Supravetuire | 7. FRIGUL

7. FRIGUL

7.1. Mişcă-te în continuu

7.2. Îmbracă-te cât mai gros

Foloseşte mai bine ceea ce ai, Nu transpira, Ai grijă de echipament

7.3. Adăposteşte-te

7.4. Fă un foc Amorsele pentru aprinderea focului, Vreascurile, Combustibilul, întărirea focului, Cu ce aprinzi focul: Cu chibrituri, Cu bricheta, Cu o lentilă, Cu cremenea şi amnarul, Prin frecarea lemnelor, Cu acumulatorul, Cu arma de foc, Cum aprinzi focul, Vetre pentru foc

7.5. O sobă

Frigul poate ucide oriunde, nu numai la Pol sau în Siberia. Chiar în ţara noastră, în unele ierni sunt geruri straşnice cu pericole asemănătoare celor pe care le înfruntă exploratorii polari, astronauţii, alpiniştii la 7 – 8000 m înălţime.

Frigul puternic poate omorî pruncul din leagăn, adultul nimerit accidental într-o cameră frigorifică, bătrânul dintr-un dormitor neîncălzit ş.a.m.d. Viscolul poate ucide sau mutila orice om aflat pe teren descoperit: poştaşi, liniori, soldaţi, picheri, turişti, pietoni obişnuiţi.

Cum poţi scăpa într-o astfel de situaţie?

Foarte importantă este sesizarea şi înţelegerea pericolului în care te afli, căci adeseori frigul atacă pe ascuns, insidios: mai întâi amorţeşte sau adoarme vigilenţa simţurilor. Dar dacă eşti atent, chiar fără pregătire sau cunoştinţe speciale de luptă cu frigul, poţi să-ţi dai seama despre ce e vorba – când începi să tremuri sau îţi clănţănesc dinţii.

Acest semnal dat de corp trebuie să te trezească, să te îmboldească să acţionezi pentru a te încălzi, ca să scapi de degeraturi, îngheţ, chiar moarte.

Să nu uităm însă că în viaţa normală frigul aduce şi unele foloase: căleşte organismul, slăbeşte microbii, păstrează alimentele ş.a.m.d.

Protecţia împotriva frigului înseamnă: adăpost, izolaţie, căldură.

Lupta cu frigul constă în creşterea intensităţii activităţii fizice (autoîncălzire), reducerea pierderii de căldură din corp şi împiedicarea frigului exterior să ajungă la corp.

Cum se face asta?

7.1. MIŞCATE ÎN CONTINUU

Pe vreme geroasă NU sta până începi să te zgâlţâi de frig (deşi tremuratul este normal şi inerent). Nu mai aştepta – atâta timp cât poţi şi nu eşti împiedicat, fă ceva să te încălzeşti: mişcă-te mereu, fără oprire.

Tropăie. Ţipă. Trage-te de urechi, de nas, de buze. Strâmbă-te (fig. 7.1). Acoperă-ţi faţa cu mâinile. Sau loveşte-te, bate-te cu mâinile şi cu pumnii pe corp, piept sau spate. Strânge şi desfă pumnii. Suflă în pumni, pe palme. Bagă mâinile sub haine (în pantaloni sau la subţiori). Îndoaie, dezdoaie, mişcă degetele de la mâini şi de la picioare. Dacă te dor degetele de la picioare – de exemplu, când eşti pe o plută – ridică-le în sus şi ţine-le aşa unu – două minute. Îndoaie labele picioarelor. Roteşte gleznele. Roteşte umerii, şoldurile.

7.1. Strâmbă-te – ca să nu-ţi îngheţe faţa

Lărgeşte hainele prea strânse pe corp. Încheie toţi nasturii de la haine. Lipiţi-vă unii de alţii.

Atenţie la vânt şi la ploaie – căci ele măresc mult pericolul de îngheţ.

Căzătura sau scufundarea în apă amestecată cu gheaţă şi zăpadă este un pericol clar, iminent, de îngheţ (vezi #6.3.). În acest caz rostogoleşte-te până ajungi la zăpada „uscată” (afânată). Apoi ridică-te şi scutură-te de zăpadă. Din nou tăvă-leşte-te în zăpadă uscată. Repetă tot aşa – până te încălzeşti peste tot şi umezeala a fost absorbită de zăpada uscată.

