Supravetuire | 6. IN APA

6. IN APA

6.1. Înainte de a ajunge în apă

6.2. Dacă NU ştii să înoţi

6.3. Pericole la ţărm şi pe mare Curentul te trage spre larg, Cârcelul, Apa foarte rece, Obiecte care cad, Barca năvăleşte peste tine, Valurile mari, Ieşirea din apă pe stânci, Malul cu faleză

6.4. Pericole într-un râu Pragurile sau cascada, Stâncile din mijlocul albiei, Crengile atârnate deasupra unui curent iute

6.5. Apa din subteran

6.6. Înotul pentru supravieţuire

6.7. Cum umfli hainele? Cum te dezbraci în apă, Umflarea hainelor, Cum foloseşti flotoarele

6.8. Salvarea dintr-un naufragiu Nava se scufundă, Avionul coboară pe apă, Luntrea se răstoarnă, Barca de salvare se răstoarnă, Automobilul se scufundă în apă

6.9. Cum salvezi pe cineva de la înec

6.10. Traversarea unui râu prin vad

Oricât de bine antrenat ar fi un înotător, el se poate totuşi îneca dacă e izbit de valul unei revărsări de ape, sau scuturat de marea dezlănţuită, sau răsucit de un vârtej. Iar când un om obişnuit, care ştie să înoate, dar nu are antrenament, ajunge fără voie în apă, în mijlocul mării, al unui lac întins sau al unui fluviu, şansele să iasă viu la mal sunt foarte mici.

Ce să mai zicem despre un ne-înotător: scos din mediul lui obişnuit şi băgat în apă, moare mai mult de frică. Gâfâind, sufocându-se, bolborosind, el se scufundă trăgând la fund şi pe cel care încerca să-l salveze: căci omul speriat de moarte, cum e cel care se îneacă, are o forţă uimitoare.

Pentru a putea face faţă acestor situaţii învaţă să înoţi şi să salvezi o persoană de la înec, de la un profesor competent. Nu există altă soluţie.

Totuşi, chiar şi cel fără o pregătire bună n-ar trebui să piardă orice speranţă. Chiar dacă nu ştie să înoate, oricine trebuie, şi poate să facă ceva raţional în apă şi să încerce să scape cu viaţa. Încercarea moarte n-are.

6.1. ÎNAINTE DE A AJUNGE ÎN APĂ

Dacă mai ai timp:

– Scoate cizmele, ghetele sau pantofii.

– Scoate şi aruncă hainele: strâmte, grele, din lână. Dar rămâi îmbrăcat cu cămaşa, pantalonii, bluza, rochia, pijamaua. Bagă în buzunare şi sub haine oricât de multe obiecte care plutesc: sticle goale din plastic, mingi, cutii goale etc. Nu uita că găleţile, cizmele sau vasele întoarse cu fundul în sus, plutesc şi ele. Valorifică orice obiect care poate pluti: scândură, scaun de automobil, cameră auto, roată de rezervă;

– Apucă orice vestă sau colac de salvare;

– Ocheşte şi agaţă-te de orice obiect din jurul tău care pluteşte pe apă. Hainele pe care le-ai dezbrăcat – de exemplu un impermeabil – trebuie să le

ei cu tine (în braţe) ca să improvizezi cu ele perne de aer, aşa cum se arată mai jos – vezi la # 6.7.

6.2. DACĂ NU ŞTII SĂ ÎNOŢI

Poţi încerca să pluteşti şi să respiri satisfăcător câtva timp – până când se apropie o barcă, un salvator etc:

– înainte de a intra în apă – trage în piept o gură zdravănă de aer (vezi şi # 15.2);

– Când te scufunzi – strânge bine din dinţi şi nu respira;

– Nu te lăsa cuprins de frică;

– Stai liniştit, fă ce face o sticlă goală: NU te agita, nu te zbate, nu te zvârcoli,

– nu lupta;

– Aşteaptă să fii ridicat la suprafaţă de principiul lui Arhimede (cel cu plutirea corpurilor în apă), ai încredere în el;

– Când gura îţi iese deasupra apei, expiră şi inspiră. Respiră cât mai rar -umple şi reţine aerul în piept cât poţi de mult (ca o sticlă goală).

Nu încerca să înoţi, să înaintezi. Mai ales, ţine braţele în apă – nu le ridica în sus, deasupra apei.

Vei reuşi să pluteşti numai dacă eşti calm şi nu te sperii. Poţi alege una dintre următoarele poziţii:

1. Cu trunchiul vertical şi faţa în sus: ţine capul dat pe spate şi faţa deasupra apei. Ţine-ţi respiraţia cât poţi de mult. Când vrei să respiri, scoate mai întâi gura afară din apă, apăsând în jos cu palmele imediat sub suprafaţa apei. Apoi expiră (cam 70% din volumul de aer din plămâni) după care, fără pauză, inspiră viguros. În continuare ţine-ţi respiraţia şi stai liniştit câtva timp, pluteşte, priveşte în jur. După un timp respiră din nou ş.a.m.d.

2. Cu trunchiul înclinat şi faţa în jos: partea din spate a capului e deasupra apei. Ca să respiri, ridică faţa deasupra apei şi împinge în jos cu mâinile şi picioarele. Mai întâi expiră, apoi inspiră repede, fără pauză între ele. După inspiraţie ţine aerul în piept, stai liniştit, lasă corpul să coboare şi faţa să intre în apă. Repetă manevrele când vrei să respiri din nou (vezi fig. 6.2.).

3. Cu trunchiul orizontal, faţa în jos şi genunchii ghemuiţi la piept: spatele stă afară din apă, capul este sub apă – lângă genunchii ţinuţi cu amândouă mâinile. Pentru respiraţie, ridică-ţi capul, scoate faţa din apă, expiră şi imediat inspiră. Apoi bagă capul în apă. După un timp repetă ş.a.m.d.

