Lobby si Advocacy | GRUPURI DE PRESIUNE IN POLITICA

  1. Noţiunea de grup de presiune

 

Spre deosebire de partidele politice, grupurile politice se definesc în afara interesului direct de participare la cucerirea puterii politice. Puterea lor este mult diminuată sub aspectul spaţiului de aplicabilitate, în funcţie de structura internă şi de natura grupului. Ceea ce nu înseamnă că ele nu pot influenţa puterea politică în deciziile globale sau sectoriale ale acesteia.

 

Pentru a putea vorbi despre un grup de presiune în sensul ştiinţei politice trebuie identificate anumite caracteristici specific acestui tip de reorganizare şi de acţiune socială.

1. Un minimum de organizare

Declararea unei simple manifestări sau grup de stradă, demonstraţie, etc. ca grup de presiune este greşită. Un grup de presiune trebuie să dispună de un minimum de organizare internă, care începe de la structurarea acestuia în lideri şi mase de aderenţi. Grupul de presiune trebuie să aibă continuitate în urma realizării scopului propus. Manifestaţia poate fi însă rezultată din iniţiativa unui grup de presiune care a hotărât să aleagă această cale de protest şi de presiune. Dacă manifestaţia nu este spontană şi are fixate dimensiuni de loc de tip, strategii, slogane, atunci se poate vorbi despre aceasta în termeni de grup de presiune. (1)

2. Apărarea intereselor membrilor săi

In SUA termenul de lobby confundă grupurile de presiune amestecă cu agenţiile specializate în presiunea politică ce-şi vând cunoaşterea diferiţilor clienţi. J.-M.Denquin consideră că această asociere este înşelătoare, şi nu putem include în aceeaşi categorie un sindicat sau o agenţie de presiune politică. Un grup de presiune în sensul ştiinţei politice trebuie să-şi definească scopul principal în apărarea intereselor membrilor care îl compun. Cele două tipuri de grupuri discutate mai sus se diferenţiază deci sub aspectul tipului de scop pe care îl urmăresc.

3. Un anume grad de autonomie

Această caracteristică a grupurilor de presiune se referă la autoconstituirea organizaţiei sau asociaţiei non-politice într-un centru de comandă independent într-o măsură importantă în raport cu strategiile de acţiune şi obiectivele propuse. Mişcările de tineret sau de femei create de partidele politice nu pot fi considerate grupuri de presiune, deşi realizează obiective care par asemănătoare celor prin care se definesc grupurile de presiune. Create de partidele politice, ele desfăşoară o activitate partizană, care nu pot avea autonomie în stabilirea strategiilor de acţiune şi a obiectivelor propuse, aşa cum ar face-o un sindicat, de exemplu. Ideologia lor este definită de partidul politic în umbra căruia au fost create.

4. Existenţa de presiune politică efectivă

Apare uşor posibilitatea unei confuzii între grupurile de presiune şi alte tipuri de organizaţii sociale. De exemplu, există asociaţii care par prin natura lor să fie grupuri de presiune, cum este cazul diferitelor corporaţii. Grupurile religioase au apelat şi ele la presiunea politică şi totuşi, nu pot intra în categoria grupurilor de presiune. De altfel, orice grupare sau organizaţie se poate mobiliza la acţiune politică în anumite condiţii. Ceea e nu înseamnă că toate asociaţiile non-guvernamentale sunt grupuri de presiune.

 

Grupurile de presiune sunt deci asociaţii de durată, constituite pentru apărarea unor interese comune membrilor lor şi care exercită o presiune efectivă asupra puterilor publice, pentru a obţine de la acestea decizii conforme cu interesele pe car le reprezintă.

