de închidere, cu o agăţătoare sau curea zdravănă pentru a o prinde la brâu, de centură;

– Sobă pliantă din tablă, cu pastile combustibile (din spirt solid etc). Soba şi pastilele se folosesc cu zgârcenie, doar dacă nu se poate face foc cu lemne. Pastilele sunt un excelent mijloc pentru aprinderea focului;

– Rachete de semnalizare – sau artificii. Atenţie: rachetele şi artificiile sunt explozivi! Se vor manipula cu grijă – conform instrucţiunilor. De exemplu: înşu-rubează tubul din trusă pe coada rachetei şi extrage miniracheta din cutie ţinând-o de tub; ţine-1 cu braţul întins; îndreaptă racheta spre cer şi apasă trăgaciul care o aprinde. Nu le consuma degeaba!

– O tigaie din aluminiu, cu mâner pliant – pentru gătit (serveşte şi ca ambalaj pentru restul ustensilelor);

– Lanternă tip creion – fluorescentă, pentru semnalizare;

– Bandă marcatoare, într-o pungă de plastic, impermeabilă;

– Set cu pliculeţe de ceai, cafea, zahăr, lapte;

– Alimente – un tub cu unt, cuburi de supă, ciocolată, sare, polivitamine şi minerale;

– Sac, pătură de supravieţuire, dintr-o folie uşoară, termoizolantă, reflectorizantă – în care nu pierzi căldura şi nu transpiri.

Bagajul sau rucsacul de salvare, pentru bejenie

Fiecare membru al familiei ar trebui să aibă un rucsac, o sacoşă sau o valiză pline cu toate cele necesare, pentru cazul că e silit pe neaşteptate să plece de acasă, să se salveze într-o situaţie de catastrofă. De exemplu, în cazul unei inundaţii, al unui incendiu, accident industrial (scurgeri de chimicale, radiaţii) sau război, pentru supravieţuire trebuie să-ţi părăseşti imediat domiciliul.

Se recomandă ca bagajul respectiv să fie introdus într-un rucsac (fig. 2.5), cât mai ergonomie, mare (cu capacitate aprox. 15 kg), sau o sacoşă prinsă pe un cărucior cu 2 roţi mari.

2.5. Bagajul/rucsacul de salvare 1 – masca de gaze; 2 – raţia intangibilă de alimente; 3 – farmacie; 4 – mănuşi de protecţie ABC/caiet de notiţe, pix/planul de salvare/lanternă/chibrituri; 5 – trusa de toaletă; 6 – rufe, ciorapi etc; 7 – haine; 8 – cizme din cauciuc; 9 – costum de protecţie ABC; 10 – radio, baterii rezervă; 11 – veselă; 12 – diverse; 13 – sac de dormit; 14 – trusă cu documente

Conţinutul bagajului personal de salvare va fi stabilit de fiecare om în funcţie de necesităţile, obiceiurile, gusturile şi puterile sale, dar sunt câteva lucruri obligatorii (atenţie la greutate):

A). Pentru fiecare persoană:

– haine adecvate (rezistente la uzură, impermeabile, termoizolante, greu inflamabile);

– un set de rufe de corp, ciorapi;

– sacul de dormit;

– un set de tacâmuri, veselă (metalică);

– raţia (alimentară) de salvare, adaptată necesităţilor proprii;

– pachetul mic cu actele şi documentele personale (într-un înveliş impermeabil);

– bani;

– echipament de protecţie ABC (mască de gaze, pelerină cu glugă, pantaloni cu ciorapi, mănuşi);

chibrituri şi lanternă (ambalate etanş);

hârtie de scris, caiet şi pix sau creion;

2 suluri cu hârtie igienică;

planul personal de salvare în cazul unei catastrofe;

o trusă de toaletă;

vestă de salvare şi mijloace de semnalizare (pentru cei ce locuiesc pe malul mării sau fluviului, în zone inundabile);

Fiecare copil mic va avea o punguţă impermeabilă agăţată de gât, eu numele, data naşterii, numele şi adresa părinţilor.

B). Pentru o familie:

radio portativ cu UM şi UUS, cu 2 seturi de baterii de rezervă (atenţie la termenul de expirare); telefon mobil;

mijloace de iluminare: lanterna cu baterii de rezervă, 20 de lumânări, chibrituri;

un ceas deşteptător mecanic (mic, uşor);

10 saci de gunoi (din plastic);

– pachetul mare (impermeabil) cu actele familiei (copii autentificate, fotocopii): certificate de naştere, căsătorie, deces; buletine de identitate; adeverinţe de pensie, rentă, impozitare; carnete, livrete de economii, cecuri; poliţe de asigurare; dovezi, contracte, extrase din registrul funciar, cadastru, testamente etc.