Totul este să nu te sperii – simplu, nu?! Sunt însă mari şanse ca o persoană care nu ştie să înoate şi nu a exersat niciodată în linişte măcar „pluta”, să se sperie foarte tare când ajunge accidental în apă, dacă nu se poate agăţa de ceva care pluteşte.

Concluzia: învaţă cât mai repede să înoţi; NU contează vârsta, sexul, talia etc.!

Pentru cei care ştiu să înoate:

6.3. PERICOLE LA ŢĂRM ŞI PE MARE

Curentul te trage spre larg: nu te speria şi nu te zbate. Încearcă să atragi atenţia celor de pe mal sau din barcă, agitând chiloţii, costumul de baie, maieul, şi strigând (vezi la # 3). Fă pluta, bate apa sau înoată încet. Nu-ţi risipi forţele. Niciodată nu înota împotriva curentului.

Scufundă-te vertical, cu picioarele în jos, ca să verifici adâncimea apei. S-ar putea să constaţi că fundul e la o adâncime mult mai mică decât credeai, chiar după ce curentul te-a dus la o distanţă mare de mal.

Determină în ce direcţie te trage curentul. Înoată perpendicular pe direcţia curentului. Ideea este să ieşi din calea lui, îndreptându-te pieziş spre mal, NU spre locul de unde ai plecat, ci altul la o oarecare distanţă de primul. Înoată în stilul care-ţi convine şi când oboseşti, odihneşte-te cât de des.

Dacă eşti pe o saltea pneumatică, stai în continuare numai pe ea, într-o poziţie stabilă, astfel încât nu te răstorni. Dacă salteaua este îngustă, încearcă să vâsleşti cu braţele. Nu lupta pieptiş contra curentului, ci îndreaptă-te în diagonală faţă de el, după ce lămureşti încotro şi cât de iute te duce. Nu încerca să ieşi la mal prin locul în care ai întrat în apă.

Nu te lăsa atras să prinzi o minge, o jucărie plutitoare sau o saltea pneumatică luată şi dusă de curent spre larg: mai bine pierzi o minge decât să-ţi pierzi viaţa. Dar dacă ai fost prins într-o astfel de capcană, foloseşte sprijinul plutitor pe care obiectul respectiv ţi-l oferă, ca să economiseşti forţele pentru revenirea la mal.

Cârcelul: Accesele de durere anunţă dinainte apariţia cârcelului. Cauza este fie oboseala, fie lipsa de calciu sau săruri din corp. Când apare un astfel de avertis-ment, opreşte-te şi întinde imediat membrul sau muşchiul respectiv. NU te speria. Fă pluta pe spate consumând cât mai puţină energie.

Când apare un cârcel:

a) în laba piciorului – apucă degetele de la picior şi încearcă să le apropii de fluierul piciorului, dă laba piciorului peste cap.

b) în pulpă – îndreaptă genunchiul; încearcă să întinzi pulpa trăgând vârful labei spre genunchi şi împingând călcâiul.

c) In coapsă – îndoaie genunchiul şi întinde coapsa.

După ce durerea slăbeşte, masează muşchiul până ce ghemul dur se topeşte, dispare.

În apa foarte rece, cu bucăţi de gheaţă, frigul te asfixiază, îţi taie toate puterile, degetele nu mai au forţă să apuce, şocul termic te doboară, te omoară! Când intri în ea îţi taie răsuflarea. Pierzi controlul asupra muşchilor, judecata se tulbură, amorţeşte. După 15-20 minute de şedere în apa cu gheaţă mori; durata depinde de rezistenţa organismului şi de temperatura apei.

Practic – ai foarte puţin timp la dispoziţie.

Dar REZISTĂ! Acţionează. Cât timp mai poţi, înoată repede, viguros spre ceva care te-ar putea scoate din apă: scară, funie, barcă, banchiză.

Ieşi din apă cât mai repede. Tăvăleşte-te în zăpadă – aceasta absoarbe apa şi te usucă. Adăposteşte-te imediat în haine uscate.

Când apa e rece, dar nu chiar atât încât şocul produs de frig să te ameţească, încearcă să economiseşti energia şi căldura, făcând mişcări cât mai puţine şi lente (în afara cazului în care vezi că în apropiere pluteşte ceva pe care să te urci). Nu scoate hainele. Agaţă-te de rămăşiţele plutitoare ale naufragiului.

Obiecte care cad, un vârtej etc: îndepărtează-te de pericol înotând repede, până ajungi într-o zonă mai sigură. Dar, ia cu tine orice obiect plutitor pe care-l întâlneşti pe drum şi pe care-l poţi remorca: butoi, resturi de la naufragiu etc, căci te va ajuta să supravieţuieşti.

Barca sau vaporul năvăleşte peste tine

Scufundă-te. Cum?

a) Vertical, cu picioarele în jos.

„Calcă” apa. Dezumflă vesta de salvare. Împinge tare cu picioarele în jos şi ieşi mult afară din apă. Verticalizează labele, lipeşte picioarele. Îndreaptă corpul. Apoi scufundă-te cât mai adânc. După ce ajungi sub apă, încearcă să te adânceşti: ridică braţele cu palmele în sus, pornind de lângă coapse până deasupra capului -ca şi cum ai ridica apa. După ce ajungi la adâncimea maximă necesară sau posibilă, apleacă-te şi înoată orizontal. Înoată încet sub apă folosind stilul bras sau un amestec de mişcări – cu braţele ca în stilul bras şi cu picioarele forfecând ca în stilul craul. Dar iată câteva reguli generale pentru deplasarea eficientă sub apă:

– Fă mişcări exagerat de ample, indiferent de tehnica şi de stilul folosit.