Dar NU:

– Stropi sau umezi pielea cu produse petroliere;

– Atinge cu pielea neprotejată, pe ger puternic, un obiect din metal;

– Te aşeza direct pe zăpadă;

– Freca pielea dintr-un loc dureros (îngheţat);

– Băga în buzunar mănuşile pline de zăpadă.

După ce te-ai încălzit, menţine-te în această stare muncind (fizic). Munceşte, mişcă-te cu vioiciune până ajungi la adăpost, la căldură.

Iar după aceea – fii atent în continuare, căci necazurile nu s-au sfârşit încă.

7.2. ÎMBRACĂ-TE CÎT MAI GROS

Recuperează din epavă prosoape, pături, huse de la scaune, perdele, saci căci orice fel de ţesătură sau material poate fi folosit la confecţionarea hainelor, aşternuturilor, adăpostului.

Termoizolaţia creşte prin înmulţirea numărului de straturi de îmbrăcăminte. Bagă iarbă uscată, muşchi, pene, hârtie, păr de animal între haine, în ciorapi.

Hidroizolaţia creşte dacă freci hainele cu grăsime animală, cu seu. Dar în felul acesta le va scădea capacitatea de termoizolaţie deci, când frigul este mare, nu folosi această reţetă.

Capul, degetele, încheieturile mâinilor, genunchii şi gleznele sunt extremităţi care pot pierde căldura din corp. (Capul pierde cam 30% din căldura corpului, deşi are numai 6-7% din suprafaţa totală). Acoperă-le, înfăşoară-le: de exemplu genunchii, dacă stai pe ei când sapi, aprinzi focul sau îngrijeşti un bolnav.

Dar nu bloca circulaţia sângelui când legi învelişul. Fii atent ca îmbrăcămintea de orice fel să nu fie prea strânsă pe corp, mâini, picioare sau gât. În gât sunt senzorii pentru temperatura exterioară; pentru buna adaptare a corpului la situaţie trebuie asigurat contactul gâtului cu aerul exterior.

O circulaţie slabă a sângelui = degerătură.

Buna circulaţie a sângelui mai ales la picioare este vitală. Prea mulţi ciorapi îndesaţi în ghetele devenite astfel strâmte dau rezultate mai rele decât fără nici un ciorap. Lasă şireturile largi. Verifică des dacă apare vreo amorţeală în picioare sau labe.

Când stai un timp mai lung în umezeală şi frig, caută să-ţi fie totuşi picioarele cât mai uscate. Usucă ciorapii şi încălţămintea în fiecare noapte. Dacă încălţămintea s-a rupt sau nu ai ciorapi uscaţi de schimb pentru noapte, improvizează ceva vezi #13.2. Confecţionează nişte opinci.

Dacă ai apă în bocanci şi afară este foarte frig, nu te descălţa, ci mergi aşa până ajungi la un adăpost. Cât timp mergi şi în ghete e numai apă (NU gheaţă!), nu e pericol să degeri.

Iată şi o metodă radicală pentru impermeabilizarea încălţămintei: înmoaie pe rând fiecare gheată în apa îngheţată, până ce la exterior se formează un strat subţire de gheaţă (în acest timp mişcă degetele şi arcuieşte laba). În continuare, până nu se topeşte acest strat de gheaţă, în ghete nu mai pătrunde altă apă.

Foloseşte mai bine ceea ce ai: acoperă-ţi corpul cu cât mai multe straturi de îmbrăcăminte şi caută să reţii cât mai mult aer lângă corp.

Ziarele înfăşurate în jurul corpului, stivuite sub sau peste corp, sunt un excelent izolator termic. (învelişul din ziare păstrează mâncarea caldă; iarna fereşte parbrizul de îngheţ).

O pungă mare sau un sac de hârtie tras pe cap, cu două găuri pentru ochi. devine o cagulă care păstrează căldura necesară supravieţuirii. Pentru a opri pierderea de căldură prin pielea capului – locul cel mai expus al corpului – e bun orice fel de înveliş, de exemplu o husă de protecţie a cricului auto ş.a.m.d.

Când te odihneşti, fă-ţi mănuşi din pungile de hârtie. În caz de frig şi umezeală, trage peste ciorapi pungi de plastic.

Schimbă destinaţia diverselor obiecte: un şal decorativ devine un articol utilitar, dacă îl foloseşti ca brâu, fular sau turban. Ciorapii pot fi mănuşi; mănuşile pot

deveni ciorapi; un fes mare devine costumaş de copil; un taior decoltat, îmbrăcat invers – oferă o bună protecţie contra vântului rece din faţă; crăcii pantalonului pot fi legaţi cu sfoară la glezne; puloverul băgat sub cămaşă reţine mai bine căldura.

