Supravetuire | 19. PRIMUL AJUTOR

19. PRIMUL AJUTOR

19.1. Principii generale Înainte de a îndepărta victima, Urgenţe şi priorităţi, Eliberarea, dezgroparea victimelor, Cum dai primul ajutor, Evacuarea rănitului

19.2. Şocul psihologic

19.3. Urgenţele: hemoragii, plăgi, răni Hemoragia, Hemoragia internă, Rănile, Cangrena

19.4. Oprirea respiraţiei sau a inimii Stopul respirator, Stopul cardiac, Leşinul, Sincopa, Criza de inimă, înecul

19.5. Fracturi, luxaţii, entorse Fractura, Luxaţia, Entorsa, întinderea

19.6. Accidente produse de căldură, electricitate, chimicale Arsuri de la flacără, Electrocutarea, Trăsnetul, Arsuri produse de substanţe corozive, Arsuri de la soare, Insolaţia, Extenuarea, Intoxicaţia respiratorie, Asfixierea cu oxid de carbon

19.7. Accidente produse de violenţă Muşcăturile produse de: om, animale, insecte, înţepătura de albină, viespe, înecarea (cu un obiect), Lovitura la cap, Paralizia, Accidente produse de viteza excesivă, Naşterea accidentală, Boala de iradiere

19.8. Accidente la ochi Orbirea produsă de: Soare, Fulger, Stropi de acid, chimicale, piper, A intrat ceva în ochi, Ochiul învineţit, Cum ajuţi un nevăzător

19.9. Accidente produse de frig Îngheţul (hipotermia), Degeraturile, Boala de tranşeu (la picioare), Insomnia, Paraziţii, Igiena obligatorie

19.10. Accidente de călătorie Băşici la picioare, Urticaria, Răul de mare, Răni produse de apa sărată, Constipaţia, Buzele crăpate, pielea uscată

19.11. Accidente produse de foame Intoxicaţia alimentară, otrăvirea, Intoxicaţia cu chimicale

19.12. Pericolele înălţimii Ameţeala, Sinucigaşul, Răul de altitudine, Flebita

19.13. Boli infecţioase

19.14. Transportul accidentaţilor

19.15. Dă-i mortului o ultimă şansă

19.1. PRINCIPII GENERALE

Primul ajutor are două scopuri principale:

să salveze viaţa accidentatului, şi

– să asigure vindecarea lui fără, sau cu cât mai puţine urmări. Fiecare om trebuie să fie pregătit, să ştie cum se dă primul ajutor. Acordarea primului ajutor e o îndeletnicire care trebuie învăţată şi exersată dinainte (vezi #20.3).

Chiar dacă în continuare sunt indicate numeroase metode şi sfaturi aparent uşor de aplicat (din păcate ele nu acoperă toate accidentele posibile), nu poţi deveni instantaneu un salvator priceput şi îndemânatic. Puţină experienţă practică valorează infinit mai mult decât o tonă de teorie.

Învaţă şi medicină naturală: (auto)masaj, presopunctură, ierburi de leac.

Când nu se poate ajunge la medic sau la spital, uneori supravieţuitorul ori salvatorul trebuie să ia măsuri drastice ca să salveze o viaţă. Unele sfaturi din acest capitol sunt destinate numai pentru aceste împrejurări.

Atenţie: sfaturile şi reţetele din acest Manual pot servi în situaţii grave, de criză, dar nu pot înlocui medicul!

* înainte de a îndepărta victima sau victimele de la locul accidentului:

– Cheamă şi capacitează încă 2-3 persoane disponibile, ca să-ţi dea ajutor, şi dă-le indicaţii precise – nu lăsa nimic subînţeles.

– Cheamă sau trimite pe altcineva după un medic, Salvare, Salvamont etc.

– Potoleşte panica şi îndepărtează persoanele care stânjenesc ori se înghesuie.

– Verifică pericolul imediat al prăbuşirii unor ruine, aprinderii gazelor, ciocnirii unor vehicule, electrocutării etc.

– Caută o trusă de prim-ajutor (în automobilul stricat etc).

– Dă primul ajutor – ţie şi celorlalte victime.

* Stabileşte urgenţele şi priorităţile:

– când sunt mai multe victime – cea cu mai multe răni trebuie tratată prima; dar ocupă-te mai întâi de cei cu şanse, nu pierde timpul preţios cu muribunzii irecuperabili (trist, dar eficient);

– dintre mai multe răni, ordinea gravităţii este:

• întâi stopul cardiac şi respirator;

• apoi hemoragiile mari, otrăvirea, şocul;

• apoi altele.

Procedează cu logică şi blândeţe, pentru ca să nu faci mai mult rău decât bine. Cineva zicea: aproape toţi oamenii mor din cauza leacurilor, a tratamentului,

nu a bolii.

Dacă se poate, examinează victima înainte de a o muta, dar dacă starea de accident sau pericol continuă să existe şi condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, du imediat pacientul într-un loc ferit şi sigur.

* Pentru eliberarea sau dezgroparea şi salvarea victimelor blocate în epave ori sub dărâmături sunt necesare cunoştinţe de specialitate, echipament adecvat (vezi #18.1), un plan de acţiune. La începutul oricărei intervenţii de salvare sau de scoatere trebuie gândit astfel:

Unde (este victima)?

Ce (ameninţă, riscă victima: surpare, foc, apă, gaze etc.)?

Cine (trebuie salvat primul)?

Cum (se poate ajunge până la victimă: traseul de salvare)?

Lucrările de salvare, eliberare, descarce rare pot fi:

– îndepărtarea sau ridicarea dărâmăturilor, a resturilor de vehicul;

– Străpungerea unor pereţi, ziduri, planşee;

– Sprijiniri, consolidări;

– Ocolirea sau tăierea unor ruine, grinzi, planşee, construcţii metalice, uşi deformate – care blochează şi împiedică înaintarea, accesul;

– Evitarea cablurilor electrice sau conductelor cu gaze, apă, combustibil;

– Eliberarea victimelor, în următoarea succesiune: mai întâi capul şi pieptul; acordarea primului ajutor (dă-i să bea apă – altfel moare din cauza şocului); evacuarea din zona periculoasă.

* Cum dai primul ajutor:

a) Păstrează-ţi calmul.

b) Nu schimba poziţia şi locul victimei înainte de a te lămuri de ce suferă.

c) Stabileşte capacitatea de reacţie a victimei, scuturând-o uşor (Însă NU-i zgâlţâi capul sau gâtul). S-ar putea să fie doar şocată, nu chiar inconştientă. Verific-o prin atingerea uşoară cu degetul pe ochi: dacă clipeşte, înseamnă că e conştientă. Niciodată nu ţipa, nu zgâlţâi, nu lovi. Nu o forţa să bea, mai ales băuturi alcoolice.

d) Dacă victima e inconştientă, dar respiră – verifică dacă are hemoragie, dacă este rănită la cap, gât sau la şira spinării (vezi la #19.5).

e) întinde victima pe o suprafaţă plană, fixă. Dacă e nevoie să fie răsucită (de exemplu, stă cu faţa în jos), trebuie rostogolit simultan întregul corp (cap, gât, trunchi ş.a.m.d. -împreună! – vezi la #19.13).

f) Dacă nu respiră – fă-i imediat respiraţie artificială (vezi la #19.4).

g) Dacă n-are puls – fă-i masaj cardiac (vezi la #19.4).

h) Dacă victima nu e grav accidentată, sau după ce primeşte primul ajutor -îşi revine şi e conştientă, aşeaz-o în poziţia de refacere – vezi mai jos.

i) Victima va fi încălzită sau va sta la căldură (dar nu supraîncălzită) iar hainele strâmte ori strânse vor fi desfăcute, slăbite. În anumite cazuri circulaţia sângelui trebuie activată (vezi #19.2), alteori ea trebuie slăbită (vezi #19.3, 19.7).

j) Dă-i să bea (puţin) ceai, apă – dar NU şi celor răniţi la piept, abdomen, sau celor inconştienţi;

k) încurajeaz-o.

* Pentru a aşeza victima în poziţia de refacere (pe o parte – preferabil pe dreapta – fig. 19.1), procedează astfel:

– întinde victima pe spate;

– Stai lângă ea (pe partea dreaptă);

– Ridică-i şoldul drept, întinde-i braţul drept şi bagă-i palma sub şold;

– Ridică-i genunchiul drept şi pune-i talpa pe sol, cât mai aproape de palma de sub şold;

– Apuc-o de haine, la umărul şi şoldul stâng;

– Trage cu grijă victima spre tine, răsucind-o până ce trunchiul ajunge perpendicular pe sol;

– Scoate-i puţin cotul drept de sub piept;

– Bagă-i mâna stângă (cu palma în jos) sub obraz; capul să stea în prelungirea corpului.

19.1. Aşezarea victimei in poziţia pe o parte, de refacere

Alte situaţii de aşezare: Dacă victima:

are faţa roşie – aşeaz-o cu capul mai sus decât picioarele;

are faţa palidă – aşeaz-o cu picioarele mai sus decât capul;

varsă ori pierde sânge pe gură, e rănit la cap, leşinat – aşeaz-o pe o parte (la fel şi accidentaţii care trebuie lăsaţi singuri);

– e rănită la abdomen, are dureri în corp – aşeaz-o întinsă pe spate, cu genunchii ridicaţi şi sprijiniţi (pe un sul gros de haine etc);

– e rănită la plămâni, la piept; respiră cu greutate – aşeaz-o cu pieptul mai ridicat

* Evacuarea rănitului din zona periculoasă:

– Dacă eşti singur cu victima şi evacuarea ei imediată e obligatorie şi vitală: ridică-i trunchiul şi pune-o pe şezut, cu corpul puţin aplecat înainte. Stai în spatele ei şi sprijin-o cu genunchii. Bagă-ţi mâinile pe la subţiorile sale şi adu-i un antebraţ în faţa pieptului. Apucă-i antebraţul cu ambele mâini. Ridic-o şi sprijin-o pe şoldul tău. Retrage-te târând-o (fig. 19.2).

– Pentru alte situaţii – vezi la #19.13.

19.2. Evacuarea unei victime dintr-un automobil

19.2. ŞOCUL PSIHOLOGIC

Mulţi accidentaţi mor nu datorită rănilor, ci din cauza netratării şocului. Şocul psihologic produs de accident încetineşte toate funcţiile vitale, slăbeşte circulaţia sângelui. Şocul se amplifică datorită hemoragiei, durerii, expunerii la intemperii, oboselii.

La ORICE accident şi acţiune de supravieţuire, indiferent de condiţii, victima sau victimele trebuie tratate de şoc.

* Simptome: rănitul este neliniştit, palid, are pielea rece, lipicioasă, îi este frig. Pe frunte îi apare transpiraţie. Buzele sunt decolorate. Pulsul creşte şi slăbeşte până nu se mai simte. Victima poate fi slabă, ameţită, dezorientată, fără capacitate de reacţie, însetată; vomită, leşină (uneori în mod repetat).

* Primul ajutor: trebuie să acţionezi imediat şi prioritar asupra ta sau a tovară-şilor din grup, pentru tratarea şocului (cu excepţia cazului în care există probleme şi mai grave sau mai urgente: stop cardiac, hemoragii etc).

– Tratează-te pe tine:

1. Caută un adăpost contra ploii, vântului şi zăpezii (vezi la #7);

2. Întinde-te jos confortabil, cu picioarele puţin mai ridicate (pentru o mai bună alimentare a creierului cu sânge);

3. Deschide sau lărgeşte hainele strânse, strâmte, fără a provoca însă răcirea corpului;

4. Calmează durerile (dacă poţi) şi tratează rănile;

5. Înveleşte corpul cu haine suplimentare sau pături pentru a-1 încălzi, dar fără să-l supraîncălzeşti (să nu transpire);

6. Bea lichide calde şi dulci, mănâncă biscuiţi şi dulciuri – dar nu o face când bănuieşti o hemoragie internă (vezi la #19.3).

– Când tratezi pe altcineva care e şocat, ia aceleaşi măsuri ca mai sus -plus:

1. Întinde victima pe spate, apucă-i gleznele şi ridică-i picioarele la verticală (fig. 19.3). Ţine-le aşa vreo 15-20 sec, apoi coboară-le, sprijină-le pe ceva (scaun, geamantan etc.) şi lasă-le să stea mai sus decât corpul (vreo 30 cm);

2. Dacă victima îşi pierde cunoştinţa, aşeaz-o cu faţa în jos (să nu se înece cu limba, sângele etc);

3. Încurajeaz-o; vorbeşte-i;

19.3. Primul ajutor în caz ele şoc psihologic

4. Evita zgomotele, panica; fă linişte în jur; nu-i da îngrijiri care nu sunt strict necesare pentru salvarea vieţii (dar nu uita că durerile şi frica influenţează în rău starea generală a victimei).

19.3. URGENŢELE : HEMORAGII, PLĂGI, RĂNI

Primul ajutor în cazul rănilor se face conform unei succesiuni de măsuri:

– Oprirea urgentă a sângerării;

– Calmarea durerii;

– Curăţarea şi pansarea rănii.

Hemoragia – trebuie tratată cu maximă prioritate, chiar înaintea stopului respirator-dar nu înaintea stopului cardiac. Pierderea bruscă a 1/3 din cantitatea totală de sânge din corp produce moartea. Chiar scurgerea unei cantităţi mici de sânge produce o impresie şocantă.

Sângerarea poate fi arterială -cu sânge mai deschis la culoare, care ţâşneşte intermitent prin plagă – cu frecvenţa pulsului. La hemoragia venoasă sângele este roşu închis şi se scurge continuu, fără ţâşnituri. Primul ajutor opreşte sângerarea pentru moment; oprirea definitivă ar trebui făcută de un medic.

Dacă opreşti scurgerea, Natura intervine şi victima se ajuta singură: sângele este antiseptic şi auto-coagulant (se încheagă într-un timp de la câteva secunde până la peste 10 minute).

Când cineva pierde sânge trebuie intervenit URGENT:

-Apasă cu degetele chiar pe rană sau gaură (dacă nu este vreun corp metalic, piatră sau lemn înăuntru). Sau apasă cu degetul pe traseul vasului rănit, într-un punct accesibil. Pe o arteră punctul e situat oriunde între inimă şi rana care sângerează, de exemplu acolo unde se simte artera pulsând. În cazul unei vene, punctul va fi în partea opusă inimii, dincolo de rană.

Această intervenţie imediată creează un răgaz în care se procură materiale şi se pregăteşte pansamentul. Ciupeşte şi apropie marginile rănii cu degetele. Ţine-le mereu apăsate şi strânse – indiferent cât eşti de obosit, murdar sau speriat.