– După o împingere cu picioarele, stai liniştit şi înainte de a face următoarea mişcare de braţe, alunecă un timp cu braţele pe lângă corp.

b) Vertical, cu capul în jos.

Din poziţia orizontală a corpului cu faţa în jos, apleacă-te cu trunchiul vertical şi înoată spre adâncime cu braţele (bras); picioarele încep să se mişte numai după ce au ajuns sub apă.

Notă: ambele metode sunt la fel de bune; când există pericolul unor obiecte sau obstacole de care să te loveşti (fundul apei, stanei, epave etc), atunci fereşte capul, folosind prima variantă.

În cazul petrolului aprins pe suprafaţa apei înoată bras contra vântului, încearcă să alungi flăcările de lângă cap sau mâini (prin aruncarea apei etc).

Valurile mari (brizanţii): nu te pripi (mai ales la începutul concediului) să te repezi în apă, în mare, înainte de a verifica dacă este SIGURĂ. Multe accidente se petrec în zona valurilor mari care se sparg la ţărm. Baia, înotul în zona brizanţilor izolaţi poate fi mortală. Mai bine scaldă-te în zona de plajă permisă, sigură, marcată cu steguleţe.

În unele locuri, pe plajele publice se foloseşte un sistem de avertizare pentru semnalizare, de exemplu: steguleţe încrucişate = nu intraţi în apă; steguleţe distanţate = în zona dintre ele este permisă intrarea în apă (fiind patrulată de bărcile Salvamarului). Pentru a afla semnificaţia semnelor-citeşte panourile cu anunţuri sau întreabă administraţia plajei, oamenii.

Brizanţii sunt violenţi şi periculoşi. Îşi pot schimba caracterul în câteva clipe, înotătorul neexperimentat care credea că locul este puţin adânc şi fără pericole poate fi urgent ameţit, lovit şi epuizat. Adeseori copiii cad victime valurilor mari.

Nu încerca niciodată să te împotriveşti loviturilor unor valuri puternice sau antrenării tale într-un curent rapid. Pentru a supravieţui în valurile mari este nevoie de o anumită tehnică.

Când ai fost prins de valuri lângă mal şi lovit, sau ameţit, lângă un debarcader sau pe o plajă, singura şansă de salvare este să procedezi astfel:

1. Încearcă să pluteşti, să călăreşti pe deasupra valurilor care vin;

2. Înfige degetele în nisip – pentru a nu fi tras de curent spre larg;

3. După ce valul s-a retras (până la valul următor), fugi cât poţi de repede spre mal, spre uscat.

Iar dacă ai fost aspirat de curentul apei ce se retrage şi dus spre larg:

1. Nu lupta contra lui;

2. Înoată în diagonală faţă de direcţia în care te trage.

Un înotător tras de curent e silit să parcurgă o distanţă mare, poate chiar sute de metri, până scapă din curentul de retragere a valurilor şi poate reveni la mal (dar la un kilometru şi chiar mai mult de locul în care a intrat în apă).

Ridică un braţ afară din apă ca să semnalizezi că eşti în primejdie. Păstrează-ţi calmul. Fă pluta sau calcă apa până când soseşte Salvamarul sau alt înotător bun cu un colac de salvare.

Dacă însă nu vine nici un ajutor:

Mai întâi: nu te speria!

Înoată economicos – bras – sau pe o parte:

a) înoată paralel cu malul, până ajungi în zona valurilor normale, mici, care se îndreaptă spre ţărm.

b) Ridică-te şi „încalecă” pe creasta unui val mai mic. Chiar în momentul când începe să se răstoarne şi să se spargă – scufundă-te prin el;

c) în cazul valurilor mari, înoată spre mal în valea dintre două valuri. Când se apropie un nou val, scufundă-te şi agaţă-te cu degetele de nisip sau de fund, pentru a nu fi tras sau doborât de curentul invers. După trecerea valului, ieşi la suprafaţă şi continuă să înoţi spre mal.

Salvarea unei persoane prinsă de valuri – vezi la #6.9.

Ieşirea din apă pe un mal stâncos: îndreaptă-te spre zona în care apa se ridică liniştită, fâsâind printre stânci. Evită locurile în care apa se sparge de mal explodând. Apropie-te înotând încet. Păstrează-ţi forţele ca să te agăţi de stâncă.

Caută să ajungi la stâncă după coama unui val mai mare. Stai vertical în apă, cu faţa spre mal şi cu genunchii la piept – pentru ca tălpile să intre primele în contact cu stânca şi să amortizeze şocul. Dacă n-ai reuşit la prima încercare, înoată cu mâinile şi aşteaptă următoarea ciocnire. Repetă.

Plantele, iarba de mare liniştesc apa. Nu înota pe deasupra lor, ci mai mult târăşte-te printre ele, apucând şi trăgând de fire.

Dacă eşti într-o barcă, pe o plută sau într-un avion prăbuşit şi vrei să debarci sau să înoţi spre mal, nu-ţi scoate pantofii şi păstrează cel puţin un strat de haine. Vesta de salvare este cel mai bun ajutor pentru acostarea sau aterizarea pe stânci (vezi şi # 9.3).

Malul cu faleză: dacă nimereşti pe un ţărm format din stânci înalte şi abrupte fără acces sau terase la nivelul apei, iar pentru salvare eşti silit să înoţi înaintând prin fluxul care creşte, îndreaptă-te spre stâncile sau insuliţele din mare. Păstrează pe tine un strat de îmbrăcăminte şi mai ales pantofii, ghetele sau sandalele (pentru aterizare).