Bagă puloverul, haina, pardesiul – sub centură. În felul acesta hainele nu te mai încurcă la mişcări, la muncă. Dacă brâul nu e suficient de larg, bagă sub el ce şi cât încape, iar restul hainelor lasă-le deasupra.

O pelerină poate fi improvizată dintr-o foaie sau un sac de plastic ori din bucăţi mari de coajă de mesteacăn. Aruncă stratul exterior al cojii şi pune stratul interior sub haina exterioară.

Taie o gaură în mijlocul unei pături sau covor şi obţii un poncho, o manta. Leag-o la talie sau coase-i marginile.

Leagă fâşii lungi de frunze sau fibre, cu o centură strânsă pe talie sau cap şi vei avea o fustă sau o glugă.

Înnădeşte, coase împreună pieile mici. Blana purtată spre interior oferă o termoizolaţie mai bună; dosul pielii nu reţine zăpada.

În cazul unui ger năpraznic, cele mai bune şi călduroase mănuşi sau ciorapi sunt interiorul unui animal mic sau mare, proaspăt ucis. Spintecă-1 pe piept, pe burtă şi bagă mâna sau piciorul cât mai adânc în el.

Când trebuie să îmbraci haine ude, pune-le deasupra pe cele subţiri: maioul şi chiloţii; ele vor îngheţa şi te vor proteja ca o armură (etanşe). După ce le-ai îmbrăcat, nu sta pe loc.

Mişcă-te mereu!

Nu transpira: deloc, sau cât mai puţin (sudoarea şi umezeala distrug izolaţia termică a hainelor, condensează pe piele, pot îngheţa). Este de importanţă vitală să nu transpiri.

Când lucrezi, nu te îmbrăca cu toate hainele exceptând cazul în care e viscol şi sapi cu frenezie să faci un adăpost. Slăbeşte cureaua şi şireturile; desfă mânecile şi gulerul. Dă jos stratul superior de haine, chiar şi următorul strat. Câteodată e suficient doar să deschizi gulerul, să descoperi capul şi să desfaci manşetele cămăşii.

Păstrează răcoarea nu căldura.

Când te opreşti din activitate, pune-ţi la loc toate hainele pe care le-ai scos, ba chiar şi altele dacă ţi-e frig. Poate că manevrele acestea ţi se par un deranj inutil, dar ele sunt absolut necesare pentru mărirea randamentului organismului şi evitarea degeraturilor, a îngheţului.

Supraveghează-ţi ritmul de lucru. Munceşte încet, dar sigur şi eficient afară de cazul când sapi contra-cronometru pentru a construi un adăpost. După fiecare repriză de lucru de 30 minute fă o pauză de 5 minute.

Ai grijă de echipament: îmbrăcămintea trebuie ferită şi îngrijită. Chiar dacă frigul nu ţi se pare prea tare sau situaţia prea gravă, nici o bucată de îmbrăcăminte nu trebuie aruncată ori desconsiderată. Oricând i se poate găsi o utilizare, de exemplu: aşternut, obială, semnalizare.

Hainele curate asigură cea mai bună izolare termică. Îmbrăcămintea murdară, găurită, încâlcită lasă căldura să iasă – şi frigul să intre spre corp.

Repară hainele rupte – nu contează cum: capsează sfâşieturile, coase nasturii, pcticeşte găurile – cu un ac şi aţă improvizată (pentru sugestii vezi la # 12.5).

Dacă poţi, scutură hainele sau bate-le cu un băţ, ca să le cureţi de zăpadă, murdărie sau sudoare. Scutură, freacă sau răzuieşte hainele înainte de a intra în adăpost, la căldură. Dacă afară este foarte frig, focul nu mai poate usca bine -deci nu ţine hainele prea aproape de flacără, căci se pârlesc, se scorojesc. Lasă hainele exterioare afară din adăpost pentru că înăuntru gheaţa de pe ele se topeşte şi hainele se vor uda. Iar o haină uscată, chiar îngheţată, este mai bună şi mai folositoare decât una udă.

Usucă îmbrăcămintea oricând ai ocazia. În adăpost, la cabană agaţă hainele cât mai sus – acolo unde se adună aerul cald. Dacă vremea este uscată, întinde-le afară. Lasă transpiraţia să condenseze şi apoi să îngheţe, pe urmă şterge, periază sau curăţă hainele cu crengi, ramuri etc.

