SM 4.2 2020 – SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN PROCESAREA /MARKETINGUL PRODUSELOR AGRICOLE

GHIDUL SOLICITANTULUI

SUBMĂSURA 4.2

DRAFT MARTIE 2020!

SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN PROCESAREA /MARKETINGUL  PRODUSELOR AGRICOLE

– investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană-

 

– depunere on-line–  

 

PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2014 – 2020

Program finanţat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin

FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ

Europa investește în zonele rurale

 

GHIDUL SOLICITANTULUI pentru accesarea

SUBMĂSURII 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul  produselor agricole”

–        depunere on-line –

-2020 –

 

Ghidul solicitantului este un material de informare tehnică a potenţialilor beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi constituie un suport informativ complex pentru întocmirea proiectului conform cerinţelor specifice ale PNDR 2014-2020.

Ghidul Solicitantului reprezintă detalierea tehnică şi financiară ce cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură PNDR 2014-2020, document care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Ghidul Solicitantului prezintă regulile pentru pregătirea, întocmirea și depunerea proiectului de investiţii, precum și modalitatea de selecţie, aprobare şi derulare a proiectului dumneavoastră. De asemenea, conţine lista indicativă a tipurilor de investiţii pentru care se acordă fonduri nerambursabile, documentele, avizele şi acordurile pe care trebuie să le prezentaţi, modelul Cererii de finanţare, al Studiului de Fezabilitate, ale Contractului de finanţare, precum și alte informaţii utile realizării proiectului şi completării corecte a documentelor.

Ghidul solicitantului, precum şi documentele anexate pot suferi rectificări din cauza  modificărilor legislative naţionale şi europene sau procedurale – varianta actualizată este publicată pe pagina de internet www.afir.info.

 

PREVEDERILE PREZENTULUI GHID SE COMPLETEAZĂ CU REGLEMENTĂRILE CUPRINSE ÎN MANUALUL DE PROCEDURĂ PENTRU SUBMĂSURA 4.2 POSTAT PE SITE-UL WWW.AFIR.INFO.

 

IMPORTANT!

Pentru a obţine informaţiile cu caracter general, consultaţi îndrumarele editate de MADR și AFIR, disponibile la pe paginile de internet www.afir.info și www.madr.ro.

De asemenea, pentru a obţine informaţii despre FEADR ne puteţi contacta direct la sediile noastre, prin telefon, prin e-mail sau prin pagina de internet – vezi datele de contact de la finalul Ghidului solicitantului.

 

CUPRINS

 

  1. PREVEDERI GENERALE

1.1.  Contribuţia Submăsurii 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul  produselor agricole la Domeniile de Intervenţie  

 

  1. PREZENTAREA SUBMĂSURII 4.2

2.1. Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile  

2.2. Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului  

2.3. Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile  

2.4. Tipuri de investiţii şi cheltuieli neeligibile  

2.5. Criteriile de selecţie ale proiectului  

2.6. Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile (intensitatea sprijinului)  

 

  1. ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE ACORDATE PENTRU INVESTIŢII ÎN PROCESAREA/ MARKETINGUL PRODUSELOR AGRICOLE

 3.1. Completarea, depunerea și verificarea dosarului cererii de finanţare  

3.2. Contractarea fondurilor  

3.3. Achiziţiile  

3.4. Plata  

 

  1. INFORMAŢII UTILE PENTRU ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE

4.1. Documentele necesare întocmirii cererii de finanţare  

4.2. Lista formularelor disponibile pe site-ul AFIR -www.afir.info  

4.3. Dicţionar  

4.4. AFIR în sprijinul dumneavoastră  

 

  1. ANEXE LA GHIDUL SOLICITANTULUI

5.1. Anexa 1 – Model Cerere de Finanţare   

5.2. Anexa 2 – Studiu de fezabilitate conformHG 28/2008 /HG 907/2016 si anexele aferente  

5.3. Anexa 3 – Lista UAT din zonele montane  

5.4. Anexa 4 – Anexa I Lista prevăzută la art. 38 din Tratatul de Funcționare a UE

5.5 Anexa 5 – Sinteza privind potențialul de prelucrare a produselor agricole aferent studiului „Evaluarea potențialului de producție agricolă şi determinarea zonelor cu potenţial de dezvoltare a investiţiilor în activităţile de procesare agro-alimentară 

5.6 Anexa 6 – Model Contract de Finanţare

5.7. Anexa 7 – Fişa Măsurii 4 și a Submăsurii 4.2

5.8. Anexa 8 – Acte Normative utile  

5.9. Anexa 9 – Listă UAT din zone cu constrângeri specifice

5.10 Anexa 10 – Listă UAT din zone  cu constrângeri semnificative

5.11 Anexa 11 – Model Declaraţie pe propria răspundere cu privire la neîncadrarea în categoria „firme în dificultate

5.12 Anexa 12 – Instrucţiuni privind evitarea crearii de condiţii artificiale în accesarea PNDR 2014-2020   

5.13 Anexa 13 – Angajament pe proprie răspundere privind utilizarea cofinanţării

5.14 Anexa 14 – Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal  

5.15 Anexa 15 – Caracteristici tehnice și parametrii specifici pentru abatoare de capacitate mică în zona montană –document informativ

 

Capitolul 1

PREVEDERI GENERALE

1.1  CONTRIBUŢIA  SUBMĂSURII 4.2 – SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN PROCESAREA/ MARKETINGUL  PRODUSELOR AGRICOLE LA DOMENIILE DE INTERVENŢIE – investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană

Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul  produselor agricole” se încadrează, conform Regulamentului (UE) 1305/ 2013, art.17, în măsura 4. Investiţii în active fizice – și contribuie la domeniile de intervenție DI 3A Îmbunătățirea competitivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanţul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, creșterea valorii adăugate a produselor agricole, promovarea pe piețele locale, a circuitelor scurte de aprovizionare, grupurilor de producători și a organizațiilor interprofesionale și DI 6A Facilitarea diversificării, a înfiinţării şi a dezvoltării de întreprinderi mici şi a creării de locuri de muncă.

În ceea ce privește investițiile noi în abatoare de capacitate mică în zona montană, pentru sesiunea 2020, sM 4.2 contribuie la domeniul de intervenție 6AFacilitarea diversificării, a înfiinţării şi a dezvoltării de întreprinderi mici şi a creării de locuri de muncă.

Încadrarea Cererii de finanțare se va face pe domeniul de intervenție  DI 6A

  • investiţii care vor contribui la crearea de noi unităţi de procesare a produselor agricole locale şi promovarea lanţurilor alimentare integrate, actiuni ce vor avea ca efect direct crearea de locuri de muncă contribuind astfel la promovarea ocupării forţei de muncă.

Sprijinul acordat prin această submăsură, vacontribui la:

 

  • înfiinţarea unităților de sacrificare în zona montană, cât și la înființarea componentelor de procesare şi comercializare, în contextul lanțului integrat) 
  • introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese;
  • aplicarea măsurilor de protecţia mediului inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor GES
  • promovarea investiţiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile
  • creşterea numărului de locuri de muncă

 

De asemenea,  investițiile în industria de procesare vor viza reducerea amprentei asupra mediului prin încurajarea de noi metode de păstrare a producției agroalimentare, pentru creșterea siguranței alimentare, produse adaptate mai bine cerințelor pieței, metode de utilizare a deşeurilor și de epurare a apei pentru protejarea mediului, anveloparea clădirilor.

Avȃnd ȋn vedere nevoia de a asigura cofinanţarea privată de către beneficiarii PNDR necesară implementării proiectului selectat pentru finanţare, PNDR va pune la dispoziţia beneficiarilor privaţi credite de cofinanţare în condiții avantajoase în cadrul unui instrument financiar de creditare cu partajare riscului la nivel de portofoliu (credite de co-finanţare PNDR).

Creditele de co-finanţare PNDR se vor acorda de către intermediari financiari (bănci sau alte  instituţii de credit) desemnaţi în acest scop în urma unei proceduri de selecţie şi afişaţi pe pagina web a AFIR, ulterior selecției.

 

Zona montană este definită conform Anexei 3 la Ghidul Solicitantului -”Lista UAT din zonele montane” şi se regăseşte în UAT marcate cu abrevierea ANC‐ZM.

 

 

 

Capitolul 2

PREZENTAREA SUBMĂSURII 4.2

 

2.1       Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile

 

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin Submăsura 4.2 sunt întreprinderile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu modificările și completările ulterioare, precum și întreprinderi mari) cooperativele și grupurile de producători care realizează investiţii corporale şi necorporale pentru procesarea şi marketingul produselor agricole cuprinse în Anexa I la Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), cu excepția produselor pescărești .

 

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

 

  • Persoana fizică autorizată (înfiinţată în baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificările și completările ulterioare;
  • Intreprinderi individuale (înfiinţate în baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificările și completările ulterioare;
  • Intreprinderi familiale (înfiinţate în baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificările și completările ulterioare;
  • Societate în nume colectiv – SNC (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare);
  • Societate în comandită simplă – SCS (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990 republicată cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate pe acţiuni – SA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, cu modificarile şi completările ulterioare);
  • Societate în comandită pe acţiuni – SCA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate cu răspundere limitată – SRL (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Cooperative agricole înfiinţate în baza Legii nr. 566/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect;
  • Societăți cooperative înfiinţate în baza Legii nr. 1/2005 republicată, cu modificările și completările ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect;
  • Grup de producători (Ordonanta Guvernului nr. 37/2005 privind recunoasterea si functionarea grupurilor si organizatiilor de producatori, pentru comercializarea produselor agricole, cu completarile si modificarile ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect.

Respectarea încadrării solicitanților eligibili în categoria de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii se realizează conform legislaţiei, astfel:

  • microîntreprinderi – care au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;
  • întreprinderi mici – care au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei
  • întreprinderi mijlocii – care au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau deţin active totale de până la 43 milioane euro, echivalent în lei.

 

Atenție! Se va verifica, inclusiv, condiția de întreprinderi partenere sau legate pentru încadrarea în categoria de microîntreprindere, întreprindere mică sau mijlocie.

 

  • Întreprindere mare – întreprinderea care nu îndeplineste criteriile pentru a fi considerata IMM.

 

  • Întreprindere autonomă – întreprinderea care deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una sau mai multe întreprinderi nu deţin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză.

 

  • Întreprindere parteneră – întreprinderea care nu este clasificată ca întreprindere legată şi între care există următoarea relaţie: întreprinderea (din amonte) deţine, individual sau în comun cu una ori mai multe întreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi (din aval).

 

  • Întreprindere legată – întreprinderea care deţine peste 50% din capitalul social şi /sau drepturile de vot în structura altor întreprinderi,  în amonte sau în aval, conform prevederilor art.  44 din Legea 346/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Calculul numarului mediu de salariati şi a cifrei de afaceri ai solicitantului se  stabileşte conform precizărilor din Legea nr. 346/2004, art. 4.

 

Atenţie! Pentru categoriile de beneficiari ai finanţării prin FEADR care, după selectarea /contractarea proiectului, precum şi în perioada de monitorizare, îşi schimbă tipul şi dimensiunea întreprinderii, avută la data depunerii Cererii de Finanţare, în sensul trecerii de la categoria de micro-întreprindere la categoria de întreprindere mică sau mijlocie, respectiv de la categoria întreprindere mică sau mijlocie la categoria alte întreprinderi (întreprinderi mari), cheltuielile pentru finanţare rămân eligibile pe toată perioada derulării proiectului şi în perioada de monitorizare.

 

Solicitantul trebuie să respecte următoarele:

  • să desfășoare activități economice ca: persoană fizică autorizată /întreprindere individuală/întreprindere familială/ persoană juridică română;
  • să acţioneze în nume propriu;
  • să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.

 

Următoarele categorii de solicitanți /beneficiari pot depune proiecte aferente măsurilor /submăsurilor de investiții derulate prin PNDR 2014-2020, cu respectarea următoarelor condiții, după caz:

  1. solicitanții /beneficiarii, după caz, înregistrați în registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât și pentru FEADR, care achită integral datoria față de AFIR, inclusiv dobânzile și majorările de întârziere până la semnarea Contractelor de Finanțare;
  • solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie pe propria răspundere, la depunerea Cererii de finanţare, că vor prezenta dovada cofinanţării private la data semnării contractului şi nu prezintă acest document la data prevăzută în notificare, numai în cadrul sesiunii continue următoare celei în care a fost depus proiectul.

 

Categoriile de solicitanți /beneficiari ai măsurilor /submăsurilor de investiții derulate prin PNDR 2014- 2020, restricționate de la finanțare, sunt, după caz:

 

  • Beneficiarii contractelor /deciziilor de finanţare aferente măsurilor 112, 411-112, 141, 411-141, aflate în implementare şi finanţate prin PNDR 2007-2013, precum și beneficiari ai submăsurilor 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, până la acordarea celei de-a doua tranşe de plată.

 

Atenție!  Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), începând cu data de 25 mai a.c, toate cererile de finanțare depuse la AFIR, trebuie să fie însoțite de ” Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal.”, Anexa 15 la GS, semnată și datată de către reprezentantul legal al solicitantului.

 

 

2.2  Condiţii minime obligatorii pentru acordarea sprijinului

 

Atenție! Pentru a demonstra îndeplinirea condiţiilor minime obligatorii specifice proiectului dumneavoastră este necesar să prezentaţi în cadrul Studiului de fezabilitate toate informaţiile concludente în acest sens, iar documentele justificative vor susţine aceste informaţii.

 

 

  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;

Îndeplinirea acestui criteriu se va demonstra în baza documentelor de înfiinţare a solicitantului și /sau a verificărilor în ONRC,  a Certificatelor care să ateste lipsa datoriilor restante fiscale şi sociale prezentate la semnarea contractului, a însuşirii obligațiilor și angajamentelor menționate în Declaraţia F şi în urma verificării experţilor AFIR, în bazele de date AFIR  că solicitantul nu se regăseşte în una din categoriile de solicitanți /beneficiari ai măsurilor /submăsurilor de investiții derulate prin PNDR 2014- 2020, restricționate de la finanțare, menţionate mai sus.