Dacă poţi, improvizează o funie din prosoape, curele sau cămăşi legate. Lungimea trebuie să fie suficientă ca să acopere distanţa, de la o stâncă la alta. Şi mai bună ar fi o frânghie sau o coardă adevărată. Asigurarea de pe mal a celui care înoată se face la fel ca la căţărare (vezi la #14).

Cel mai bun înotător al grupului pleacă primul, având funia legată de talie (cu o sfoară). La celălalt capăt, rămas în spate, o persoană solidă şi bine ancorată de stâncă va elibera treptat şi controlat funia. Dacă înotătorul este luat de un val, cel ce asigură nu trebuie să fie şi el smuls, ba chiar să-l poată trage şi salva pe asigurat. Bucata de funie dintre asigurat şi asigurător trebuie să stea mereu întinsă uşor.

După ce înotătorul înaintaş ajunge pe o stâncă sau pe o insuliţă, se ancorează bine acolo. Cu picioarele bine sprijinite şi încordate, el îşi trece funia peste spate şi începe s-o tragă, ţinând-o bine întinsă, pentru asigurarea următorului înotător.

6.4. PERICOLE ÎNTR-UN RÂU

Pragurile sau cascada: când apa în care înoţi trece peste un prag, scufundă-te spre fund – acolo unde curentul este liniştit – apoi îndepărtează-te pe sub apă de zona agitată (fig. 6.1). Dacă ieşi la suprafaţă prea repede, vârtejul născut la căderea apei după prag sau baraj te va prinde şi te va scutura ca pe o minge.

6.1. Înotul peste prag şi pe sub val

Stâncile din mijlocul albiei: dacă eşti într-o barcă – rămâi în ea. În cazul că eşti în apă, înoată în acelaş sens şi împreună cu curentul, prin orice limbă de apă liniştită (care va avea forma unui V cu vârful spre vale). Traseul bun va fi de obicei printre zonele de apă „albă”, spumoasă (culoare care arată prezenţa stâncilor sub apă). Străduieşte-te să ajungi în apa adâncă, fără praguri, din zona gurii V-ului sau în apa liniştită aflată după stânci, la vale.

Cea mai bună metodă pentru a stabili traseul cu adâncime maximă, fără praguri, este să priveşti albia râului de pe o înălţime sau de pe vârful unei stânci. Valurile de forma brazdelor de fân cosit, ce apar la capătul zonei în V, sunt produse de obicei de curentul rapid care loveşte apa adâncă şi liniştită – deci traversează-le înotând hotărât şi viguros.

Crengile atârnate deasupra unui curent iute: nu te duce spre ele. Înoată sau vâsleşte cât poţi de tare ca să le eviţi, să le ocoleşti.

Dacă barca este târâtă cu latul spre crengile copacului, apleacă-te şi înclină barca spre vale, astfel ca forţa curentului să lovească în fundul ei rotund şi nu în partea ei de sus. Ajută barca să scape şi să înainteze, trăgând de ramuri.

6.5. APA DIN SUBTERAN (vezi #3.8 şi #14.5)

Când, într-un tunel, o pivniţă sau un pasaj inundat tavanul coboară şi atinge apa – scufundă-te.

Dar asta o faci numai dacă:

a) Eşti sigur că lungimea de parcurs pe sub apă este limitată şi se datorează unei coborâri locale a tavanului, iar pe partea cealaltă este spaţiu liber şi aer;

b) Nu există altă soluţie şi singura salvare este să traversezi zona înotând pe sub apă.

Primul pleacă cel mai bun înotător din grup – pregătit să se întoarcă înapoi dacă nu poate trece. Dacă tu eşti acela:

– Aeriseşte, dezumflă sau scoate orice haină care datorită aerului ar putea pluti, te-ar ridica şi lipi de tavanul coborât, sau s-ar agăţa şi te-ar bloca acolo;

– înainte de scufundare respiră adânc (de mai multe ori). Pipăie drumul. Trebuie păstrat neîncetat contactul cu cel plecat, semnalizându-se cu ajutorul

unei funii, eventual improvizată din curele, cravate sau haine înnodate. Semnalizarea se face prin smucituri uşoare şi distincte, bine convenite, înţelese şi exersate înainte de plecare. De exemplu:

O singură smucitură = totul e OK. Două smucituri = trage de funie. Trei smucituri = dă drumul la (ceva) funie. Patru smucituri = am ajuns.

6.6. ÎNOTUL PENTRU SUPRAVIEŢUIRE

Se foloseşte un stil care economiseşte forţele: bras, pe o parte, pe spate. Sau, se pot folosi pe rând aceste tehnici, în orice ordine convenabilă.

Înoată încet şi regulat, cu mişcări puternice, dar niciodată direct contra fluxului, a curentului sau a vântului: înaintează în diagonală contra lui. Dacă apa este agitată, poate că stilul cel mai potrivit este pe o parte (se respiră mai uşor).

Dacă sunt valuri, respiră adânc – oricând ai faţa degajată din apă (fig. 6.2). Nu te extenua înotând continuu; fă pauze. Dar, NU ceda deloc. Rezistă. Continuă. Păstrează-ţi forţele şi odihneşte-te des.

Fă pluta pe spate ori de câte ori se poate. Dar când apa este agitată fă pluta cu faţa în jos (vezi #6.2.).

6.2. Înotul în marea agitată

Sau, calcă apa. Dar las-o pe ea să facă mai multă treabă, adică să te ţină la suprafaţă (principiul lui Arhimede) – tu doar ţine gura şi nasul deasupra. Dacă nu ai alte preferinţe, mişcă picioarele ca în stilul bras, iar cu mâinile vâsleşte uşor la suprafaţa apei, sau imediat sub ea.