– Pune un pansament: tampon de vată, batistă, basma, direct pe rană, ca să opreşti cât mai bine scurgerea sângelui şi strânge-1 cu o faşă, un fular sau o batistă. NU e obligatoriu ca tamponul să fie foarte curat – deşi ar fi preferabil. Opreşte scurgerea cu orice material ai la îndemână. Nu pierde timpul căutând un material igienic. Totuşi, nu-i băga murdărie în rană.

– Dacă sângele străbate un tampon prea îmbibat, nul arunca, ci adaugă încă unul deasupra.

îndoaie strâns membrul rănit, din articulaţia de deasupra rănii sângerânde; pentru ca membrul să rămână în această poziţie, cele două segmente se leagă cu o faşă, cordon, curea etc.

– Aşază, întinde rănitul astfel încât partea corpului cu rana să fie mai ridicată decât restul corpului.

Nu spăla rana.

Nu curăţa şi nu îndepărta coaja sau cheagul format.

– Dacă scurgerea nu s-a oprit după manevrele precedente, pune-i un garou – o fâşie de cauciuc, un cordon, o cravată sau o curea, cu care membrul rănit se înfăşoară şi se leagă strâns la rădăcină, strangulând artera sau vena până încetează hemoragia.

Eficienţa strangulării creşte dacă sub garou, deasupra arterei, venei găurite se pune un sul de faşă, o batistă împăturită etc.

Garoul este o metoda eficientă, dar periculoasă; se foloseşte numai dacă: celelalte metode indicate mai înainte nu dau rezultate, este amputat un membru, în rană este un corp mare, rana e foarte mare şi are margini zdrenţuite. Strânsoarea garoului (fig. 19.4) trebuie slăbită după fiecare 30 de minute, pentru a lăsa sângele să circule 30-60 secunde prin ţesuturi; altfel, ţesuturile nealimentate cu oxigen se distrug şi membrul se cangrenează.

19.4. Garou

Aşa că: NU strânge prea tare bandajul sau garoul – doar cât e nevoie! NU pune garou la gât.

Transportă cât mai repede rănitul la doctor, la spital.

Nu uita: ţine ridicat braţul sau piciorul cu o rană deschisă, căci în felul acesta presiunea sângelui din membru se reduce şi scurgerea va slăbi, poate chiar se va opri.

Hemoragia internă – poate apărea în cazul accidentelor violente: căzătură, prăbuşire, ciocnire, strivire ş.a.m.d.

* Simptome: rănitul este rece, lipicios, palid. Pulsul este accelerat, dar slab, de-abia se simte. Are tendinţa să leşine. Are dureri. Este neliniştit. Îi slăbeşte acuitatea vizuală, vederea. Este din ce în ce mai însetat. Uneori scuipă sânge -ca o spumă roşie sau ca grăunţele de cafea râşniţa. Excrementele arată ca gudronul sau ca zaţul de cafea, alteori au pete de culoare roşu aprins.

* Primul ajutor: în astfel de cazuri, până la sosirea Salvării, rănitul trebuie să stea nemişcat, culcat, fără sprijin la cap, eventual cu picioarele mai sus decât capul. Fii prudent cu primul ajutor. Nu-i da să bea, dar umezeşte-i buzele cu o cârpă udă. Mişcă-1 cât mai puţin posibil. Are nevoie urgentă de un medic.

Rănile: calmează-i durerea cu un antinevralgic sau algocalmin şi îmbărbătează-1.

Rana trebuie curăţată şi pansată pornind de la ideea clorice plagă accidentală este infectată. Dacă însă nu ai la îndemână pansamente sau materiale sterile, igienice, lasă mai bine rana expusă la aer – după ce opreşti hemoragia.

Ca să ajungi la rană, nu pierde timpul încercând să desfaci nasturi, şirete, capse. Sfâşie, taie, rupe haina (totuşi cu atenţie, astfel încât să poată fi refăcută, cusută, dacă va fi nevoie). Fii atent să NU introduci murdărie în rană, să nu atingi rana cu degetele, să nu fii murdar pe mâini.

Înainte de a extrage corpurile străine din rană, sterilizează vârful cuţitului sau acului prin ardere la flacăra mai multor chibrituri, a unei lumânări.

Spală zona din jurul rănii cu apă şi săpun, apă fiartă, urină, mângâind uşor, mereu cu mâna dinspre rană spre exterior (niciodată în sensul invers). Nu turna dezinfectantul direct pe, sau în rană; foloseşte-1 la curăţirea zonei învecinate. Rana şi zona vecină trebuie lăsate să se usuce înainte de a le bandaja.

După ce cureţi marginile rănii, ai voie s-o tamponezi cu o bucată de pânză curată şi apă cu săpun. Fii cât mai exigent şi scrupulos în privinţa curăţeniei.

Dacă plaga a fost produsă prin înţepare cu un cuţit, ac, ţeapă, curăţ-o apăsându-i marginile pentru a stoarce sângele.

O rană care nu se închide şi nu se vindecă repede (ulceroasă) poate fi tratată eficient prin aplicarea de larve vii (de muşte etc.) pe ea. Acestea se hrănesc cu puroiul, infecţia, carnea putredă – dar ocolesc carnea sănătoasă.

Bandajul trebuie să fie cât mai curat posibil – şi nu prea strâns. E nevoie de un medic; nu uita riscul de infecţie.

Dacă găseşti o trusă de prim ajutor:

– Curăţă rana cu un dezinfectant slab: soluţie de cloramină, rivanol, acid boric, apă oxigenată, permanganat (vezi #2.4) sau apă fiartă şi răcită – dar NU cu alcool sau tinctură de iod (sunt iritante).

– Coase o rană sau o tăietură adâncă cu un ac şi aţă, mătase sau păr din coada calului, ca şi când ai înnădi două bucăţi de pânză. Prima cusătură e la mijlocul rănii: se apropie marginile rănii, se coase, se înnoadă, se taie capetele ş.a.m.d.

Sau aplică una sau câteva fâşii înguste de plasture (în funcţie de lungimea tăieturii), ca să ţină apropiate marginile rănii fără a o acoperi de tot (rana trebuie să „respire”);

– Aplică pe rană o compresă sterilă şi un strat de vată.

– Fixează pansamentul cu leucoplast sau o fâşie de tifon. Pentru ca pansamentul să se susţină bine, înfăşurarea tifonului se va face (fig. 19.5): de la stânga la dreapta; de la extremitatea membrului spre rădăcina lui; suficient de strânsă – ca să menţină pansamentul, dar destul de slabă ca să nu stânjenească circulaţia sângelui; se începe cu câteva spire de fixare la distanţă de o palmă de locul plăgii, iar nodul de sfârşit al fesei să nu fie pe rană; fiecare spiră va acoperi jumătate din lăţimea celei precedente (ca la moletiere).

Cangrena – este distrugerea ţesutului, a cărnii, datorită neoxigenării, a lipsei de sânge. De obicei, mai înainte de apariţia cangrenei zona se umflă, devine palidă – apoi roş-albăstruie.

Când apar astfel de semne prevestitoare, înseamnă că ceva e prea strâns, în neregulă: imediat trebuie slăbite garourile, atelele, bandajele de deasupra zonei respective.

După ce ţesutul moare, nimic nu-l mai poate vindeca şi reînvia.

19.4. OPRIREA RESPIRAŢIEI SAU A INIMII

Oprirea respiraţiei sau a inimii lipseşte organismul de oxigen şi produce moartea creierului în 3-5 minute, iar a inimii în 7-8 minute. Dacă lipsa de oxigen depăşeşte 5 minute, reanimarea victimei nu mai e posibilă.

Stopul respirator:

Oprirea respiraţiei poate fi cauzată de:

– astuparea căii respiratorii, înecarea cu un obiect (vezi #19.7);

19.5. Aplicarea bandajului

– înec (în apă) sau electrocutare;

– intoxicare cu fum, gaze, flăcări;

– lipsa de oxigen (în încăperi şi adăposturi neventilate);

– apăsarea pieptului (într-o avalanşă etc). * Simptome:

– Mişcările pieptului lipsesc sau sunt slabe, inegale pe stânga şi dreapta, abdomenul şi pieptul nu se mişcă în acelaş sens.

– Buzele, unghiile sunt vinete.

– Pielea e vânătă, transpirată.

Dacă accidentatul nu respiră (respiraţia nu se vede şi nu se aude – apropie urechea de gura lui), atunci:

– Verifică mai atent respiraţia prin: aburirea unei oglinzi ţinută în faţa gurii şi nărilor; mişcările pieptului; verifică pulsul.

– Indepărtează-i corpurile străine şi lichidele (sânge, secreţii, apă, vomă) din gura sau gâtul victimei – poate că începe singură să respire.

Înaintea acordării primului ajutor verifică:

– Când victima este culcată pe spate, falca să nu cadă în jos;

– Respiraţia să nu fie gălăgioasă, hârâitoare (din cauza unui obstacol pe căile respiratorii);

– Să nu-şi înghită limba.

Apoi – du victima la aer curat şi reporneşte-i respiraţia; dă-i: * Primul ajutor: fă-i respiraţia artificială. Acţionează cât mai iute. Succesul e de 90% dacă intervii până în 2 minute de la stopul respirator, aprox. 50% dacă intervenţia începe după 4 minute şi doar 10% după 6 minute.

Metoda gură la gură (fig. 19.6):

19.6. Respiraţia artificială – gură la gură

1. Întinde victima pe spate şi aşează-te în genunchi, la dreapta ei;

2. Fiecare secundă contează – aşa că NU pierde timpul să-i cureţi bine gura şi gâtul de eventualele murdării sau obstrucţii, eventual doar dacă treaba s-ar putea face rapid – printr-o simplă ştergere cu un deget (înfăşurat într-o cârpă); dacă are proteză, lasă-i-o în gură;

3. Dă-i capul mult pe spate şi împinge-i falca astfel încît gura să se deschidă bine iar traseul prin care circulă aerul spre plămâni să fie liber (victima să fie în aşa-zisa postură a „înghiţitorului de săbii”) – această manevră pregătitoare este vitală; dacă eventual ai (în trusă), foloseşte pipa Gaudel (o bucată de ţeava îndoită special).

Dacă însă victima pare a avea o fractură la gât: lasă-i capul fixat între două cărămizi sau pietre; deschide-i uşor gura, apăsând încet pe bărbie şi trăgând-o în jos şi spre înainte;

4. Astupă-i nările, strângând nasul cu degetele de la mâna stângă şi pune-i o batistă curată peste gură;

5. Inspira adânc, deschide-ţi gura mare şi aplic-o strâns lipită pe batistă, peste gura victimei;

6. Expiră şi suflă-i aer în plămâni. După ce vezi ori simţi că i se umilă pieptul, deslipeşte-ţi gura de a victimei şi lasă să-i iasă aerul din piept;

7. Inspiră adânc, respiră singur şi urmăreşte dacă şi cum pieptul i se coboară (dezumflă) de la sine (fii atent dacă începe să şuiere, adică să respire şi să inspire singur);

8. Dacă nu dă vreun semn de viaţă, de respiraţie, dă-i din nou capul pe spate şi suflă-i din nou aer în piept;

9. Repetă în continuare manevrele şi ciclul descris mai sus. La început sufli, îl umfli de 6-7 ori cât poţi de repede; în continuare, dacă e adult -îi faci aproximativ 10-12 insuflări pe minut, iar unui copil cam 20 de insuflări uşoare, pe minut. După fiecare insuflare făcută victimei, respiră singur o dată, ca să-ţi revii.

Notă:

– Posibilitatea de circulaţie a aerului prin gâtul victimei (poziţia înghiţitorului de săbii) trebuie verificată şi menţinută permanent, până la sfârşit.

– După primele 6 respiraţii rapide ai voie să cureţi gura victimei, apoi imediat continuă respiraţia artificială în ritmul indicat mai înainte.

10. Dacă nu poţi deschide gura victimei, sau nu i-o poţi folosi, foloseşte metoda „gură la nas”, astupând bine gura victimei şi suflându-i aer prin nas; restul indicaţiilor de mai sus rămân valabile.

Când nu se poate face respiraţia gură la gură, de exemplu victima e rănita la faţă sau necesită masaj cardiac, se foloseşte metoda Silvestru (fig. 19.7):

19.7. Respiraţia artificială – metoda Silvestru

1. Întinde victima pe spate;

2. Bagă-i ceva sub omoplaţi, care să o ridice puţin (haină, pulovăr, vesta de salvare), astfel încât să-i atârne capul pe spate;

3. Curăţă-i rapid gunoaiele din gură. Verifică dacă traseul gură-plămâni este în linie dreaptă, cât mai directă (poziţia înghiţitorului de săbii);

4. Îngenunchează astfel încât să ai capul victimei între genunchi;

5. Apucă-i încheieturile mâinilor şi du-le să se încrucişeze deasupra părţii de jos a plămânilor victimei;

6. Apasă-i pieptul cu braţele întinse, folosind greutatea întregului tău corp -victima expiră;

7. Apleacă-te înapoi, pe spate, ducând braţele victimei în sus şi lateral la maxim (ceea ce îi descarcă pieptul) şi în mod natural acesta se umflă cu aer -victima inspiră;

8. Repetă ciclul (manevrele 5-6-7) de vreo 12 ori/minut.

Dacă nu se poate face respiraţia gura la gură se poate folosi si metoda Nielson (fig. 19.8) (dar NU se poate aplica dacă victima e rănită la piept sau la coaste):

19.8. Respiraţia artificială metoda Nielson

Curăţă rapid gura şi nările victimei;

– Aşază victima întinsă pe sol, cu: burta în jos, faţa întoarsă într-o parte, limba scoasă, hainele lărgite (În felul acesta lichidele se pot scurge liber din gură);

– îngenunchează la capul victimei, apoi numărând de la l la 8.

– Pune palmele pe omoplaţii victimei şi când numeri l -2-3 apleacă-te şi apasă uşor, cu coatele întinse (vreo 2 sec);

– La 4 – verticalizează-ţi trunchiul şi apucă coatele victimei (1/2 – 1 sec); dacă are braţele rănite sau fracturate, apucă-1 de subţiori;

– Când numeri 5-6-7 – trage în sus de coatele sau umerii victimei (2 sec) fără a-i ridica corpul sau a-i deranja capul;

– La 8 – lasă coatele sau umerii victimei pe sol şi mută-ţi palmele din nou pe omoplaţi (1/2-2 sec).

În continuare repetă tot ciclul 1-8 (numărătoare + manevre) de 12 ori/minut.