 

  • Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin una din acțiunile /operațiunile eligibile prevăzute prin submăsură:
  • Înființarea unităților de sacrificare[1] (abatoare de capacitate mică, centre de sacrificare), înființarea de  unități de procesare carne și investiții privind marketingul produselor din carne (ex. etichetare, ambalare);
  • Producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, geotermală), a energiei produsă cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității procesatoare ( inclusiv în cadrul unității de sacrificare) exclusiv pentru consumul propriu și investiții pentru îmbunătățirea eficienţei energetice, ca și operaţiuni din cadrul unui proiect mai mare de investiţii.

Atenție! Investițiile în componenta de abatorizare sunt obligatorii indiferent de tipul de investiții vizat prin proiect.

 

Criteriul se consideră îndeplinit prin verificarea însușirii Declaraţiei F şi în baza corelării informaţiilor din Studiul de Fezabilitate, cu cele din documentele emise de instituţiile publice şi prezentate la momentul contractării (APM judeţene), cu cele din Certificatul de Urbanism, precum şi cu cele din documentele privind dreptul de proprietate şi/sau folosinţă a imobilelor vizate de investiţie.

 

  • Sprijinul va fi limitat la investiții în procesarea produselor agricole incluse în lista cuprinsă în Anexa I la Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene în scopul obținerii de produse Anexa I și non-Anexa I;

 

Atenție! Rezultatul procesării produsului agricol poate fi exclusiv un produs Anexa I la Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). În situația în care prelucrarea produselor agricole implică obţinerea de produse non-Anexa I la TFUE,  acestea vor fi sprijinite în cadrul schemei de ajutor de stat “Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole”.

 

Criteriul se consideră îndeplinit dacă, prin proiectul propus se vizează prelucrarea materiei prime care face parte din Anexa I la TFUE, iar produsul rezultat este tot un produs inclus în Anexa I și toate aceste detalii sunt justificate în Studiul de Fezabilitate şi sunt conforme cu  prevederile acestei anexe – Anexa 4 la ghidul solicitantului. Pentru o încadrare corectă a materiilor prime și produselor finite se vor corela informațiile din Anexa I la TFUE cu informațiile de la adresa web a Autoritatii Naționale a Vămilor http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/sectiuni.htm.

 

  • Solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării investiției

Criteriul se consideră îndeplinit prin verificarea însuşirii Declaraţiei F şi în baza corelării informaţiilor din Studiul de Fezabilitate, buget indicativ rezultat în urma evaluării şi ulterior, prin verificarea documentului 6  prezentat în etapa de contractare

 

  • Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentatiei tehnico-economice

Se verifică îndeplinirea cumulată a următoarelor condiţii:

  • rezultatul din exploatare din bilanţul precedent anului depunerii proiectului să fie pozitiv sau, în cazul în care solicitantul a înregistrat pierdere din exploatare în anul anterior depunerii cererii de finanțare se verifică dacă în anii N-2 și N-3 (pentru solicitanții înființați cu cel puțin trei ani înainte de depunerea cererii de finanțare) rezultatul din exploatare este pozitiv . În cazul în care anul precedent depunerii Cererii de Finanţare este anul înfiinţării, nu se analizează rezultatul din exploatare, care poate fi negativ.
  • indicatorii economico-financiari din cadrul secţiunii economice să se încadreze în limitele menţionate;

Atenție! Chiar dacă este acceptată pierderea din exploatare pe anul anterior depunerii cererii de finanțare, trebuie îndeplinit criteriul de eligibilitate referitor la neîncadrarea în  firmă în dificultate.

 

  • Solicitantul nu trebuie să fie în dificultate, în conformitate cu legislația în vigoare

Criteriul se consideră îndeplinit în baza verificărilor Declaraţiei privind încadrarea în categoria firma în dificultate, a situaţiilor financiare întocmite pe ultimii doi ani fiscali, a informațiilor din Certificatul Constatator, a adresei emisă de bancă/băncile creditoare că solicitantul se încadrează în graficul de rambursare a împrumutului (dacă este cazul).

 

  • Investiția va fi precedată de o evaluare a impactului preconizat asupra mediului dacă aceasta poate avea efecte negative asupra mediului, în conformitate cu legislația în vigoare menționată în cap. 8.1 din PNDR 2014-2020

Criteriul se consideră îndeplinit prin verificarea însușirii Declaraţiei F şi în baza corelării informaţiilor din Studiul de fezabilitate, cu cele din Certificatul de urbanism şi din documentul emis de Agenţia de Protecţia Mediului Judeţeană prezentat în etapa de contractare.

 

ATENȚIE! Pentru încadrarea în termenele impuse în Notificarea beneficiarului privind selectarea Cererii de Finanțare și semnarea Contractului de Finanţare este necesară, încă de la momentul depunerii cererii de finanţare, începerea demersurilor pentru obținerea documentelor emise de Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului având în vedere termenul lung de parcurgere a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si a procedurii de evaluare adecvata (dacă ANPM va considera că proiectul impune aceste evaluări).

 

  • Investiția va respecta prevederile legislației în vigoare din domeniul  sănătate publică, sanitar-veterinar și siguranță alimentară  

Se verifică menţiunile documentelor emise de DSP şi DSVSA judeţene, depuse la momentul depunerii cererii de finanțare.

 

  • Solicitantul va demonstra că profitul mediu anual (ca medie a ultimilor trei ani fiscali) nu depășește de 4 ori valoarea sprijinului solicitat.

Se verifică, în baza situaţiilor financiare aferente ultimilor trei ani fiscali, dacă profitul net mediu pe ultimii trei ani fiscali, în euro, la curs BNR din ultima zi bancară a anului financiar pentru care se analizează profitul, nu depăşeşte de patru ori valoarea sprijinului solicitat.

 

Atenție!

În cazul în care un solicitant depune mai multe proiecte, indiferent de etapa de sesiune/sesiune, trebuie să țină cont de previziunea din proiectul/proiectele anterioare depuse, atât la nivelul indicatorilor economico-financiari, cât și la nivel de eligibilitate și selectie. Această prevedere nu se aplică dacă, în urma procesului de evaluare și selecție, proiectele anterioare nu au intrat la finanțare.

 

 

2.3       Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile

 

în cadrul submăsurii 4.2 sunt sprijinite investiţiile localizate în zona montană, conform Anexei 3 la Ghidul Solicitantului -”Lista UAT din zonele montane” (UAT marcate cu abrevierea ANC‐ZM).

Un proiect poate cuprinde atât cheltuieli eligibile cât şi cheltuieli neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate de beneficiarul proiectului. Cheltuielile neeligibile inscrise in proiectul selectat trebuie de asemenea finalizate pana la data depunerii ultimei cereri de plata.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi /sau necorporale[2], conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:

  • Cheltuieli aferente investițiilor corporale
  • Pentru înființarea unităților de sacrificare (abatoare de capacitate mică, centre de sacrificare), și procesare carne este eligibilă construirea și dotarea spațiilor adecvate în vederea desfășurării activităților pentru etapa de abatorizare sau întregul flux tehnologic ( recepție (inclusiv cazare animale, dacă este cazul)-abatorizare – depozitare (materie primă /produse) –– procesare – comercializare);

 

Atenție! Investițiile în unități de sacrificare de capacitate mică sunt destinate doar sacrificării porcinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, în conformitate cu O 35/2011 cu modificările și completările ulterioare.

– construcţii destinate protecţiei mediului (aferente investițiilor pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră (GES), energie regenerabilă, eficiență energetică), infrastructură internă şi utilităţi, precum şi branşamente şi racorduri necesare proiectelor, sisteme supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect etc.;

pentru respectarea condițiilor de igiena, sanitar-veterinare și a fluxului tehnologic, sunt eligibile spațiile destinate personalului de producție: vestiare tip filtru pentru muncitori, biroul medicului veterinar, biroul maistrilor, a șefului de secție, spațiu pentru servirea mesei etc.;

  • Achiziţionarea, inclusiv în leasing[3] de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime și/sau comercializării produselor agro-alimentare în cadrul lanțurilor alimentare integrate;

 

Atenție!

Sunt permise achiziționarea utilajelor, instalațiilor, echipamentelor necesare activităţii descrise prin proiect, precum și cele utilizate pentru scăderea consumului de energie și a emisiilor GES.

Vor fi considerate cheltuieli eligibile mijloacele de transport specializate care transportă animalele destinate sacrificării/produsele rezultate în urma activității descrise în proiect, după cum urmează:

– Autoizoterme (prevăzute cu izolație termică a pereților, dar fără agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul produselor rezultate în urma activității desfășurate),

– Autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate),

-Rulote și autorulote alimentare;

– Remorci și semiremorci specializate pentru transportul animalelor;

Cheltuielile cu orice alt mijloc de transport nu sunt considerate eligibile.

  • Cheltuieli generate de  îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde*  impuse de legislația europeană pentru procesarea și comercializarea produselor agro-alimentare;

*cheltuielile privind conformarea la standarde vor fi eligibile începând cu momentul apariției de noi standarde în domeniul agro-alimentar, înainte să devină obligatorii pentru unitatea de procesare.

  • Cheltuieli aferente marketingului produselor obținute (ex. echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor);

 

  1. Cheltuieli generate de investițiile în active necorporale:
  • Organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului;
  • Achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
  • Achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului.
  • Cheltuieli aferente marketing-ului produselor obținute, în limita a max. 5% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 000 euro:
    • înfiintarea unui site – pentru promovarea și comercializarea propriilor produse;
    • etichetarea (crearea conceptului)
    • creare marcă înregistrată/brand

Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului sunt:

– cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, potrivit art.45 din Regulamentul (UE) nr.1305/2013, precum şi cele privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislaţia naţională.

Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului sunt eligibile dacă respectă prevederile art.45 din Regulamentul (UE) nr.1305/2013 şi îndeplinesc următoarele condiții:

  1. a) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislației în vederea obținerii de avize, acorduri şi autorizații necesare implementării activităților eligibile ale operațiunii sau rezultă din cerințele minime impuse de PNDR 2014 – 2020;
  2. b) sunt aferente, după caz: unor studii şi/sau analize privind durabilitatea economică și de mediu, Studiu de Fezabilitate, proiect tehnic, document de avizare a lucrărilor de intervenție, întocmite în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
  3. c) sunt necesare în procesul de achiziții publice pentru activitățile eligibile ale operațiunii;
  4. d) sunt aferente activităților de coordonare şi supervizare a execuției şi recepției lucrărilor de construcții – montaj.

Cheltuielile de consultanță  – Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții  sunt eligibile dacă respectă condițiile anterior menționate şi se decontează proporțional cu valoarea fiecărei tranşe de plată aferente proiectului.  Excepție fac cheltuielile de consultanță pentru întocmirea dosarului Cererii de Finanţare și cheltuielile de proiectare se pot deconta integral în cadrul primei tranşe de plată doar în cazul în care aceste servicii fac obiectul unui contract de sine stătător sau sunt evidențiate în mod distinct în cadrul contractului de consultanță pentru managementul de proiect.

Costurile generale ale proiectului trebuie să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd  construcții – montaj și în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiții în achiziții simple.  Acestea constau în mod obligatoriu și în servicii de asistență pe perioada implementării proiectului.

De asemenea, în cazul solicitanților neplătitori de TVA, în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul, sunt cheltuieli eligibile valorile TVA aferente cheltuielilor eligibile purtatoare de TVA.

 

În vederea asigurării rezonabilității preţurilor trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  1. încadrarea în limitele de preţuri din Baza de Datecu Prețuri de Referință aplicabilă PNDR 2014-2020 postată  pe pagina de internet a AFIR, pentru bunurile care se regăsesc în BDPR;
  2. prezentarea a două oferte pentru bunuri şi servicii a caror valoare este mai mare de 15 000 Euro şi o ofertă pentru bunuri şi servicii a caror valoare este mai mică  sau egală cu 15 000 Euro.
  3. Prezentarea în cadrul Studiului de Fezabilitate a declaraţiei proiectantului semnată și ștampilată privind sursa de prețuri pentru lucrările prevăzute în proiect.

 

Beneficiarii de grant care pentru cofinanțarea investiției vor accesa sprijinul prin intermediul creditelor de co-finanţare PNDR, vor fi selectați de către intermediarii financiari (bănci sau alte instituţii de credit selectate) în baza criteriilor economico-financiare cuprinse în condițiile de creditare proprii pentru asigurarea viabilității economice a proiectelor de investiții finanțate.

Creditul de co-finanţare PNDR poate acoperi valoarea co-finanțării private a cheltuielilor eligibile aferente proiectului  selectat pentru finanțare de către AFIR, în următoarele condiții, conform prevederilor Regulamentului nr. 1303/ 2013, cu modificările și completările ulterioare:

–          Valoarea cumulată a grantului şi a creditului nu poate depăşi suma totală a cheltuielilor vizate (eligibile);

–          Creditele de co-finanţare PNDR nu pot prefinanţa grantul, respectiv acestea nu pot fi utilizate pentru a plăti cheltuielile ce urmează a fi rambursate prin grant;

–          Grantul nu poate fi utilizat pentru rambursarea sprijinului primit prin creditul de co-finanţare PNDR.

Suplimentar, beneficiarii de investiții finanțate prin această submăsură pot accesa credite pentru fond de rulment, ȋn condiţiile art. 45, alin (5) al Reg. nr. 1305/2013, în limita a 200.000 euro sau 30% din cheltuielile eligibile aferente investiției, oricare dintre cele două valori este mai mare. Intensitatea maximă a sprijinului va fi respectată atât la nivelul investiției propriu-zise cât și la nivelul întregului proiect (investiția sprijinită prin grant + fondul de rulment).