 

Roger-Gerard Schwartzenberg stabileşte caracteristicile grupurilor de presiune în Sociologie poliique (1998):

organizarea, existenţa unor interese pe care să le apere şi presiunea politică. (2) Mergând pe linia analizelor americane, acesta prezintă caracteristici ale grupurilor de presiune ca organizaţii durabile, prin identificarea a patru tipuri de grupuri de interes, pe variabila <grad de specializare şi de organizare>:

1. grupurile de interes anomice – formaţiuni spontane şi efemere, adesea violente (manifestaţii, etc.)

2. grupuri de interes non-asociative – grupuri informale, intermitente, non-voluntare (variabila motivaţională este una pasivă – religia, paternitatea, etc.);

3. grupuri instituţionale de interes – organizaţii formale (partide, asumări, administraţii, armate, biserici,) care îndeplinesc şi alte acţiuni decât aceea de articulare a intereselor, dar putând să livrer în corpuri politice sau partide (cliici de ofiţeri, state-majore de partide, etc.).

4. grupurile de interes asociativ – organizaţii voluntare şi specializate în articularea intereselor: sindicate, grupuri şi asociaţii patronale, grupuri de acţiune civică, asociaţii etnice şi religioase. (3)

 

La nivelul tipului de interes pe care grupurile de presiune îl urmăresc, se pot distinge două tipuri de grupuri de presiune: grupuri care urmăresc un interes material şi grupuri care luptă pentru o idee. O astfel de distincţie permite grupare pe variabila acţiune interesată-acţiune dezinteresată, ne spune Jean Meynaud în Les groupes de pression (1960).

 

Indiferent de natura lor, discutarea calităţii de grup de presiune ţine de dinamică analiza a acestora. Un grup de interese poate deveni oricând un grup de presiune. Toate grupurile de interese sunt astfel potenţiale grupuri de presiune, neexistând practic grupuri de interese care să nu fi exercitate vreodată sau care să nu exercite presiune asupra puterilor publice. Expresia grup de presiune şi grup de interese poate deveni sinonime în acest caz. (4)

 

Preluând aceleaşi caracteristici ale grupurilor de presiune, Ch.Debbasch şi Jean-Marie Pontier încearcă în Introductiona a la politique (1995) să ofere o explicaţie a grupurilor de presiune. Ei disting între o explicaţie marxistă şi una de tip liberal.

Explicaţia de tip marxist face trimitere la nevoia de organizare a grupurilor de presiune în sistemul capitalist, negând nevoia acestora într-o societate socialistă. Din această perspectivă se poate intui deja tipul de grupuri de presiune ale marxismului. Ele sunt generate de clivajele capitalist/proletar. Grupurile de presiune care reprezintă interese capitaliste sunt grupuri privilegiate care sunt legat de sistemul de exploatare şi care nu sunt interesate în schimbarea sistemului de producţie şi al relaţiilor de producţie. Ele sunt grupuri privilegiate în raport cu deţinătorii de putere şi cu administraţia.

Perspectiva liberală de tip rousseaist condamnă grupurile de presiune care nu pot apărea decât ca fracţiuni condamnabile în raport cu voinţa generală. In democraţiile liberale însă “Grupurile de presiune nu mai sunt privite ca deviaţii, ci ca mijloace de expresie a indivizilor. Ceea ce este, eventual, condamnabil sunt procedeele utilizate de către grupurile de presiune, iar nu existenţa acestora. Democraţiile contemporane se vor realiste: ele abandonează ficţiunea unei democraţii omogene – a naţiunii, a poporului sau a corpului social, pentru a recunoaşte pluralitatea intereselor şi legitimitatea acestora de a fi exprimate. Teoreticienii democraţiei estimează că din confruntarea acestor interese se pot degaja decizii care vor fi inspirate de interesul general.