Încălţămintea se pune la uscat departe de bătaia flăcării. Umple-o şi îndeasă în ea hârtie de ziar sau igienică, iarbă uscată, haine, rămurele. Aşeaz-o cu talpa în sus.

7.3.ADĂPOSTEŞTE-TE

Când ţi-e foarte frig, trebuie să găseşti cât mai repede un adăpost! înainte de a căuta, gândeşte repede şi ţine seama de: starea sănătăţii tale, uneltele disponibile, condiţiile înconjurătoare. Dar nu uita că îţi TREBUIE un adăpost – fie că e unul cu pereţi de piatră sau un simplu sac de plastic. Fă rost de el ÎNAINTE de: lăsarea întunericului, a te cuprinde panica, epuizarea forţelor.

Când vrei cu tărie ceva -poţi găsi oricând şi oriunde o soluţie (vezi la # 12.2.).

7.4. FĂ UN FOC

Este foarte important să aprinzi un foc. Cu el poţi încălzi mâncarea şi băutura. Usuci hainele. Te încălzeşti. Semnalizezi. Îţi dă curaj. Mintea funcţionează mai bine.

Pentru aprinderea focului ai nevoie de combustibil + oxigen (aer) + temperatura de aprindere; adică: o scânteie sau o flacără + amorse + vreascuri. Plus gândire – şi răbdare.

Dar e bine să ştii din capul locului că s-ar putea să nu reuşeşti să aprinzi focul! La primele încercări – sau vreodată. Mai ales în condiţii foarte grele. Sau, chiar dacă îl aprinzi şi vremea este foarte rece, focul poate fi inutil: uneori dă atât de puţină căldură încât ca să te încălzeşti va trebui să stai deasupra lui, să te bagi în el – şi-ţi pârleşti hainele.

Nu încerca să aprinzi focul pe vreme rea, decât atunci când eşti silit de situaţie.

Iată şi alte sfaturi utile:

– Totdeauna aprinde focul înainte de lăsarea întunericului;

– Nu aprinde focul dacă nu ai nevoie de el;

– Mult mai bine te încălzeşti cu 2-4 focuri mici, între care să stai ghemuit, decât de la un singur foc;

– Pregăteşte şi adună mereu, chiar de la început, vreascuri, aşchii, rămurele, alt combustibil. Chiar dacă sunt ude, se vor usca la focul pe care-l vei face;

– Păstrează şi economiseşte vreascurile, aşchiile, crenguţele, combustibilul şi chibriturile; ele pot fi încălzite sau uscate cu căldura corpului;

– Alege cu grijă locul unde faci primul foc. Să nu fie sub un copac plin de zăpadă. Nici sub o stâncă care abia se ţine la locul ei. Nu foarte aproape de automobil.

– Totdeauna amenajează, pregăteşte locul în care faci focul. Pune lemnele şi aprinde-le pe o vatră din pietre, buşteni, sau într-o gaură în pământ – NU direct pe sol, la întâmplare. De exemplu, câteva bucăţi de tablă, resturi de avion, capace de la roţi auto, bolovani pot constitui o vatră minunată pentru foc, plus că re-flectă căldură;

– în jurul focului folosit la prepararea hranei amenajează nişte pereţi care să reflecte şi să concentreze căldura. Sau fă focul lângă un perete, o stâncă. Ori găteşte deasupra găurii sau vetrei din sol în care ai făcut focul. Oala poate să se rezeme pe pietroaie puse în picioare, pe crengi verzi, sau bucăţi de metal. Flăcările şi căldura pot fi dirijate spre adăpostul semideschis în care stai, cu ajutorul unui reflector amenajat din pietre, lemne, crengi. NU aprinde focul în cort;

– Nu face un foc prea mare: va consuma inutil prea mult combustibil. Deşi uneori ar putea fi bun: la semnalizare, la uscarea hainelor. Oricum, e mai avantajoasă cantitatea unor focuri succesive mai mici, decât calitatea unuia singur mai mare;

– Nu consuma inutil chibriturile încercând să aprinzi un foc rău pregătit sau ca să aprinzi ţigări, când ai la dispoziţie alte metode;

– Chiar dacă ai un foc sau chibrituri, învaţă şi antrenează-te să aprinzi focul fără chibrituri (vezi mai jos). S-ar putea să ai nevoie de această îndemânare mult mai repede decât te aştepţi.