 

2.4       Tipuri de investiţii şi cheltuieli neeligibile

 

Atenţie! Finalizarea proiectului FEADR, presupune ca beneficiarul să finalizeze atât partea de investiţie suportată prin cheltuielile eligibile, cât și partea de investiţie realizată din cheltuielile neeligibile.

 

Prin submăsura 4.2 nu se pot finanţa investiţii care se încadrează în orice altă operațiune eligibilă care nu este însoțită și de investiții în înființarea și dotarea unităților de sacrificare.

 

*Cheltuielile neeligibile generale sunt:

  • cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente „second hand”;
  • cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului cu excepţia costurilor generale definite la art. 45, alin. (2) litera c) a R (UE) nr. 1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea Cererii de Finanțare;
  • cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal și pentru transport persoane;
  • cheltuieli cu achiziția de cap tractor;
  • construcția sau modernizarea locuinței și sediilor sociale;
  • spațiile ce deservesc activitatea generală a unității: birouri administrative, săli de ședințe, săli de protocol, spații de cazare etc.
  • cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile;
  • cheltuieli neeligibile în conformitate cu art. 69, alin. (3) din R (UE) nr. 1303/2013 și anume:
  • dobânzi debitoare, cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenţii pentru dobândă sau a unei subvenţii pentru comisioanele de garantare și pentru fondurile mutuale în condițiile menționate în M17;

 

(b) achiziţionarea de terenuri construite și neconstruite;

(c) taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul și a prevederilor specifice pentru instrumente financiare;

  • în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare;
  • costuri operaționale, inclusiv costuri de întreținere și chirie;
  • achiziționarea de clădiri;

2.5  Criteriile de selecţie ale proiectului 

 

Evaluarea proiectelor se realizează lunar pentru proiectele ce au un punctaj estimat (autoevaluare /prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar menționat în anunțul licitației  depunerii de proiecte.

Pentru această submăsură pragul minim este de 15 puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate beneficia de finanţare nerambursabilă.

 

Atenție! Este important ca înainte de depunerea Cererii de finanţare, să identificaţi, obiectiv, punctajul estimat (autoevaluare, prescoring) pe care aceasta îl întruneşte şi să-l menţionaţi în Cererea de finanţare, secţiunea A „Date despre tipul de proiect şi beneficiar”, precum și încadrarea corectă a proiectului din punct de vedere a alocării financiare a măsurii/sub-măsurii/componentelor (alocare distinctă).

Proiectele al căror punctaj va scădea în urma evaluării AFIR sub pragul de calitate corespunzător lunii respective și proiectele încadrate greșit din punct de vedere al alocării financiare aferente unei măsuri/sub-măsuri/componente (alocare distinctă), vor fi declarate neconforme și nu vor mai intra în procesul de selecție. Solicitanții vor putea redepune proiectele o singură dată în cadrul sesiunii continue de depunere.

 

Scorul se calculează în baza următoarelor principii de selecţie:

 

Nr. Crt. Principii de selecţie și criterii de selecție Punctaj
1. Principiul creării lanțurilor alimentare integrate, respectiv integrarea sistemelor de colectare, procesare și comercializare Max.  20 p.
Proiecte de investiţii care vizează crearea lanțurilor alimentare integrate, respectiv integrarea sistemelor de recepție*, abatorizare, procesare, depozitare și comercializare**
1.1.      Operațiuni care vizează crearea lanțului alimentar integrat respectiv recepție, abatorizare, procesare, depozitare și comercializare;

Se vor puncta proiectele ce propun investiții noi în toate componentele lanțului alimentar.

 20p
1.2.      Operațiuni care vizează crearea lanțului alimentar ce integrează sistemul de recepție, abatorizare, depozitare  și comercializare

Se vor puncta proiectele ce propun investiții noi în toate componentele lanțului alimentar menționate.

 15 p
1.3 Operațiuni care vizează crearea lanțului alimentar ce integrează sistemul de abatorizare, depozitare  și comercializare

Se vor puncta proiectele ce propun investiții noi în toate componentele lanțului alimentar menționate.

 10 p
2. Principiul produsului cu înaltă valoare adăugată (ex. produse care participă la scheme de calitate recunoscute la nivel național, european, etc.)  15 p.
Proiecte care promovează investiții destinate produselor care participă la sisteme din domeniul calității produselor agricole și alimentare recunoscute la nivel european:  15 p.
Pentru produsele alimentare care au obținut recunoașterea la nivel european, proiectele vor fi punctate în urma verificării în bazele de date ale Comisiei Europene DOOR.                                                              

 

Pentru produsele alimentare care sunt în curs de recunoaștere la nivel european, se vor puncta proiectele depuse de solicitanți care  vizează obținerea produselor alimentare în conformitate cu documentația depusă în vederea înregistrării indicațiilor geografice protejate (IGP) și a denumirilor de origine protejate (DOP) pentru produsele alimentare altele decât vinurile de calitate, a indicațiilor geografice (IG), cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale în vigoare privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare.

 

În plus, solicitanții respectă mențiunile din caietul de sarcini pentru sistemul de calitate vizat, iar produsul este înregistrat în Registrul Sistemelor din Domeniul Calității Protejate Național (RSCPN) – produse alimentare altele decât vinul, iar documentația este transmisă la Comisia Europeană pentru înregistrare în vederea obținerii protecției europene.

 

Proiectele care vizează obținerea unor produse alimentare care sunt în curs de înregistrare și recunoaștere la nivel european pentru înregistrarea denumirii de specialitate tradițională garantată (STG), vor fi punctate în condițiile respectării mențiunilor din caietul de sarcini depus în vederea recunoașterii, a înregistrării în Registrul Sistemelor din Domeniul Calității Protejate Național (RSCPN) și a transmiterii documentației în vederea obținerii înregistrării și a protecției la nivel european.

 

Proiectele care vizează obținerea produselor alimentare care utilizează mențiunea de calitate facultativă ”produs montan” vor fi punctate în condițiile respectării prevederilor Ordinului nr. 52 din 3 martie 2017 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative “produs montan” şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, cu precizarea că zona montană aplicabilă este cea din Anexa 3 la ghidul solicitantului

Cel puțin unul din tipurile de produse obținute trebuie să dețină mențiunea de calitate facultativă ”produs montan”, iar acesta trebuie să se regăsească în categoria produselor vândute, după finalizarea proiectului, conform previziunilor economice din cadrul Studiului de Fezabilitate.

 
 
3. Principiul asocierii în cadrul cooperativelor sau a grupurilor de producători Max . 35 p
3.1. Proiecte de investiții promovate de cooperative sau grupuri de producători care să deservească membrii cooperativei sau a grupului de producători  35 p.
  3.2 Proiecte de investiții promovate de un membru din cadrul unei cooperative sau grup de producători 25 p
4. Principiul potențialului agricol care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiului de specialitate Max.  30 p.
  Proiectul vizează amplasarea unității într-o zonă în care este necesară o capacitate de prelucrare/depozitare/abatorizare identificată in raport cu potențialul existent, după cum urmează***:
  4.1. Potențial ridicat de absorbție a materiei prime

Se vor puncta proiectele amplasate în zone în care capacitatea de prelucrare/ depozitare/ abatorizare este mai mică decât 50% din producția de materie primă/produs agricol

 30 p.
  4.2. Potențial mediu de absorbție a materiei prime

Se vor puncta proiectele amplasate în zone în care capacitatea de prelucrare/ depozitare/ abatorizare este între 50% – 90% din producția de materie primă/produs agricol

 20 p.
TOTAL 100 p.

 

* Cheltuielile aferente componentei de recepție pot include cheltuieli cu achiziționarea mijloacelor de transport animale, cheltuieli cu construirea padocului (după caz, in conformitate cu O 35/2011 cu modificările și completările ulterioare), etc.

 

**Comercializarea se poate realiza:

– prin desfacerea produselor direct către consumatorul final (ex. magazin la poarta unității (, magazin on-line cu distribuire prin logistică proprie, rulote /autorulote alimentare–Toate aceste tipuri de comercializare reprezintă  comercializarea directă;

–  prin vânzarea către consumatorul final prin intermediul a cel mult un intermediar (dovedită prin intermediul unor precontracte/ contracte încheiate direct). Intermediarii pot fi: comercianții cu amănuntul, deținătorii de unități turistice, restaurante, unități de procesare ulterioară înregistrate/autorizate, cooperative sau grupuri de producători înregistrate conform legii etc.). Titulatura de intermediar poate fi deținută de una sau mai multe persoane juridice care îndeplineşte/îndeplinesc calitatea de unic intermediar între producător şi consumator, cu care solicitantul are precontract /contract, comercializează aceste produse direct către consumatorii finali.

 

În unitatea de sacrificare este permisă și activitatea de sacrificare a animalelor ca prestare de servicii către întreprinderi și persoane fizice, cu respectarea prevederilor O 35/2011 cu modificările și completările ulterioare.

 

*** În cazul în care se depun mai multe proiecte în aceeași UAT (comună), în cadrul Principiului potențialului agricol care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiului de specialitate punctajul se acordă doar primului proiect depus în sistemul informatic AFIR.

 

În cazul investițiilor care vizează componentelede abatorizare și  procesare, proiectul va fi punctat în cadrul Principiului potențialului agricol care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiului de specialitate pentru investiția  de abatorizare.

 

În cazul în care proiectul vizează investiții de abatorizare și/sau procesare carne pentru mai multe tipuri de materii prime (ex. carne de ovine, bovine etc.) acesta va fi punctat în cadrul Principiului potențialului agricol care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiului de specialitate pentru materia primă majoritar cantitativă abatorizată…

 

 

2.6       Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile (intensitatea sprijinului)

 

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative și 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși 300.000 euro/proiect.

 

Atenţie! IMM-urile sunt intreprinderile care au numarul  mediu de salariati, mai mic de 250 de angajati si realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate. Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans, conform Legii 346/2004 cu modificările și completările ulterioare . Dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive.

Celelalte întreprinderi sunt acele întreprinderi care nu îndeplinesc cumulativ condițiile de încadrare în IMM-uri.

Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora, suplimentar, cu 20 de puncte procentuale, în urmatoarele cazuri:

  • Investiții colective (proiecte depuse de cooperative sau grupuri de producători).

În cazul combinării grantului cu creditul de co-finanţare PNDR, trebuie respectată rata maximă a intensității sprijinului aplicabilă proiectului/beneficiarului în cauză conform PNDR cu modificările și completările ulterioare. Astfel, după notificarea beneficiarului de către Agenție privind selectarea proiectului și în vederea prezentării dovezii co-finanțării proiectului, beneficiarii interesați vor depune la intermediarul financiar documentele solicitate în vederea accesării creditului și calculului echivalentului subvenției brute (ESB) de către intermediarul financiar. Intermediarul financiar va comunica în scris beneficiarului, la momentul aprobării creditului, valoarea ESB. Ulterior, beneficiarul va depune la Agenție documentele emise de către intermediarul financiar care certifică dovada co-finanțării, precum și calculul ESB, urmând ca aceasta să recalculeze valoarea grantului, dacă este cazul, astfel:

 

-în cazul în care sprijinul cumulat al grantului şi ESB depășește rata maximă de intensitate a sprijinului aplicabilă proiectului/beneficiarului în cauză, conform prevederilor PNDR, cu modificările și completările ulterioare, valoarea grantului se va reduce cu valoarea ESB, astfel încât sprijinul cumulat să se încadreze în rata maximă de intensitate a sprijinului din PNDR.

Un beneficiar al sM 4.2 care are o investiție sprijinită prin grant poate realiza simultan o altă investiție care să fie finanțată printr-un alt credit acordat prin intermediul instrumentului financiar finanțat din PNDR.

 

 

 

Capitolul 3

ACCESAREA fondurilor nerambursabile acordate pentru INVESTIȚII ÎN PROCESAREA/MARKETINGUL PRODUSELOR AGRICOLE

 

Principiul de bază al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate (suportate și plătite efectiv) în prealabil de către beneficiar.

 

Atenţie! În conformitate cu prevederile art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificările ulterioare nu sunt eligibili beneficiarii care au creat  în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de finanţare în cadrul măsurilor PNDR 2014-2020, obţinând astfel unele avantaje, contrar obiectivelor legislatiei europene si nationale in vigoare.

Fiecare proiect prin care se solicită finanțare prin FEADR, este verificat în ceea ce privește eventuala creare de condiții artificiale în fiecare din etapele procedurale pe care le va parcurge acesta.  Dacă pe parcursul oricărei dintre aceste etape procedurale, se  identifică crearea de condiții artificiale, se vor aplica măsurile și corecțiile financiare corespunzătoare (  respingere CF/ debit total/ debit parțial după caz).

În acest sens, vă recomandăm să studiaţi anexa la Ghidul solicitantului – Instructiuni privind evitarea crearii de conditii artificiale în accesarea PNDR 2014-2020 pentru evitarea oricăror situaţii conflictuale cu organismele de control.

 

3.1 Completarea, depunerea și verificarea dosarului Cererii de Finanţare

 

Dosarul Cererii de finanţare conţine Cererea de finanţare însoţită de anexele tehnice și administrative conform listei documentelor, care vor fi scanate și depuse numai on-line pe pagina de internet http://www.afir.info.

Formularul standard al Cererii de finanţare este prezentat în Anexa 1 la prezentul Ghid şi este disponibil, în format electronic, pe  adresa de internet  http://www.afir.info.

 

NOTĂ

Este necesar să se respecte formatele standard ale anexelor „Indicatori de monitorizare” şi „Factori de risc” care fac parte integrantă din Cererea de finanțare, precum și conținutul  acestora. Se vor completa numai informaţiile  solicitate (nu se vor adauga alte categorii de indicatori şi nici alţi factori de risc  în afara celor incluşi în anexele menţionate mai sus ). Completarea  celor două anexe la cererea de finanţare este obligatorie.

 

Atenţie! Cererea de finanţare trebuie însoţită de anexele prevăzute în modelul standard. Anexele Cererii de finanţare fac parte integrantă din aceasta. Depunerea se va realiza numai în sistem electronic.