 

 

Contrar doctrinei marxiste, doctrina liberală afirmă capacitatea Puterii de a stabili un arbitraj între toate aceste interese, fără a se face purtătoare doar a unora dintre ele.” (6)

 

2. Tipologia grupurilor de presiune.

 

A. Grupuri care apără interese materiale

Acest tip de grupuri de presiune care se defineşte prin apărarea intereselor de tip material sunt de regulă asociaţii corporative, în sensul de grupuri car coordonează şi exprimă interesele membrilor unei profesii determinate. Eticheta d <material ţine de natura economică a interesului de grup. Ceea ce nu înseamnă că aceste grupuri de interes să nu acţioneze şi pentru cauze morale – demnitate proprie, renume, etc. (7)

 

1. Sindicatele de salariaţi au ca scop primordial al acţiunii ameliorarea condiţiilor e muncă şi salariile.

Ospătarii au probleme diferite de cele ale minerilor sau croitorilor. Ceea ce înseamnă că asociaţiile profesionale pot să se manifeste ca grup de presiune în ocazii diferite. Ele pot însă realiza confederaţii sindicale la scală naţională. In unele ţări sindicatele se organizează într-o singură centrală: Marea Britanie, Germania. In Franţa şi în România există mai multe centrale care se află în numeroase cazuri în situaţie de rivalitate. Oricum, ele s-au impus destul de dificil înaintat de parteneri de dialog în democraţiile occidentale.

In prima jumătate a secolului al XiX-lea ele au fost interzise în numele doctrinei liberale. Coalizarea intereselor salariale era considerată de liberalismul economic drept o piedică a liberului schimb. Apariţia partidelor socialiste şi intrarea lor în viaţa politică în cea de-a doua jumătate a secolului trecut a creato problemă specială: relaţia dintre partidele socialiste şi sindicate. Trei răspunsuri au fost date la această problemă. (8)

a. Anarho-sindicalismul considera că sindicatele sunt organizaţii suficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor politice, inclusiv pregătirea revoluţiei proletare prin lupta revendicativă şi greva generală. Teoria grevei generale făcută de George Sorel aici este relevantă pentru acest tip de răspuns la relaţia dintre partidele socialiste şi sindicate: mitul grevei generale. (9)

Anarho-sindicaliştii respingeau societatea capitalistă din două motive: statul are sarcina de a menţine ordinea capitalistă, împiedicând revoluţia proletară. La această sarcină represivă se adaugă cea de a face să funcţioneze serviciile publice.

După ce revoluţia proletară se va fi realizat, funcţia represivă a statului va dispărea, pentru că nu va mai fi necesară. Sindicatele vor prelua cea de-a doua funcţie a statului – cea de organizare, în numele dictaturii proletariatului.

b. Sindicalismul leninist este diametral opus anarho-sindicalismului. Proletariatul nu poate face singur revoluţia, de aceea este nevoie de un partid puternic centralizat, care să subordoneze total sindicatele Ele devin astfel <cureau de transmisie> a deciziilor de partid, fără a fi o centru autonom de decizie şi acţiune. Deloc întâmplător, concepţia centralistă a partidului a rupt mişcarea socialistă rusă în două la începutul secolului nostru: menşevicii (Axelrod) şi bolşevici (Lenin).

c. Reformismul sindical concepe partidele şi sindicatele ca având scopuri şi strategii de acţiune diferite. Sindicatele organizează lupta socială, iar partidul acţionează pe teren politic, un individ putând fi în acelaşi timp membru de sindicat şi de partid. Sindicatul reformist se poate numi apolitic, dar într-un alt sens decât cel anarho-sindicalist. Anarho-sindicaliştii refuzau politica pe care o priveau ca pe un domeniu al intrigilor, pe când reformismul acceptă situaţia de convergenţă a scopurilor: partidul acţionează în câmpul politic iar sindicatele organizează lupta sindicală, ele neavînd în program modificarea ordinii sociale în mod necesar prin revoluţie proletară.