O vestă de salvare prelungeşte durata de plutire. Dacă vesta e de tipul care se umflă cu două cartuşe de bioxid de carbon (ca de sifon), descarcă la început un singur cartuş. Două cartuşe deodată vor umfla vesta foarte mult, ceea ce te va stânjeni la înot.

In apa sărată se poate pluti ore în şir chiar fără vestă de salvare. Dar ajutorul unei perne de aer sau al unui plutitor improvizat din haine umflate cu aer e oricând binevenit.

6.7. CUM UMFLU HAINELE?

Hainele dezbrăcate pot fi umflate cu aer ca să te ajute la plutire. Aceste plutitoare improvizate:

a) Trebuie să aibă fundul în sus;

b) Trebuie să fie manipulate cu grijă: dacă sunt îndesate prea mult în apă, se golesc rapid de aerul care trece prin ţesătură;

c) Ca să le poţi umfla, trebuie să înoţi într-un mod adecvat – cel mai bine ar fi să exersezi, să te pregăteşti din timp (şi să exersezi acasă, de exemplu, umflând pungi de plastic etc).

Chiar şi cei care nu ştiu să înoate, dar sunt siliţi de împrejurări să sară în apă fără a avea la dispoziţie vreun ajutor, colac sau vestă de salvare, ar face bine să încerce să umfle mantaua, bluza etc. pe care o poartă ca s-o transforme în flotor.

Cum te dezbraci în apă: scapă de hainele grele, strâmte, din ţesătură rară, sau cele cu găuri mari. Dacă însă vreuna din haine poate fi folosită ca plutitor, ca pernă pneumatică, nu o arunca, ci ţine-o aproape, făcând-o să plutească cu ajutorul aerului reţinut în cutele ei.

Scapă şi de încălţăminte; dar nu uita că cizmele pline cu aer, ţinute cu mâna cu fundul în sus, devin flotoare. La fel şi pălăria.

Hainele ideale pentru improvizarea flotoarelor sunt: cămăşile, bluzele, rochiile, cămăşile de noapte, pijamalele ţesute din in, bumbac sau plastic. Când sunt ude, aceste ţesături reţin bine aerul.

Dar nu te dezbrăca de tot: hainele ajută la păstrarea căldurii corpului. Trebuie să scoţi numai hainele care pot fi transformate în flotoare.

Ca să scoţi o haină, desfă fermoarele, nasturii şi copcile, inspiră adânc, apoi:

a) Scoate cămaşa ca pe o haină, adică nu o ridica peste cap, din cauza pericolului că ţi se va înfăşură şi agăţa peste faţă;

b) Rupe, despică de sus până jos o bluză sau o cămaşă dacă e croită astfel încât să nu se deschidă complet sau dacă nasturii sunt alunecoşi, greu de deschis sub apă;

c) O altă variantă de scoatere a cămăşii ar fi s-o tragi în jos, peste picioare -dar atenţie să n-o scapi la fund;

d) împinge cât mai jos pantalonii, apoi inspiră adânc şi bagă capul la fund când scoţi complet picioarele din ei, folosind o mişcare unduită cu ambele picioare, ca la înotul în stil fluture.

Umflarea hainelor.

Pregătirea: înnoadă, încheie sau închide haina scoasă, astfel încât să aibă o singură gaură liberă. De exemplu, la un pantalon: înnoadă crăcii jos, lângă manşetă şi încheie şliţul. Închiderea se poate face prin strângerea şi înnodarea chiar a bucăţii respective de haină, sau legând-o cu cravata, cureaua, ciorapii, jartierele.

Umflarea se face cu o mişcare rapidă a hainei prin aer: deschizătura, sau gura merge mai întâi prin aer şi ajunge sub suprafaţa apei. Haina se umflă ca un balon. Ţine bine gura hainei sub apă, eventual o strângi şi o răsuceşti ca să se închidă.

a) Deschide gura hainei şi arunc-o prin aer, fie vertical din spate – peste cap; fie cu o mişcare orizontală ca la coasă – dintr-o parte în alta – ca şi cum ai vrea să prinzi cu ea fluturi. Apoi scufundă-i gura sub apă şi ţine-o bine (fig. 6.3.).

În continuare, când e nevoie mai completează aerul:

b) Bagă capul sub apă şi suflă aer în gaura hainei, pe care o ţii în jos şi sub suprafaţa apei;

c) Cu palma făcută căuş – în jos – bagă aer sub apă şi lasă-1 să scape din palmă sub haină;

d) Suflă aer cu gura direct în gaura hainei ca şi cum ai umfla un balon.

Cum foloseşti flotoarele: pot fi mai multe feluri de utilizare a unei haine umflate cu aer.

De exemplu, când te opreşti din înot, umflă haina cu aer ca să te susţină în perioada de odihnă; apoi, reîncepi să înaintezi, leag-o de talie şi remorcheaz-o; când oboseşti o umfli din nou ş.a.m.d. Alte exemple:

fustă păstreaz-o îmbrăcată şi fă pluta pe spate. Ridică tivul din faţă, trage-1 spre tine şi apoi aruncă-1 prin aer ca şi când ai vrea să-ţi acoperi genunchii. Trage în jos tivul sub apă, eventual strânge-1 sau îndoaie-1, astfel ca poalele să reţină un volum de aer.

rochie dezbrac-o. Înnoadă-i gâtul şi mânecile. Umfl-o. Ţine-o apoi agăţată cu mâinile, sau strânge-o între picioare.

pantalonii ţine-i umflaţi cu crăcii în sus (ca pe o crăcăna de praştie), sprijină bărbia pe fundul V-ului, ţine-i cu mâinile agăţate de brăcinar pe care îl strangulezi cu cureaua. Eventual leagă-i de corp;

Sau, ţine-i la subţioară cu braţul băgat printre crăcii verticali, şi mâna îndoită în jos ca să strângă brăcinarul, în timp ce cu celălalt braţ înoţi sau vâsleşti.