 

 

 

 

3.1.1    COMPLETAREA CERERII DE FINANŢARE

 

Atenţie!

În conformitate cu prevederile naționale și cu cele comunitare în vigoare, privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) încurajează semnarea electronică a documentelor în format electronic, transmise de către solicitanți și beneficiari ai fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală ( PNDR).

Ca si avantaje pentru utilizarea semnării electronice calificate, ar fi de mentionat faptul că, pentru documentele semnate electronic, AFIR nu va mai solicita listarea şi ulterior scanarea documentului, acest document fiind original in forma incarcata online.

Astfel, solicitanții care dispun de semnatură electronică pot depune Cererea de finanțare și documentele anexe intocmite in nume propriu aferente cererii de finantare  semnate electronic cu o semnatura bazata pe certificat digital calificat (de ex in cazul documentelor word emise de solicitant, acestea se pot exporta direct in PDF si semna electronic fara listare, in cazul documentelor emise de alte institutii/entitati acestea se vor scana ca pana acum. Solicitanții care nu dețin semnătură electronică procedează la fel ca și până acum, pentru varianta cu semnatură olografă.

 

Completarea Cererii de finanţare, inclusiv a anexelor acesteia, se va face conform modelului standard. Modificarea modelului standard (eliminarea, renumerotarea secţiunilor, anexarea documentelor suport în altă ordine decât cea specificată etc.) poate conduce la respingerea Dosarului Cererii de finanţare pe motiv de neconformitate administrativă.

 

Cererea de finanţare trebuie redactată pe calculator, în limba română. Cererea de finanţare trebuie completată într-un mod clar şi coerent pentru a înlesni procesul de evaluare a acesteia.

În acest sens, se vor furniza numai informaţiile necesare şi relevante, care vor preciza modul în care va fi atins scopul proiectului, avantajele ce vor rezulta din implementarea acestuia şi în ce măsură proiectul contribuie la realizarea obiectivelor programului.

 

Atenţie! Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans (conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1305/2013  privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului  (UE) nr. 807/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 , cu modificările și completările ulterioare, şi, respectiv, ale Hotărârii  Guvernului nr. 226/ 2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.

 

Solicitantul poate opta pentru obţinerea unui avans prin completarea căsuţei corespunzătoare  din  Planul financiar din cadrul Cererii de finanţare.

 

Beneficiarul care nu a solicitat avans la data depunerii Cererii de finanţare, are posibilitatea de a solicita obţinerea avansului ulterior semnarii Contractului de finanţare FEADR și cu condiţia să nu depaşească data depunerii primului dosar al Cererii de plată la Autoritatea Contractantă și atunci când are avizul favorabil din partea Autorităţii Contractante pentru o achiziţie.

Avansul pentru care nu s-au prezentat documente justificative se recuperează la ultima tranşă de plată.

 

3.1.2    DEPUNEREA DOSARULUI CERERII DE FINANŢARE

 

Dosarul Cererii de finanţare cuprinde Cererea de finanţare completată și documentele ataşate (conform Listei Documentelor – partea E din Cererea de finanţare), vor fi scanate și depuse on-line.

Pentru a depune Cereri de finanțare on-line, solicitanții care nu au cont pe siteul http://www.afir.info, trebuie să își creeze cont de utilizator în cadrul acestui portal. Utilizatorii care au deja cont creat îl pot utiliza pentru încarcarea Cererilor de finanțare în format electronic. Pașii care trebuie parcurși pentru încărcarea Cererilor de finanțare în portalul AFIR sunt următorii:

 

  1. Accesarea site-ului AFIR

Accesul la portal se realizează prin intermediul unui web-browser(ex: Internet Explorer, Mozilla Firefox) și accesarea adresei http://www.afir.info. Odată accesată adresa, va fi afișată pagina principală.

 

 

  1. Autentificare

Pentru logare există, un câmp de tip text, pentru introducerea datelor legate de user:  și deconectare . De asemenea, se găsește și un buton dedicat optiunii de Înregistrare ca utilizatori a vizitatorilor . După înregistrare, utilizatorul va primi un email de confirmare și va trebui să urmeze instrucțiunile din respectivul mesaj pentru activarea contului creat.

 

III. Pregătire documente pentru  încărcare

După autentificare, se va deschide sesiunea de lucru, în care utilizatorul va urma pașii următori:

  1. Completare date de identificare ale solicitantului:

– Denumire solicitant

– Titlul proiectului

– CUI/CIF solicitant

– Adresa de e-mail reprezentant legal al proiectului

  1. Completarea Sesiunii și a sub-măsurii pe care se dorește depunerea proiectului

În vederea depunerii proiectului, solicitantul va selecta din lista disponibilă  sesiunea,  licitaţia şi sub-măsura corespunzătoare. După selectarea acestora, utilizatorul va continua cu pasul de încărcare Cerere de Finanțare și anexe tehnico-administrative.

 

  1. Încărcarea Cererii de finanțare, a anexelor tehnice și administrative.

Sunt disponibile următoarele secţiuni :

  1. Încărcarea formularului Cerere de finanțare

La încărcarea Cererii de finanțare vor avea loc o serie de validări în scopul de a ajuta solicitantul în corectarea diverselor probleme precum:

  1. formularul Cererii de Finanţare trebuie să fie redactat electronic.
  2. se va utiliza ultima versiune de Cerere de finanțare, publicată pentru sesiunea respectivă.
  3. denumirea fisierelor nu trebuie sa contina caracterele speciale “~ ” # % & * : < > ? / { | }”
  4. Este obligatorie completarea câmpurilor:
    • CIF/CUI solicitant
    • Statut juridic solicitant
    • Date de identificare ale reprezentantului legal de proiect:
    • BI/CI/Pașaport
      • Serie
      • Număr
    • Data eliberării
    • Data valabilității
    • E-mail reprezentant legal
    • Amplasare proiect Regiune –Județ
    • Obiectiv investiție: Județ/ Localitate/ Oraș/ Comună/ Sat
    • În funcție de informațiile privind amplasarea proiectului– Regiune – Județ şi tipul de investiţie, cu construcţii montaj sau fără construcţii montaj, se va stabili Oficiul Județean/ Centrul regional la care se va lansa fluxul de Depunere Cerere de Finanțare, în SPCDR.
  5. Încărcarea formularului Cererii de finantare completat  şi scanat.

Solicitanții care optează în Anexa1 pentru utilizarea semnăturii electronice, nu mai incarca cererea de finanțare scanată .

 

  1. Încărcare documente anexate Cererii de finanțare

Utilizatorul va încărca fiecare document în parte, încărcarea fiind de tip asincron. Validări privind formatul fișierelor ce urmează a fi încărcate:

  1. Fisierele trebuie să fie în format .pdf scanate o rezoluție de minim 200dpi.

Solicitanții care optează în Anexa1 pentru semnatură electronică vor semna electronic si anexele Cererii de finanțare intocmite in nume propriu.

  1. Încărcare Alte documente

În această secțiune, utilizatorul are posibilitatea de a încărca și alte documente justificative ale proiectului. După realizarea pașilor de mai sus, utilizatorul va acționa butonul de Upload, iar la finalizarea încărcării, acesta va primi un mesaj de confirmare, dacă toate fișierele au fost încărcate cu succes.

După încărcarea cu succes a tuturor fișierelor, acestea vor fi transferate la AFIR. Acestea se vor regăsi în Sistemul de gestiune a documentelor, în  folder-ul proiectului, concomitent cu startarea fluxului de Depunere-Evaluare, în sarcinile Şef SAFPD, pentru desemnarea expertului  care va verifica Cererea de Finanţare.

Alocarea bonurilor de ordine se va realiza prin generarea unei secvențe unice pe sesiune.

Atenție!  Pentru a preveni  respingerea  Cererii de finanțare ca urmare a descoperirii unor erori de formă în completarea Cererii de finanțare, solicitantul are responsabilitatea încărcării unei cereri de finanțare în care informația să fie completă și conformă cu realitatea.

 

După depunerea proiectelor, pentru solicitanți, sunt disponibile numai acțiunile „Vizualizare”, „Statusuri”.

 

Pentru Cererile de finanțare a căror încărcare on-line prin intermediului portalului AFIR se realizează după ora 14.00, termenul privind verificarea condiţiilor de admitere se derulează din ziua următoare. În ultima zi de depunere a  licitaţiei (etapei) lunare, încărcarea online se realizează până la ora 16.00.

 

Solicitanții nu mai numerotează paginile dosarului Cererii de finantare dar vor consemna in coloana dedicată  paginării din Lista E a Cererii de finanțare, numărul paginilor aferente fiecarui document incărcat.

 

Cererea de finantare și toată documentatia aferenta nu trebuie să fie semnate și stampilate pe fiecare pagină. Solicitantul își asumă veridicitatea documentelor, iar dacă la prezentarea acestora în original se constată neconcordanțe care afectează condițiile de eligibilitate sau selectie, proiectul va fi declarat neeligibil.

 

Piesele desenate care depăşesc formatul A3, se pot ataşa salvate direct în format .pdf, la care se va adaugă declaraţia proiectantului privind conformitatea cu planşele originale din Cererea de Finanţare.

 

3.1.3 VERIFICAREA DOSARULUI CERERII DE FINANŢARE

Verificarea cererilor de finanţare se face la:

  • OJFIR pentru proiecte fără C+M;
  • CRFIR pentru proiecte cu C+M;

 

Încadrarea Cererii de finanţare în funcţie de prescoring

 

Cererea de finanţare poate fi încărcată în sistemul AFIR și este admisă pentru verificarea eligibilității și a criteriilor de selecţie, în cazul în care autoevaluarea scorului (punctajului) solicitantului este mai mare sau egală cu pragul de calitate  al lunii în care a depus Cererea de finanțare;

Cererile  de finanţare al căror punctaj (scor) rezultat în urma evaluării AFIR este mai mic decât nivelul pragului de calitate aferent lunii în care au fost depuse devin neconforme.

  1. Verificarea eligibilităţii cererii de finanţare

Verificarea eligibilităţii tehnice și financiare constă în:

  • verificarea eligibilităţii solicitantului;
  • verificarea criteriilor de eligibilitate;
  • verificarea bugetului indicativ al proiectului;
  • verificarea Studiului de Fezabilitate și a tuturor documentelor anexate.

 

ATENȚIE! În acord cu prevederile naționale și cu cele comunitare în vigoare, privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va introduce în etapa de evaluare a proiectelor, semnarea electronică a documentelor emise. În acest sens, documentele aferente etapei de evaluare transmise de AFIR în format electronic către solicitanți,  vor avea aplicate semnături electronice.

 

Atenţie! Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale îşi rezervă dreptul de a solicita documente sau informaţii suplimentare dacă, pe parcursul verificărilor și implementării proiectului, se constată de către AFIR că este necesar. Informaţiile suplimentare se vor solicita de către experţii evaluatori în sistem on-line, iar raspunsul va fi transmis on line.

 

Cazurile în care expertul evaluator poate solicita informaţii suplimentare sunt următoarele:

  1. în cazul în care documentul tehnic (Studiul de fezabilitate) conţine informaţii insuficiente pentru clarificarea unui criteriu de eligibilitate sau există informaţii contradictorii în interiorul lui, ori, faţă de cele menţionate în Cererea de finanţare.
  2. în cazul în care avizele, acordurile, autorizaţiile au fost eliberate de către autorităţile emitente într-o formă care nu respectă protocoalele încheiate între AFIR și instituţiile respective.
  3. în cazul în care în bugetul indicativ (inclusiv devizele financiare şi devizele pe obiect) există diferenţe de calcul sau încadrarea categoriilor de cheltuieli eligibile/neeligibile nu este facută corect.

 

Nu este permisă încadrarea în subcap. 4.1 Construcţii şi instalaţii, atât a unor cheltuieli eligibile cât şi a unor cheltuieli neeligibile, fără a se detalia în devizele pe obiect lucrările corespunzătoare spaţiilor/ instalaţiilor ce se vor executa.

Pentru restul subcapitolelor de la cap. 4, se va preciza care sunt echipamentele, utilajele / montajul care fac parte din categoria cheltuielilor eligibile/neeligibile.

 

În cazul în care restul documentelor din Cererea de finanţare nu sunt în conformitate cu forma cerută la cap. 4.2 „Documentele necesare întocmirii Cererii de finanţare”, Cererea de finanţare va fi declarată neeligibilă.

  1. Verificarea pe teren a cererilor de finanţare

Verificarea pe teren se realizează de către entitatile care instrumentează cererea de finanţare, respectiv:

  • OJFIR – pentru Cererile de finanţare fără construcţii montaj;
  • CRFIR – pentru cererile de finanţare cu construcţii montaj;

pentru:

  • toate Cererile de finantare referitoare la modernizari (inclusiv dotari), extinderi, renovari; Numai în cazuri excepţionale atunci când condiţiile meteorologice nu permit efectuarea vizitei pe teren (în perioada de iarnă, etc), şeful SAFPD poate decide asupra efectuării sau nu a vizitei pe teren, cu aprobarea Directorului OJFIR/CRFIR.
  • In cazul investitiilor noi, daca pentru verificarea anumitor criterii de eligibilitate, expertul considera oportuna verificarea acestora pe teren, aceasta se poate realiza pe baza unei Note aprobate de seful serviciului si de Directorul OJFIR/CRFIR.

Scopul verificării pe teren este de a controla datele și informaţiile cuprinse în anexele tehnice și administrative cu elementele existente pe amplasamentul propus. Expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării administrative) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor.

În cazul în care, solicitantul nu este de acord cu rezultatele vizitei pe teren efectuată de către OJFIR/ CRFIR, acesta poate contesta rezultatele verificării la publicarea Raportului de Selectie, numai în cazul în care reprezentantul legal/ împuternicit al reprezentantului legal a formulat   observații menționate în formularul E3.8 – Fişa de  verificare  pe  teren.

