Medierea de conflicte | Cauzele conflictelor, Rolul Mediatorului si Etapele procesului de mediere.

Termenul “ conflict” provine de la verbul latinesc confligo ere – “a se lupta”, “ a se a se bate“ între ei. Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari violenţei, ca disensiune, fricţiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război.

O abordare a conflictului, prezentă îndeosebi la începuturile cronologice ale cercetării acestei problematici, resimte influenţa credinţei generale în caracterul competitiv, violent, adversativ şi de tip căştig-pierdere.

L. A. Coser a avansat o definiţie care a făcut carieră: “Conflictul este o luptă între valori şi revendicări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”

Ulterior conflictul a început să-şi lărgească semnificaţia, incluzând şi ideea de interdependenţă, colaborare, cîştig- cîştig, alături de cea exclusiv antagonică.

Conflictul este “o situaţie în care oamenii interdependenţi prezintă diferenţe în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor şi intereselor individuale şi interferează în procesul de îndeplinire a acestor scopuri”.

Cauzele conflictelor sunt diverse. Unii autori reuşesc să le reducă la una sau două categorii foarte largi, în vreme ce alţii propun diverse inventare, mai mult sau mai puţin analitice. Iată câteva surse ale conflictelor:

deferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;

nevoile/interesele umane;

comunicarea;

stima de sine;

valorile individului;

nerespectarea normelor explicite sau implicite;

comportamentele neadecvate;

agresivitatea;

competenţele sociale;

cadrul extern;

statutul, puterea, prestigiul

În ceea ce priveşte rezolvarea problemelor se poate face fie prin colaborarea părţilor, fie prin intermediar. Rezolvarea prin intermediar are, la rîndul său, două variante:

intermediarul este ales sau cel puţin acceptat de ambele părţi (mediatorul/conciliatorul/facilitatorul, pe d eo parte, arbitrul, pe de altă parte) sau intermediatorul este impus părţilor (ca în cazul acţiunii legale).

Medierea se desfăşoară după structura rezolvării prin colaborare şi utilizează masiv negocierea. Reamintim că negocierea poate fi o metodă de colaborare, folosită de părţile care îşi rezolvă singure diferendul, sau o

metodă din repertoriul mediatorilor.

Mediatorul, conciliatorul sau facilitatorul, termeni între care diferenţele sunt nesemnificative de la o ţară la alta, este o terţă parte independentă, imparţială, ce are rolul de a ajuta procesul de rezolvare prin care părţile înseşi îşi găsesc soluţia, terţa parte neimplicînduse în conţinutul conflictului.

A media înseamnă a interveni între părţile ostile şi ale conduce spre schimbarea atitudinii şi a percepţiei celeilalte părţi din oponent în partener şi spre rezolvarea conflictului.

Aşadar, medierea implică o formă de intervenţie iparţială din partea unui terş neutru, care nu poate impune o soluţie, dar poate ajuta părţile să o găsească.

Este foarte important ca mediatorul să fi fost solicitat de cel puţin una din părţi şi să fie acceptat de toate părţile.

Ca o definiţie finală, putem considera medierea ca pe un proces de rezolvare a disputelor în care un intermediar profesionist/fomal imparţial şi neutru asistă părţile aflate în dezacord să ajungă la un acord, prin voinţă proprie, prin promovarea cooperării, comunicării şi prin facilitatea negocierilor, acord care le stabileşte comportamentele viitoare şi menţine relaţiile dintre acestea.

Comedierea şi medierea în echipă. Uneori, pentru ca medierea să de arezultate, este nevoie de doi intermediari sua de trei mediatori cu roluri pe care şi le împart cu stricteţe.

Medierea în echipă este o opţiune atunci când:

– părţile în conflic include mai mulţi participanţi;

– conflictul incumbă probleme care reclamă cunoştinţe şi/sau abilităţile

unui specialist;

– conflictul implică aspecte simbolice importante.

Cei doi sau trei mediatori trebuie să lucreze într-o relaţie de cooperare, nu de subordonare, iar compelmentaritatea abilităţilor şi personalităţilor poate fi un avantaj.

Medierea – suveică. Este un gen de mediere care se bazează pe medierea separată, de fapr o succesiune de medieri sau contacte repetate cu ambele (toate ) părţile.

Statutul mediatorului.

Calităţile mediatorului. Numai o persoană calificată, care cunoaşte procesul de negociere, precum şi metodele ce trebuie aplicate în confruntarea cu parteneii dificili, se poate angaja în rolul formal de negociator-mediator: mediatori profesionişti, consiliri, împăciuitori, terapeuţi, jurişti, consultanţi de proces. Există însă şi medierea realizată de persoane fără pregătire specială: managerii şi şefii direcţi, părinţi, vecinii, membrii de familie etc.

Mediatorul implicat într-un proces de mediere, indiferent de formaţia lui de bază, în general are următoarele carcateristici:

– outsider;

– instruit în tehnici de mediere;

– nu este parte la rezultat;

– nu este factor de decizie;

– autoritatea vine din profesie;

– acceptat formal de ambele părţi;

– capabil de a acţiona imparţial;

– văzut drept imparţial;

– poate acţiona împreună cu un mediator neformal.