Continuă să-i faci respiraţia artificială cel puţin 10 minute şi mai mult,cm’ar dacă victima nu dă vreun semn de viaţă. Dacă mai pot ajuta şi alte persoane, faceţi respiraţia artificială cu schimbul (vă schimbaţi după 2-3 minute) până ce îşi revine.

NU renunţa!

O cauză frecventă a eşecului respiraţiei artificiale este proasta poziţionare a bărbiei şi gâtului victimei (calea respiratorie înfundată). Dacă pacientul inconştient nu începe să respire singur după câteva insuflări, se poate bănui că are căile respiratorii astupate. Pentru a le desfunda, încalecă peste coapsele victimei, apuc-o cu mâinile sub talie sau şolduri şi ridică, apoi lasă-i şoldurile pe sol. Repetă de 10-12 ori pe minut. În felul acesta se face şi respiraţia artificială şi desfundarea căilor respiratorii. Manevra se execută cu blândeţe; nu se aplică celor bănuiţi că au fractură la coloană.

După ce victima începe să respire, aşeaz-o fie în poziţia de refacere (fig. 19.1) – fie în altă poziţie, corespunzătoare stării sale (vezi la # 19.1).

Stopul cardiac:

* Simptome:

– Lipsa pulsului (verifică la artera carotidă, la gât);

– Oprirea respiraţiei la 30 sec. după oprirea inimii;

– Pielea, buzele, unghiile – devin vinete;

– Starea de inconştienţă.

* Primul ajutor: masajul cardiac – înlocuieşte activitatea inimii; trebuie început o dată cu respiraţia artificială şi se continuă până la sosirea medicului:

1. Aşează victima la fel ca pentru respiraţia artificială (pe spate, pe o suprafaţă tare etc);

2. Aşează-te în genunchi la dreapta victimei, suprapune podurile celor două palme şi pune-le pe treimea inferioară a osului stern;

3. Apasă ritmic cu frecvenţa de 80-90 ori/minut, înfundând la fiecare apăsare osul şi pieptul cam cu 4-6 cm. Nu te opri chiar dacă are coastele fracturate. Durata apăsării să fie aproximativ egală cu a revenirii, iar cursa de apăsare 3-4 cm;

4. După 10-12 apăsări insuflă-i de două ori aer. Ar fi mai bine să fie 2 salvatori, unul pentru masajul cardiac şi al doilea pentru respiraţia artificială, în care caz se fac cam 5 compresii la o insuflare.

– La copiii mici apăsarea pieptului se face cu prudenţă, doar cu două degete, în ritmul de 100 ori/minut.

După primul minut, apoi după fiecare 2-3 minute – verifică dacă respiraţia sau inima pacientului nu a început să funcţioneze singură.

Masajul cardiac se continuă cel puţin 45 de minute; decizia de oprire ar trebui luată de un medic. Dar NU mai face masaj cardiac dacă se simte că inima îi bate slab – ai putea s-o opreşti!

Leşinul – poate apărea şi la oameni sănătoşi. Adeseori leşinul este prevestii de o senzaţie de ameţeală amestecată cu somn şi urechi înfundate. Victima devine palidă, cască şi se prăbuşeşte.

* Primul ajutor:

– Verifică dacă e vorba de leşin sau de altă problemă (vezi #19.1). Dacă victima nu pare accidentată la coloană (fractură):

– întinde-o pe jos, la orizontală, cu picioarele mai sus decât capul.

– Răsuceşte-o să stea într-o parte, cu capul mai jos ca trunchiul.

– Curăţă-i gura – scoate-i proteza (pune-i-o în buzunar), voma, murdăria şi vezi dacă respiră.

– Verifică dacă n-are vreo hemoragie – şi opreşte-o.

– Slăbeşte-i hainele şi îngrijeşte-i rănile.

– Stropeşte-1 cu apă rece; pălmuieşte-1 uşor pe obraji; dă-i să miroasă oţet, eter, amoniac, apă de colonie.

– Supraveghează-1 să nu facă stop cardiac sau respirator.

– Caută-1 prin buzunare ca să afli: identitatea, dacă e diabetic, persoane de anunţat ş.a.m.d. Fă rost de ambulanţă, targa şi medic.

Sincopa – ca forme exterioare seamănă cu leşinul. Ea apare foarte rar la oamenii sănătoşi, aproape numai din cauza unor lovituri sau traumatisme în zone reflexogene (plex, barbă, gât, testicule), boli cardio-vasculare, hemoragii etc. În sincope, spre deosebire de leşin, pulsul devine neritmic, foarte slab sau chiar absent.

* Primul ajutor – este la fel ca pentru leşin. Dacă apare stopul cardio-respirator trebuie luate imediat măsurile corespunzătoare (vezi mai înainte).

Criza de inimă:

* Simptome: victima se apucă brusc de o bară, masă, o parte a corpului. Respiraţia e scurtă; are o durere în partea superioară a abdomenului sau în piept (durerea se întinde prin braje spre mâini, sau în sus spre gât sau cap).

* Primul ajutor: aduceţi REPEDE un medic. Între timp:

– Aşează victima cât mai confortabil (adesea poziţia preferată esta lungit, semiîntins).

– Desfă-i hainele.

– Acoperă-1 cu o pătură etc, dar nu-l supraîncălzi.

– Nu-i da să bea;

– Spune-i să respire adânc, încet, liniştit şi să expire pe gură. Dacă i se opreşte respiraţia – fă-i respiraţie artificială.

Înecul – este produs de inundarea căilor respiratorii cu apă, sau de un atac acut (stop cardio-respirator) ca urmare a contactului cu apa rece. Şansele de salvare depind de iuţeala cu care victima e scoasă afară din apă (vezi la #6 şi #19.7).

* Primul ajutor:

– Scoate-i, goleşte-i apa din plămâni: răstoarnă victima cu faţa în jos; apuc-o cu mâinile pe sub abdomen şi ridică-i şoldurile de la sol; scutur-o de câteva ori.

– Fă-i respiraţie artificială.

– Dacă i se opreşte şi inima, fă-i respiraţia gură la gură şi masajul cardiac extern.

19 5. FRACTURI, LUXAŢII, ENTORSE

Fractura este ruptura de tot sau incompletă – a unui os, produsă de o acţiune mecanică.

Gravitatea unei fracturi poate fi variată: de la o crăpătură uşoară sub pielea (aparent) neatinsă – până la una deschisaa, cu oasele rupte ieşite în afara pielii, sau la o fractură cu capetele rupte zdrobite. Uneori capetele oaselor rupte pătrund în organele interne.

O fractură poate fi deschisă de la început, sau poate deveni astfel după accident – ca urmare a manipulării greşite, brutale sau a transportului necorespunzător al victimei. O fractură deschisă este totdeauna infectată.

* Simptome (când fractura nu e evidentă, deschisă): durere, şoc, membrul respectiv nu are putere; umflătură (compară dimensiunile membrului rănit cu ale celuilalt); aspectul anormal al segmentului fracturat: este strâmb, frânt, are dureri vii, nu-l poate folosi, apar crepitaţii osoase (zgomote produse de frecarea capetelor osoase), vânătăi.

De multe ori aceste semne pot lipsi parţial, deşi fractura există: de exemplu la fractura fără deplasarea capetelor rupturii, fractura în „lemn verde” al copiilor, fractura incompletă, fisură.

Când nu eşti sigur că osul e rupt, dacă victima se plânge de dureri vii în zona osului – pentru a evita o posibilă agravare, procedează ca şi cum ar fi fractură şi imobilizeaz-o aşa cum se arată în continuare.

* Primul ajutor:

Cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să calmezi durerile şi să imobilizezi membrul. Dacă reuşeşti, restul ajutorului (chiar insuficient, rudimentar) nu mai e aşa important. Când poţi – ridică membrul respectiv, căci aproape totdeauna în zona fracturii este şi o hemoragie internă. Dă-i aspirină.

– La o fractură deschisă, procedează ca la orice rană cu, sau fără hemoragie: oprirea sângerării, pansament (vezi la #19.3).

– în continuare, indiferent că fractura e deschisă sau închisă, se poate face

imobilizarea, astfel:

a) Aşează victima într-o poziţie comodă, dar în care să nu se poată mişca (nu se transportă accidentatul înainte de imobilizarea fracturii). Când rănitul se vaită de durere sau TREBUIE deplasat – nu apăsa, nu pipăi, nu apuca oasele aparente. Opreşte hemoragia. Aşează membrul în poziţia cea mai confortabilă pentru rănit.

b) Un medic poate reface forma corectă a membrului (operaţia se numeşte „reducerea” fracturii), trăgând în sensuri opuse de rădăcina şi de extremitatea segmentului; pentru această manevră sunt necesari doi salvatori; tracţiunea durează până se termină imobilizarea membrului fracturat.

Nu îndoi, nu forţa cotul fracturat întins, dar îndreaptă cât de repede (nu imediat) genunchiul fracturat îndoit. Dacă însă NU eşti medic:

c) Aşează osul rupt în poziţia lui normală şi fixează-1 aşa cu ajutorul unor beţe sau sprijine rigide, numite atele. Acestea se prind de o parte şi alta a corpului, a membrului – pentru a împiedica mişcările capetelor rupte ale osului. Trebuie fixate şi articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul rupturii osului. Piciorul se imobilizeză obligatoriu cu genunchiul întins, iar braţul cu cotul îndoit.

Atelele pot fi improvizate din orice material găseşti: suluri de ziare, reviste, beţe, schiuri, umbrele, carton, jgheab de tablă etc. (în caz că e frig, nu folosi piese metalice) – căptuşite cu cârpe, haine etc.

Ca să previi apariţia unor răni prin frecarea sau apăsarea pielii, înainte de a aplica atelele înveleşte membrul şi zona fracturii cu materiale moi: zdrenţe, haine, frunze. De asemenea proeminenţele osoase (genunchi, cot, călcâi etc.) se vor proteja cu materiale moi, vată, batiste, pulovăr etc.

Leagă bine ansamblul astfel obţinut cu bandaje improvizate – cravate, curele, fâşii de pânză (fig. 19.9) – cu grijă să nu le strângi prea tare. Nodurile de la legăturile atelelor nu trebuie să apese direct pe piele.

Dar însuşi corpul rănitului poate constitui o atelă sau un suport bun: leagă-i braţul rănit de trunchi; piciorul rupt de celălalt picior; falca de falcă ş.a.m.d.

d) După imobilizare, supraveghează-i permanent degetele de la mâini şi de la picioare (să nu-şi modifice culoarea datorită strangulării circulaţiei sângelui – cu legăturile prea strânse).

19.9. Atele sxi imobilizări pentru fracturi: a, c – la mână/antebraţ (folosind o cămaşă); b – la cotul îndoit (atenţie la puls!); d – la braţ; e – la omoplat/claviculă; f – la cotul întins (nu îndoi/forţa); g – la şold/coapsă (se poate lega şi de piciorul sănătos); h – la pulpă (se poate lega şi de piciorul sănătos); i – la bazin; j – la genunchiul întins; k – la genunchiul îndoit (dacă victima nu poate fi dusă la spital, îndreaptă-i cât de repede genunchiul); 1 – imobilizarea piciorului cu ajutorul unor geamantane

Deci, NU încerca niciodată să repari sau să reduci o fractură în mod amatoricesc – sau fă-o numai dacă te pricepi şi ştii că veţi sta mult timp departe de civilizaţie ori de spital (se cunosc cazuri de supravieţuitori care şi-au reparat fractura cu forţe proprii). Dacă ştii că vine medicul, Salvarea, mai bine nu pune aţele şi lasă în pace oasele rupte până ce pot fi tratate corespunzător de un specialist.

La fracturi, pericolul nu este lipsa – ci excesul de prim ajutor.

În cazurile foarte grave: fractură la craniu, coloana vertebrală sau bazin – se interzice mişcarea rănitului până la sosirea Salvării, căci o manevră greşită ar putea produce leziuni suplimentare, ireversibile, paralizia definitivă. Ridicarea şi manevrarea acestor răniţi trebuie făcută cu multă grijă: capul, gâtul, pieptul şi şoldurile trebuie mişcate toate deodată!

Dacă trebuie totuşi să-l mişcaţi – ştiţi care e riscul!

Cum se recunosc aceste cazuri grave?

– Fractura la craniu: pe nas şi urechi îi curge sânge, sau un lichid apos. Aşează victima în poziţia de refacere, cu partea scurgerii în jos. Acoperă uşor urechea cu un bandaj steril. Verifică pulsul, respiraţia. Imobilizeză-1.

– Fractura de coloană este în general rezultatul unui accident grav. Sunt mari şanse ca victima să fie inconştientă. Dacă însă e conştientă, victima se plânge că: nu-şi simte picioarele, picioarele şi labele sunt amorţite, corpul îi este „tăiat în două”, are dureri în spate şi ceafă.

Pentru imobilizare, aşeaz-o (atenţie mare cum o mişcaţi!) pe o suprafaţă tare şi plană: uşă, masă, duşumea, sol, cu faţa în sus şi un sul (pătură sau haine) pus exact sub regiunea dureroasă. Fractura de coloană poate fi imobilizată şi prin aşezarea rănitului cu faţa în jos, pe o pătură.

Slăbeşte-i hainele la talie şi gât. Avertizeaz-o să nu se mişte deloc. Nu-i da să bea. Nu-i ridica capul. Ţine-o la căldură, opreşte-i hemoragia, tratează-i arsurile dar NU-I mişca deloc pentru a o examina.

– O fractură la gat se imobilizează prin culcarea victimei pe spate, pe un plan tare, cu capul fixat între două cărămizi, pietre sau suluri de haine.

Luxaţia – este o dislocaţie persistentă a capetelor unor oase care alcătuiesc o articulaţie, însoţită de ruptura capsulei şi ligamentelor articulare, uneori şi cu smulgerea unor proeminenţe osoase.

* Recunoaşterea unei luxaţii: forma neobişnuită a articulaţiei, dureri vii, limitarea mişcărilor articulaţiei.

* Primul ajutor: imobilizarea membrului în poziţia cea mai avantajoasă pentru rănit (în care durerile sunt cele mai mici). NU încerca să corectezi, să reduci luxaţia – e inutil şi periculos; reducerea se poate face doar la un spital, unde rănitul trebuie dus cât mai repede.

Entorsa – este un ansamblu de leziuni la o articulaţie dislocată, răsucită, produse de o mişcare bruscă, forţată. Entorsa poate fi de la o întindere – până la ruperea ligamentelor şi capsulei articulare.

* Recunoaşterea unei entorse: durerea vie în momentul accidentului, care revine şi se amplifică după câteva ore; umflarea articulaţiei; limitarea mişcărilor articulaţiei (datorită durerii), lipsa puterii, rigiditate.