  1. Verificarea criteriilor de selecție

În urma acestor verificări pot exista trei situaţii:

  • proiectul este neeligibil;
  • proiectul este eligibil şi va avea un punctaj ≥ pragul de calitate lunar.
  • proiectul are un punctaj < pragul de calitate lunar = proiect neconform

 

  1. Selecţia proiectelor

Submăsura va beneficia de o alocare financiară  . Alocarea financiară publică a sesiunii aferenta perioadei de depunere continuă, criteriile de selectie, punctajele de selectie, criteriile de departajare şi pragul minim sunt realizate la initiativa AM PNDR cu consultarea prelabila a Comitetul de Monitorizare. Pentru fiecare sesiune continua se face un ANUNŢ DE LANSARE A LICITAŢIEI în care se vor prezenta: alocarea corespunzatoare domeniilor de interventie, intervalul de depunere a proiectelor (cererilor de finanțare), pragul minim, pragurile de calitate lunare.

 

 La depunerea proiectului solicitanții completează in Cererea de finantare câmpul aferent punctajului estimativ (autoevaluare/ pre-scoring).

 

Depunerea proiectelor se realizează lunar doar pentru proiectele ce au punctajul estimat (evaluare-prescoring) mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective.

Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii continue de depunere aferente sub-măsurii/componentei(alocare distinctă) se opreşte înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse având un punctaj estimat  (autoevaluare/prescoring) mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective, excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase, ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii aferente componentei(alocare distinctă), cu excepția primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului de 150% din nivelul alocării sesiunii.

 

În situația în care o etapă lunară s-a închis în primele 5 zile calendaristice (depunerile sunt mai mari de 150% din alocarea sesiunii respective), se va proceda la evaluarea și selecția intermediară a proiectelor, conform art. 6 si 6din Regulamentul de Organizare și Funcționare, Anexa la Ordinul MADR 763/2015, cu modificările și completările  ulterioare

 

 Atenţie! Proiectele  al căror punctaj estimat de solicitanți va scădea în urma evaluării AFIR sub pragul de calitate corespunzător lunii respective și proiectele încadrate greșit din punct de vedere al alocării financiare aferente unei componente (alocare distinctă), vor fi declarate neconforme.

Selecția proiectelor eligibile se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie în cadrul alocarii disponibile pentru selecţia lunară/trimestrială ce reprezintă diferenţa dintre alocarea sesiunii şi valoarea publică totală a proiectelor selectate prin Rapoartele de Selecţie/contestații intermediare/ lunare/trimestriale anterioare, valoarea publică totală a contestațiilor depuse aferente rapoartelor de selectie intermediare/lunare/trimestriale publicate, după caz.

În cazul proiectelor cu acelaşi punctaj, departajarea acestora, se face în funcţie de:

– valoarea eligibilă a proiectului, exprimată în euro, în ordine crescătoare.

– dimensiunea întreprinderii, în sensul prioritizării solicitanților care se încadrează în categoria microîntreprinderi;

– forma de organizare, în sensul prioritizării formelor asociative (cooperative și grupuri de

producători.

După publicarea raportului de selecţie intermediar/lunar pe pagina de internet AFIR, solicitanții pot depune on-line contestaţii cu privire la rezultatul selecției în termenele specificate în Regulamentul de organizare și funcționare a procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2014-2020, aprobat, în vigoare, postat pe site-ul AFIR http://www.afir.info.

Atenţie! Contestaţiile se semnează de către solicitant și se depun online.

 

Urmare soluționării contestațiilor comisia de contestații va proceda astfel:

  1. pentru contestațiile depuse aferente unui Raport de selecție Intermediar Comisia va selecta proiectele cu punctajul total mai mare sau egal cu punctajul ultimului proiect selectat pentru finanțare aferent Raportului de selecție Intermediar respectiv, cu aplicarea criteriilor de departajare prevăzute în ghidul solicitantului aferent submăsurii. Proiectele eligibile neselectate vor rămâne ăn așteptare și vor intra în competiție cu proiectele din Raportul de selecție lunar/trimestrial al etapei respective, după caz.
  2. pentru contestațiile depuse aferente unui Raport de selecție lunar/trimestrial/final Comisia va selecta proiectele cu punctajul total mai mare sau egal cu punctajul ultimului proiect selectat pentru finanțare afferent etapei respective, cu aplicarea criteriilor de departajare prevăzute în ghidul solicitantului aferent submăsurii sau mai mare sau egal cu pragul de calitate lunar/trimestrial aferent etapei respective în situația în care valoarea publică totală a proiectele selectate din raportul de selecție lunar/trimestrial aferent este mai mică decât alocarea disponibilă pentru selecția etapei stabilită conform art.7 alin.(2) din Regulamentul de organizare si functionare al procesului de selectie si al procesului de verificare a contestatiilor pentru proiectele aferente masurilor din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014‐2020 (PNDR), după caz. Proiectele eligibile neselectate vor rămâne în așteptare şi vor intra în competiție cu proiectele depuse în cadrul aceleiași sesiuni continue de depunere a proiectelor, după caz.

 

Atentie!

Evaluarea criteriilor de selectie se face numai in baza documentelor depuse odata cu Cererea de finanțare.

 

Procesul de Selectie și procesul de verificare a contestațiilor se desfasoară potrivit „Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR)”, publicat pe site-ul www.madr.ro si www.afir.info.

Solicitanții vor putea să redepună o singură dată proiectul în cadrul unei luni calendaristice aferente unei sesiuni continue numai după retragerea în prealabil a acestuia. Solicitanţii pot să-și retragă în orice moment cererile de finanţare, dacă autoritatea competentă nu i-a anunțat în prealabil cu privire la eventualele erori pe care le conține cererea de finanţare sau nu a trimis o notificare cu privire la un control la fața locului.  Nu se poate reveni asupra unei solicitări de retragere a unei cereri de finanțare!

De asemenea, solicitanţii care au fost declaraţi neconformi vor putea sa mai redepună proiectul o singura dată în cadrul sesiunii continue de depunere.

 

3.2 Contractarea fondurilor

 

După  aprobarea Raportului de Selecție /Raportului de Contestații în care sunt incluse proiectele aprobate pentru finanţare, AFIR notifică Beneficiarul privind Decizia de Selecţie prin documentul „Notificarea beneficiarului privind selectarea Cererii de finanțare și semnarea Contractului de finanţare”.

Atenție!

În vederea încheierii Contractului de finanțare, AFIR, prin notificare transmisă, informează toți solicitanții selectați pentru contractare că sunt obligați să dețină semnătură electronică la momentul contractării.

 

Atenție! În vederea încheierii Contractului de finanţare, în termen de maxim  4 luni/7 luni (după caz) de la primirea Notificării privind selectarea Cererii de finanțare, solicitantul  va  depune la sediul OJFIR (cazul proiector fără C+M) /CRFIR (cazul proiectelor cu C+M) următoarele documente, cu caracter obligatoriu:

  1. Solicitanții prezinta dosarul original dupa care s-a scanat, pentru conformitatea documentelor online incarcate. La AFIR nu se mai pastreaza dosar pe hartie. Solicitantii care au optat pentru utilizarea semnăturii electronice, nu vor mai prezenta în dosarul pe suport de hârtie decât documentele care au fost scanate si cele originale emise de alte entităti pentru conformitate. Anexa 1 sau documentele originale emise de el insusi, convertite in PDF si semnate electronic, nu mai trebuie cuprinse, atașate, în dosarul pe hartie).

În cazul în care se vor constata neconcordanțe în urma verificării documentelor solicitate în vederea încheierii Contractului de finanțare și/sau între documentele încărcate on-line și documentele depuse pe suport de hârtie care pot afecta criteriile de selectie sau conditiile de eligibilitate, cererea de finantare se va declara neeligibilă/neselectata pentru finantare, cu consecința neîncheierii Contractului de finanțare și încadrarea proiectului cu statut de contract neîncheiat.

 

  1. Documente care dovedesc capacitatea şi sursa de cofinanţare privată a investiţiei prin extras de cont (în original) și/sau contract de credit (în copie) acordat în vederea implementării proiectului.

În cazul în care dovada co-finanţării se prezintă prin extras de cont, acesta va fi vizat şi datat de instituția financiară cu cel mult 5 zile lucrătoare înainte de data depunerii la CRFIR și va fi însoțit de Angajamentul solicitantului (model afișat pe site http://www.afir.info) că minimum 50% din disponibilul de cofinanțarea privată va fi destinat plăților aferente implementării proiectului. AFIR va verifica cheltuielile în extrasul de cont depus la dosarul aferent primei tranșe de plată.

 

  1. Adresă emisă de bancă/trezorerie  cu datele de identificare ale acesteia și ale contului aferent proiectului FEADR (denumirea şi  adresa băncii/trezoreriei şi, codul IBAN al contului de  operațiuni cu AFIR).

 

  1. Certificate care să ateste lipsa datoriilor restante fiscale şi locale, valabile la data încheierii contractului, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice și de primăriile pe raza cărora îşi au sediul social și puncte de lucru (numai în cazul în care solicitantul este proprietar asupra imobilelor) şi, dacă este cazul, graficul de reeşalonare a datoriilor către bugetul consolidat.

 

  1. Document emis de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (conform protocol de colaborare AFIR ANPM-GM): Clasarea notificării/             Decizia etapei de încadrare ca document final/ Acord de mediu/ Aviz Natura 2000

 

În cazul proiectelor care necesită Acordul de mediu /Avizul Natura 2000, documentele se depun în termen de maximum 7 luni de la primirea de către solicitant a notificării privind selecţia proiectului și înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR. După expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea documentului de mediu, contractul de finanțare nu mai poate fi semnat.

    

  1. Cazierul judiciar în original (fără înscrieri cu privire la sancţiuni economico-financiare) al responsabilului legal, valabil la data încheierii contractului. Cazierul judiciar poate fi solicitat de către AFIR, în conformitate cu prevederile Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Dacă sunt îndeplinite integral condițiile, în urma primirii și verificării conformității documentelor obligatorii, Autoritatea Contractantă va proceda la încheierea contractului de finanțare.

 

Atenţie! În urma depunerii la AFIR a Cererii de finantare și a documentelor anexe solicitate  pe suport de hartie, în vederea contractării, un proiect selectat poate fi declarat neeligibil, dacă în urma verificării acestora nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate.

 

 Durata maximă de depunere a documentelor obligatorii de catre beneficiar este de 4luni/7 luni pentru situațiile determinate de emiterea documentelor de la mediu.

În caz de neprezentare a documentelor de către Beneficiar, în termenul  precizat în Notificarea de selectie sau în cazul în care acesta se regăseşte înregistrat în evidenţele AFIR cu debite pe care nu le achită până la termenul precizat pentru contractare,  Agenţia îşi rezervă dreptul de a nu încheia Contractul de finanţare.

 

Contractul urmează a fi încheiat după prezentarea și verificarea documentelor necesare contractării, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data prezentării documentelor de către solicitant.

Pentru stabilirea valorii în lei la încheierea contractului de finanțare se va utiliza cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană, publicat pe pagina web: http://www.ecb.int/index.html, valabil la data de 01 ianuarie a anului în care se încheie Contractul de Finanţare.

 

Important! Bugetul indicativ din cererea de finanţare aprobat în urma evaluării Cererii de Finanțare  devine anexa la Contractul de finanțare.

Proiectul tehnic va fi avizat de AFIR după verificarea, respectiv avizarea procedurii de achiziții servicii și înaintea demarării procedurii de achiziții de lucrări.

 

Atenţie!  Durata de execuţie a Contractului de finanţare este de maxim 3 ani (36 de luni) pentru proiectele care prevăd investiţii cu construcţii montaj.

Durata de execuţie  a contractului este de maxim 2 ani (24 luni), pentru proiectele de investiţii care includ achiziţii simple fără leasing financiar de utilaje, instalaţii, echipamente și dotări noi stabilite prin fişa măsurii/submăsurii,.

Duratele  de execuție prevăzute mai sus pot fi prelungite cu maximum 6 luni, cu acordul prealabil al AFIR şi cu aplicarea penalităților specifice beneficiarilor privați, prevăzute în contractul de finanțare, la valoarea eligibilă nerambursabilă rămasă de platit .

Duratele de execuție prevăzute mai sus, se pot  suspenda  la cererea beneficiarului, în situații temeinic justificate, pe bază de documente justificative, în care pe parcursul implementării proiectului se impune obținerea, din motive neimputabile beneficiarului, de avize/ acorduri/ autorizații, după caz, pentru perioada de timp necesară obținerii acestora.

 

DURATA DE VALABILITATE ŞI DURATA DE MONITORIZARE A CONTRACTULUI DE FINANŢARE

Durata de valabilitate a Contractului de finanţare cuprinde durata de execuţie a contractului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi efectuată de Autoritatea Contractantă.

 

În cazul unei operaţiuni constând în investiţii în infrastructură sau producţie, contribuţia publica se recuperează dacă, în termen de 10 ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar, activitatea de producţie în cauză este delocalizată în afara Uniunii Europene, cu excepţia situaţiei în care beneficiarul este un IMM, pentru care termenul de recuperare este de 7 ani.

Activele corporale şi necorporale rezultate din implementarea proiectelor finanţate potrivit măsurilor/submăsurilor PNDR 2014-2020, trebuie să fie incluse în categoria activelor proprii ale beneficiarului şi să fie utilizate pentru activitatea care a beneficiat de finanţare nerambursabilă pentru minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi.

Contribuţia publică se recuperează dacă în termen de cinci ani, de la efectuarea plăţii finale către beneficiar, activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectelor cofinanțate din FEADR fac obiectul uneia din următoarele situaţii:

  1. încetarea sau delocalizarea unei activităţi productive în afara zonei vizate de PNDR 2014 – 2020, sau nerespectarea criteriilor în baza cărora proiectul a fost declarat eligibil si selectat;
  2. o modificare a proprietăţii asupra unui element de infrastructură care dă un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unui organism public;
  3. o modificare substanţială care afectează natura, obiectivele sau condiţiile de realizare şi care ar determina subminarea obiectivelor iniţiale ale acestuia;
  4. realizarea unei cheltuieli/activități neeligibile în cadrul investiției finanțată din fonduri nerambursabile.