Sau, suie-te cu pieptul între craci şi înoată bras ori vâsleşte cu mâinile şi împinge cu picioarele;

Sau, fă pluta pe spate ţinând pantalonii umflaţi între picioare; eventual, fo-loseşte braţele ca să umfli altă haină.

cămaşa înnoadă-i mânecile. Apucă gulerul cu o mână şi poalele cu cealaltă, arunc-o în sus ca să prindă aer, strânge-i repede marginile şi obţii o pernă de aer cu două baloane alungite (mânecile) fig. 6.4.

manta, impermeabil procedează la fel ca şi cu cămaşa: va rezulta o pernă mai mare.

6.8. SALVAREA DINTR-UN NAUFRAGIU

Totul depinde de păstrarea calmului (vezi la #2.5). Iar sângele rece poate fi păstrat chiar şi în cele mai îngrozitoare situaţii (vezi la #4).

6.3. Plutitor din pantaloni sau o rochie umflată

6.4. Plutitor dintr-o cămaşă

Nava se scufundă: respectă instrucţiunile de salvare date de echipajul vasului. Căpitanul va împărţi pasagerii în grupuri şi va fi numai câte un responsabil, şef de grup.

Du-te la locul de adunare indicat de responsabilul grupului tău. Îmbracă vesta şi ajută-i pe cei tineri sau bătrâni, pe cei speriaţi să şi-o pună şi ei. Vorbeşte-le şi calmează-i pe oameni.

Instructajul şi exerciţiile preventive de salvare care se fac de obicei cu pasagerii sunt foarte utile. Cu ocazia acestor instructaje (la care vă recomandăm insistent nu numai să participaţi, ci chiar să le luaţi în serios) trebuie să memoraţi: unde sunt ţinute vestele de salvare; cum se leagă şireturile, cum se încheie capsele lor; unde este locul de adunare pentru grupa de pasageri din care faci parte; drumul de parcurs, marcajele şi semnele de recunoaştere până la locul de adunare (de exemplu săgeţi roşii pictate pe pardoseală); câte şuierături ale sirenei vaporului, sau câte semnale de clopot, reprezintă anunţul unei catastrofe.

Dacă apare o învălmăşeală, iar oamenii sar în apă ţipând de frică, poate vei fi şi tu silit să sari: îndepărtează-te imediat de vas, înotând repede – ca să nu te tragă vârtejul ce apare când nava se duce la fund şi ca să nu-ţi cadă în cap alte persoane care sar în apă după tine. Dar, şi înainte şi după ce sari în apă, fii mereu atent să descoperi resturile plutitoare. Înainte de a sări, aruncă în apă obiectele plutitoare de care ai făcut rost, apoi sari pe lângă ele. Odată ajuns în apă, adună cât mai multe obiecte sau resturi pentru a înjgheba cu ele o plută (vezi la #13).

Sau, te caţări şi eşti tras într-o barcă de salvare.

Avionul coboară pe apă. Când amerizarea forţată este iminentă, pregăteşte-te: desfă-ţi gulerul la cămaşă, nodul la cravată, scoate-ţi ochelarii, proteza dentară, obiectele ascuţite sau fragile, pantofii cu tocuri înalte. Fii gata pentru ciocnire (vezi şi #11.5).

Când echipajul dă comanda, îmbracă vesta de salvare. Dar nu o umfla în interiorul avionului, căci volumul ei mărit te va încurca la mişcări. la poziţia optimă pentru a suporta ciocnirea şi stai aşa până ce avionul se opreşte. Vor fi mai multe zguduituri, nu numai una îngrozitoare. Apoi:

a) Dezleagă centura de siguranţă;

b) Procedează conform indicaţiilor echipajului.

Când ajungi afară din avion, umflă vesta de salvare. În cazul copiilor, dacă vesta se umflă cu cartuşe de CO2 – umfl-o înainte de a îmbrăca copilul, căci zgomotul produs de gaz la declanşarea cartuşului ar putea să-l sperie.

Căpitanul sau locţiitorul va repartiza pasagerilor şi membrilor echipajului locurile din bărcile de salvare; va lua conducerea bărcilor; va transmite semnale radio pentru a cere ajutoare; tot el verifică dacă toate bărcile de salvare conţin provizii şi truse de prim ajutor – iar la nevoie redistribuie rezervele existente, respectiv pe cele salvate (vezi şi # 13).

Luntrea se răstoarnă: rămâi lângă ea. Este mult mai vizibilă şi pluteşte mult mai bine decât un om. Dacă poţi, recuperează vâsla.

Nu te urca, nu încăleca pe ea, nu încerca să o redresezi în apă. Înoată spre unul din capetele bărcii. Trage-o sau împinge-o la mal, acolo o goleşti de apă şi o redresezi.

Dacă mai la vale apare pericolul unui vârtej, unor praguri sau stânci spre care se îndreaptă luntrea fără a mai putea fi oprită, părăseşte-o din timp şi înoată repede spre mal. Semnele care indică existenţa unui pericol mai la vale: bubuit ca de tunet, picături de apă care plutesc în aer, o linie argintie de-a curmezişul râului (arată coama unui prag).

Dacă te răstorni şi eşti prins într-o zonă de praguri sau într-un curent violent:

a) Agaţă-te de capătul din amonte al luntrei şi înoată în josul râului, încercând să dirijezi barca în aşa fel încât să nu se lovească de stânci. Nu te preocupa de vâslă – o s-o găsească altcineva;

b) Sau: înoată direct, perpendicular către mal, chiar dacă în acest timp curentul te duce la vale.