* Primul ajutor: repaus; strângerea şi imobilizarea articulaţiei într-un suport căptuşit cu un strat moale, într-o poziţie comfortabilă – dar fără atele; aplicarea unor pansamente reci, umede, compresive cu gheaţă. Dă-i aspirină. Nu încerca să repari entorsa printr-o răsucire inversă. Utilizarea sau forţarea articulaţiei nevindecate duce la agravarea simptomelor. Nu o masa.

Întinderea – poate apărea după o suprasolicitare a muşchiului, articulaţiei, adeseori cu o umflătură şi vânătaie.

* Primul ajutor, odihnă, imobilizare, supraînăltarea zonei; o compresă cu cârpă umedă. Nu înfăşură strâns. În primele 24 de ore aplică ceva rece; apoi, când umflătura se stabilizează, las-o să stea liniştită o zi. A treia zi aplică ceva cald, ca să ajuţi la vindecare.

La încheietura mâinii: agaţă şi sprijină-i mâna de corp. La gleznă: înfăşoară un bandaj în opturi, în jurul gleznei şi labei piciorului. Dacă se umflă mai tare -desfă bandajul, umezeşte-1 din nou şi leagă-1 la loc.

19.6. ACCIDENTE PRODUSE DE CĂLDURA, ELECTRICITATE, CHIMICALE

Arsurile -se clasifică astfel:

gradul 1 – înroşirea dureroasă a pielii;

gradul 2 – apariţia de băşici pline cu lichid alb, gălbui, transparent (sau chiar roşu în cazuri mai grave, datorită sângelui);

gradul 3 – leziunile de la gradul 2 plus necroza sau carbonizarea ţesuturilor; sunt atinse straturile de sub piele (grăsime, muşchi, vase, nervi).

Gravitatea arsurii depinde de adâncimea stratului de piele atins şi distrus, dar mai ales de întindere, de suprafaţa atinsă.

Arsuri de la flacără

* Primul ajutor:

– Opreşte flăcările şi răcoreşte ţesutul atins, ars. Stinge focul care cuprinde îmbrăcămintea victimei, acoperind-o cu o pătură ţinută strâns, sau cu nisip. Un extictor ar fi bun, dar NU stropi cu apă (mai ales în cazul arsurilor produse de substanţe inflamabile – benzină, gaz, alcool).

– Rupe, smulge hainele aprinse, incandescente (jupoaie-le dacă ţesătura este intacta).

– încurajează cât mai mult victima – este foarte important. Apoi:

1. Răcoreşte arsurile cu apă rece slab curgătoare, cam 10 minute (răcirea se continuă până ce întreruperea ei nu mai provoacă creşterea durerii).

2. Menţine arsurile uscate, curate, folosind în acest scop orice poţi şi găseşti (cârpe etc).

3. Nu le unge cu ulei, alifie, grăsime, petrol.

4. Nu sparge băşicile; eventual goleşte lichidul: ia un un ac (de seringă) dezinfectat sau ars şi înţeapă pielea sănătoasă, la o mică distanţă de băşică, în aşa fel încât să ieşi cu vârful acului în punga de lichid. Nu îndepărta pieliţa.

5. Scoate şi îndepărtează orice obiect care ar putea împiedica buna circulaţie a sângelui: cravată, curea, pantofi. Hainele pârlite, arse, uscate, rămase şi purtate încă de victimă – pot fi lăsate (sunt sterilizate de foc). Cele ude se scot.

6. Arsurile din zonele descoperite:

– de gradul 1 – se badijonează cu alcool şi se lasă descoperite (pune totuşi un bandaj între degetele arse, ca să nu se lipească unul de altul);

– victimele cu arsuri de gradul 2 sau 3 se întind la orizontală, cu zona sau membrul ars mai ridicat, se acoperă cu cearceafuri sau pânze curate fără a-i sparge băşicile. Victima se transportă de urgenţă la spital, cu capul mai jos decât trunchiul (atenţie să nu se înece); mai ales dacă arsurile acoperă peste 15% din suprafaţa corpului unui adult, 10% în cazul unui copil.

Arsurile adânci, cu carne friptă, neagră, se curăţă mai întâi până la carnea sănătoasă şi apoi se tratează ca o rană.

7. Victima trebuie: încălzită, învelită; să bea cât mai mult ceai îndulcit, apă cu sare (1 linguriţă la 1 1), apă cu bicarbonat (1/2 linguriţă la un pahar).

După orice fel de arsura, victima e şocată – trateaz-o şi de şoc (# 19.2).

Electrocutarea – este produsă de trecerea unui curent electric prin corpul omenesc.

* Efectele sunt: contracţii musculare puternice, arsuri locale, pierderea cunoştinţei, oprirea respiraţiei şi inimii. Dacă nu se intervine imediat efectele pot deveni ireversibile, mortale. Intervenţia după un minut asigură şanse de salvare în 95% din cazuri, după 2 minute în 90%, după 3 minute scad la 75%, după 4 minute la 50%, după 5 minute la 25%, iar după 8 minute – mai puţin de 1% din victime scapă.

Deci întrerupe urgent contactul victimei cu sursa de curent electric: îndepărtează conductorii, sârma, cablurile electrice; opreşte curentul de la întrerupătorul principal; scoate siguranţele.

Condiţia principală când intervii este să te protejezi tu contra electrocutării (să nu fie două victime în loc de una!), folosind şi punând mâna numai pe materiale izolante, USCATE (fig. 19.10) cum ar fi:

– Băţ, prăjină, creangă uscată – ca să tragi sau să împingi victima (pentru a o depărta şi a o despărţi de conductorii electrici);

– Funie, cămaşă, prosop uscat – ca să împingi sau să tragi de cabluri;

– Ziare, mochetă, covor de cauciuc, lemne uscate – pe care să stai când acţionezi. Dacă mâinile victimei rămân crispate şi prinse pe cablu – taie-1 cu un cuţit,

topor, foarfece, ţinut cu mâna goală de mâner (dacă e acoperit cu un material izolant, uscat) sau cu mâinile învelite în cârpe uscate ori mănuşi.

19.10. Desprinderea electrocutatului de sursa de curent electric: împinge cu coada măturii şi stai pe ziare

* Primul ajutor: la fel ca pentru stopul respirator sau cardiac (#19.4); apoi tratează-i arsurile – cum se arată mai sus.

Dacă însă ai de-a face cu un curent de înaltă tensiune, NU cumva să te bagi, nu face pe eroul.

Măsurile de prim ajutor indicate mai sus, bune pentru electrocutări cu curenţi de uz casnic (220 V), devin sinucidere curată când ai de-a face cu 600, 1000, 6000 de volţi sau mai mult.

NU te urca, nu te căţăra niciodată pe un stâlp electric ca să dai ajutor! NU te repezi la macaraua, vehiculul, construcţia metalică care a atins un cablu sau o linie de înaltă tensiune.

Telefonează la Poliţie, la Deranjamente electrice. Îndepărtează spectatorii la cel puţin 30 m. de locul accidentului. Victima poate fi atinsă numai după ce autorităţile competente anunţă oficial întreruperea curentului.

Electrocutarea cu un curent de înaltă tensiune poate înegri pielea în mod alarmant. Dar dacă o curăţim (cu atenţie) constatăm adeseori că arsura este foarte slabă, superficială şi de fapt, nu s-a produs nici o leziune.

Trăsnetul – poate rupe hainele în forme neaşteptate, arde pielea, rupe oase, sfârteca pielea şi carnea, opri respiraţia. Rezultatele sau efectele depind de locul unde se află persoana respectivă şi ce ţinea în mână (de exemplu o puşcă, un târnăcop, o foarfecă de grădină, o furcă).

* Primul ajutor: mai întâi scoate victima din poziţia periculoasă. La nevoie accidentatul va fi dus într-un loc ferit, adăpostit, sau va fi legat şi asigurat cu o coardă, să nu cadă în gol. De asemenea va fi ferit de repetarea trăsnirii, izolându-1 de sol.

În continuare tratează-1 corespunzător situaţiei, pentru: şoc, răni, fracturi, arsuri, stop respirator etc. – aşa cum am arătat mai înainte.

Arsuri produse de substanţe corosive:

* Primul ajutor: clăteşte, spală, inundă zona de piele atinsă de acizi (sulfuric, clorhidric, azotic etc.) sau baze, alcalii – cu apă multă, curgătoare (preferabil un duş călduţ).

Scoate haina îmbibată cu acid – fără ca acidul să te atingă sau să te ardă şi pe tine. Lasă să se scurgă apa de pe arsură. Dacă poţi, spală rănile cu antidotul corespunzător:

– Apă cu săpun sau bicarbonat de potasiu – pentru arsuri produse de acizi.

– Apă cu oţet sau zeamă de lămâie – pentru rănile produse de baze, alcalii (de ex. sodă caustică).

În continuare, tratează arsura ca pe o rană (vezi la #19.3).

Arsuri de la soare: razele ultraviolete ard pielea (producând roşeaţă, băşici) înainte de a o bronza. Expunerea excesivă la soare poate provoca insolaţie: dureri, leşin, şoc. Pentru prevenirea arsurilor limitează la maxim 5 min/zi expunerea directă a pielii la soare. Apoi acoper-o (vezi #13). Dă-i victimei aspirină.

Se pot folosi şi unsori protectoare pentru piele – de exemplu laptele nucii de cocos.

Spuzeala: transpiraţia abundentă asociată cu frecarea hainelor pe piele poate bloca glandele sudori pare. Simptome: disconfortul sau iritarea pielii. Tratament: scoate hainele, spală corpul cu apă rece, îmbracă haine uscate. Nu bea lichide -senzaţia se poate agrava.

Insolaţia – este provocată de expunerea excesiv de lungă a capului şi cefei la un soare puternic, ceea ce provoacă supraîncălzirea creierului şi meningelui. Alcoolul sau lichidele reci băute pe arşiţă, în dogoarea razelor solare, favorizează apariţia insolaţiei.

* Simptome: victima are dureri mari de cap, ameţeli, pielea fierbinte şi uscată, dureri în zona inimii, urechile înfundate, ceafa rigidă, puls neregulat, simte o puternică nevoie să urineze.

Victima leşină (ziua sau noaptea) după ce s-a simţit slăbită, a avut ameţeli, i s-a uscat gâtul, i s-a răcit pielea, temperatura a crescut, pulsul e rapid şi puternic. Şi toate astea – după ce a stat multă vreme la soare, în căldură.

Nu te mai gândi, nu pierde vremea cu alte ipoteze.

* Primul ajutor: Răcoreşte urgent victima.

– Culc-o la umbră, la răcoare, descheiată la gât, dezbrăcată, cu capul mai sus decât trunchiul. Pune-i o cârpă înmuiată în apă rece pe cap, pe frunte. Inveleşte-o cu un cearceaf, prosop, cort ud.

– Fă-i vânt cu orice (cămaşă, etc), cât mai mult timp, ca să se răcorească, încetează ventilaţia numai dacă victima vomită.

– Fă-i o clismă cu soluţie de sare amară (30 g la 120 ml apă).

Dar, să NU: ungă pielea cu unguente, stea la soare, bea stimulente (cafea, ceai), se ude sau intre în apă rece (pericol mortal!).

Când victima începe să-şi revină, înveleşte-o cu haine uscate. Tratamentul în continuare: să stea la umbră, să nu obosească, să bea cât mult lichid (apă, suc, ceai slab) – dar să ia şi sare.

Extenuarea – supraîncălzirea corpului, produsă de căldură şi sete, duce la deshidratare şi la pierderea sărurilor. Ea poate cauza moartea. În junglă, acest pericol este mult mai probabil decât atacul unei pantere sau gorile.

* Simptome: într-o primă etapă: dureri în muşchi, respiraţia gâfăitoare, vomă, ameţeală. Apoi: faţa palida, pielea rece şi lipicioasă, pulsul rapid şi slab, slăbiciune, ameţeală, crampe.

* Primul ajutor: dă-i să bea câte 1/21 apă cu 2 linguriţe de sare, în prima oră -la fiecare sfert de ceas; în continuare – la fiecare 1/2 oră, până ce victima refuză să mai bea. De asemenea, odihna şi răcoarea, şederea la umbră sunt foarte importante.

Dacă n-ai destulă sare, redu porţia la minim, adică 1/2 linguriţă de sare la 1/2 1 apă. Raţionalizează sarea, dar nu uita că până la urmă victima tot trebuie să-şi refacă în vreun fel concentraţia de săruri din corp, altfel nu-şi revine la normal.

Să NU se stropească şi să nu se ude cu apă rece pe corp (pericol mortal!).

Intoxicaţia respiratorie – cu gaze sau cu substanţe industriale, toxice.

* Primul ajutor depinde de natura otrăvii, gazului etc. În orice caz, trebuie luate imediat următoarele măsuri:

1. Oprirea inhalării de gaze sau substanţe toxice, prin acoperirea feţei cu o mască improvizată – o cârpă împăturită şi umezită cu apă, dar mai bine cu o soluţie de protecţie specifică substanţei, otrăvii, gazului respectiv, adică:

– Pentru clor şi bioxid de sulf- soluţie de antifum: 100 ml alcool etilic (spirt alb), 10 ml eter etilic, 5 ml cloroform, 1-2 picături de amoniac);

– Pentru hidrogen sulfurat – soluţie de cloramină;

– Pentru acid cianhidric – nitrit de amil.

2. Scoate victima din atmosfera contaminată;

3. Dacă se poate, culcă victima. Dacă nu mai respiră, fă-i respiraţie artificială. Atenţie: în cazul intoxicaţiilor cu clor – NU se face respiraţie artificială;

4. Victima va fi transportată urgent la spital, dar numai după ce a primit primul ajutor.

Asfixierea cu oxid de carbon.

Cauze: focul deschis sau în sobă, într-o încăpere neventilată. Gazul otrăvitor (monoxidul de carbon – CO) nu are culoare, nici miros.

Ca să nu producă CO, focul trebuie să ardă cu o flacără albastră. Flacăra galbenă = pericol. Ieşi imediat afară. Şi pe viitor aeriseşte bine încăperea sau adăpostul.

Fii mereu vigilent faţă de acest pericol – mai ales evită să dormi într-un adăpost (prea) călduros.