 

2. Sindicatele patronale sunt o reacţie la sindicatele de salariaţi şi reprezintă un grup de presiune la fel de important ca cel al salariaţilor. Aceste tip de organizare a apărut mai târziu, pentru că un patron izolat are o anumită putere, pe când un salariat izolat nu poate avea nici un fel e putere. (10) Ideea că politica este o scenă pe care există doar stafii, patronatul având de fapt adevărata putere nu se susţine. Este adevărat, sindicatele patronale urmăresc să influenţeze, dar nu politica în general, ci propria lor politică economică prin sistem legislativ specific dezvoltării acesteia. Patronatele sindicale pot astfel deveni parteneri politici în sensul de a guverna împreună cu Puterea pe domeniile care le interesează.

 

3. Sindicatele agricole reprezintă un grup de presiune politică foarte efiint în Occident, relaţia dintre acestea şi stat fiind una de susţinere a unei politici protecţioniste. Instrumentele lor extreme de atac sunt blocarea străzilor sau a drumurilor internaţionale, şantaj electoral, diferite forme de violenţă şi protest.

 

B. Grupuri de presiune de interes moral

 

Cel mai adesea, acest tip de grup de presiune ţine de acţiuni organizate sau care se desfăşoară în umbra anumitei ideologii religioase. Sunt rare cazurile în care clerul se organizează în sindicat pentru a interveni direct pe lângă puterea politică. Natura ierarhizată a acestei instituţii face ca relaţia intre Biserică şi Putere să se construiască prin intermediul capilor celor două instituţii. Atunci când este vorba despre o religie de stat, puterea politică nu poate rămâne indiferentă la inputurile venite dinspre Biserică.

Legea avorturilor este un caz tipic pentru presiune a bisericii asupra puterii politice. In ţările catolice mişcările pentru liberalizarea avortului au un oponent foarte serios în Biserică, instituţia luptând pentru apărarea unei idei din propria dogmă.

 

Literatura de specialitate propune şi alte criterii de tipologizare a grupurilor e presiune.

 

1. Criteriul structurii interne.

Conform acestui criteriu putem distinge între grupuri mari organizate la nivel naţional şi grupuri locale, care se adresează autorităţilor unui oraş pentru salvarea unui monument. Grupurile mari nu sunt întotdeauna monolitice, le fiind rezultatul confederării mai multor grupuri mici.

2. Criteriul tipului de adeziune şi al caracterului adeziunii

Tripartiţia lui G.Gurvitch este sugestivă pentru aplicarea acestui criteriu.

a. grupuri de fapt, care sunt grupuri naturale, la care se aderă fără să fie nevoie de o cere scrisă, de exemplu (grupurile etnice, familia);

b. grupuri voluntare – la care se aderă sau din care se demisionează în mod voluntar (cea mai mare parte a asociaţiilor);

c. grupuri impuse – cele în care nu se mai pot găsi astăzi.

d. grupuri de cadre şi grupuri de mase – primele cerând, de exemplu, posesiunea uni diplome sau desfăşurarea uni anumite activităţi profesionale, grupul de masă neavînd nici un fel de restricţie pentru aderenţi. (12)

 

3. Criterii externe

Paul H.Claeys distinge în Groupes de pression en Belgique (1973) şapte tipuri funcţionale de grupuri de presiune, realizate după funcţiile statului. Grupurile de presiune pot fi astfel clasificate supă tipul de funcţie pe care o revendică: funcţia demografică, culturală, ştiinţifică, socio-economică, economico-financiară, funcţia de revendicare, funcţia politică.

2. Criteriul activităţii: activitate de presiune directă şi constantă, sau conjuncturală (sindicatele pentru primul caz, mişcările religioase pentru al doilea).

 

4. Grupuri private şi grupuri publice

Dacă teoria recuză existenţa grupurilor de presiune de natură publică (în cadrul statului) nu putem să nu observăm că la un moment dat un inspector poate face politica ministrului de care răspunde iar nu politica statului. Unitatea reprezentării statului devine atunci o ficţiune. (13) Un asemenea grup de presiune publică poate fi asociaţia primarilor sau armata pot deveni veritabile grupuri de presiune deşi fac parte din structura statului.

