Supravetuire | 15. IN JOS

15. ÎN JOS

15.1. Cum cobori Mergând, Pe o frânghie, Mergând şi alunecând

15.2. Cum sari Pe pământ, în apă, Căderea în gol

15.3. Cum ajuţi

15.4. Când stai pe loc şi nu cobori?

Când te trezeşti prea sus, de exemplu la 10 m. deasupra mării pe puntea unui vapor care se scufundă, pe acoperişul unei case care arde, blocat în lanţuri la Moşi, într-o cabină de teleferic oprită deasupra prăpastiei, şi vrei sau trebuie să ajungi mai jos, în primul rând nu-ţi pierde firea (vezi #2.5).

Apoi, dacă nu sunt şanse să te salveze alţii, caută singur o soluţie sau un drum de coborâre.

Câteodată, deşi te afli – ca urmare a accidentului – la o înălţime de câteva zeci de metri deasupra solului, e nevoie să cobori doar câţiva metri până la un loc sigur sau la o cale mai uşoară de salvare.

Anumite coborâri ne uimesc sau ne înfioară: cascadorul care sare pe acoperişul unui vagon în viteză; luptătorul antitero care-şi dă drumul dintr-un elicopter în zbor, pe frânghia legănată de vânt ş.a.m.d. Dar specialiştii nu fac minuni, ci folosesc anumite reguli şi tehnici de acţiune sau de comportare valabile la orice fel de coborâre. Aceste reguli pot fi învăţate de oricine – însă nu peste noapte.

La coborâre te ajută forţa gravitaţiei – pe care o poţi domestici, o poţi controla şi chiar valorifica.

15.1. CUM COBORI

Mergând: procedează invers decât la căţărare (vezi #13.6 şi #14). Persoana cea mai slabă coboară prima, cea mai puternică ultima.

1. Alege prizele pentru mâini – să fie cât mai jos;

2. Nu privi mai jos decât picioarele;

3. Când cobori o pantă cu faţa spre vale, priveşte în afară sau lateral;

4. Dacă panta creşte, devine abruptă şi priveliştea golului te sperie, sau prizele devin mai mici şi reazemele pentru picioare încep să cedeze (de exemplu o scară interioară cuprinsă de flăcări) – întoarce-te cu faţa spre perete sau spre sol.

Dacă găseşti o balustradă, foloseşte-o.

Asigurarea cu o frânghie la coborâre: persoana cea mai solidă din grup rămâne sus şi lasă frânghia să coboare uşor, împreună cu cel care coboară peretele prin propriile forţe. Cel de sus asigură şi întinde coarda frecând-o pe spate (metoda este inversă celei folosite la căţărare – vezi #14.3).

Persoana solidă coboară ultima, folosindu-şi propriile forţe, într-una din variantele:

a) Singură, fără asigurare; sau

b) Cu asigurare „de jos” – vezi #14.3; sau

c) Dacă se poate renunţa la frânghie, ea va fi bine legată sus iar ultimul om alunecă pe ea în jos.

Dacă însă frânghia disponibilă nu este suficient de rezistentă, mai bine coborâţi peretele sau stânca liber (cu mâinile şi picioarele), iar coarda o folosiţi numai pentru susţinere.

Pe o frânghie – sau pe ceva asemănător, fie improvizat din fâşii înnodate, rupte din cearceafuri, pături, perdele, sau din iederă, plante agăţătoare, sârmă, parâmă; sfori de la paraşută, fie pe cablul paratrăznetului, un cablu electric, un cablu din oţel, un trunchi de copac, o prăjină, un stâlp, catarg, (vezi #12.8 şi #14).

Verifică dacă frânghia improvizată este: rezistentă, bine ancorată – sus, suficient de lungă – până jos. Cel mai slab din grup coboară primul, cel mai zdravăn, ultimul. Cum:

1. Apucă frânghia cu mâinile;

2. Îmbrăţişeaz-o cu braţele şi coatele;

3. Încolăceşte-ţi coapsele, genunchii, călcâiele, gleznele şi labele picioarelor în jurul ei;

4. Coboară ţinându-te alternativ cu fiecare mână, pe rând (dacă poţi);

5. Odihneşte-te ori de câte ori găseşti sprijin pentru picioare (de exemplu pe nodurile frânghiei);

6. Nu te grăbi.

Foloseşte cât mai mult picioarele şi cât mai puţin braţele.