* Cu ce faci focul:

– Amorsele pentru aprinderea focului/ac jumătate din treaba chibritului. Cealaltă jumătate o face scânteia, căldura sau flacăra. Completează-ţi şi sporeşte-ţi mereu rezerva de amorse pentru aprinderea

focului: iască, praf de la carii de lemn, scame, fire din bumbac, rumeguş uscat, aşchii de lemn, sfoară despletită, scame de la fese sau bandaje, pânză, fire de lână, pene, scame din buzunar, bucăţi din cuiburi de pasăre, orice fel de praf, aşchii uscate ciocănite între două pietre, plută fărâmiţată, ace de pin. La care adaugi 1-2 picături de gaz (petrol lampant) – dacă ai.

Păzeşte-le cu grijă. Păstrează-le uscate. Poartă acest combustibil fragil şi valoros într-o cutie, o sticluţă sau în portofel. Ori de câte ori poţi, pune-le la soare să se usuce. Sau, expune-le la altă sursă de căldură. Scopul e să fie foarte uscate (ca tutunul).

– Vreascurile: adună-le de peste tot şi păstrează-le la căldură, uscate. Foloseşte orice material: hârtie (bani), fotografii, acte de identitate, crenguţe, tufe răşinoase, resturi de hrană, resturi de hârtie (ambalaje), cârpe, aşchii de lemn, plută, pene, iarbă uscată, coajă de copac, bucăţi de crenguţe cojite (astfel ca fâşiile de coajă să se onduleze în afară, ca la o minge de badminton), rădăcini, cetină, ulei de la motor (dacă nu ai vreun vas – îl scurgi direct pe sol, înainte de a se congela în motor), cuiburi de pasăre, frunze de palmier, ferigă.

Atenţie: NU folosi toate vreascurile pentru focul acesta. Mai lasă câteva şi pentru următorul foc, cel de mâine.

– Combustibilul: adună o rezervă imensă (de două ori mai mult decât apreciezi la început) din orice material care poate arde: crengi, buşteni, copăcei, tufişuri, bălegar, găinaţ, căzături de copaci, lemne sau cărbuni aduşi de apă pe ţărm, oase, lemn putred, componente din vehicul, plante. Lemnul uscat, necăzut pe pământ care poate fi doborât, rupt, despicat (cu o pană din piatră ascuţită), cioplit – este mai bun decât cel căzut pe sol (umed, îngheţat, putred). Lemnele verzi ard când sunt băgate în foc puternic. Orice fel de combustibil trebuie mai întâi mărunţit la dimensiunile necesare, convenabile.

Încearcă să foloseşti drept combustibil orice material găseşti. Dar mai întâi încearcă o cantitate mică, să vezi dacă arde. În cazul în care e e bun, foloseşte-1 mereu.

Înainte de aprinderea focului: stropeşte combustibilul cu gaz (petrol lampant), benzină sau spirt. Stropeşte vreascurile. Pune 2 picături pe amorse. După ce torni o cană peste o grămadă de lemne, poţi aprinde imediat un foc zdravăn.

De asemenea, uleiul, parafină şi spirtul solid pot să pornească bine focul. Dar niciodată NU turna sau arunca gaz, benzină etc. într-un foc sau pe flăcări.

Cu ce aprinzi focul:

Când călătoreşti departe de civilizaţie, e obligatoriu să ai la tine cel puţin do«4 metode de a aprinde focul: una asupra ta, iar cealalată în rucsac. Nu folosi chibriturile sau bricheta dacă ai la dispoziţie alte mijloace.

– Cu chibrituri: pentru a valorifica mai bine fiecare chibrit, nu încerca să aprinzi cu el direct focul, ci aprinde mai întâi o torţă – fabricată din hârtie, iarbă, vreascuri uscate; sau cel mai bine o lumânare.

Poţi să spinteci un chibrit în lungime ca să faci mai multe. Când aprinzi un astfel de chibrit subţire, apasă-i măciulia pe cutie cu degetul.

Fereşte-le de vânt, aprinzându-le în spaţiul dintre palme, cu măciulia în jos -astfel ca eventualul curent care pătrunde printre degete să împingă flacăra în sus spre băţ (fig. 7.2).

Dacă s-au umezit, usucă-le prin ştergere cu părul, sau frecându-le puternic între palme (cu măciulia în afară). Un chibrit umed trebuie lovit oblic pe cutie -nu frecat în lungul ei.

Chibriturile trebuie păstrate într-o învelitoare impermeabilă, dar astfel încât să nu se frece, să se sfărâme, ciocnească sau să se autoaprindă.