 

5. Grupuri de presiune naţionale şi internaţionale

Grupurile de presiune mai pot fi definite şi în funcţie de aria de cuprindere naţional/internaţională membrilor lor. La rândul lor grupurile de presiune internaţională se mai pot clasifica în funcţie de interesele lor. Organizaţiile specializate ale Naţiunilor Unite pot fi grupuri de presiune internaţională de tip public. Diferite firme pot constitui grupuri internaţionale private şi pot influenţa activitatea diferitelor guverne prin mijloace dintre cele mai diverse.

Corporaţiile multinaţionale şi grupurile publice de presiune de tip public pot ameninţa suveranitatea statului naţional. Coca cola, d exemplu este un grup de presiune internaţional care are putere să cointereseze într-o formă sau alta statul pentru o politică avantajoasă pentru propria dezvoltare interese economice.

 

C. Acţiunile grupurilor de presiune

 

1. Presiunile la care pot recurge grupurile de interes pentru rezolvarea unei probleme determinate sunt fie directe, fie indirecte.

1. Presiunile directe

a. Informarea. Liderii grupurilor de presiune aduc reprezentanţilor statului informaţii referitoare la problema pe care o ridică. Informaţia poate să prezinte datele referitoare la insuficienţe în sectorul în care membrii grupului activează, şi care are nevoie de un sprijin de la stat, de o nouă legislaţie pentru relansare, etc.

b. Participarea. Acest tip de acţiune porneşte fie din iniţiativa grupurilor de presiune , fie din iniţiativa reprezentanţilor puterii. El se referă la cooptarea liderilor şi reprezentanţilor grupurilor de presiune în rezolvarea sau dezbaterea strategiilor pentru rezolvarea unei probleme. Cel mai adesea statul se vede nevoit să opteze lideri sindicali, de exemplu, cu care să lucreze direct pentru rezolvarea unor probleme care ţin de domeniul administraţiei publice. Ameninţările vin în acest caz din două părţi: fie grupurile de presiune devin adevăraţii autori ai politicilor, fie liderii lor devin excrescenţe ale puterii politice.

c. Ameninţarea publică. Ameninţarea publică este cel mai evident practicată înainte de alegerile locale şi generale. {între diferite partide politice sau între partidele guvernante şi sindicate se pot încheia alianţe pentru participarea la vot şi orientarea acestuia. In schimb, grupurile de presiune cer rezolvarea unei liste de revendicări sau a unei probleme de interes pentru membrii pe care îi reprezintă.

d. Corupţia. Aceasta reprezintă forma ilicită de presiune pe care o pot folosi reprezentanţii acestor grupuri de interes. Alături de şantaj, trafic de influenţă, corupţia reprezintă forme oculte de presiune asupra oamenilor politici. Ea se referă la cointeresarea reprezentanţilor Puterii prin cererea d a le oferi informaţii despre o problemă sau alta. Dar, ştiinţa politică nu poate aduce lumină în locuri neluminate. Este problema justiţiei şi oricum, acest tip de influenţă nu poate fi dovedit decât în foarte puţine cazuri.

 

2. Mijloace indirecte de presiune

Aceste mijloace indirecte de presiune sunt direct legate de influenţa pe care o au asupra opiniei publice. Oricare ar fi forma sau natura lor, ele afectează interesele altor membrii ai societăţii, într-o formă au alta.