Atenţie! Beneficiarul este obligat să nu înstrăineze sau/ şi să modifice substantial investiţia realizată prin proiect pe perioada de  valabilitate a Contractului de finanţare.

 

 

Precizări referitoare la acordarea avansului

 

Beneficiarul poate solicita avans de până la maxim 50% din valoarea eligibilă nerambursabilă, la data depunerii Cererii de finanţare sau până la data depunerii primului dosar al Cererii de plată la Autoritatea Contractantă, în condiţiile prevăzute în Instrucţiunile de plată anexă la Contractul de finanţare.

Avansul se acordă la solicitarea beneficiarului după semnarea Contractului de finanțare, conform prevederilor art.45 alin.(4) și art.63 ale Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului  1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,  şi a legislaţiei naţionale în vigoare.

Beneficiarul poate primi avansul după semnarea Contractului de finanţare şi numai după avizarea unei achiziţii de către AFIR. În cazul beneficiarilor privați care derulează achiziții directe utilizând Baza de date cu prețuri de referință AFIR, avansul se acordă pe baza contractului de vânzare-cumpărare a bunului/echipamentului respectiv, prezentat de beneficiarul privat la momentul solicitării avansului.

 

Pentru a beneficia de avans, beneficiarul este obligat să depună o garanţie financiară, care să acopere  avansul în procent de 100%, eliberată de către o instituţie financiară bancară sau nebancară înscrisă în Registrul Special al Băncii Naţionale a României conform legislației în vigoare sau poliţă de asigurare eliberată de o societate de asigurări, autorizată potrivit legislației  în vigoare. Garanţia financiară se depune odată cu Dosarul Cererii de Plată a Avansului.

 

Beneficiarul trebuie să justifice valoarea avansului acordat, pe bază de documente justificative conform cerințelor Autorității Contractante prezentate în Instrucțiunile de plată, până la expirarea duratei de implementare a proiectului prevăzută la art. 2(1) din contract, respectiv la ultima tranşă de plată.

 

Garanția  aferentă avansului trebuie   să producă efecte pe întreaga  durată  de execuție a contractului de finanțare..

 

La momentul  finalizării proiectului şi  în urma stabilirii că valoarea cheltuielilor autorizate la plată depăşeşte valoarea avansului acordat, garanţia poate fi eliberată.   La cerere, Autoritatea Contractantă va notifica instituţia emitentă a garanţiei cu privire la finalizarea proiectului, justificarea utilizării integrale a avansului acordat beneficiarului şi faptul că garanţia poate fi eliberată.

 

Sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate la termenele stabilite prin contractul de finanţare,  înainte de expirarea termenului de valabilitate a garanţiei pentru care nu s-a obţinut prelungirea acesteia, se recuperează de Autoritatea Contractantă prin executarea garanţiei, cu perceperea de dobânzi şi penalităţi calculate şi datorate pentru perioada cuprinsă între data acordării avansului şi data recuperării integrale a acestuia. In cazul in care beneficiarul nu prezintă Autorităţii Contractante dovada prelungirii termenului de valabilitate a garantiei cu cel putin 5 zile lucrătoare înainte de expirarea valabilitații acesteia, Autoritatea Contractantă va proceda de îndată la executarea garanţiei.

 

Recuperarea sumei reprezentând avansul acordat şi nejustificat se face prin plată voluntară (5 zile lucratoare), cât şi  prin executarea garanţiilor de către Autoritatea Contractantă (după caz), cu perceperea de dobânzi şi penalităţi.

Beneficiarul care a încasat avans de la Autoritatea Contractantă şi solicită prelungirea perioadei maxime de execuţie a  contractului de finanţare, este obligat să depuna la Autoritatea Contractantă și documentul prin care dovedește prelungirea valabilității Scrisorii de Garanție Bancară/Nebancară, sau a  poliţei de asigurare care să acopere noul termen de execuţie solicitat.

 

Atenție!

AFIR efectuează plaţi în contul beneficiarilor, deschis la o instituție bancară sau la Trezoreria Statului.

 

 

 

Precizări referitoare la modificarea Contractului de finanţare

  • Beneficiarul poate solicita modificarea Contractului de finantare numai în cursul duratei de execuţie a acestuia stabilită prin contract şi nu poate avea efect retroactiv.
  • Orice modificare la contract se va face cu acordul ambelor părţi contractante, cu excepţia situaţiilor în care intervin modificări ale PNDR și/sau legislaţiei aplicabile finanţării nerambursabile, când Autoritatea Contractantă va notifica în scris Beneficiarul cu privire la aceste modificări, iar Beneficiarul se obligă a le respecta întocmai.
  • Beneficiarul poate efectua pe proprie răspundere modificări tehnice și financiare, în sensul realocărilor între liniile bugetare, dacă acestea nu schimbă scopul principal al proiectului, și nu afectează funcționalitatea investiției, criteriile de eligibilitate și selecție pentru care proiectul a fost selectat și contractat iar modificarea financiară se limitează la transferul de maxim 10% din suma înscrisă iniţial în cadrul bugetului între capitole bugetare de cheltuieli eligibile. Beneficiarul va transmite Autorităţii Contractante bugetul modificat, prin intermediul unei notificări în care justifică modificarea, însoţit de devizul general şi devizul pe obiecte refăcute, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data modificării acestuia, fără a fi necesară amendarea Contractului de Finanţare prin act adiţional.

 

În perioada de execuție a Contractului de finanțare, Autoritatea Contractantă poate aproba la solicitarea beneficiarului, maxim două amendamente la Contractul de finanțare, pentru prelungirea duratei de execuție a contractului.

 

Atenţie!

Solicitările de modificare a contractului se încarcă şi se transmit exclusiv din contul fiecărui beneficiar deschis în cadrul portalului www.afir.info.

 

Important!

Solicitantul/Beneficiarul trebuie să depună din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoştintă de toate informațiile publice referitoare la măsura/sub-măsura din PNDR 2014-2020/ schema de ajutor pentru care depune proiectul în cadrul PNDR 2014 – 2020 în vederea selectării pentru finanțare să cunoască toate drepturile şi obligațiile prevăzute în contractul de finanțare înainte de semnarea acestuia.

Dacă pe parcursul perioadei de valabilitate a contractului se constată că obiectivele/componentele investiţiei pentru care s-a acordat sprijinul financiar nerambursabil au fost înstrăinate (prin orice tip de act juridic care produce efectul transmiterii proprietăţii sau a oricăruia dintre atributele acesteia), contravaloarea ajutorului financiar public nerambursabil va fi recuperată integral.

 

În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului sau în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei/falimentului, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau în cazul nerespectării de către beneficiar a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare  sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevarate/ false/ incomplete/ expirate/ inexate/ nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă va proceda la  încetarea valabilităţii Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

 

În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare şi în conformitate cu dispoziţiile contractuale.

 

Prin excepție, în situația în care neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu este de natură a afecta condiţiile de eligibilitate şi selecţie a proiectului, recuperarea sprijinului financiar se va realiza proporțional cu gradul de neîndeplinire.

 

Anterior încetării Contractului de Finantare, Autoritatea Contractantă poate suspenda contractul şi/sau plăţile ca o măsură de precauţie, fără o avertizare prealabilă.

 

3.3 ACHIZIȚIILE

 

Beneficiarul are posibilitatea să deruleze  procedura de achiziţii servicii atât înainte cât şi după, data primirii Notificării de selecţie a proiectului (inclusiv semnarea contractelor de achiziţii) pe proprie răspundere.

 

Derularea procedurii de achiziţii pentru bunuri şi execuţie lucrări se poate face începând cu data primirii Notificării de selecţie a proiectului (inclusiv semnarea contractelor de achiziţii) pe proprie răspundere, cu mențiunea că derularea contractului de achiziții pentru bunuri, servicii (managementul proiectului) şi execuţie lucrări va începe după semnarea Contractului de Finanțare și după avizul favorabil din partea AFIR cu privire la achizitia derulată.

Avizarea dosarelor de achiziții se va realiza  ulterior semnării Contractului de finanțare cu A.F.I.R.

Intreaga procedură de achiziții servicii, bunuri cu sau fara montaj si de executie lucrari (constructii, modernizari) in cadrul proiectelor finantate prin PNDR se va derula on-line pe site-ul http://www.afir.info, conform prevederilor Manualului de achiziții și instrucțiunilor de publicare disponibile pe site-ul Agentiei (tutoriale), valabile atat pentru beneficiari cât și pentru ofertanți,

condiția cerută fiind autentificarea beneficiarului/solicitantului pe site-ul www.afir.info.

 

Atenție!

 

Trebuie să aveți în vedere ca derularea /finalizarea, inclusiv avizarea din partea AFIR a procedurii de achiziții să se realizeze înainte de îndeplinirea termenului de depunere a primei tranșe de plată, respectiv 6/12 luni de la încheierea contractului de finanțare.

 

Procedurile de achizitii pentru serviciile de consultanta, proiectare, studii teren, întocmirea Studiilor de fezabilitate/documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenție necesare întocmirii Cererii de finanțare se vor derula, după cum urmează :

 

  • Contractele  < =15.000 EURO, fara TVA, se pot adjudeca prin atribuire directă, confom Bugetului indicativ.

 

  • Contractele > 15.000 EURO, fara TVA, confom Bugetului indicativ pentru servicii de consultanta si servicii pentru intocmirea studiilor de fezabilitate derulate anterior încheierii contractului de finanțare cu AFIR, procedura de achiziții se va derula cu respectarea prevederilor Manualului de achiziții pentru beneficiarii privati ai PNDR postat pe site-ul AFIR

 

Beneficiarul a cărui investiţie cuprinde construcţii montaj, nu poate demara execuţia lucrărilor fără avizul favorabil privind verificarea proiectului tehnic ce se va realiza  după incheierea Contractului de Finanțare.

Achiziție simplă – reprezintă dobândirea, în urma aplicării unei proceduri de licitație, respectiv de selecție de oferte / conform bazei  de date cu  prețuri de referință aplicabilă PNDR 2014-2020, publicată pe site-ul AFIR, de către beneficiarul privat al finanțării prin PNDR a unor bunuri cum ar fi tractoare, mașini, utilaje și instalații tehnologice fără montaj și servicii, precum cel de consultanță, dacă este cazul, prin atribuirea unui contract de achiziție.

Achiziție complexă care prevede construcții montaj – reprezintă dobândirea, în urma aplicării unei proceduri de licitație, respectiv de selecție de oferte de către beneficiarul finanțării prin PNDR a unor bunuri cum ar fi utilaje și instalații tehnologice cu montaj și/ sau lucrări de construcții și instalații și servicii prin atribuirea unui contract de achiziție.

 

Atenţie! Pentru încheierea contractelor cu firmele de consultanţă puteţi consulta Modelul de Contract de Prestări Servicii Profesionale de Specialitate, precum şi Recomandări în vederea încheierii contractelor de prestări servicii de consultanţă şi/sau proiectare, publicate pe pagina  oficială AFIR la secţiunea: Informaţii Generale >> Rapoarte şi Liste >> Listă firme de consultanţă. Aceste documente au  un caracter orientativ, părţile având libertatea de a include în contractul pe care îl veţi semna clauzele cele mai potrivite şi adaptate serviciilor vizate de respectivele contracte.

 

Atenţie!  La sesizarea motivată și susținută cu dovezi a unui beneficiar/ contractor cu finanțare din FEADR, cu privire la consultanții/ contractorii/ beneficiarii acestuia care nu se achită de obligațiile contractuale, cu excepția cazurilor de forță majoră, AFIR/ MADR, după o verificare prealabilă și în baza unui act administrativ de constatare, poate să includă și să facă publice informațiile despre aceștia în Lista consultanților/ contractorilor/ beneficiarilor care nu își respectă obligațiile contractuale.

Informații privind consultanții, contractorii și beneficiarii sprijinului financiar neambursabil care nu își respectă obligațiile contractuale vor putea fi consultate pe site-ul oficial al AFIR.

 

În contextul derulării achiziţiilor private, conflictul de interese se defineste prin:

  1. Conflictul de interese intre beneficiar/ comisiile de evaluare și ofertanti:

Actionariatul beneficiarului (până la proprietarii finali), reprezentantii legali ai acestuia, membrii în structurile de conducere ale beneficiarului (administratori, membri în consilii de administrație etc) și membrii comisiilor de evaluare:

  1. dețin acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți sau subcontractanți;
  2. fac parte din structurile de conducere (reprezentanți legali, administratori, membri ai consiliilor de administratie etc.) sau de supervizare ale unuia dintre ofertanti sau subcontractanti;
  3. sunt în relație de rudenie până la gradul IV sau afin cu persoane aflate în situațiile de mai sus.
  1. Conflictul de interese intre ofertanti:

Acționariatului ofertanților (până la proprietarii finali), cu exceptia actionarilor/asociatilor tip lista in cazul Societatilor pe Actiuni, bancilor, fondurilor de investitii si producatorilor,reprezentanții legali, membrii în structurile de conducere ale beneficiarului (consilii de administrație etc):

  1. Dețin  pachetul majoritar de acțiuni la celelalte firme participante pentru aceeași achiziție (OUG 66/2011);
  2. Fac parte din structurile de conducere (reprezentanți legali, administratori, membri ai consiliilor de administratie etc) sau de supervizare ale unui alt ofertant sau subcontractant;
  3. Sunt în relație de rudenie până la gradul IV sau afin cu persoane aflate în situațiile de mai sus.

Nerespectarea de către beneficiarii FEADR a Instrucţiunilor privind achiziţiile private -anexă la contractul de finanţare atrage neeligibilitatea cheltuielilor aferente achiziţiei de servicii, lucrări sau bunuri.

Pe parcursul derulării  procedurilor de achiziţii, la adoptarea oricărei decizii, trebuie avute în vedere următoarele principii:

  1. Nediscriminarea;
  2. Tratamentul egal;
  3. Recunoaşterea reciprocă;
  4. Transparenţa;
  5. Proporţionalitatea;
  6. Eficienţa utilizării fondurilor;
  7. Asumarea răspunderii.