Barca de salvare se răstoarnă: rămâi lângă barca (pneumatică). Eşti mult mai vizibil împreună cu ea. Agaţă-te, atârnă-te, urcă-te pe ea. Dar îndepărtează-te de ea la timp – dacă valurile sau curentul vă duc spre un pericol şi mai mare: stânci, dig, recife.

Dacă ştii să redresezi o barcă de salvare, o plută, o barcă pneumatică răsturnată – e în ordine. Dacă nu – stai în apă, agaţă-te de ea pur şi simplu, apoi semnalizează şi cere ajutor.

Plutele şi bărcile de salvare cu fundul plat pot fi redresate uşor dacă acţionezi calm: te urci pe fundul bărcii şi te întinzi spre bordul opus, apuci de funia (care merge împrejurul bărcii sau pe marginea ei) şi trăgând de ea te scufunzi din nou în apă peste bordul pe care te-ai căţărat. În felul acesta barca se răstoarnă cu fundul în jos. Adeseori fundul are pe centru un mâner de care poţi trage ca să răstorni barca.

Unele bărci pneumatice au o sfoară, o coardă specială, legată cu un capăt de bord şi celălalt lăsat să atârne liber. În acest caz aruncă sfoara peste fundul bărcii, apoi înoată în jurul bărcii până de cealaltă parte, apucă de capătul sforii, propteşte picioarele pe marginea bărcii şi trage de sfoară: barca se ridică şi apoi cade în poziţia normală (fig. 6.5). O astfel de sfoară de redresare se poate improviza din curele, cravate sau funie.

6.5. Răsturnarea unei bărci pneumatice

Urcarea în barcă se face alunecând cu burta peste capătul sau bordul mai gros. Dacă barca este mare, un om din apă se agaţă de o margine, iar ceilalţi se caţără în barcă peste bordul opus. Dacă eşti singur, te caţări pe la coada bărcii, după ce orientezi barca astfel încât să te urci cu vântul în spate.

Automobilul se scufundă în apă- cu pasageri cu tot – după ce a căzut de pe mal, şosea, chei, pod. Notă: întotdeauna opreşte, parchează vehiculul paralel cu malul. Dacă nu poţi – pune frâna de mână şi schimbătorul de viteze în poziţia de mers înapoi.

Legarea centurii de siguranţă măreşte şansele de salvare în apă.

Autovehiculul va pluti mai mult timp dacă geamurile sunt închise. Este extrem de greu să te salvezi când apa năvăleşte pe ferestre. Iar uşile nu pot fi deschise cât timp cabina nu se umple aproape complet cu apă – din cauza presiunii exterioare.

Dacă poţi să acţionezi înainte ca apa să ajungă la nivelul ferestrei (ceea ce e greu de crezut, datorită şocului, fricii, surprizei), iar maşina pluteşte cu roţile în jos, coboară geamul şi strecoară-te iute afară.

Cel mai adesea maşina se scufundă rapid şi în acest timp nu se poate face nimic. Aşa că aşteaptă să se oprească (pe fundul apei) şi pe urmă fă cât mai multe dintre următoarele acţiuni:

1. Ridică geamurile – deşi în timpul acesta apa năvăleşte pe ele;

2. Aprinde toate luminile – ca semnal SOS de catastrofă;

3. Nu încerca să deschizi uşile;

4. Ţine mâna pe clanţa uşii;

5. Aşteaptă ca apa să umple cabina;

6. Când nivelul apei îţi ajunge la bărbie: ia o gură mare de aer, deschide uşa, ieşi din maşină şi înoată spre suprafaţă.

În timp ce aştepţi ridicarea nivelului apei în maşină (ceea ce nu durează mult), încearcă să te lămureşti asupra poziţiei maşinii, cum se va deschide uşa, cum vei ieşi, încotro este suprafaţa apei. Ridică-ţi capul în punga de aer de deasupra apei. Această rezervă de aer te va ajuta şi în cazul în care trebuie să forţezi ca să deschizi uşa.

După ce nivelul apei ajunge la bărbie, în continuare se va ridica mult mai lent. Dacă uşa nu se deschide, încearcă altă uşă sau coboară geamul şi strecoară-te afară prin fereastră, împingând cu picioarele. Dacă apa e tulbure şi nu mai ştii încotro este suprafaţa, suflă puţin aer şi urmăreşte bulele de aer, ia-te după ele. Când trebuie deschise mai multe uşi (adică 2, 3 sau 4), pasagerii trebuie să deschidă uşile şi să iasă toţi odată. Dacă nu reuşiţi, atunci veţi ieşi toţi pe aceeaşi uşă. Pentru asta apucaţi-vă şi ţineţi-vă unul de altul de mâini, haine, păr, picioare şi formaţi un lanţ – astfel încât să nu se închidă uşa şi să blocheze pe cineva înăuntru.

6.9. CUM SALVEZI PE CINEVA DE LA ÎNEC

În fiecare an o mulţime de indivizi curajoşi, dar nepricepuţi îşi pierd viaţa prin înec, încercând să salveze pe altcineva.

Pentru a salva pe cineva de la înec ai nevoie de o gândire rapidă, multă îndemânare sau pricepere la înot şi cunoştinţe temeinice de tehnica salvării. Iar dacă nu te pricepi să salvezi pe cineva de la înec – e mai bine să NU te bagi, pentru că în loc de o sigură victimă aproape sigur veţi fi două. FRICA este cea mai mare problemă a oamenilor aflaţi la ananghie. Ea le sporeşte mult forţa, pe care o folosesc inconştient ca să se agaţe de orice – şi astfel devin o ameninţare serioasă pentru salvator.