Raţia de salvare este o rezervă de alimente pentru 2 zile, care se foloseşte doar în caz de mare necesitate. Ea face parte din bagajul de salvare pentru refugiu. Orientativ poate conţine (pentru o persoană): 200 g conservă de came; 200 g brânză topită; 100 g ciocolată; 100 g nuci, alune nesărate, ambalate în vid; 50 g zahăr.

Alte pregătiri pentru război – vezi la #18.

Cum devii un supravieţuitor:

1. Fă tu ceva! Nu sta, nu aştepta să facă alţii!

2. Nu mai fii „fraier”! Gândeşte cu capul tău! Bazează-te pe logică şi bun simţ!

3. Cere (şi dă) ajutor!

4. Fii optimist! Repetă-ţi: se putea şi mai răul Ai incredere în tine! Eşti în stare să scapi! Nu dispera! Poţi (dacă vrei…). Repetă-ţi mereu aceste idei!

5. Încearcă, greşeşte – numai aşa poţi învăţa! Nu fi excesiv de prudent! Mulţi oameni nu riscă (şi ca urmare nici nu câştigă) deoarece nu au încredere în ei înşişi; le lipseşte pregătirea şi educaţia pentru aceasta. Nu te speria de greşeli, de eşecuri: chiar si maimuţele mai cad din copac.

6. Învaţă, informează-te mereu! Compară ce vezi, ce afli, ce ştii (pentru oricare problemă trebuie totdeauna să obţii, să-ţi imaginezi cel puţin 3 variante de rezolvare), învaţă să sesizezi ocazia. Păstrează o atitudine şi gândire pozitivă (zi: se poate…). Atitudinea mereu deschisă te face să recunoşti ocazia favorabilă trecătoare chiar şi când apare sub forma unui obstacol. Cu cât foloseşti mai multe oportunităţi, cu atât apar mai multe, altele.

7. Nu trăi degeaba. Fii mereu pregătit, gata să reacţionezi. Munceşte, strădu-ieşte-te. Stabileşte ce vrei, scopurile tale imediate, de lungă durată.

8. Acţionează până ajungi la ţel! Nu renunţa!

9. Păstrează-ţi cumpătul, echilibrul!

10. Recunoaşte-ţi greşelile! Nu da vina pe alţii! Orice învăţare şi dezvăţ!

11. Nu te împrăştia în multe direcţii – urmăreşte planul şi ţelul fixat;

12. Investeşte – nu cheltui! Veniturile trebuie să fie cu 15-20% mai mari decât cheltuielile (de orice fel…);

13. Nu te lua după idioţi şi fanatici! Evită-i;

14. Tine seama că după fapta şi răsplată! Toate se plătesc.

15. Dacă ceva nu merge, oricâtă silinţă îţi dai, încearcă din nou, dar procedând exact invers decât făceai înainte!

16. Încearcă totdeauna să faci mai bine decât data trecută, să măreşti randamentul oricărei acţiuni!

17. NU zi: după mine potopul; respectă ca să fii respectat! Să nu crezi că există un singur adevăr, mai ales că adevărul tău ar fi singurul posibil!

18. O linguriţă de prevedere e mai bună decât un butoi de reparaţii.

19. Din când în când fă un bilanţ şi trage concluzii pentru activitatea viitoare!

20. Reciteşte Manualul de supravieţuirel

E important cum îţi organizezi viaţa, dar trebuie să te gândeşti şi la moarte. Pregăteşte-o şi pe ea, nu-ţi lăsa lucrurile încurcate: fă-ţi testamentul, scrie clar, complet, ce, cum au de făcut cei care îţi vor încheia socotelile, datoriile rămase în suspensie (la rude, autorităţi etc). Altfel, ele nu te vor jeli, ci te vor boscorodi.

2.5. ÎN CAZ DE ACCIDENT

Totul e să fii calm!

E prea târziu acum să-ţi pară rău că n-ai urmat un curs de prim-ajutor, sau că nu ţi-ai adus trusa medicală. NU vine nici un doctor sau ambulanţă, NU e nici un spital prin apropiere. TU trebuie să faci ceva. Încearcă să faci tot ce poţi, cu ce ai la îndemână. Nu are nici un rost să renunţi, să cedezi sau să mori. Dacă ai voinţă, poţi scăpa.

Acţionează rapid, hotărât. Însă NU haotic; numai o acţiune logică, constructivă te poate salva pe tine şi pe ceilalţi.