 

Atenţie! Solicitanţii care vor derula procedura de achiziţii servicii, cu o valoare mai mare de 15.000 euro,  înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR, vor respecta prevederile  procedurii de achiziţii servicii din  Manualului de achiziţii postat pe pagina de internet  AFIR.

 

3.4 PLATA

 

Beneficiarul va depune la OJFIR/CRFIR Declaraţia de esalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de plata AP 0.1 in maxim 30 de zile de la avizarea primului dosar de achiziţie.

 

În cazul în care beneficiază de avans de maxim 50% din valoarea ajutorului financiar nerambursabil, beneficiarul poate depune la  OJFIR/  CRFIR Declaratia de esalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de plata AP 0.1  in maxim 30 de zile dupa primirea avizului  favorabil din partea AFIR asupra unei  achiziții achizitii si numai dupa semnarea contractului de finantare.

Beneficiarul trebuie să depună AUTORIZAŢIA DE CONSTRUIRE pentru proiecte care prevăd construcţii (noi, extinderi sau modernizări) la prima tranșă de plata în care solicită spre autorizare și cheltuieli cu lucrări atât pentru lucrarile de bază cât si pentru lucrările cu caracter provizoriu  (acolo unde este cazul)

În cazul investiţiilor care presupun achizitii simple Beneficiarul este obligat să depună o transa de plata în maxim de  6 luni de la data semnării Contractului de Finanţare.

 

Beneficiarul a cărui investiţie cuprinde construcţii montaj este obligat să depună o tranșă de plată în termen de maxim 12 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Termenul de 6 luni, respectiv 12 luni prevăzut pentru depunerea primei tranșe de plată poate fi prelungit cu maxim 6 luni, cu  condiția achitării penalităților prevăzute în contract.

 

Dosarul Cererii de Plată trebuie să cuprindă documentele justificative prevăzute în INSTRUCŢIUNILE DE PLATĂ (vezi Anexa V la Contractul de finanţare) pe pagina de internet a AFIR http://www.afir.info.

Termenul limită de efectuare a plăţilor către beneficiar este de maxim 90 de zile calendaristice de la data înregistrării Cererii de Plată conforme.

Conform prevederilor art 63 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, în cazul în care suma solicitată de Beneficiar prin Cererea de plată depășește cu mai mult de 10% suma stabilită în urma verificării Dosarului cererii de plată, Beneficiarului i se va aplica o sancțiune egală cu valoarea diferenţei dintre suma solicitată şi suma stabilită.

 

Capitolul 4

INFORMAŢII UTILE PENTRU ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE

 

4.1 Documentele necesare întocmirii Cererii de Finanţare

 

Vor fi bifate căsuţele corespunzătoare documentelor justificative din cadrul Punctului E al cererii de Finanţare, LISTA DOCUMENTELOR ANEXATE PROIECTELOR AFERENTE SUBMĂSURII 4.2 din coloana DOCUMENTE DEPUSE LA CEREREA DE FINANŢARE, iar pentru cele obligatoriu a fi depuse după publicarea Raportului de selecţie si primirea Notificării de selecție se vor  bifa căsuţele corespunzătoare documentelor justificative din coloana DOCUMENTE DEPUSE PÂNĂ LA MOMENTUL CONTRACTĂRII. Documentele justificative necesare la momentul depunerii cererii de finanţare vor fi încărcate on-line.

 

Documentele în baza cărora se va evalua Cererea  de finanţare:

1.a) STUDIUL DE FEZABILITATE  (pentru achiziţiile simple se vor completa doar punctele care vizează acest tip de investiţie)

Studiul de fezabilitate va fi întocmit conform prevederilor legislației în vigoare, respectiv HG 907/2016.

Atenție!   Art 15  din HG 907/2016, cu modificările și completările ulterioare,

”Prezenta hotărâre nu se aplică obiectivelor/ proiectelor de investiţii:

  1. ale căror lucrări sunt în curs de execuție la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;
  2. pentru ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenție au fost inițiate procedurile de achiziție publică până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin transmiterea spre publicare a anunțului de participare/emiterea invitației de participare, respectiv ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții au fost recepționate de investitor/beneficiar ori au fost depuse spre aprobare/avizare;
  3. pentru care a fost aprobată finanțarea;
  4. ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții necesită actualizare, în conformitate cu actele normative în vigoare, dacă au fost elaborate și recepționate de investitor/beneficiar până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ori sunt depuse spre reaprobare/reavizare.

 

Important!

– numai în cazul în care este mentionat codul CAEN și datele de identificare ale firmei de consultanta în Studiul de Fezabilitate cheltuielile privind consultanţa sunt eligibile.

– devizul general și devizele pe obiect trebuie să fie semnate de persoana care le-a întocmit şi ştampilate de elaboratorul documentaţiei.

– se va ataşa „foaia de capăt”, care conţine semnăturile colectivului format din specialişti condus de un şef de proiect care a participat la elaborarea documentatiei și ştampila elaboratorului.

– se va detalia capitolul 3 – Cheltuieli pentru proiectare şi engineering și capitolul 5 – Organizare de șantier prin devize care să justifice în detaliu sumele respective, cât şi pentru a putea fi urmarite în etapa de achiziţii şi autorizare plăţi.

– părţile desenate din cadrul secţiunii B (planuri de amplasare în zona, planul general, relevee, secţiuni etc.), să fie semnate, ştampilate de către elaborator în cartusul indicator.

– în cazul în care solicitantul realizează în regie proprie constructiile în care va amplasa utilajele achiziţionate prin investiţia finanțată din FEADR, acest aspect trebuie precizat in Studiul de fezabilitate, cheltuielile cu realizarea construcţiei vor fi trecute în coloana „neeligibile” și  va prezenta obligatoriu Certificatul de Urbanism pentru acestea. –

– Pentru servicii se vor prezenta devize defalcate cu estimarea costurilor (nr. experti, ore/ expert, costuri/ ora. În cazul în care investiţia cuprinde cheltuieli cu construcţii noi sau modernizari, se va prezenta calcul pentru investiţia specifică în care suma tuturor cheltuielilor cu construcţii şi instalaţii se raportează la mp de construcţie.

 

1.b) Expertiza tehnică de specialitate asupra construcţiei existente

 

1.c) Raportul privind stadiul fizic al lucrărilor.

Atenție! În cazul proiectelor care prevăd  finalizarea construcţiilor existente/ achiziţii de utilaje cu montaj care schimbă regimul de exploatare a construcţiei existente, se ataşează la Studiul de fezabilitate, obligatoriu Expertiza tehnică de specialitate asupra construcţiei existente și/sau, Raportul privind stadiul fizic al lucrărilor.

 

1.d) ANEXA C  pentru solicitanții PFA, II sau IF

 

1e) Anexa B  – pentru solicitanții persoane juridice

 

  1. SITUAŢIILE FINANCIARE (bilanţ – formularul 10, contul de profit şi pierderi – formularul 20, formularele 30 și 40), precedente anului depunerii proiectului înregistrate la Administraţia Financiară.

În cazul în care solicitantul este înfiinţat cu cel puţin trei ani financiari înainte de anul depunerii cererii de finanţare se vor depune ultimile trei situaţii financiare.

 

Pot aparea următoarele situatii:

  1. În cazul unui solicitant înfiinţat în anul depunerii proiectului care nu a întocmit Bilanţul aferent anului anterior depunerii proiectului, înregistrat la Administraţia Financiară, solicitantul nu va depune nici un document în acest sens.
  2. În cazul solicitanţilor care nu au desfăşurat activitate anterioară depunerii proiectului, dar au depus la Administraţia Financiară Bilanţul anului anterior depunerii proiectului, solicitantul va depune la dosarul cererii de finanţare Bilanţul – formularul 10,  anului anterior depunerii proiectului însoţit de contul de profit și pierdere – formularul 20, inclusiv formularele 30 şi 40, înregistrat la Administraţia Financiară, prin care dovedeşte  că nu a inregistrat venituri din exploatare
  3. În cazul solicitanţilor care nu au desfăşurat activitate anterioară depunerii proiectului şi au depus la Administraţia Financiară Declaraţia de inactivitate (conform legii) în anul anterior depunerii proiectului, atunci la dosarul cererii de finanţare solicitantul va depune DECLARAŢIA DE INACTIVITATE înregistrată la Administraţia Financiară.

 

Pentru persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si  intreprinderi familiale:

Declarație privind veniturile realizate în anul precedent depunerii proiectului  înregistrată la Administraţia Financiară ;

 

  1. a) Documente solicitate pentru imobilul (clădirile şi/ sau terenurile) pe care sunt/ vor fi realizate investiţiile:

a 1) Actul de proprietate asupra clădirii, contract de concesiune sau alt document încheiat la notar, care să certifice dreptul de folosinţă asupra clădirii pe o perioadă de cel puțin 10 ani începând cu anul depunerii cererii de finanţare, care să confere titularului inclusiv dreptul de execuție a lucrărilor de construcții, după caz în acord cu precizările din Studiul de Fezabilitate, în conformitate cu prevederile  Legii 50/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere  tipul de investiţie propusă prin proiect;

a 2) Documentul care atestă dreptul de proprietate asupra terenului, contract de concesiune sau alt document încheiat la notar, care să certifice dreptul de folosinţă al terenului, pe o perioadă de cel puțin 10 ani începând cu anul depunerii cererii de finanțare, care să confere titularului inclusiv dreptul de execuție a lucrărilor de construcții, după caz, în acord cu precizările din Studiul de Fezabilitate, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere tipul de investiţie propusă prin proiect.

Contractul de concesiune va fi însoţit de ADRESA EMISĂ DE CONCEDENT şi trebuie să conţină:

– situaţia privind respectarea clauzelor contractuale și dacă este cazul respectarea graficului de realizare a investiţiilor prevăzute în contract şi alte clauze;

– suprafaţa concesionată la zi (dacă pentru suprafaţa concesionată există solicitări privind retrocedarea sau diminuarea, și dacă da, să se menţioneze care este suprafaţa supusă acestui proces) pentru terenul pe care este amplasată clădirea.

Atenţie! Pentru construcțiile definitive solicitantul  trebuie să prezinte documente care să certifice dreptul real principal (drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donație, certificat de moștenitor, act administrativ de restituire, hotarare judecătorească)/drept de creanță dobândit prin contract de cesiune, contract de concesiune, definite conform Legii nr. 50/ 1991, cu modificările și completările ulterioare , pentru terenul pe care urmează a se realiza investiția.

Pentru construcțiile cu caracter provizoriu, definite conform Legii nr. 50/1991, cu modificările și completările ulterioare, solicitantul poate prezenta şi un contract de comodat/ locaţiune (închiriere) asupra terenului şi acordul expres al proprietarului de drept.

În cazul în care una din părţi este o autoritate publică nu este necesară autentificarea contractului prin care se transmite dreptul de folosinţă.

a3) DOCUMENT CARE SĂ CERTIFICE CĂ NU AU FOST FINALIZATE LUCRĂRILE DE CADASTRU, pentru  Cererile de Finanţare care vizează investiţii în lucrări privind construcţiile noi sau modernizări ale acestora.

AFIR  va obține Extrasul de Carte Funciara aferent imobilului ( teren/clădire) pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant in Cererea de Finanţare în secţiunea dedicată.

a4)  ACORDUL CREDITORULUI PRIVIND EXECUȚIA INVESTIȚIEI  ŞI GRAFICUL DE RAMBURSARE A CREDITULUI

Atenţie! se va depune în situatia în care imobilul pe care se execută investiţia nu este liber de sarcini (gajat pentru un credit),

  1. CERTIFICAT DE URBANISM pentru proiecte care prevăd construcţii noi. Certificatul de urbanism nu trebuie însoţit de avizele menționate ca necesare fazei urmatoare de autorizare.

 

  1. ! ACEST DOCUMENT SE VA PREZENTA LA MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI:

DOCUMENT EMIS DE ANPM PENTRU PROIECT

 

  1. ! ACESTE DOCUMENTE SE VOR PREZENTA LA MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI:

6.1DOCUMENTE CARE DOVEDESC CAPACITATEA ŞI SURSA DE COFINANŢARE a investiţiei emise de o instituţie financiară  (extras de cont și/ sau contract de credit).

6.2   DOCUMENT DE LA  BANCĂ/TREZORERIE cu datele de identificare ale acesteia și ale contului aferent proiectului FEADR (denumirea, adresa instituției financiare, codul IBAN al contului în care se derulează operațiunile cu AFIR);

 

  1. ! ACESTE DOCUMENTE SE VOR PREZENTA LA MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI:

7.1 CERTIFICATE CARE SĂ ATESTE LIPSA DATORIILOR RESTANTE FISCALE şi sociale emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice și de primăriile pe raza cărora îşi au sediul social și puncte de lucru (numai în cazul în care solicitantul este proprietar asupra imobilelor) şi, dacă este cazul, graficul de reeşalonare a datoriilor către bugetul consolidat.

 

Atenție! Certificatele trebuie să menționeze clar lipsa datoriilor prin mențiunea „nu are datorii fiscale și sociale sau locale” sau bararea rubricii în care ar trebui să fie menționate.

Atenție! Solicitantul va prezenta decizia de rambursare aprobată a sumelor negative solicitate la rambursare prin deconturile de TVA și/ sau alte documente aprobate pentru soluționarea cererilor de restituire, decizie/ documente care au fost aprobate ulterior eliberării certificatului de atestare fiscală, pentru compensarea obligațiilor fiscale de la Sect.A.

 

7.2 CAZIERUL JUDICIAR AL REPREZENTANTULUI LEGAL care să ateste lipsa înscrierilor care privesc sancţiuni economico-financiare.