– Cu bricheta (de buzunar, de la automobil): foloseşte-o numai pentru aprinderea focului. Ţigările se vor aprinde altfel: de exemplu de la soare, cu o lentilă.

– Cu o lentilă convexă – poţi aprinde amorsa şi vreascurile de la razele soarelui. Anumite lentile (convergente) dau rezultate mai bune, altele mai slabe, iar

unele (cele divergente) nu aprind deloc. Sunt bune lentilele de la ochelarii persoanelor presbite (cu dioptrii „plus”). Geamul de la ceas este prea puţin convex, nu concentrează suficient razele soarelui. Cel mai bine e să suprapui două lentile – fie de la aceeaşi pereche de ochelari, fie de la două perechi (de la două persoane); şi mai bună e o combinaţie de 4 lentile suprapuse.

Lentilele binoclului sau lunetei de la puşcă sunt foarte bune (pentru aprinderea focului ele trebuie demontate).

Încearcă şi cu obiectivul fotografic demontat, sau cu dosul aparatului fotografic deschis. În poziţia „B” obturatorul rămâne deschis cât timp se apasă pe butonul declanşator (fig. 7.3). Deschide diafragma la maxim.

7.2. Cum aprinzi şi aperi chibritul contra vântului

7.3. Aprinderea focului cu lentila aparatului foto

Cu cremenea şi amnarul: orice rocă dură (cremene, cuarţ) care nu se sparge sau zgârie uşor, poate produce scântei – când e ciocănită cu o bucată de oţel: pix, cuţit, şurubelniţă etc. Dificultatea constă în găsirea pietrei potrivite apoi în prinderea şi utilizarea scânteii. E nevoie de antrenament!

Încearcă să faci la fel cum aprinzi chibritul: între palme, contra vântului. Ţine piatra între degetul mare şi arătătorul mâinii stângi, iar amorsa de foc în palma stângă. Loveşte cu bucata de oţel ţinută în mâna dreaptă. Dacă scânteia prinde, suflă până apare flacăra.

Pentru aceasta, cea mai bună amorsa este o bucată de pânză (ruptă din cămaşă) şi împăturită astfel încât scânteile să ajungă în centrul ei.

– Prin frecarea a două lemne: o metodă foarte dificilă. Majoritatea oamenilor n-o pot folosi deoarece: nu au experienţă; nu au lemne cu calitatea necesară; condiţiile de lucru sunt proaste. Sălbaticii, vânătorii sau exploratorii care folosesc această metodă au o trusă specială, pe care o poartă la ei ca pe o cutie de chibrituri (vezi fig. 7.4).

Prin manevrarea arcului încoace şi încolo, ţăruşul (din lemn tare) se roteşte cât mai repede în lemnul de bază (moale, uscat, nerăşinos). Din frecarea lemnelor apare un rumeguş fin, care începe să ardă deasupra amorsei. Prin suflare, grămăjoara devine jăratic. Vârful ţăruşului trebuie rotit la marginea crestăturii din scândurica de bază, astfel încât praful de lemn aprins să cadă pe grămăjoara de amorse, pusă mai jos.

– Cu acumulatorul – chiar dacă autovehiculul, motocicleta sau şalupa nu are un aprinzător electric pentru ţigări. Dar atenţie – nimeni nu doreşte: mâini arse, baterie descărcată şi scântei pe motor. Acoperă preventiv motorul cu orice fel de învelitoare – de la un covor de cauciuc până la o haină. Şi acoperă-1 bine, căci vaporii de benzină sunt alături.

Pentru obţinerea unor scântei se pot folosi două metode:

– Se ating două chei fixe (sau alte obiecte metalice asemănătoare) care fac contact cu bornele bateriei;

Sau:

– La bornele bateriei se leagă două cabluri sau sârme (de exemplu sârmă ghimpată) care se duc în afara caroseriei maşinii, pentru a obţine scânteile cât mai departe de motor (fig. 7.5).

7.4. Aprinderea focului prin frecarea lemnelor

7.5. Aprinderea unei cârpe îmbibate cu benzină, de la scânteia acumulatorului

Nu exagera cu descărcarea acumulatorului. Nu se ştie când vei mai avea nevoie de el.

Scânteile pot fi prinse cu o cârpă pe care s-a picurat puţină benzină. Cârpa este ţinută legată cu o sârmă răsucită în spirală, suficient de rigidă pentru a nu se îndoi cu cârpa aprinsă şi a-ţi aprinde mâna sau mâneca. Pregăteşte din timp, în preajmă, o grămăjoară cu amorse şi vreascuri.