Cum salvezi o persoană asfixiată, leşinată, dintr-o încăpere plină cu CO:

1. Înainte de a pătrunde în cameră, respiră adânc aer curat – de câteva ori; apoi ţine-ţi respiraţia;

2. Intră în încăpere şi scoate victima afară;

3. Dacă nu poţi deplasa victima, opreşte imediat sursa de gaz otrăvitor: flacără sau gaz;

4. Deschide uşa, ferestrele, ventilatoarele (dar NU le deschide dacă la faţa locului e şi un incendiu – vezi #8).

* Primul ajutor: După ce victima a ajuns afară la aer curat, întinde-o pe ceva. Trebuie dusă la spital. Dă-i primul ajutor: trateaz-o de şoc. Dacă i se opreşte respiraţia – fă-i respiraţie artificială.

19.7. ACCIDENTE PRODUSE DE VIOLENŢĂ Muşcăturile produse de:

* Om – sunt periculoase. Victima trebuie să fie văzută de un medic. Clăteşte rana cu apă multă, curgătoare.

* Şarpe – produc rareori moartea. Nu vă luaţi după poveştile cu tovarăşul de călătorie care taie pielea muşcată şi suge veninul din rană. Dar acţionează astfel:

– Nu te speria şi nu te agita, nu sări, nu alerga fără rost;

– Cineva să omoare şarpele – dacă se poate;

– Spune-i victimei să stea complet nemişcată;

– Aplică un bandaj strâns (însă NU garou) între locul muşcat şi inimă, pornind mai de departe de rană şi înfăşurând spre ea (trebuie să apară o strângere care să încetinească circulaţia sângelui, dar membrul nu trebuie să se înnegrească şi să se umfle);

– Spală zona muşcăturii cu apă rece (dar nu o freca);

– Tratează-1 de şoc şi nu-i da nimic să bea;

– Transportă-1 urgent la doctor, la spital (împreună cu şarpele mort – dacă-i ai).

* Câine – Primul ajutor:

îndepărtează, şterge imediat saliva câinelui din locul rănit;

– Spală bine (5 minute) rana cu apă şi săpun;

– Acoperă rana cu un bandaj curat şi uscat;

– Imobilizeză membrul respectiv cu aţele;

– Transportă victima la spital; dacă nu s-a putut, raportează unui doctor muşcă-tura – chiar după ce s-a vindecat rana.

Turbarea e mortală şi nu poate fi tratată fără vaccin. Simptome: iritare; nu suportă lumina; aversiune violentă faţă de apă; paralizie. Ai grijă să nu transmită altcuiva boala.

* Vulpe, şobolan, liliac – este adeseori mai periculoasă (în transmiterea turbării) decât cea produsă de un câine. Primul ajutor – ca la muşcătura de câine. În plus, dezinfectează rana cu alcool.

* Furnică, ţânţar: Primul ajutor, frecţionează zona cu praf de copt (bicarbonat de sodiu), ca să calmezi durerile. Dacă se umflă, acoper-o cu o cârpă udă.

* înţepătura de albină sau viespe: Primul ajutor: încearcă să extragi (cât mai urgent) acul rămas în piele cu o pensetă, sau cu vârful unui ac ori cuţit sterilizat la flacără. Atenţie să nu storci punga cu venin. Apoi spală cu apă rece. Săpunul calmează înţepătura de albină; oţetul şi lămâia pe cea de viespe.

Dacă sunt înţepături numeroase (de exemplu cele produse de un roi înfuriat), spală-le cu multă apă rece în care s-a dizolvat praf de copt (bicarbonat de sodiu).

* Păianjen: Primul ajutor ca la muşcătura de şarpe. O compresă rece (gheaţă învelită într-o cârpă) micşorează durerea.

* Insecta intrată în ureche: Primul ajutor -toarnă în ureche ulei (preferabil cald – de la opaiţ etc.) ca s-o omori. Atenţie: suprafaţa canalului urechii este o zonă sensibilă uşor de infectat prin zgâriere (cu urmări foarte grave!) – deci poţi interveni (delicat) numai cu scobitori, chibrituri etc. înfăşurate în vată şi îmbibate cu alcool.

Înecarea (cu un obiect): NU încerca să scoţi cu degetele obiectul înţepenit din gât, s-ar putea să-l înfigi mai adânc.

* Primul ajutor: soluţia mai bună este să pui sau să faci victima să tuşească. Şi să-l vadă un medic. Dar până atunci nu aştepta, încearcă să-i scoţi „dopul” din gât sau din trahee:

a) Un copil mic: apucă-1 de picioare şi ţine-1 atârnat cu capul în jos, apoi loveşte-1 scurt între umeri.

b) Un copil mai mare: aşează-ţi jos genunchiul drept iar pe cel stâng ţine-1 ridicat înainte. Sprijină mâna stângă cu palma în sus pe genunchiul stâng şi aşează copilul pe ea cu pieptul şi burta în jos, aşa fel încât capul să-i atârne în jos. Loveşte-1 scurt şi îndesat între umeri cu palma dreaptă.

c) Un adult: întinde-1 pe o masă, pe speteaza scaunului, pe un buştean sau pe o lespede, cu faţa în jos şi cu capul atârnat dincolo de marginea mesei. Loveşte-1 cu podul palmei scurt şi îndesat între umeri.

d) Un adult: îmbrăţişează pe la spate victima aflată în picioare, cu braţele peste corpul lui, cu pumnii uniţi sub sternul victimei. Strânge-1 cu putere, brusc, apăsând tare cu pumnii şi împingând în sus – de 4 ori. Nu strânge coastele – apasă cu pumnii pe abdomen.

f) Te-ai înecat şi eşti singur: pune-ţi un pumn pe abdomen, deasupra ombilicului dar sub coaste. Aşează palma cealaltă peste pumn. Apasă în sus tare şi rapid, de 4 ori. Sau: apasă-ţi cu forţă abdomenul pe speteaza unui scaun, pe marginea mesei, pe o balustradă sau pe chiuvetă.

Lovitura la cap – dacă e violentă (de exemplu cauzată de un accident de automobil, o lovitură cu piciorul la o grămadă de rugby, alunecarea pe gheaţă) poate produce: ameţeli, comă, hemoragie pe gură, urechi sau nas, dureri de cap, privirea ciudată.

* Primul ajutor: culcă victima pe jos; acoper-o. N-o lăsa să facă eforturi: să se ridice, să se împleticească. Dacă nu are fractură la coloana vertebrală (vezi #19.5) şi faţa este roşie, congestionată, ridică-i capul pe o pernă improvizată: haină împăturită, pulovăr.

Dacă însă are faţa palidă – nu ridica victimei capul.

Roteşte-1 uşurel cu corpul şi capul pe o parte (dacă nu pare să aibă o fractură la coloană) – ca să i se scurgă din gură sângele, voma sau mucozităţile. Dacă sângerează, leagă-i capul cu un bandaj curat (fără să strângi, căci oasele ar putea ceda şi lovi creierul).

Atenţie: trebuie să stea întins şi liniştit (chiar dacă nu e conştient) până ce îl vede un medic.

Paralizia: e produsă de rănirea sistemului nervos. Dacă un nerv e tăiat, muşchii comandaţi de el sunt paralizaţi până ce nervul se reface. Nu se poate trata. Membrul afectat trebuie eventual prins în aţele şi mişcat periodic, pentru evitarea deteriorării sau contracţiei involuntare, în aşteptarea refacerii fibrei nervoase.

Hernie (la abdomen). ^Primul ajutor constă în reintroducerea în abdomen (apăsând cu mâna cu degetele) a bucăţii de intestin ieşit afară (se vede o umflătură sub piele) şi reţinerea lui acolo – cu ajutorul unui bandaj pus peste un ghem care să apese zona respectivă.

Accidente produse de viteza excesivă:

În cazul în care se mai poate sta la locul accidentului, NU deplasa şi nu transporta o victimă rănită din cauze violente. Victima inconştientă scoasă dintr-un camion, tren, automobil şi pe care o târăşti spre un loc „mai bun” poate muri din cauza asta – dacă în interiorul corpului are organe rupte sau o fractură la coloana vertebrală.

NU înghesui niciodată victima inconştientă într-un automobil, ca să o duci la spital. Aşteaptă să vină maşina Salvării. Până atunci – fă tot ce ştii sau poţi, ca să chemi ajutoare, Salvarea, să opreşti hemoragia, să ţii victima la căldură, s-o tratezi de şoc:

-Şocul-vezi la #19.2;

– Hemoragie, Leşin, Fracturi – vezi la #19.3;

– Stopul respirator – vezi la #19.4.

Dacă eşti obligat să muţi ori să deplasezi victima (de exemplu, pericol de inundaţie, prăbuşire de stânci, incendiu) – procedează aşa cum se arată la #19.13.

Naşterea accidentală -se poate întâmpla oricând, oriunde. Nu e un eveniment excepţional – ci unul foarte banal. Nu-ţi pierde firea când dai ajutor- deşi lăuza va ţipa ca din gură de şarpe.

Lasă Natura să se desfăşoare în voie, tu doar ajut-o puţin (mai ales n-o încurca!). Adică:

– NU trage de: prunc, cordonul ombilical sau placenta agăţată de capătul celălalt al cordonului.

– Leagă cordonul imediat ce fătul a ieşit.

– Taie tu cordonul numai dacă sigur nu soseşte o moaşă sau medic competent. Dacă ajutoarele (competente) sunt pe drum, leagă cordonul dar nu-l tăia, lasă-1 cu placenta.

– Ţine pruncul la căldură, de exemplu, aşează-1 între picioarele mamei.

O naştere are mai multe faze:

Prima etapa (câteva ore): Simptome: durere în partea de jos a spatelui; contracţii regulate ale interiorului uterului, la fiecare jumătate de oră (dar intervalul poate varia la diverse femei); scurgere de lichid.

Stresul poate declanşa sau grăbi naşterea.

Pregătiri necesare: întinde gravida pe spate, cu genunchii îndoiţi şi tălpile proptite, cu coapsele depărtate – pe ceva orizontal şi neted (pat, masă, bancă etc), peste care ai aşternut mai înainte o foaie de plastic, muşama, cearceafuri, haine, cârpe, ziare – curate. Dacă se poate, fă rost să ai la îndemână multă apă caldă. Spală-te foarte bine pe mâini. Leagă-ţi o basma peste gură. Nu fi îngălat, neglijent

– trebuie să fii cât mai curat.

Vorbeşte-i lăuzei tot timpul şi încurajeaz-o mereu, cât poţi mai bine.

Pregăteşte un culcuş pentru prunc într-un sertar, cutie de carton, sau lighean, căptuşit cu haine, prosop curat etc. Fierbe bine (peste 5 min) o foarfecă, sau arde-o în flacără (peste 30 sec). Pentru legarea cordonului mai fă rost şi de trei bucăţi de sfoară tare, ceva mai lungi decât o palmă cu degetele întinse. Mai adună: un vas ori o găleată (mama poate vomita etc); un sac de plastic ori un prosop (pentru placentă); şervete, batiste, cârpe curate (se pun în jurul vaginului după eliminarea placentei).

Etapa a doua (naşterea propriu-zisă): Simptome: contracţiile devin mai puternice, mai dese; dacă se scurge şi vreo jumătate de litru de lichid pătat cu sânge

– atunci chiar că începe.

Când apare un ghem şi deci naşterea porneşte, aşează mama în cea mai bună poziţie – pe spate, cu genunchii în sus şi fundul spre marginea mesei.

Dacă îşi face nevoile curăţă masa imediat şi şterge gravida (numai dinspre faţă spre spate) cu hârtii, cârpe, mai ales zona în care iese pruncul. Nu pune şi nu băga mâna sau alte obiecte în vagin.

Când începe să iasă fătul, spune-i mamei să NU se mai încordeze, să nu se mai screamă.

Nu interveni în timpul ieşirii fătului. Nu atinge fătul până ce capul nu iese complet din vagin.

S-ar putea să apară mai întâi capul, şezutul, piciorul sau mâna pruncului: NU trage, DOAR sprijină-1 şi ajută-1 să iasă. Ţine-i capul în palme; când apar umerii, susţine-1 de la subţiori şi ridică-1 spre burta mamei. Vezi că e foarte alunecos! De obicei pruncul iese cu faţa în jos. După ieşirea capului şi gâtului, pruncul se răsuceşte singur cu faţa într-o parte, ca să iasă umerii. Umerii ies pe rând -ajută-i să iasă ridicând şi coborând capul. Primul iese umărul de sus – orientează capul în jos. Apoi ridică-i capul – pentru a uşura ieşirea umărului de jos.

Intervino numai dacă placenta acoperă faţa copilului – în cazul acesta o rupi cu mare grijă cu degetele sau cu foarfecă. Sau, dacă s-a înfăşurat cordonul în jurul gâtului: cu blândeţe, dar rapid îl slăbeşti, faci o buclă şi o desfaci prin alunecare. Când capul iese ultimul, dar s-a înţepenit – aşteaptă 3 minute după ce au ieşit umerii şi de-abia atunci trage foarte uşor, delicat.

Acţionează foarte delicat: dacă manevrezi greşit şi rupi cordonul, pruncul poate să moară datorită hemoragiei!

Aşează pruncul complet ieşit (atenţie că e foarte alunecos – să nu-l scapi) între picioarele mamei, cu capul la vale, mai jos decât corpul (să se scurgă lichidele din plămâni, gură, nas), şi cordonul neîntins.

În continuare:

– Leagă una de alta gleznele pruncului, cu o cârpă (dar nu strâns);

– Bagă-ţi degetele unei mâini sub legătură şi ridică pruncul ca să atârne cu capul în jos (dar susţinut cu cealaltă mână) şi faţa în sus (dar atenţie să nu întinzi cordonul); deschide-i gura şi dă-i puţin capul pe spate, apoi lasă să i se scurgă lichidele din gură şi nas;

– Şterge-i foarte delicat faţa şi gura cu o cârpă moale şi curată;

– Când pruncul ţipă, întinde-1 aproape de sânul mamei, cu faţa în sus.

– Dacă pruncul nu plânge, nu bolboroseşte, nu respiră – nu te speria. Trezeşte-1, fără să-l maltratezi: aşteaptă vreo două minute, apoi: plesneşte-1 uşor peste pulpe şi pe spate; foarte delicat fă-i respiraţie artificială gură la gură (o insuflare la 3 sec).

Etapa a 3-a: aproximativ 5-30 minute după ieşirea pruncului apare un şuvoi de sânge şi apoi placenta; lăuza îşi desface singură picioarele şi o ajută să iasă.

După ce placenta a ieşit şi pulsaţiile cordonului se opresc, sângele ar trebui să se scurgă din cordon spre prunc. Cordonul îşi schimbă culoarea: din albastru devine alb. Păstrează placenta într-o pungă sau un vas – ca să fie văzută de medic.

Notă; scurgerea de sânge din vagin, care apare de obicei la naştere, poate fi oprită (nu chiar în toate cazurile) masând uşor sub buric (pe uter se simte ca un ghem mare şi moale). Se masează la fiecare 5 minute timp de o oră, până ce uterul devine tare.