Pentru a face faşă cu succes unui proces de mediere, terţii implicaţi au nevoie de patru tipuri de abilităţi:

1. abilităţi de a stabili o relaţie de lucru eficientă cu fiecare parte aflată în conflict,pentru a face participanţii să aibă încredere în ei, să comunice liber şi să primească cu simpatie sugestiile;

2. abilităţi de acrea o atitudine de cooperare la părţile aflate în conflict;

3. abilităţi de dezvoltare a unui proces creativ de grup şi de adoptare a deciziilor în grup;

4. abilităţi de a identifica multe infomaţii independente despre chestiunile în jurul cărora gravitează conflictul.

Rolurile mediatorului.

Activităţile mediatorului sunt centrate pe oameni şi relaţiile umane, pe de o parte, şi pe sarcină, pe de altă parte. Centrarea pe persoane şi relaţiile

psihosociale presupune: ascultare activă; confirmarea înţelegerii; impunerea tonalităţii cooperante; încurajarea, urmărirea intereselor grupului şi ale indivizilor, depăşirea eventualelor dificultăţi ale persoanelor de a auzi sau vorbi, meţinerea confidenţialităţii.

Mediatorul va interveni dacă sunt adresate întrebări sau lansate discuţii ce depăşesc limetele vieţii particulare.

Suportul emoţional acordat părţilor poate însmna managementul unor emoţii negative puternice, cu este furia. Mediatorul va încerca să identifice natura emoţiei şi va acţiona diferenţiat, fie înconjurând expresia emoţională, fie înlăturând pe loc cauzele sale, fie întrerupând persoana şi cerându-i să respecte regulile jocului. Ascultarea activă este instrumentul cel mai important în acest scop. De asemenea , va susţine emoţional persoana pentru care este intimidantă aflarea în aceeaşi sală cu oponentul.

Centrarea pe oameni, şi relaţiile psihosociale îl determină pe mediator să-şi asume uneori rolul de consilier, el practicând ascultarea activă, înţelegerea, acceptarea .

Centrarea pe sarcină presupune comportamnet ca păstrarea structurii procesului, echilibrarea participării părţilor, intervenţia directă.

O parte esenţială din atribuţiile mediatorului este aceea de a identifica şi discerne întreinteresele şi poziţiile afişate. Interesele reale sunt reflectate de: ceea ce contează pentru fiecare individ în parte la modul practic, emoţional şi social; ce speră cel mai mult să rezolve; problemele ce-l afectează cel mai mult. Poziţiile sunt, la modul concret, soluţiile proprii cu

care se prezintă părţile la negociere. Acestea constituie un salt direct de la problemă la soluţie.

Etapele procesului de mediere.

Linda Shaw prezintă procesul de mediere organizat pe şapte etape:

1. primul contact cu prima parte – centrat pe explorarea situaţiei, construirea unei relaţii, recunoaşterea sentimentelor, explicarea procesului de mediere, explorarea

ideilor inţiale etc.

2. primul contact cu cealaltă parte – similar celui descris mai sus, cu menţinerea şi reafirmarea confidenţialităţii şi stabilirea imparţialităţii.

3. Pregătirea pentru medierea cazului – vizând alegerea strategiei optime de mediere, stabilirea locaţiei şi calendarului, invitarea şi pregătirea părţilor, pregătirea locaţiei etc.

4. Ascultarea problemelor – este etapa în care părţile îşi expun punctul de vedere fără a fi întrerupte după ce ai loc prezentările, sunt definite şi acceptate regulile de bază ale procesului; consecutiv expuneriloe celor două părţi, are loc rezumarea de către mediator a celor exprimate de fiecare din ele şi stabilirea de comun acord a programului următoarelor şedinţe de negociere.

5. Explorarea problemelor – etapa preuspune selecţionarea principalelor aspecte ale conflictului şi încurajarea comunicării între părţi, în condiţiile în care mediatorul verifică înşelegerea mesajelor şi clarifică opiniile exprimate sau presupunerile.

6. Construirea acordurilor – în această etapă se pregăteşte încheierea procesului de mediere, se insistă pe evaluarea oportunităţilor , opiniilor şi ofertelor pozitive, încurajarea rezolvării problemelor, construirea acordurilor.

7. Încheierea şi urmare – presupune încheierea şedinţei şi terminarea procesului de medierea sau continuarea ,edierii dacă, în afara problemei , a conflictului principal să a acordului obţinut pentru acesta, părţile solicită continuarea medierii pentru explorarea altor conflicte sau probleme descoperite în etapele anterioare.

Medierea este doar unul dintre tipurile de servicii pe care un itermediar le poate oferi pentru rezolvarea conflictelor, dar nu este singurul, nu are valabilitate generală şi nu trebuie confundat, prin extindere, cu însăşi  rezolvarea de conflicte.

Advertise Here

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s