– Cu o armă de foc: puţin praf de puşcă amestecat cu amorse de foc pornesc bine focul. Pentru a obţine o flacără, taie tubul cartuşului şi scoate glonţul sau alicele, precum şi majoritatea pulberii (nu arunca nimic, resturile păstrează-le pentru alte utilizări!). Peste pulberea rămasă în tubul cartuş bagă un dop de cârpă uscată cu marginile zdrenţuite. Nu o îndesa. Încarcă arma cu cartuşul astfel modificat şi trage în aer. Cârpa va cădea aprinsă. Ia-o şi aprinde cu ea amorsa şi vreascurile.

Atenţie la manipularea prafului de puşcă!

* Cum aprinzi focul.

Foarte important: pregăteşte totul foarte bine, ca şi cum ai fi un chirurg înainte de operaţie. E păcat să obţii cu greu o flacără şi după aceea s-o pierzi, pentru că nu ai ce aprinde cu ea.

Construieşte o semi-piramidă din vreascuri. Lasă goluri pentru tiraj. Pune flacăra, torţa sau lumânarea la partea de jos a grămezii, dinspre vânt, acolo unde este golul, scorbura din piramidă. Totodată, apără flacăra de vânt. În principiu, flacăra prinde şi se întinde de la un vreasc la altul.

Când foloseşti o amorsa de foc, boţul de jeratec se introduce în gaura de la baza grămezii de vreascuri, în mijlocul unor materiale uşor inflamabile, răsfirate, puse acolo dinainte: hârtii etc.

Dacă vântul nu bate deloc, flacăra se poate obţine pornind de la o amorsa incandescentă introdusă într-o minge de iarbă uscată, hârtii, zdrenţe uleiate. Mingea trebuie legată la capătul unei sârme sau sfori, ca o praştie. Dacă roteşti în aer mingea ţinută de sfoară vei obţine un bulgăre de foc.

După ce vreascurile se aprind, adaugă bucăţi mici de lemn. Bagă în foc bucăţile mari numai după ce focul este suficient de puternic şi nu se mai poate înăbuşi. Nu îndesa lemnele prea tare, lasă goluri prin care să poată circula aerul (tirajul). Suflă în foc fără violenţă. Focul incipient, mic, trebuie protejat de vânt, ca să nu fie stins de un curent prea puternic.

Lemnele mari se bagă în foc aşezate în straturi. Beţele dintr-un strat vor fi orientate perpendicular pe cele din stratul inferior, formându-se interstiţii prin care să poată circula aerul şi flăcările.

* NU face focul pe o suprafaţă plană – amenajază o vatră – în pământ (sapă un şanţ) sau deasupra solului. Iată câteva feluri de vetre pentru foc:

– Focul în groapă sau şanţ – se foloseşte de regulă pentru încălzirea şi prepararea hranei.

Forma gropii poate fi un:

– trunchi de con cu vârful în jos, iar lemnele se aşează înclinat pe marginea acestuia unul lângă altul;

– şanţ simplu (fig. 7.6.);

– şanţ în cruce (fig. 7.7.).

Avantaje: se economiseşte combustibil (arde mai încet), jarul (acoperit cu cenuşă) se păstrează un timp îndelungat. Dezavantaje: dă o cantitate mai mică de căldură.

– Focul între pietre – dă mai multă căldură, cu combustibil mai puţin (fig. 7.8.). Pietrele pot fi folosite şi ca suport pentru vase, sârme sau bare metalice, pe care se pot frige (coace) diverse produse.

Avantaje: posibilitatea dirijării căldurii spre un loc anume, menţinerea acesteia şi după stingere – ca urmare a radiaţiei produse de pietrele supraîncălzite.

NU pune în foc sau lângă acesta pietre ude, din material poros – pot exploda şi-ţi scot ochii.

NU folosi pentru construcţia vetrei pietre moi, cu goluri interne – încearcă-le mai înainte prin lovire (sună a gol).

– Focul cu alimentare înclinată – lungeşte durata arderii (fig. 7.9.). Se recomandă când nu ai mult combustibil. Două lemne, crengi sau beţe se înfig paralele în pământ, înclinate, la o adâncime de 20-30 cm şi la o depărtare de 40-50 cm unul de altul; deasupra solului să rămână capetele de aproximativ 70-80 cm. Ele constituie stâlpii de susţinere pe care se aşează, suprapuse, lemnele pentru foc. Dispozitivul poate fi folosit şi în interiorul adăpostului. La nevoie, stâlpii înclinaţi pot fi susţinuţi cu alte lemne sau proptele. Lângă foc se pot aşeza oale şi vase cu diferite destinaţii.