Dacă medicul întârzie sau nu vine: leagă cordonul în două locuri. Prima legătură (strânsă) la aproximativ 15 cm de buricul pruncului, apoi a doua la 20 cm de prima. Verifică încă odată nodurile!

Taie cordonul (cu o foarfecă sterilă!) între cele două legături. Acoperă tăieturile cu un pansament steril. Dacă nu scăpă sânge, după vreo 10 min. mai fă o legătura (a treia) la aprox 10 cm de buricul copilului.

Spală, îmbăiază lăuza. Dă-i băuturi calde. Trateaz-o pentru şoc. Felicit-o. Încurajeaz-o. Controlează-i respiraţia şi pulsul. Las-o să doarmă. Pruncul să stea la căldură, lipit de mamă, cu capul mai jos decât restul corpului.

Boala de iradiere poate fi uşoară sau gravă, funcţie de: puterea sursei, durata expunerii şi apropierea victimei de sursa radioactivă.

* Simptome: rău, slăbiciune, greaţă, diaree, lipsa poftei de mâncare, eventual delir. Radiaţiile produc leziunea celulelor şi alterarea ADN-ului. Organul cel mai sensibil este măduva osoasă, care produce celulele sangvine (albe şi roşii). Distrugerea măduvei duce la distrugerea sistemului imunitar, la anemie şi cancer. O iradiere puternică poate afecta organele genitale, pielea, ochii (cataractă), tiroida, plămânii, mucoasele digestive. Dacă ajung în intestin, substanţele radioactive provoacă diaree, stări de vomă, deshidratare.

* Primul ajutor: tratează rănile sau alte leziuni; îndepărtează cu orice preţ hainele contaminate şi spală victima- inclusiv părul. În acest timp poartă mănuşi, halat, mască. Hainele şi apa cu care s-a spălat victima vor fi depozitate separat -pentru a nu contamina şi alte obiecte sau persoane.

Cere şi aşteaptă ajutorul sau intervenţia autorităţilor, Poliţiei, Apărării civile. Şi al lui Dumnezeu.

19.8. ACCIDENTE LA OCHI

Orbirea produsă de:

* Soare – poate fi cauzată de razele luminoase ajunse la ochi fie indirect, reflectate de zăpadă, apă, nisip, fie lovind direct. O cauză principală este şi faptul că nu ţi-ai protejat ochii (vezi la #10.1).

* Simptome: ochii dor, lăcrimează, văd roşu şi negru, ard, se umflă, ustură, „au nisip sub pleoape”.

* Primul ajutor: pentru uşurarea suferinţei pune o cârpă umedă pe ochi (compresă) – dar numai când temperatura aerului este deasupra lui 0°C. Dacă este cald, împrospătează des compresa. Nu pune picături în ochi, nu-i unge cu alifie. Singurul factor care vindecă e timpul, răbdarea. Sunt necesare şi suficiente cam 18 ore.

După vindecare ochii rămân foarte sensibili şi trebuie feriţi, umbriţi, apăraţi în continuare.

* Fulger – durează destul de puţin. Dacă nu poţi lua legătura cu un medic, acoperă ochii cu o cârpă curată, uscată – apoi aşteaptă să-ţi treacă. Un fulger puternic afectează de obicei ambii ochi – aşa că dacă poţi vedea cu un singur ochi, probabil că în celălalt a intrat ceva.

* Stropi de acid, chimicale, piper – trebuie acţionat urgent.

* Primul ajutor: spală imediat ochiul cu orice apă curată găseşti: de la robinet, hidrant sau râu. Scufundă capul în apă şi clăteşte ochii – ţinuţi deschişi, clipind din timp în timp. Spală-i câteva minute bune. În acest timp ochiul neatins de stropi trebuie protejat cu orice cârpă găseşti. În orice caz, factorul decisiv pentru salvarea vederii este viteza de intervenţie cât mai mare.

A intrat ceva în ochi: NU FRECA ochiul!

În schimb, clipeşte mult şi des. De multe, cât mai multe ori. Dacă eşti singur, încercă să te uiţi într-o oglindă. Dacă durerea nu e prea mare, s-ar putea ca gunoiul să fie sub pleoapa de jos. Uită-te acolo. Dacă nu vezi nimic, înseamnă că e sus: trage pleoapa de sus peste cea de jos şi ţine-o aşa câtva timp, pentru ca lacrimile s-o spele pe dinăuntru. Suflă cu putere nasul, acoperind nara opusă ochiului dureros. Udă colţul răsucit al unei batiste şi încearcă să scoţi cu el gunoiul.

Dacă te poate ajuta cineva: roagă-1 să se uite sub pleoape. Trage încet în jos şi răsfrânge pleoapa inferioară. Nu încerca să iei sau să mişti cu mâna un obiect prins pe centrul ochiului; intervenţia manuală este permisă numai pe pleoape sau pe albul globului ocular. După îndepărtarea murdăriei, clăteşte ochiul cu multă apă curată.

Dacă gunoiul sau aşchia nu poate fi îndepărtat uşor, acoperă ochiul cu un bandaj curat şi du-te urgent la medic.

Ochiul învineţit: pune o compresă (pânză umedă).

Cum ajuţi un nevăzător: nu dispera dacă ai de-a face cu o persoană care a orbit de curând (temporar sau permanent) şi pe care trebuie s-o salvezi sau s-o ajuţi. Iată câteva indicaţii utile:

– Nu brusca, nu împinge un nevăzător decât în caz de necesitate vitală. Lasă-1 pe el să te ia de mână, de braţ, sau să se ţină cu mâna de rucsacul, cotul, glezna ta (dacă vă târâţi).

– Explică totdeauna dinainte, tare şi clar, ce trebuie făcut în continuare, cu toate precizările şi detaliile posibile. Nu omite nici o indicaţie, amănunt, chiar când ţi se par de prisos – căci nu sunt!

– Când te adresezi unui nevăzător, rosteşte-i numele, ca să ştie că el e vizat.

– Reuşita acţiunii depinde mult de tonul vocii tale, care trebuie să exprime siguranţă şi pricepere.

– în caz că persoana orbită se crede singură, n-o speria, n-o surprinde prin apariţia ta bruscă şi neanunţată.

– NU schimba amplasamentul lucrurilor în tabără, cameră, peşteră, fără a anunţa mai înainte persoana orbită asupra tuturor detaliilor acestei modificări.

Se ştiu cazuri de persoane orbite care au realizat performanţe neaşteptate: s-au căţărat pe stânci, au săpat gropi, au mers cu barca. Au mers cu bicicleta şi au schiat în condiţii grele. Amintiţi-vă aceste fapte dacă veţi fi puşi în faţa sarcinii de a conduce un nevăzător spre locul de salvare.

Nu uita că nevăzătorii se tem de mişcare. Mai ales cei ajunşi de curând în această situaţie – adică tocmai cei pe care s-ar putea să fii nevoit să-i ajuţi. Dă-le orice ajutor necesar sau posibil şi nu-i neglija. Închide-ţi şi tu ochii, ca să simţi ce simt ei.

Dacă TU orbeşti temporar (de exemplu, ca urmare a unui fulger) – vezi şi #9, eşti singur, dar într-un loc cunoscut şi trebuie să te deplasezi: foloseşte un băţ lung ca să pipăi drumul înainte. Decât să bagi capul între umeri şi să te cocârjezi de frică, mai bine stai drept şi păşeşte sincron cu ciocănirea sau pipăirea drumului din faţă. Cercetează cu vârful băţului zona unde urmează să pui piciorul, înaintează cu dreptul, apoi băţul se deplasează şi pipăie locul unde vei pune piciorul stâng ş.a.m.d. După ce capeţi oarecare experienţă, când băţul semnalizează o schimbare bruscă de relief: treaptă, obstacol, groapă – corpul ţi se va opri automat într-o postură stabilă.

Şi nu uita să pui jos mai întâi vârful piciorului. Pipăie cu el, verifică locul pe care pui talpa, înainte de a lăsa greutatea corpului pe ea. Încearcă să mergi în felul acesta.

Foloseşte celelalte simţuri: de exemplu, când umpli o cană cu apă, bagă degetul în ea ca să pipăi când s-a umplut ş.a.m.d. (vezi #9.2).

19 9. ACCIDENTE PRODUSE DE FRIG îngheţul (hipotermia)

* Cauze: scăderea bruscă a temperaturii corpului, mai ales dacă eşti ud, obosit, înfrigurat. Este un accident mortal.

* Simptome: victima are pielea rece; tremură; paloare; letargie; vaiete, comportare neobişnuită, accese bruşte de vioiciune (şi de vorbe urâte); se împleticeşte şi cade. Vorbeşte incoerent. Vede din ce în ce mai slab. Pare beată.

* Primul ajutor: OPREŞTE-O. Adăposteşte-o imediat, indiferent unde: după o movilă, lângă un perete, într-o groapă. Nu o îndemna şi nu o sili să meargă mai departe. Nu încerca să o încălzeşti cu sticle de apă caldă, foc sau frecţii.

Înveleşte victima pentru ca să nu piardă căldura ce-o mai are în corp. Bag-o într-un sac de dormit. Sau întinde-o pe un strat gros de haine aşternute pe pământ, încropeşte un paravan, adăpost sau cort deasupra ei.

Încălzeşte-1 cu căldura uneia sau mai multor persoane aşezate sub, alături sau chiar deasupra lui – eventual să intre cineva alături de el în sacul de dormit.

Foloseşte toate hainele disponibile – dar ai grijă ca din cauza asta să nu îngheţe altă persoană care dă ajutor. Acoperă picioarele, fesele, umerii victimei cu haine suplimentare. Dă-i să bea lapte (condensat) sau o băutură caldă cu zahăr. Dar şi cei care ajută victima trebuie să bea şi să mănânce!

Viteza de reîncălzire trebuie să fie egală cu cea a pierderii de căldură (NU mai mare).

Organizează imediat o echipă cu o targa (eventual improvizată – vezi la #19.14). În timpul transportului spre adăpost, căldură, salvare victima va fi mereu bine învelită, înfofolită. Poate că situaţia impune uneori să mai meargă şi singură – dar trebuie ajutată de cineva. Mai bine nu o lăsaţi şi nu o siliţi să facă aşa ceva.

Rezistenţa la frig este diferită de la om la om. Bătrânii şi copiii (inclusiv adolescenţii) – cad primii. Sugarul atins de îngheţ mai are o şansă, dacă maică-sa ţine pruncul lipit de corpul ei; îl acoperă cu o haină sau pătură; opreşte pierderea de căldură; cheamă, sau îl duce la medic.

Prevenirea îngheţului: mănâncă bine de dimineaţă; în cursul zilei mănâncă ciocolată, zahăr, stafide. Poartă haine adecvate, corespunzătoare (vezi #7). Acoperă genunchii, încheieturile mâinilor şi capul (locurile pe unde se scurge multă căldură din corp).

Porneşte la drum cu hainele uscate. Dar atenţie: în anumite condiţii, prea multe haine pot cauza epuizarea (vezi şi #13).

Dacă cineva din grup dă semne de îngheţ, coborâţi imediat de pe creastă, de pe munte, veniţi la mal, ieşiţi din peşteră. Nu aşteptaţi să-i treacă „indispoziţia” într-un adăpost insuficient. MIŞCAŢI-vă cât mai are putere.

Degeraaturile

* Cauze: adeseori, neglijenţa. Neprotejarea extremităţilor (sensibile – din cauza circulaţiei sanguine mai slabe) de muşcătura gerului. Atingerea metalului cu pielea. Haine prea strânse pe corp. Faţa, mâinile sau urechile descoperite. Membrele accidentate, cu fracturi, sunt foarte sensibile la frig. O altă cauză e şi neluarea măsurilor necesare – după ce gerul a muşcat.

* Simptome: o uşoară mâncărime când pielea îngheaţă, sau chiar nici o senzaţie; la început apare o zonă mică de piele insensibilă, ca o pată cu aspect de ceară şi tare la pipăit. Dacă nu este tratată la timp, apare senzaţia unor pietricele înfipte în carne. Durerea creşte enorm şi apare o umflătură, o roşeaţă, băşici, o rană. Apoi – o amorţeală, urmată mai târziu de desprinderea unor bucăţi de piele şi carne înnegrită, moartă.

* Primul ajutor: trebuie acţionat imediat ce apar primele semne de degerătură. Fii mereu atent la feţele însoţitorilor tăi, dacă le apar pete ca ceara. Apoi, pune-i să se uite la faţa ta. Dacă eşti singur, uită-te într-o oglindă. Strâmbă-te mereu, pentru ca faţa să nu se răcească prea tare (vezi la #7).

Zona degerată trebuie imediat „înmuiată” cu căldură de la corpul tău, sau al altui om. Pune mâinile goale, calde, peste faţă, nas sau urechi. Sau bagă degetele

Îngheţate de la mâini – în pantaloni, între picioare sau la subţiori. Labele atinse pot fi bine încălzite de burta unui însoţitor- dar în timpul acesta cei doi trebuie să fie bine îmbrăcaţi sau înveliţi – vezi şi #7.

Freacă uşor zonele ori membrele degerate cu alcool. Dar NU freca, nu ciocăni, nu masa cu putere zona degerată. NU pune sticle cu apă caldă, pietre încălzite la foc (chiar învelite cu o cârpă), o flacără – temperatura de intervenţie trebuie să fie mică, NU mare. NU se tratează prin frecare cu zăpadă, gheaţă, gaz, ulei (căci toate acestea înrăutăţesc situaţia). Totuşi, scufundarea zonei atinse în apă puţin caldă (fix la +42 °C) ajută. La fel o băutură caldă. Dă-i victimei să bea cantităţi mici de ţuică, rom, coniac etc. şi ceai călduţ, apoi, dacă începe să-şi revină, treptat din ce în ce mai fierbinte.

Când încălzeşti zona degerată, ea trebuie să fie mereu acoperită cu haine uscate. Dacă durerea devine foarte mare, s-ar putea să fie un semn că tratamentul de dezgheţ e prea brusc (adică cu temperatură sau viteză prea mare), deci ineficient, aşa că distrugerea ţesuturilor continuă.

Adăposteşte urgent victima într-un loc ferit, la o temperatură de max +10°C. Numai după câteva ore victima poate fi trecută într-o cameră cu temperatura de +18…+20°C. În cazuri grave, când apare stopul cardio-respirator, se face respiraţia artificială sau masajul cardiac ş.a.m.d. Băşicile care apar după câteva ore în zonele atinse se tratează la fel ca arsurile.