 

a. Comunicarea. Aceste mijloc de presiune indirectă ţine de existenţa unor mijloace de informare corporative – jurnale, de exemplu. Grupurile de presiune patronale pot exercita propria lor interes prin intermediul mass media pe care le controlează.

b. Greva este de departe cel mai important mijloc al acţiunii sindicale salariale. Ea poate să nu vizeze direct puterea politică, atunci când se referă la revendicări adresate propriei conduceri. Grevele salariale din România însă au avut întotdeauna un caracter politic, ele adresându-se direct primului ministru sau Guvernului pentru satisfacerea revendicărilor.

c. Şantajul cu dezordinea. Sindicatele agricole oferă cazul cel mai interesant pentru acest tip de mijloc de presiune. Dacă greva pe care o fac le dăunează doar lor şi nu poate obliga guvernul să socotească acţiunea în termeni de pierderi economice directe şi pentru că majoritatea greviştilor pierd propriul lor timp şi bani, singura soluţie pentru a se face ascultaţi de puterea politică este ameninţarea cu dezordinea: baraje, blocarea drumurilor publice naţionale şi internaţionale, etc.

 

Concluzii: grupurile de presiune desfăşoară acţiuni politice sau apolitice?

 

Având în vedere tipologia, structura, mijloacele de acţiune ale diferitelor tipuri de grupuri de presiune este dificil sã le considerãm în afara câmpului politic. Sindicate ale muncitorilor salariaţi sau ale patronilor, indiferent de problema pe care o ridicã, în caz de nerezolvare a acesteia pe cale paşnic se poate ajunge în douã situaţii în care statul va interveni. Prima situaţie este una de intervenţie indirectã, de rezolvare pe cale legalã a conflictului prin arbitrarea acestuia sau prin intermediul instanţelor de judecatã care sunt instrumente ale statului. Cea de-a doua cale de intervenţie a statului este una în care acesta prin instituţiile lui, mai degrabă, se sesizează intervenind în momentul în care conflictul dintre cele douã pãrţi devine unul violent sau tind sã ameninţe ordinea publicã.

Concluzia este simplã chiar şi pentru cazurile în care grupurile de presiune ale patronilor se construiesc pe o politicã de a obţin raporturi prin scăderea de taxe sau excluderea de la taxe vamale, de exemplu, a anumitor produse. Acţiunea acestor grupuri de presiune este greu de depistat, pentru cã ea est “out of record”. Influenţarea diferitelor politici de către participanţi la campania electoralã a partidului câştigători este un fapt binecunoscut şi acceptat de către toate partidele politice., care ştiu cã totul se plăteşte. Ceea ce face diferenţa în acest schimb de posibili echivalenţi este forma de platã a agenţilor implicaţi. Oamenii de afaceri dau sume cash pentru campanii electorale. Partidele politice întorc serviciile prin diferite scutiri, informaţie, etc. Or, în acest condiţii, este greu sã acceptãm cã acţiunea grupurilor de presiune este una non-politicã.

 

1. Jean-Marie Denquin, Introduction a la science politique, Hachette, Paris, 1992, pp. 125-126

2. Roger-Gerard Schwatzenberg, Sociologie politique, MOnchrestien, ed. 5-a, Paris, 1998, pp. 540-541

3. ibidem

4. idem, p. 542

5. Charles Debbasch, Jean-Marie Pontier, Introduction a la politique, Dalloz, Paris, 1995, p. 378

6. idem, p. 379

7. Denquin, op.cit., p. 128

8. idem, pp. 129-130

9. George Sorel, Selections/./././/.

10. Denquin, op.cit., pp. 131-132

11. Debbasch, Potier, op.cit., pp. 379-380

12. idem, pp. 382-383

13. vezi tipologia mijloacelor de presiune în DEnquin, op.cit., pp. 135-139

 

 

 

One thought on “Lobby si Advocacy | GRUPURI DE PRESIUNE IN POLITICA

  1. Nu fac politica sunt o cetateanca obisnuita. Trag insa o concluzie: griupurile de interese sunt foarte multe in defavoarea intereselor cetateanului, mentine cineva echilibrul_? Intrun stat democrat interesele personale nu trebuie sa existe. Cine sau ce favoritizeaza existenta acestor grupuri?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s