Salvarea de pe mal – victima poate fi ajutată chiar de cineva care nu ştie să înoate:

Apucă-1: dacă victima este aproape de mal, culcă-te cu faţa în jos pe mal şi întinde-i mâna. Apucă-1 de mână şi fă-1 şi pe el să ţi-o apuce. Sau, dacă e ceva mai departe decât o lungime de braţ, întinde-i un băţ, o prăjină, o scândură sau o creangă – orice găseşti – de care el poate să se apuce şi cu care să-l tragi.

– Aruncă-i ceva: un băţ, o funie sau vreun obiect plutitor pe care să-l apuce şi apoi să se salveze singur: minge, scaun de automobil, roată auto, cauciuc de rezervă (susţine chiar 8 persoane!), scândură, bucată de gard, cutie, un scaun din lemn.

Multe lucruri plutesc. Uită-te şi caută repede ceva primprejur. Dar nu te duce să cauţi prea departe, căci, dacă victima nu te mai vede şi crede că ai părăsit-o, poate să se sperie, să se demobilizeze, atunci renunţă la luptă şi se duce la fund.

Dacă eşti un înotător bun dar neinstruit asupra tehnicii de salvare, ai înţeles riscurile – explicate mai sus – şi totuşi te hotărăşti să intri în apă pentru a salva un om care se îneacă, mai bine foloseşte metoda de salvare cu ajutorul unui băţ sau a unui obiect (vezi mai sus) solid, preferabil plutitor, pe care victima să-l apuce de un capăt. Băţul trebuie să fie suficient de lung pentru ca cel care se îneacă să NU poată pune mâna pe salvator. Stai departe de victimă, oferindu-i numai capătul crengii, al băţului sau prăjinei şi strigându-i acesteia să-l apuce.Trage, remorchează victima la mal prin intermediul obiectului, fără a o atinge, fără a o lăsa să te apuce cu mâna.

Dar iată şi alte moduri în care poţi încerca salvarea victimei din apă – chiar dacă eşti neinstruit:

Mergi pe fundul apei: când adâncimea e mică, ajungi la el mai repede mergând decât înotând. Întinde-i prăjina, sau aruncă-i funia etc. Până ajungi aproape de el, prăjina pe care i-o duci poate să te ajute la înaintarea prin apă (vezi #13.7).

Apropie-te vâslind: într-o barcă, pe o plută, pe un ponton mic – dacă găseşti. În felul acesta poţi ajunge mai repede la o victimă aflată departe de mal.

Faptul că vede apropiindu-se o barcă îi dă victimei curajul necesar să lupte ca să nu se scufunde.

Atenţie: NU te apropia de victimă cu latul bărcii, căci s-ar putea să se agăţe cu disperare de bord şi să răstoarne barca. Apropie-te cu unul din capete, strigă-i să se agăţe de el şi apoi trage-1 spre mal. Nu încerca să-l sui în barca.

Dacă eşti înotător bun şi instruit, poţi încerca să salvezi victima apucând-o în apă. Dezbracă-te de majoritatea hainelor, exceptând cazul în care victima e la mică distanţă – atunci scoţi numai hainele grele sau strâmte. Contează mult iuţeala intervenţiei. la totuşi cu tine şi o prăjină, un obiect plutitor pe care să-l oferi victimei.

Sări în apă cu picioarele înainte, în jos ( vezi la #15). Dacă ştii precis că apa e adâncă şi limpede, atunci poţi plonja şi cu capul înainte.

Atenţie: la victimă trebuie să ajungi având încă multă energie. Înoată economicos, nu te forţa să ajungi la victimă. S-ar putea ca traseul în linie dreaptă să nu fie cel mai rapid.

În cazul unui curs de apă, un râu, e bine să alergi pe mal spre vale, apoi să intri în apă şi să apuci victima, când soseşte dusă de curent. Dacă fundul apei e nisipos, s-ar putea să găseşti pe fund o coamă, o ridicătură pe care să mergi prin apă, pentru a scurta distanţa de parcurs înot.

Dar fii foarte atent când te apropii de victimă şi ia toate măsurile ca să nu te poată ea atinge sau agăţa. Stai la oarecare distanţă şi caută o ocazie bună s-o apuci, dar eliberează-te scurt şi hotărât dacă te apucă ea. Apucă victima pe la spate, de guler sau de păr şi ţine-o bine, cu braţul întins.

Numai un salvator experimentat, bine antrenat poate să se descurce la mică : distanţă, în apă, cu o victimă înnebunită de frica morţii.

Cum te eliberezi dintr-o apucare – vezi la #4.3.

Nu e nevoie să-i ridici faţa deasupra apei când îl remorchezi. Un înotător experimentat ştie sau îşi dă seama ce tehnică de remorcare a victimei ar fi mai convenabilă. În general, înotul pe o parte este suficient de rapid şi economicos pe distanţe mari, iar tehnica e simplă: poţi schimba înclinarea sau braţele, poţi respira în apa agitată, faţa e protejată. Alt stil recomandabil este pe spate, cu un braţ care trage (de prăjină) şi altul care vâsleşte.

Dacă victima are nevoie de respiraţie artificială, poţi să i-o faci imediat ce-l scoţi din zona valurilor mari (vezi la #19).

Salvarea unui prunc: când un copil mic cade în apă, iar mama sau salvatorul nu găseşte nici un obiect cu care să-l agaţe sau pe care să i-1 arunce ori copilul e prea mic, un sugar, atunci:

a) O mamă care nu ştie să înoate va intra în apă şi va face pluta pe o parte, întinzând spre copil braţele şi picioarele;

b) Dacă mama ştie să înoate – îl va apuca pe copil de cap cu câte o mână de fiecare parte a feţei şi va înota pe spate, susţinând copilul pe antebraţe şi piept, cu faţa copilului ţinută deasupra apei.

6.10. TRAVERSAREA UNUI RÂU PRIN VAD

Vezi# 13.7.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s