7.6. Vatra de foc săpată simplu în sol

7.7. Vatra de foc săpată în cruce

7.8. Vatra din pietre cu coş

– Focul în stea – pentru un foc mic, se aşează radial 5-7 bucăţi de lemn uscat cu un capăt spre centru şi cu celălalt spre exterior. În centrul vetrei poate fi făcută o mică adâncitură unde se aşează amorsele de aprindere şi vreascurile. Pe măsură ce capetele dinspre centru ard, lemnele se împing radial pe vatră spre centru] focului. În felul acesta lemnul arde complet, fără a fi nevoie să-l mărunţeşti dinainte.

Avantaje: focul în stea are un consum mic de combustibil, dă căldură suficientă şi usucă progresiv lemnele. Între capetele lemnelor este suficient spaţiu ca să aşezi vase, să frigi sau coci alimentele.

Depozitează lemnele lângă foc, mai ales dacă sunt umede. Peste noapte întreţine focul fie alimentându-1 mereu cu combustibil, fie acoperindu-1 cu buşteni sau frunze peste care pui pământ. A doua zi dimineaţa, ca să reaprinzi focul: dezveleşte je-raticul, adaugă câteva vreascuri şi suflă în ele.

7.5. O SOBĂ

Poţi improviza o sobă dintr-o cutie de conserve goală şi un izvor de căldură. Fasonează cutia ca în fig. 7.10 prin tăierea, turtirea şi răsucirea unor petale de tablă. Pentru această operaţie foloseşte sculele disponibile: bolovani, un cuţit, un piton etc.

Sursa de căldură poate fi: o lumânare (în acest caz nu te mai osteni să tai partea superioară a cutiei de conserve; este suficient doar să-i dai câteva găuri); nisip, pământ sau pietriş îmbibat cu motorină, ulei, parafină, benzină, spirt; o baie de ulei în care stă fitilul (realizat din muşchi, cârpă, chingă), susţinut în axa cutiei de un suport din sârmă, pietre, metal (ca la candelă); un boţ de grăsime animală agăţat deasupra unei cârpe aprinse (untura se topeşte, iar picăturile cad pe cârpă, unde ard); cauciuc, ceară, izolaţia unui cablu electric – acestea ard mai bine într-o sobă decât la foc deschis.

NU turna petrol, gaz sau alt combustibil lichid într-o sobă deja aprinsă.

Chiar aprinderea unei sobe cu petrol lampant este o operaţie destul de periculoasă: aşteaptă până chibritul arde bine şi apoi aruncă-l în sobă (NU-I băga cu mâna); totodată fereşte-te şi fă un pas înapoi.

Iată câteva reparaţii, improvizaţii ce pot fi făcute unei sobe cu combustibil lichid (spirt, benzină, petrol) la presiune (tip Primus):

– Dispozitivul care lăţeşte flacăra poate fi înlocuit cu o cruce (făcută din două dispozitive de desfundare, îndoite împreună) care se aşează deasupra arzătorului. Sau cu o piatră sau o bucată de metal.

– Garnitura ruptă sau uzată de la pompiţă poate fi reparată prin ungerea ei cu unt, ulei, unsoare, după care se remontează cu grijă înapoi la locul ei.

– Un picior rupt al pirostriei (care ţine oala deasupra flăcării) poate fi înlocuit cu una sau mai multe pietre aranjate lângă sobă.

– Dacă nu mai ai spirt denaturat (folosit pentru pornirea sobei), înfăşoară strâns un sul din hârtie răsucită în jurul tubului arzătorului, în cupa pentru spirt. Închide ventilul sobei. Pompează. Va ţâşni combustibil şi va îmbiba sulul de hârtie. Aprinde hârtia şi aşteaptă să se amorseze şi încălzească soba, apoi deschide treptat ventilul şi pompează cât e nevoie pentru a aduce flacăra la parametrii normali.

La alte tipuri de sobe (cu gaz comprimat etc.) poţi interveni în mod asemănător.

Gândeşte şi improvizează!

7.9. Vatra cu alimentare automată şi reflector de căldură

7.10. Sobă din cutie de conservea – cu nisip îmbibat cu benzină etc. b – cu fitil susţinut de o sârmă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s