 

  1. 8. ACESTE DOCUMENTE SE VOR PREZENTA LA MOMENTUL DEPUNERII CERERII DE FINANȚARE :

8.1 DOCUMENT EMIS DE DSVSA JUDEŢEANĂ PENTRU PROIECT, conform Protocolului de colaborare dintre AFIR şi ANSVSA publicat pe pagina de internet http://www.afir.info.

8.2 DOCUMENT EMIS DE  DSP JUDETEANĂ PENTRU PROIECT, conform Protocolului de colaborare dintre AFIR şi MS publicat pe pagina de internet http://www.afir.info  

 

Atenție!

Documentele acestui punct  vor fi emise cu cel mult un an înaintea depunerii acestora. .

Formatul documentelor  poate fi vizualizat  pe pagina de internet http://www.afir.info, secţiunea: Informaţii utile/ Protocoale de colaborare.

 

 

 

 

 

  1. STATUT pentru Societatea cooperativă înfiinţată în baza Legii nr. 1/ 2005 cu modificările și completările ulterioare și Cooperativa agricolă înfiinţată în baza Legii nr. 566/ 2004 cu modificările și completările ulterioare,

 

  1. COPIE CERERE depunere documentație în vederea dobândirii dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative “produs montan”-pentru produsele în curs de recunoaștere

 

  1. DECLARAŢIA CU PRIVIRE LA NEÎNCADRAREA ÎN CATEGORIA FIRME ÎN DIFICULTATE

 

  1. PRECONTRACTE/CONTRACTE încheiate direct cu comercianții cu amănuntul, deținătorii de unități turistice, restaurante, unităti de procesare ulterioară înregistrate/autorizate, etc.

 

  1. Declaraţie privind prelucrarea datelor cu caracter personal

 

  1. ALTE DOCUMENTE JUSTIFICATIVE (SE VOR SPECIFICA DUPĂ CAZ- ex. contracte/precontracte cu producătorii de materia primă  (animale pentru sacrificare preluate de la întreprinderi), etc.)

 

Atenţie! Evaluarea Cererii de finanţare din punct de vedere al eligibilităţii şi al verificării criteriilor de selecţie va include şi consultarea informaţiilor referitoare la solicitant şi la punctul de lucru, după caz, deţinute de instituţiile abilitate (ex: ANSVSA, APIA, MADR, ONRC, etc)

 

4.2 Lista formularelor disponibile pe site-ul AFIR – http://www.afir.info

 

Dosarul CERERII DE FINANŢARE:

  • Cererea de Finanţare – Anexa 1 (document care reprezintă solicitarea completată electronic pe care potenţialul beneficiar o înaintează AFIR în vederea obţinerii finanţării);
  • Studiul de Fezabilitate – Anexa 2;
  • Contractul de FinanţareAnexa 6 (document cadru care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile între AFIR şi beneficiarul fondurilor nerambursabile);

Dosarul CERERII DE PLATĂ:

  • Cererea de Plată pentru avans (Cerere de plată pentru solicitarea avansului);
  • Cererea de Plată (document care cuprinde o serie de documente justificative printre care declaraţia de cheltuieli, raportul de execuţie etc);
  • Declaraţia de eşalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de Plată (document care prevede perioadele estimative de depunere a tranşelor de plată);
  • Declaraţia de cheltuieli (document care prevede tipurile de cheltuieli – achiziţii de bunuri/ servicii/ lucrări/ actualizări/ diverse și neprevăzute);
  • Raportul de execuţie (document care prevede realizările fizice şi cele financiare);
  • Alte documente al căror format nu este elaborat de AFIR şi nu pot fi furnizate de AFIR (Lista completă a documentelor este prezentată în Instrucţiunile de completare a Cererii de Plată, publicate pe pagina de internet a AFIR http://www.afir.info – Investiţii PNDR – sM4.2);

 

De asemenea, în pagina de internet a AFIR, http://www.afir.info, puteţi consulta şi descărca:

  • Lista UAT din zonele montane – Anexa 3 (document care prezintă delimitarea zonei montane la nivel de unitate administrativ-teritorială)
  • Anexa I Lista prevăzută la art. 38 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene –Anexa 4
  • Sinteza privind potențialul de prelucrare a produselor agricole conform studiului ”Evaluarea potențialului de producție agricolă și determinarea zonelor cu potențial de dezvoltare a investițiilor în activitățile de procesare agro-alimentară” – Anexa 5  (document care prezintă modalitatea de stabilire a potențialului de prelucrare a produselor agricole) 
  • Fişa Măsurii 4 –Investiții în active fizice și a subMăsurii 2 Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole –Anexa 7 ;
  • Actele normative utile (Informaţii utile – Acte normative – Legislaţie specifică FEADR) –Anexa 8.
  • Anexa 12 – Instrucţiuni privind evitarea crearii de condiţii artificiale în accesarea PNDR 2014-2020

 

Toate formularele prezentate al căror format este elaborat de AFIR pot fi consultate și descărcate direct de pe pagina de internet a AFIR (www.afir.info – Investiţii PNDR – sM4.2 investiţii în  exploataţii agricole) sau pot fi solicitate de la sediile AFIR din ţară.

 

4.3 DICȚIONAR

 

  • Abator de capacitate mică – unitate cu spaţii şi dotări adecvate în care se desfăşoară activităţi pentru recepţia, cazarea şi tăierea unui număr redus de animale, precum şi pentru livrarea produselor comestibile şi necomestibile rezultate;

Număr redus de animale – numărul maxim de animale care pot fi sacrificate la nivelul abatoarelor de capacitate mică, incluzând tăierile de urgenţă, astfel:

1.Abatoare de capacitate mică:

-porcine, ovine sau caprine – 200 de capete/lună;

-bovine – 40 de capete/lună;

-orice combinaţie a acestor specii, dar care nu depăşeşte 5 UVM/zi;

2.Centrele de sacrificare:

1.porcine, ovine sau caprine – 100 de capete/lună;

2.bovine – 20 de capete/lună;

3.orice combinaţie a acestor specii, dar care nu depăşeşte 2,5 UVM/zi;

  • Beneficiar – persoană juridică/ persoană fizică autorizată/ întreprindere individuală/ întreprindere familială care a realizat un proiect de investiţii şi care a încheiat un contract de finanţare cu AFIR pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR;
  • Cererea de finanţare – reprezintă solicitarea completată electronic pe care potenţialul beneficiar o înaintează pentru aprobarea contractului de finanţare a proiectului de investiţii în vederea obţinerii finanţării nerambursabile;
  • Comercializarea produselor agricole, conform definiţiei din R(UE) 651/2014 înseamnă deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de un producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare de produse agricole în cazul în care se desfășoară în spații separate, rezervate acestei activități;
  • Contribuţia privată – o sumă de bani care reprezintă implicarea financiară obligatorie a persoanei care solicită fonduri nerambursabile și pe care trebuie să o utilizeze în vederea realizării propriului proiect de investiţii. Contribuţia privată reprezintă un anumit procent din valoarea eligibilă a proiectului de investiţii, variabil în funcţie de categoria de beneficiari eligibili şi de tipul investiţiei propuse spre finanţare. Contribuţia privată trebuie să acopere diferenţa dintre cofinanţarea publică (fondurile europene nerambursabile) și valoarea eligibilă a proiectului.

Contribuţia privată poate fi asigurată fie din surse proprii, valabil în cazul potenţialilor beneficiari care deţin deja fondurile necesare pentru contribuţia financiară. Un alt mod de asigurare a cofinanţării private este prin credit bancar și nebancar, valabil în cazul în care potenţialii beneficiari nu deţin fondurile necesare pentru contribuţia financiară proprie, dar îndeplinesc condiţiile contractării unui credit bancar și nebancar.

  • Cofinanţarea publică – reprezintă fondurile nerambursabile alocate proiectelor de investiţie prin FEADR. Aceasta este asigurată prin contribuţia Uniunii Europene şi a Guvernului României;
  • Condiționareactivități de presortare, sortare, calibrare, tăiere, fasonare (tăiere frunze, tulpini și rădăcini – în cazul leguminoaselor și rădăcinoaselor), spălare-zvântare, curățare, ceruire, lustruire, legare, ambalarea, uscarea (a nu se confunda cu deshidratarea care este considerată procesare), depozitarea produselor agricole în condiții controlate (temperatura, umiditate, atmosferă), răcire, spargere, decojire, separare miez de coaja, sortare miez, și alte operațiuni de pregătire a produselor agricole în vederea păstrării și/sau livrării acestora pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare;
  • Derulare proiect – reprezintă totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului.
  • Eligibil – reprezintă îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor minime de către un solicitant aşa cum sunt precizate în Ghidul Solicitantului, Cererea de Finanţare şi Contractul de Finanţare pentru FEADR;
  • Evaluare – acţiune procedurală prin care documentaţia pentru care se solicită finanţare este analizată pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi pentru selectarea proiectului în vederea contractării;
  • Fişa submăsurii – descrie motivaţia sprijinului financiar nerambursabil oferit, obiectivele submăsurii, aria de aplicare şi acţiunile prevăzute, tipul de investiţie, menţionează categoriile de beneficiar şi tipul sprijinului;
  • Fonduri nerambursabile – fonduri acordate unei persoane fizice sau juridice în baza unor criterii de eligibilitate pentru realizarea unei investiţii încadrate în aria de finanţare a submăsurii 4.2 şi care nu trebuie returnate – singurele excepţii sunt nerespectarea condiţiilor contractuale şi nerealizarea investiţiei conform proiectului aprobat de AFIR;
  • Implementare proiect reprezintă totalitatea activităților efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea Contractului până la data depunerii ultimei tranșe de plată;
  • Echivalentul subvenție brută (ESB) reprezintă valoarea calculată a sprijinului aferentă creditului de co-finanţare PNDR.
  • Instrumentul Financiar reprezintă conform prevederilor articolului 38 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, cu modificările și completările ulterioare, orice instrument financiar, inclusiv, fără a se limita la, împrumuturi, leasing, garanții și contra-garanții, investiții de capital, investiții de cvasi-capital sau investiții de tip mezanin în folosul Beneficiarilor. În cazul PNDR, instrumentul financiar este instrumentul financiar de creditare cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanțat din fondurile alocate prin PNDR.
  • Intermediarul financiar reprezintă o bancă sau altă instituție de credit selectată de către Fondul European de Investiții pentru acordarea de credite cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Fondul European de Investiții este o instituție financiară internațională, parte a grupului BEI, desemnată gestionar, în numele MADR şi AFIR, al instrumentului financiar creditare cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanțat din PNDR.
  • Investiţie nouă – cuprinde lucrările de construcţii-montaj, utilaje, instalaţii care se realizează pe amplasamente noi, lucrările pentru construcţiile existente cărora li se schimbă destinaţia sau pentru construcţii nefuncţionale/dezafectate;
  • Întreprinderi in dificultate: în conformitate cu prevederile Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare:

(a) În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de  mai puțin de trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva 2013/34/UE (1), iar „capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar.

(b) În cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății (alta decât un IMM care există de mai puțin de trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății” se referă în special la acele tipuri de societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.

(c) Atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi.

(d) Atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare.

(e) În cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:

  1. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5;

și

  1. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.
  • Lanț alimentar integrat – succesiune de etape și operații din cadrul aceleași unități implicate în producerea, procesarea, distribuția, depozitarea și manipularea produselor agro-alimentare de la producția primară până la comercializare;
  • Potenţial beneficiar – persoană juridică/persoană fizică autorizată care este eligibilă (care îndeplineşte toate condiţiile impuse prin PNDR) pentru accesarea fondurilor europene, dar care nu a încheiat încă un Contract de Finanţare cu AFIR;
  • Procesarea (prelucrarea) produselor agricole, conform definiţiei din R(UE) 651/2014 înseamnă orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
  • Reprezentantul legal – este persoana desemnată să reprezinte solicitantul în relația contractuala cu AFIR, conform legislatiei în vigoare;
  • Solicitant – persoană juridică/ persoană fizică autorizată/ întreprindere individuală/ întreprindere familială, potenţial beneficiar al sprijinului nerambursabil din FEADR;
  • Valoare eligibilă a proiectului – reprezintă suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii, lucrări care se încadrează în Lista cheltuielilor eligibile precizată în prezentul manual și care pot fi decontate prin FEADR; procentul de confinanţare publică și privată se calculează prin raportare la valoarea eligibilă a proiectului;
  • Valoarea neeligibilă a proiectului – reprezintă suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii şi/sau lucrări care sunt încadrate în Lista cheltuielilor neeligibile precizată în prezentul manual şi, ca atare, nu pot fi decontate prin FEADR; cheltuielile neeligibile nu vor fi luate în calcul pentru stabilirea procentului de cofinanţare publică; cheltuielile neeligibile vor fi suportate financiar integral de către beneficiarul proiectului;
  • Valoare totală a proiectului – suma cheltuielilor eligibile şi neeligibile pentru bunuri, servicii, lucrări;
  • AFIR – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – scopul AFIR îl constituie derularea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar;
  • CRFIR – Centrele Regionale pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, structură organizatorică la nivel regional a AFIR (la nivel naţional există 8 centre regionale);
  • OJFIR – Oficiile Judeţene pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, structură organizatorică la nivel judeţean a AFIR (la nivel naţional există 41 Oficii judeţene);
  • FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru implementarea Politicii Agricole Comune.
  • MADR – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
  • PNDR – reprezintă documentul programatic, în sensul art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, în care sunt prevăzute măsurile şi sumele alocate României din FEADR care se aprobă de Comisia Europeană prin decizie;
  • ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;
  • DSVSA – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;
  • DSP – Direcția de Sănătate Publică.

[1] Conform Ordinului35/2011 privind aprobarea Condițiilor minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică, cu modificarile și completările ulterioare

[2] Investiţii corporale – active fizice şi circulante (clădiri, mijloace de transport, utilaje etc.)

Investiţii necorporale – active necorporale sub forma de fond de comerţ, brevete etc., cheltuieli (în sensul contabil al cuvântului) de publicitate, cu studii etc.

[3] Este considerată cheltuiala eligibila doar leasingul financiar.