După un accident, calamitate:

A) In primele secunde, dacă pericolul (grav) continuă, trebuie acţionat urgent. Totuşi aminteşte-ţi şi aplică lozinca S-C-O-P:

– S = stai puţin! Respiră adânc, eventual aşază-te pe ceva, încearcă să te linişteşti şi să accepţi faptul că ceea ce s-a întâmplat nu mai poate fi întors din drum. Fii calm – nu te speria!

– C = cugetă! Gândeşte scurt la ce-i de făcut. Cel mai important ajutor pe care-l ai la dispoziţie este creierul tău. Foloseşte-1! Mişcă-te cu grijă. Gândeşte-te acum – ca să nu-ţi pară rău mai târziu (fără însă a pierde timpul cu regrete sau calcule excesive). Nu face nimic – nici măcar un pas – până nu l-ai gândit bine. Adeseori, într-o situaţie de supravieţuire, se fac greşeli şi apar răni – uneori mortale – din cauza acţiunilor necugetate, pripite. Gândeşte mai mult, detaliat, când ai un răgaz la dispoziţie şi scurt, rapid, dacă nu îl ai.

Iar între timp:

  • Luptă – nu renunţa la viaţă;

  • Acţionează: dă din mâini, picioare; fugi, sări, urcă, coboară, înoată, sapă etc;

  • Ajută-te cu, sau de ceva găsit la îndemână, de exemplu foloseşte o haină drept sfoară, funie; sau înfăşoar-o pe o mână, pentru a sparge un geam, a te proteja în lupta cu un om sau un animal, a distrage atenţia unui agresor etc;

  • Comunică: anunţa, avertizează, cere ajutoare, ţipă (pentru a speria agresorul); vorbeşte, tocmeşte-te.

După aceea:

– O = observă! Priveşte în jur. Cântăreşte situaţia şi posibilităţile de salvare. Inventariază tovarăşii, proviziile, echipamentul disponibil, împrejurimile.

– P = plănuieşte! Fă o lista de priorităţi, de măsuri şi de acţiuni cu care să rezolvi problemele urgente. În continuare – respectă planul. Modifică-1 numai dacă apar elemente noi.

E mult mai uşor să plănuieşti într-o situaţie de criză – dacă te-ai pregătit din timp.

Lozinca SCOP poate fi şi trebuie aplicată în orice situaţie de criză din viaţă -nu numai pentru survival.

B) După un timp, situaţia sau pericolul se mai potoleşte sau tu te mai obişnuieşti cu el, poţi acţiona mai relaxat:

1. Verifică starea şi siguranţa celorlalţi membri ai grupului, dacă cineva s-a rănit sau a leşinat; dacă sunt în siguranţă.

2. Mută, transportă victima spre locul cel mai sigur, chiar dacă trebuie cărată pe braţe etc. – în afară de cazul în care pare rănită la coloana vertebrală (vezi la #11 şi #19).

3. Asigură-i căldură (construieşte un adăpost, fă rost de apă, aprinde focul) şi dă-i primul ajutor. Victima trebuie să stea la căldură şi cât mai comfortabil cu putinţă. Dacă este nevoie, sacrifică-ţi hainele.

4. Pregăteşte mijloace de semnalizare, să fie la îndemână.

5. Relaxează-te.

6. Analizează capacităţile tovarăşilor din grup.

Eşti oare tu cel mai potrivit să fii şef? Puneţi ca şef pe cel mai capabil dintre voi. Orice slăbiciune (favoritism, obligaţii mafiote, respect prost înţeles etc.) poate însemna moartea tuturor. Dar nu lăsa şeful singur, de capul lui; verifică-1, sprijină-l mereu. Încrederea e bună, dar verificarea e sfântă.

7. Concepe un plan de acţiune pentru viitor.

8. Să plece cineva sau câţiva după ajutor, Salvamont (vezi la #3).

9. Tovarăşii din grup rămaşi cu victima o încurajează şi o menţin la căldură, îmbunătăţesc amenajarea locului, semnalizează, cer ajutoare, luptă cu întunericul.

Într-o situaţie de supravieţuire corpul şi mintea îţi vor fi solicitate la maximum. Trebuie să faci faţă multor stresuri: frică; durere, boală, răni; frig şi/sau căldură; sete, foame, oboseală; lipsă de somn; plictiseală; singurătate, izolare. Oare vei putea rezista?

N-ai încotro!