Înainte de a scoate mănuşile, gluga, ghetele îngheţate, înmoaie-le mai întâi în apă călduţă – nu trage de ele cu brutalitate, căci provoci dureri şi rupi băşicile. O degerătură superficială poate fi tratată sumar pentru a se putea continua drumul, grăbindu-vă să ajungeţi la destinaţie. Dacă e mai grav (zona de piele devine tare, amorţeşte) respectivul trebuie cărat pe targa. Şi să-l vadă urgent un medic. Pacientul trebuie să se odihnească.

Atenţie: dacă o zonă degerată nu apucă să revină complet la normal şi reîngheaţă, degeră din nou – pericolul de distrugere va fi foarte more.

Boală de tranşeu (la picioare) – este provocată de ţinerea picioarelor prea mult timp în frig şi umezeală.

* Simptome: în primul stadiu al bolii, senzaţie de înţepături cu ace, apoi amorţeală alternată cu dureri vii. Picioarele devin purpurii, cu umflături şi băşici. Labele şi degetele devin palide, rigide, amorţite. Poate duce la amputare.

Cum poate fi evitată?

Fereşte cât poţi picioarele de umezeală. Curăţă şi usucă ciorapii oricând ai ocazia. După ce ai umblat cu labele picioarelor umede, imediat ce faci un popas usucă-le cu un prosop sau cu o cârpă. Încălzeşte labele picioarelor cu mâinile puse peste ciorapii uscaţi.

Dacă eşti nevoit să stai toată vremea cu picioarele în umezeală, mişcă sau îndoaie gleznele şi degetele, arcuieşte laba piciorului. Nu strânge prea tare şireturile. Dormi cu picioarele uscate, bine învelite şi încălzite, ţinute mai sus decât restul corpului.

Protejează labele să nu se rănească. Dacă se umflă tare, opreşte-te din mers şi odihneşte-te. Întinde picioarele orizontal şi stai cu ele ridicate deasupra şezutului.

NU le freca, nu le încălzi. Aşteaptă să se dezumfle singure.

Insomnia – poate fi cauzată şi de frig.

Mănâncă în tot cursul zilei – mai ales înainte de a te culca. În fiecare zi întoarce pe dos sacul de dormit. Ai grijă să nu-l pârleşti când îl usuci la foc. Dacă nu ai foc, când e vremea bună scoate sacul de dormit afară, lasă să îngheţe transpiraţia de pe el, după aceea scutură-1 şi bate-1 cu un băţ, nişte ramuri sau cu o curea. Apoi afânează umplutura sacului – pentru refacerea termoizolaţiei.

Nu intra în sac cu hainele ude, ci dormi cât poţi de dezbrăcat. Răsuceşte-te împreună cu sacul, nu în el. Chiar dacă este frig, nu băga capul în sac; lasă neapărat faţa afară şi acoperă capul cu o pălărie sau cu haine. Hainele uscate se aşază sub sac, împrejurul şoldurilor şi umerilor.

Staţi lipiţi unii de alţii ca sardelele în cutie. Cei mai slabi, bătrânii, copiii se vor aşeza la mijloc. Dacă toţi sunt la fel de epuizaţi, schimbaţi-vă ca să staţi pe rând în poziţiile extreme la marginile grămezii, grupului.

Orbit de zăpadă: vezi la #19.8. Paraziţii: vezi la #19.7.

Igiena obligatorie: fă, sau faceţi regulat curăţenie generală în tabără şi în adăpost.

Taie (nu rade) părul şi barba cât mai scurt; altfel o să porţi ţurţuri de gheaţă. Nu te spăla când este foarte frig, ci doar şterge-ţi corpul de sudoare cu o cârpă înmuiată în apă caldă.

Îngrijeşte orice zonă de piele sensibilă. Curăţă dinţii cu o cârpă, sau cu pene de pasăre (folosind funingine sau sare în loc de pastă de dinţi), dar nu freca prea apăsat.

Pe vreme foarte friguroasă previno şi combate bolile prin igienă. Dormi cât mai mult, ca să conservi la maxim energia. Mănâncă şi bea pe săturate.

19 10. ACCIDENTE DE CĂLĂTORIE

Degeraturi; îngheţ; Boala de tranşee – vezi la #19.9. Epuizarea din cauza căldurii; Insolaţie; Arsuri – vezi la #19.6. Orbirea de la soare – vezi la #19.8.

Băşici la picioare: nu le sparge. Imediat ce pielea începe să se înroşească din cauza unei rosături, acoper-o cu un plasture (dacă ai). Băşica poate fi înţepată la margine cu un ac dezinfectat în flacără – dar cu atenţie şi delicateţe. Stoarce uşor lichidul, să iasă prin găurile făcute de ac. Şterge lichidul cu o cârpă moale, curată şi uscată, sau cu vată. Dacă zona cu băşici este şi foarte dureroasă, întrerupe călătoria şi odihneşte-te până ce situaţia se îmbunătăţeşte.

Cum poţi preveni băşicile: câteva zile înainte de a porni la un drum lung pe jos, întăreşte pielea şi talpa prin frecare zilnică cu alcool. În cursul călătoriei spală, clăteşte, usucă ciorapii în fiecare noapte. Cârpeşte imediat şi cu grijă găurile din ciorapi. Ar fi bine să ai mereu ciorapi de rezervă (curaţi, uscaţi, întregi). Când poţi, ţine labele, chiar picioarele, în apă caldă şi sărată.

Urticaria: iritaţia pielii produsă de plante vezicante, otrăvitoare. Ea poate fi alinată (chiar dacă puţin, totuşi e mai bine decât deloc) mânjind pielea cu ulei din nucă de cocos, sau cu o pastă preparată din cenuşă de lemn şi apă. Acoperă zona cu un bandaj.

Iritaţii, arsuri de la plante: spală bine zona atinsă cu apă şi săpun. Neutralizează cu alcool. Dacă ai pus mâna pe o plantă care irită pielea – NU atinge faţa, ochii sau alte zone înainte de a te spăla bine. Efectele (iritaţie, umflătură etc.) pot împiedica respiraţia, vederea, urinatul.

Răul de mare poate fi combătut dacă te concentrezi să faci ceva. Dacă ţi-e rău de tot, nu mânca şi nu bea. Întinde-te şi stai liniştit, schimbă mereu poziţia capului. Stai la căldură. Dacă ai, înghite pastile contra răului de mare.

Răni produse de apa sărată: menţine corpul cât se poate de uscat. Nu deschide, nu sparge şi nu stoarce rănile, bubele, băşicile, umflăturile. Curăţă-le uşor. Rănile mari vor fi acoperite cu pansament. Dacă poţi, unge-le cu vaselină antiseptică.

Constipaţia: apare din cauza lipsei de hrană şi apă. Nu folosi medicamente purgative, căci fură apa din corp. S-ar putea să apară şi urină închisă la culoare (curge mai greu). Nu te speria. După ce te salvezi, bea mult lichid şi bagă-ţi un supozitor cu glicerinaa.

Buzele crăpate, pielea uscată: unge-le cu ulei, salivă, unsoare pentru buze, cremă de protecţia pielii contra razelor solare.

Durerea de ureche: poate fi calmată turnând câteva picături de ulei comestibil cald în ureche, după care pune un dop de vată sau pânză (vezi şi #19.7).

Durerea de dinte sau măsea: dacă e o carie, astupă gaura cu puţină vată înmuiată în răşină proaspătă, lichidă (de la un conifer).

19.11. ACCIDENTE PRODUSE DE FOAME

Intoxicaţia alimentară: apare când dai de hrană sau când mănânci alimente stricate. Dacă poţi, consultă imediat un medic. Dacă nu, bea cât mai multă apă sau lapte pentru a dilua toxinele şi a spăla interiorul corpului. Vomită băgând degetele pe gât. Acelaşi efect se obţine înghiţind apă caldă cu sare. După ce vomiţi, mai bea lapte. Cam 4 căni.

Posteşte o zi şi odihneşte-te.

Otrăvirea – Provoacă voma prin gâdilarea fundului gâtlejului sau introducerea a două degete pe gât. Dacă nu ştii ce otravă e de vină, dă-i victimei să înghită mult albuş de ou, cărbune (medicinal) sau cretă (substanţe care absorb otrăvurile). Creta o iei din rocă; cărbunele din jăratic. Să bea ceai amestecat cu praf de cărbune sau mangal. Apoi fă-i spălături stomacale, dă-i să bea multă apă curată sau ceai. E folositoare şi sarea amară (pentru evacuarea otrăvii care a ajuns în intestin).

Intoxicaţia cu chimicale: substanţele caustice (acizi, baze) ard mucoasele de la suprafaţa organelor peste care trec: gură, gât, esofag, stomac. NU provoca voma, ci:

– Neutralizeză acidul – dându-i să înghită două linguri cu oxid de magneziu, bicarbonat, praf de cretă, albuş de ou într-un pahar cu lapte, apă.

– Dacă e o bază (sodă caustică, amoniac) – să ia o lingură de oţet sau zeamă de lămâie într-un pahar cu apă, lapte dulce, albuş de ou.

– Pentru petrol şi parafină – să bea cât mai multă apă.

Dacă ai cu ce, calmează-i durerile. Aşează-1 în poziţia de refacere (fig. 19.1). Du-1 urgent la medic.

Înecarea (cu un obiect) – vezi #19.7.

19.12. PERICOLELE ÎNĂLŢIMII

Ameţeala: puţini oameni suferă cu adevărat de ameţeală, vertij, rău de înălţime, impulsul de a se arunca în gol – chiar aşa de tare cum îşi închipuie ei. Dacă eşti împreună cu persoane care dau astfel de semne:

– încurajează-le şi îmbărbătează-le (excepţie făcând isteria – atunci trebuie să faci pe indiferentul şi să nu le arăţi simpatie).

– Pălmuirea persoanei cuprinse de isterie este o soluţie, dar numai pentru situaţiile extreme.

Dacă tu însuţi suferi de această boală:

– Nu privi în jos, în gol, în prăpastie (roagă-ţi tovarăşii să te ajute la mers, la coborâre, să-ţi poziţioneze ei picioarele pe reazemele din teren).

– Respiră adânc.

– Acceptă senzaţia şi luptă cu ea, nu ceda, NU sări în gol.

* Primul ajutor, dacă o persoană suferă, sau îşi pierde firea datorită ameţelii produse de leşin, de rotirea sau înclinarea capului – îndoaie-i gâtul până ce capul îi ajunge între genunchi şi ţine-1 aşa câteva minute. Leşinul poate fi combătut prin stropirea feţei cu apă sau prin aerisire cu un curent de aer rece.

Cel care a leşinat din cauza răului de înălţime trebuie întins pe spate, cu picioarele mai sus decât capul. Desfă-i hainele. Stropeşte-1 cu apă rece pe faţă şi pe piept. Freacă-i membrele – spre inimă. Când îşi revine ţine-1 la căldură.

Dacă sunteţi pe o platformă, pe un pervaz sau pe o coamă îngustă, ancorează victima, astfel încât să nu se poată rostogoli, aluneca sau arunca singură în gol.

Sinucigaşul – locul cel mai bun de unde candidatul la sinucidere poate atrage atenţia „lumii” asupra sorţii sale este undeva cât mai sus. O persoană care stă la marginea prăpastiei şi ameninţă că «va sări» are mintea deranjată. Este speriată şi ostilă.

În acest caz cheamă Poliţia, Salvarea, pompierii. Dacă nu poţi face aşa ceva şi vrei saa intervii tu, cel puţin nu o face brusc, fără tact, pentru că l-ai grăbi să se arunce. O purtare şi o conversaţie care să-i arate simpatie ar putea să liniştească ori să schimbe gândurile victimei. Trage de timp.

Nu te repezi să-l ajuţi, fără să gândeşti mai întâi. Să nu ajungi într-o poziţie în care victima speriată sare în gol – trăgându-te şi pe tine cu ea. Nu uita că «supravieţuire» înseamnă în primul rând să-ţi salvezi propria ta piele. Nu te purta egoist ca un cuc care îşi lasă ouăle pe oriunde poate, însă nici nu te lăsa impresionat sau chiar omorât de alţii, de nimicuri.

Răul de altitudine – cauzat de lipsa de oxigen la înălţimi mari, de exemplu la munte, peste 3000 m. Senzaţii: sufocare, dureri de cap, greaţă. Cum te vindeci: prin aclimatizare. Coboară la o altitudine mai mică. După 1 -2 zile de odihnă victima va putea reîncepe să urce treptat.

Flebita: la înălţimi mari pot apărea cheaguri de sânge în vase. Semne: dureri, umflături în partea de jos a picioarelor şi în abdomen. Pericol: cheagul de sânge ar putea începe să circule prin corp şi să înfunde vasele care alimentează plămânii, creierul sau inima.

Remediul: evită şi combate lipsa de mişcare, care poate provoca stagnarea şi coagularea sângelui în venele picioarelor sau abdomenului. Când te odihneşti – ridică des piciorul dureros; mişcă, exersează cât poţi de zdravăn toţi muşchii de la picior; o dată pe oră roteşte de câteva ori gleznele etc.

19.13. BOLI INFECŢIOASE

Într-o situaţie de supravieţuire nu vor apărea boli infecţioase şi contagioase (produse de microbi, viruşi), doar dacă le aveai deja sau le iei de la alţi oameni pe care îi întâlneşti. Un supravieţuitor este mai degrabă expus bolilor transmise prin apă, insecte sau animale.

În cazul în care n-ai medicamente, tratamentul bolii înseamnă mai mult tratarea simptomelor şi ajutarea pacientului să se simtă bine, confortabil. Dar mai bine să previi boala decât s-o vindeci.

Cum eviţi bolile infecţioase:

– Fă-ţi toate imunizările adecvate (vaccin, injecţii, pastile) înainte de călătorie.

– Curăţă mereu şi foarte bine apa de băut, mâinile, alimentele, vesela şi tacâmurile; fierbe toată apa – chiar şi cea pentru spălatul dinţilor.

– Fereşte alimentele de muşte ori paraziţi.

– Deparazitează hainele prin spălare sau afumare.

– Acoperă bine corpul, să nu ajungă la el insectele; dormi sub o plasă contra ţânţarilor; foloseşte substanţe contra insectelor.

– Acoperă rănile şi nu sta în apa din zonele cu risc de infecţie.

– NU înghiţi apa când înoţi sau când te speli pe corp.

– îngroapă excrementele.

În cazul apariţiei unei boli, izolează pacientul. Contactele sale cu restul grupului trebuie reduse la minim. Fierbe orice obiect atins de bolnav. Acoperă şi fereşte zgârieturile sau rănile de pătrunderea microbilor. Spală-te bine după contactul cu bolnavul. Evită să te atingă cu tuşea sau strănutul. Excrementele bolnavului trebuie puse într-un loc de unde să nu poată răspândi infecţia.