Durerea sau febra îţi atrag atenţia asupra unui membru şi organ rănit, bolnav şi te împiedică să-l foloseşti. Este bine să tratezi cât mai repede posibil orice rană, dar uneori trebuie să suporţi şi să învingi durerea pentru a acţiona: să cauţi ajutor sau să eviţi riscul unor noi răni – chiar a morţii.

Cu cât eşti mai bine pregătit, cu atât ai mai multe şanse sa scapi. Dar cunoştinţele trebuie obţinute înainte de a ajunge în situaţia de supravieţuire! încrederea în forţele proprii, sprijinul de care beneficiezi, te ajută să rezişti stresului. Cunoştinţele obţinute îţi permit să învingi oboseala şi lipsa somnului. În afară de voinţă, calmul poate fi dobândit fie temporar – prin medicamente sedative, fie permanent – prin educaţie (meditaţie zen, arte marţiale etc). Sângele rece, siguranţa sunt, de obicei, rezultatul unui antrenament bine făcut şi al cunoştinţelor bine însuşite – din timp.

Începe-ţi pregătirea chiar ACUM (vezi #20).

2.6. PRIORITĂŢILE

Într-o situaţie de criză, stabilirea ordinii de priorităţi şi, corespunzător, a urgenţelor de intervenţie, este primul pas al luptei pentru supravieţuire. Totdeauna problemele trebuie evidenţiate, ierarhizate, ordonate. Ele nu pot fi rezolvate toate deodată. Cine încearcă să tragă cu puşca ascultând muzică, nu va nimeri nici ţinta şi nici nu se va bucura de muzică.

Pentru supravieţuire sunt necesare câteva condiţii sau necesităţi de bază: aer, apă, hrană, foc, adăpost. Oprirea funcţionării organismului uman (moartea) poate fi cauzată de: deteriorarea stării de sănătate (răni, şoc, hemoragie, stop respirator, strivire, boală gravă etc); lipsa apei, a hranei; frigul, căldura excesivă.

Cel mai urgent este primul ajutor medical (vezi #19): opreşte sângerarea, fă respiraţia artificială, tratează şocul – într-un cuvânt, stabilizează problemele acute, ca să te poţi ocupa apoi de ansamblul situaţiei.

Lipsa aerului (oxigenului) şi a respiraţiei este pericolul cel mai grav. Fie că are aer, dar nu mai poate respira (înecare, strivire, stop respirator etc), fie că aerul lipseşte sau e irespirabil (incendiu, fum, gaze, scufundare în apă ş.a.m.d.) omul moare după câteva minute. De obicei există aer din belşug, ceea ce a şi născut zicala că cele mai valoaroase lucruri le căpătăm gratis.

Apa este totdeauna esenţială. (Cum găseşti şi cum foloseşti apa, vezi la #5). Importanţa celorlalte necesităţi vitale depinde de locul în care te afli. Temperatura corpului trebuie păstrată la, sau în jur de, +37°C. Dacă e prea frig (hipotermie) sau prea cald (hipertermie), mori. Păstrează-ţi energia. Nu o risipi (cum faci acasă…) mai întâi acţionând – şi după aceea gândind şi regretând.

Dacă e prea frig, fă un foc (vezi #7); adăposteşte-te, fă o tabără (vezi #12).

Dacă ţi-e foame, procură şi prepară hrana (vezi #16).

Apoi, reacţionează corespunzător situaţiei: dacă eşti prea singur (vezi #3), dacă ceilalţi sunt prea mulţi (vezi #4). Din pustietate revino între oameni: pe jos, pe apă, prin apă, peste munte etc. – vezi #6, 11, 13, 14, 15. Sau rezistă împreju-rărilor potrivnice: de exemplu, incendiu (#8), calamităţi naturale (#17), război (#18) ş.a.m.d.

S-a constatat că doar 20% dintre acţiunile pentru rezolvarea oricărei sarcini produc 80% din rezultate! Raţional este deci să stabilim cât mai repede care sunt problemele prioritare şi cele mai eficiente acţiuni, ca să ne concentrăm forţele şi resursele asupra lor – deci nu asupra celorlalte, mult mai ineficiente.

O altă constatare sau criteriu interesant pentru stabilirea priorităţii unor acţiuni este că treaba care pare cea mai neplăcută este de fapt cea mai urgentă. Aşa că n-o mai amâna, nu căuta scuze pentru inactivitate, ci treci la fapte.

Capacitatea de a sesiza adevăratele probleme sau priorităţi lipseşte însă din educaţia noastră. De obicei pierdem timpul cu fleacuri, iar marile necazuri sau oportunităţi le observăm numai când e prea târziu – şi plătim mai mult.