* Boli universale:

Pneumonie: simptome: inflamarea plămânilor, febră, frisoane, greutate în respiraţie, dureri la respiraţie, tuse cu flegmă verde-galbenă sau sânge. Primul ajutor: ţine bolnavul la căldură; dă-i să soarbă des ceai, apă caldă.

Leptospiroza: se transmite prin rozătoare şi apă infectată. Se ia prin tăieturi, zgârieturi, apa de băut. Provoacă o formă gravă de icter. Simptome: gălbinare, letargie, febră. Tratament: tetraciclină.

Hepatita infecţioasă: se transmite prin excremente sau urină. Se ia prin apa de băut sau zgârieturi. Simptome: greaţă, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale, pielea se îngălbeneşte. Tratament: odihnă, îngrijire bună.

Poliomielita: se transmite prin apa de băut. Simptome: paralizie. Tratament: comprese calde pe muşchi, îngrijire bună.

Dizenterie: produsă de un bacii, se transmite prin muşte, apa contaminată, contactul cu excremente contaminate. Simptome: excremente cu sânge, brusc temperatură mare. Tratament: antibiotice, odihnă, să bea multe lichide.

Febra tifoidă: Simptome: similare cu dizenteria, plus dureri de cap, dureri abdominale, febră, pierderea poftei de mâncare, dureri în membre, delir. Tratament: antibiotice.

Holera: poate apărea oriunde lipseşte curăţenia. Simptome: vomită, nu are puls la încheietura mâinii, pielea rece şi lipicioasă, crampe musculare. Se previne prin vaccinare.

* Boli tropicaletransmise prin apă:

Bilharioza: boală a intestinelor sau vezicii urinare produsă de un vierme microscopic care trăieşte în Africa, Arabia, China, Japonia, America de sud. Se ia prin apa de băut sau printr-o rană a pielii. Simptome: iritarea traseului urinar. Tratament: niridazol sau echivalent.

Ancilostomiaza: produsă de un vierme intestinal. Se ia prin apa de băut, pătrunde prin piele (de obicei la picioare). Simptome: anemie, letargie generală. Tratament: alcapar, mintazol, alte medicamente. Ceaiul de ferigă este un viermifug puternic.

Dizenterie: produsă de amoebe, se transmite prin apa de băut, hrana negătită (nefiartă, nefriptă bine). Simptome: oboseală, apatie, febră, excremente solide dar cu miros urât, cu sânge, ori mucus roşu. Tratament: multe lichide, odihnă, medicamente specifice.

* Boli tropicaletransmise de insecte:

Malarie: se transmite prin saliva femelei de ţânţar anofel (nu numai la tropice) şi numai în Africa omoară cam 1 mil. persoane/an. Simptome: febră repetată, dureri puternice de cap, rău, vomă. Deşi transpiră, bolnavul se plânge de frig, tremură violent. Slăbiciune, extenuare. Tratament preventiv: medicamente.

Danga: este transmisă de ţânţari. Nu există vaccin sau tratament. Simptome: erupţie, dureri de cap, febră, dureri foarte mari în muşchi şi articulaţii. Vindecarea completă durează câteva săptămâni.

Febra galbenă: răspândită în Africa şi America de sud. Simptome: dureri de cap, hemoragie nazală, greaţă, febră. Bătăile inimii slabe. În cazurile grave: dureri în picioare, spate, ceafă. Deteriorarea rapidă a ficatului poate duce la icter şi insuficientă renală. Tratament: odihnă şi îngrijire; nu există medicamente. Vaccinează-te din timp.

Tifos: un grup de boli infecţioase transmise de păduchi, purici, căpuşe. Simptome: dureri de cap, constipaţie, leşin, dureri de spate, tuse, urmate de febră, delir uşor, erupţie de pete roşii mici. Tratament: antibiotice.

19.14. TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR

Urgenţele la transport sunt la fel ca şi la acordarea primului ajutor: mai întâi stopul cardiac, cel respirator, apoi hemoragiile mari, după aceea restul.

Chiar dacă primul ajutor a fost acordat la timp, util şi competent, uneori accidentatul îşi pierde viaţa în timpul sau din cauza transportului, adică „se ia un rănit de la locul accidentului, se transportă un muribund – iar la spital ajunge un mort”.

Transportul trebuie să fie rapid, prompt şi corect. Regula e ca salvatorul să nu părăsească victima pe timpul transportului, ca s-o supravegheze şi eventual să-i mai dea ajutor.

Pentru transportul unui accidentat spre locul unde va fi îngrijit în siguranţă, sau la spital, e nevoie totdeauna de improvizaţii, răbdare, capacitate de descurcare.

Iată câteva metode pentru transportul unei persoane:

a. De către o singură persoană: victima e conştientă – vezi fig. 19.11; inconştientă – vezi fig. 19.12;

19.11. Ridicarea şi transportul unei victime conştiente

19.12. Ridicarea şi transportul unei victime inconştiente cu un inel de pânză

a – apucă mâna sau piciorul victimei pe partea rănită şi roteşte-te cu ea pe sus;

b – dacă laţul e prea larg sau strâns, revino în poz. a şi ajustează-];

c – ambele mâini ar trebui să fie libere

b. De către doi salvatori: Scăunelul (format prin împletirea a 2, 3 sau 4 mâini) fig. 19.13;

19.13. Scăunel din 2/3/4 mâini

c. Tragerea pe sol a unui cearceaf sau covor pe care este întinsă victima (fig. 19.14);

19.14. Transportul victimei cu o pătură sau perdea

d. Pe o targa improvizată din 2 haine şi 2 prăjini (fig. 19.15);

19.15. Targa din haine şi prăjini

e. Pe o targa improvizată din funii (mult mai greu de făcut şi de cărat);

f. În cârcă, pe spate, eventual prinsă şi sprijinită pe un cadru de rucsac, sau pe un inel de frânghie (inelul se aşează pe spatele purtătorului, care îşi baga în el ambele braţe – astfel încât funia va trece pe la ceafă şi umerii lui, pe la subţiori, peste şezut; victima intră cu picioarele prin inel şi ajunge pe şoldurile purtătorului şi cu şezutul sprijinit pe funie – fig. 19.12);

g. Pe o sanie – se impune un mers încet;

h. Pe o plută – cu grijă dublă să nu vă răsturnaţi.

Nu te autoaccidenta încercând să ridici singur o victimă grea, pentru a o transporta cu metoda pompierului (fig. 19.11). Poţi s-o cari singur, dar la ridicare ai nevoie de ajutor. Respectă regulile de ridicare a greutăţilor mari – vezi #3.9.

Ridicarea victimei şi aşezarea ei pe targa sau în mijlocul de transport se face cu păstrarea: capului – gâtului – pieptului – picioarelor, într-o linie dreaptă.

Dacă rănitul nu este într-o stare gravă, dar trebuie evacuat şi dus într-un loc sigur, se poate folosi metoda „b “. Numărul de mâini din care se formează Scăunelul depinde de greutatea, de forţa şi înălţimea victimei şi a purtătorilor. Rănitul va sta în şezut pe scăunelul din 3 mâini, iar cu spatele se va rezema pe braţul liber, nefolosit, al unuia din salvatori. Braţul de reazem se sprijină pe umărul celuilalt purtător.

Scăunelul din 4 mâini se foloseşte când victima se poate ţine singură cu braţele de gâtul salvatorilor.

Scăunelul din 2 mâini agăţate una de alta cu ajutorul unui sul, inel din cârpe (uşurează efortul) se foloseşte când victima e foarte slăbită. În acest caz ambii salvatori susţin accidentatul cu câte un braţ.

Dacă distanţa de deplasare obligatorie este mică, bagă cu mare grijă un cearceaf, o pătură sau o prelată sub accidentat, păstrându-i pe cât posibil neschimbată poziţia corpului (fig. 19.14).

Cei grav accidentaţi trebuie transportaţi cât mai puţin posibil. Dacă însă deplasarea e obligatorie, cel mai bine e ca victima să fie dusă pe o targa (improvizată) – în poziţie întinsă sau semiîntinsă.

O targaa bună e cât mai rigidă, de exemplu o scândură lată, o uşă, o scară sau o bancă, peste care aşezi o pătură. Poţi improviza o targaa din:

– O pătură, un cearceaf, o prelată, un covor, o foaie de cort – împăturită în lung, cu capetele fixate cu ace de siguranţă, sau capse de birou – şi două prăjini sau ţevi introduse la marginile spaţiului creat prin îndoire;

– Două haine, pulovere, cămăşi şi două prăjini (fig. 19.15);

– O singură pătură sau prelată în mijlocul căreia se aşează victima întinsă; marginile păturii se răsucesc până se fac sul; sunt necesari 6 purtători – trei pe fiecare parte.

Alte mijloace de transport:

– Un scaun de lemn cu spătar, purtat de doi salvatori, uşor înclinat pe spate. Pentru încărcarea pe targa victima trebuie susţinută şi ridicată simultan cu

toate părţile corpului său, fără a o îndoi în vreun fel. Nu ridica niciodată victima prin apucarea de mâini, subţiori şi picioare, lăsându-i corpul să atârne la mijloc. Practic, cei 3 salvatori se aşează toţi pe aceeaşi parte (preferabil cea sănătoasă) a victimei şi introduc mâinile sub ea astfel: primul – o mână sub cap şi alta sub umeri; al doilea – o mână sub piept şi alta sub şale; al treilea – una sub coapse şi alta sub pulpe. Toţi trei trebuie să ridice deodată (la un semnal) – în timp ce o a patra persoană împinge targa sub victimă, după care cei trei depun cu grijă, încet, victima pe targa.

Descărcarea victimei de pe targa se face respectând aceleaşi reguli ca la încărcare. Şi nu uita:

1. Corpul victimei se cară în direcţie longitudinală, în lungul lui (NU transversal, de-a latul), cu capul înainte (pentru ca salvatorul din spate să-l poată vedea şi supraveghea);

2. În funcţie de regiunea corpului vătămată, o victimă va fi aşezată pe targa astfel (vezi şi #19.1):

– Cu plagă la abdomen: pe spate, cu picioarele îndoite (cu o haină, o pernă sau o pătură făcută sul şi pusă sub genunchi);

– Cu răni la piept, asfixiat: semişezând (cu o haină, o pernă sau o pătură făcută sul şi pusă sub spate);

– Cu răni la faţă: cu faţa în jos, corpul puţin într-o parte (cu o haină sau o mână pusă sub frunte);

– Cu răni la picioare: cu faţa în sus şi cu ceva moale sub piciorul rănit;

– Cu răni la gât: şezând, cu capul înclinat şi cu bărbia sprijinită pe piept; dacă însă bănuieşti o fractură la coloană sau în zona gâtului – întins pe spate, cu capul fixat într-o menghină făcută din 2 haine sau pături făcute sul;

– Inconştientă: culcată pe o parte (pentru ca limba ori voma să nu-i astupe fundul gâtului), cu mâinile legate pe sub targa;

– Cu fractură la coloană: culcată pe spate, pe o targa tare, rigidă, cu o pătură făcută sul sub regiunea dureroasă; dacă nu avem astfel de mijloace, victima se aşază cu faţa în jos.

Dacă nu vine Salvarea, o metodă bună de transport este pe platforma unui camion, cu aşezarea, supravegherea şi îngrijirile corspunzătoare – NU înghesui victima într-o maşină mică.

O targa va fi purtată, susţinută de:

– Doi salvatori – pe teren plat;

– Trei salvatori – la urcuş (unu în faţă, doi în spate care ţin targa pe umeri);

– Trei salvatori – la coborâre (doi în faţă, unu în spate);

– 4 salvatori – la trecerea tărgii perpendicular peste un obstacol, gard, şanţ (mai îngust decât lungimea tărgii): cei doi suplimentari, aşezaţi de o parte şi de alta, apucă mânerele din faţă, cel care era în faţă lasă targa şi trece sau sare obstacolul, cei doi împing şi trec targa peste obstacol până ce poate fi apucată de cel care a trecut. Apoi cei doi lasă targa şi trec şi ei peste obstacol, după care preiau greutatea de la purtătorul din spatele tărgii, până când şi acesta ajunge dincolo – după care cei doi salvatori suplimentari pot fi eliberaţi.

19.15. DAI MORTULUI O ULTIMĂ ŞANSĂ

Continuă să dai victimei primul ajutor, chiar dacă ţi se pare că a murit. Adeseori „moartea” lui e numai o aparenţă, o părere, datorită emoţiei sau oboselii tale.

Cum poţi fi sigur că cineva e mort de-a binelea?

Uneori decesul este foarte greu de stabilit chiar de către medici. De exemplu, persoanele care au stat mult timp în frig puternic seamănă cu nişte cadavre ş.a.m.d.

În unele cazuri semnele de deces luate în parte sunt înşelătoare. De exemplu, buzele albastre pot însemna doar înecarea, înfundarea traseului respirator. Pielea ca ceara, paloarea, poate fi cauzată de o hemoragie. Lipsa pulsului se poate datora şi faptului că vrei să-l simţi într-un loc greşit {Corect: pune buricele degetelor pe partea de jos şi în stânga pieptului victimei, plimbându-le pe o zonă cât mai întinsă. Sau pe gât, plimbând degetele între mărul lui Adam şi muşchiul lateral).

Ca să fii sigur că cineva e mort, nu te mulţumi cu un singur simptom, ci verifică şi adună cât mai multe dovezi ale decesului, adică:

– Lipsa bătăilor inimii;

– Lipsa pulsului;

– Buzele albastre;

– Paloare;

– Rigiditatea muşchilor;

– Mişcarea măruntaielor, excreţia;

– Gura căscată;

– Pupilele dilatate;

– Pupilele nu se mişcă la lumina lanternei;

– Ochii sticloşi;

– Corpul rece;

– Locul apăsat cu degetul, pe un muşchi, rămâne deformat (nu-şi revine după

ce retragi degetul);

– Pete roş-albastre pe piele;

– Oglinda ţinută la nas şi gură nu se abureşte;

– Sau – muşcă-1 tare de vârful degetului mic al mâinii stângi.

Până nu există convingerea deplină că persoana e moartă,primul ajutor trebuie continuat cu hotărâre: respiraţia artificială, încălzirea, chemarea Salvării (medicului). Sau – alte măsuri, dictate de situaţie.

Şi mai ales – niciodată NU RENUNŢA, NU PIERDE SPERANŢA CĂ VICTIMA POATE FI SALVATĂ!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s