Iată o mostră de comportare fără a gândi în perspectivă: un avion de pasageri are o avarie şi cade în junglă. Din accident se salvează doar un american, un rus Şi un român. Orbecăind ei prin sălbăticie, sunt surprinşi şi, cu toată împotrivirea lor, capturaţi de nişte canibali. Ajunşi în faţa cazanului în care urmau să fie fierţi, cei trei întreabă dacă nu există vreo cale de a scăpa cu viaţă. Ba există chiar trei mijloace, le răspunse şeful canibalilor, pentru că ne-am mai modernizat şi noi: ori gătiţi o răscumpărare de 1OO dolari, ori acceptaţi să primiţi 1OO de lovituri de bâtă la tălpi, ori acceptaţi să mâncaţi un lighean plin cu excremente. Americanul scoate iute bancnota de 1OO dolari, o dă şi scapă. Rusul zice: eu n-am bani, dar am fost călit de istorie şi rezist la greutăţi; băteţi-mă la tălpi. Suportă el cu stoicism cele 1OO de lovituri şi fu eliberat. Românul le explică: eu sunt sărac, n-am bani; nu rezist nici la bătaie, că sunt mai poet; să încerc cu ligheanul. Se apucă el şi începe să înghită cu noduri murdăria. După ce îl goleşte pe jumătate, se opreşte şi le zice canibalilor care se uitau la el cu scârbă: mi s-a făcut greaţă, nu mai pot să termin; vreau să încerc loviturile la tălpi.

Sălbaticii, amabili, fură de acord şi începură să-l croiască cu ciomagul Românul zbiera de durere ca din gura de şarpe, dar strângea din dinţi gândindu-se la cazanul care aştepta.

Rabdă el ce rabdă vreo 5O de lovituri, apoi le declară canibalilor: nu mai pot rezista la restul bătăii. M-am răzgândit; de fapt, aveam 100 dolari şi acum vi-i dau.

Iată că a scăpat şi el până la urmă – dar cum?

Nimica nu e gratuit pe lumea asta, dar se pot găsi metode pentru reducerea preţului plătit. Le găseşti dacă te gândeşti, dacă te străduieşti! Degeaba ne tot rugăm: i Doamne românului (de la început) mintea cea de la urmă! Cine nu cască ochii – va căsca punga. Dar nu-i suficient doar să vrei, trebuie să şi poţi. Iar pentru a putea, trebuie să te pregăteşti. Fără o pregătire din timp pentru a gândi dibaci, o să rămâi un veşnic surprins: mereu vei reacţiona (în loc să acţionezi) şi vei tot plăti, plăti….

Poate chiar cu viaţa.

Într-o situaţie de criză, nu uita că singura ta sarcină e să scapi, nu să faci vitejii, sau pe grozavul. Englezii zic: cine luptă curajos, dar fuge când nu mai poate răzbi, scapă cu viaţă şi poate să mai lupte şi altă dată. O fi ea „fuga” ruşinoasă, dar e sănătoasă. Însă când fugi, nu alerga până la capătul lumii, ci doar atât cât e nevoie; apoi uită-te de departe la „problemă”, să vezi ce-ai putea câştiga din ea…

Supravieţuirea în natură (survival) este, în general, o activitate de scurtă durată şi trebuie să fie încununată repede de succes: salvare, revenire într-o localitate -altfel devine un fel de aventură prelungită, vieţuire în sălbăticie.

2.7. ÎNVAŢĂ DIN EXPERIENŢĂ

Dintr-o călătorie trebuie să te întorci nu numai cu bani sau lucruri, ci şi cu cunoştinţe, învăţături şi atitudini noi.

Indiferent de domeniul sau de tipul de activitate, e bine din când în când să analizezi acţiunile trecute ca să tragi învăţăminte pentru viitor. E bun şi obiceiul de a nota impresiile proaspete după o călătorie sau excursie turistică – de exemplu deficienţele echipamentului folosit, idei pentru viitoarea acţiune etc.

Pe timpul cât eşti singur, luptând pentru supravieţuire, este foarte folositor să înregistrezi cumva toate evenimentele şi găselniţele, de exemplu plantele comestibile sau alte resurse – într-un furnal de bord. Notează succesele şi greşelile.

Jurnalul cu însemnări devine cu timpul un valoros izvor de informaţii şi învăţăminte. În plus scrierea şi citirea lui îţi va ridica moralul.

Când pierzi nu pierde şi lecţia (respectivă)!

Orice necaz e bun dacă înveţi ceva din el. Altfel, e numai pagubă curată.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s