Alunecarea în jos pe o funie încropită din cearceafuri înnodate este epuizantă – dar aşa sunt aproape toate coborârile.

Când aluneci în jos încearcă să te ajuţi cât mai mult cu forţa de frecare, nu lucra doar cu forţa muşchilor:

* Pe o frânghie simplă verticală: agaţă-te şi apasă tare cu muchia interioară a tălpii pantofilor pe frânghie. Dacă poţi să te ţii numai cu mâinile, atunci rămâi atârnat în braţe şi încrucişează picioarele astfel încât frânghia să fie prinsă ca într-un cleşte – ale cărui fălci sunt unul dintre călcâie şi muchia exterioară a labei celuilalt picior.

După ce reuşeşti să susţii greutatea corpului cu ajutorul acestui „cleşte” fixat pe frânghie, slăbeşte cleştele până ce începi să aluneci în jos . Mâinile se agaţă şi se strâng succesiv, una sub alta, pe frânghie; ele nu susţin greutatea, ci doar ţin corpul lipit de frânghie.

* Pe o funie verticală cu noduri: când ajungi cu picioarele la un nod, lasă greutatea corpului pe el şi opreşte-te, pentru a te odihni câteva secunde. Dacă la plecarea de sus treci funia (improvizată din cearceafuri, perdele, pături înnodate) pe sub cureaua pantalonilor – vei putea să te opreşti la fiecare nod (dacă este suficient de voluminos) agăţând de el cureaua. Greutatea corpului va fi susţinută de curea – care îţi va strangula însă mijlocul. Apoi suge burta, treci cureaua peste nod şi continuă coborârea. Fii atent să nu te blochezi la un nod prea mare.

* Pe un cablu sau pe o coardă înclinată: încalecă-1 şi lungeşte-te cu pieptul pe el, cu capul în sus. Apucă-1 cu ambele mâini. Unul dintre picioare atârnă relaxat, vertical, cu talpa spre sol, ca o contra-greutate care menţine corpul deasupra cablului, stabilizând postura. Celălalt picior va sta cu genunchiul îndoit, cu glezna deasupra cablului şi cu laba agăţată, frecând pe cablu. Alunecă încet, în jos, la vale, mişcând pe rând mâinile pe cablu, una sub alta. Piciorul – contragreutate trebuie ţinut permanent îndreptat spre sol. Ar fi bine să introduci dinainte o haină sau un pulovăr între cablu şi piept, stomac sau bazin, pentru a mai micşora apăsarea pe corp şi a evita rosătura sau arsura produsă de frecarea frânghiei.

Aceeaşi metodă se foloseşte şi la deplasarea pe un cablu orizontal.

* Pe o prăjină, un trunchi de copac, un stâlp sau o ţeavaa verticală: îmbrăţişeaz-o cu braţele şi coatele. Încrucişează genunchii peste ea. Adu gleznele şi labele înapoi, sub tine. Dacă diametrul nu este prea mare, poţi realiza o frecare mai puternică decât te aşteptai.

* Cu o frânghie sau o coardă lungă şi rezistentă: dacă este suficient de lungă ca să ajungă dublată până jos la locul dorit, sigur, foloseşte-o aşa cum se vede în fig. 15.1 (în alpinism metoda se numeşte rapel). Agaţă bucla făcută de mijlocul funiei îndoite de o ancoră (un pat, o stâncă, un copac). Înnoadă capetele cu un nod simplu şi coboară-1 până jos la platformă, balcon, pe sol, la cornişă. Verifică dacă a ajuns jos.

15.1. Coborârea în rapel cu ajutorul frânghiei (metoda Abseil)

Funia dublată va trece printre picioare, apoi în jurul piciorului drept (ca şi când ai şterge fesa dreaptă cu un prosop), apoi o duci în faţă peste piept, pe deasupra umărului stâng spre spate şi în continuare o readuci în faţă pe la subţioara dreaptă şi o apuci cu mâna dreaptă, lăsând-o să atârne. Ramura de frânghie care vine de sus, o apuci cu mâna stângă. Mâna dreaptă trage şi slăbeşte funia în jurul trunchiului şi prin aceasta frânează, dând drumul corpului să alunece în jos. Picioarele depărtate calcă cu toată talpa pe perete, coborând. Stai cu faţa la perete, aplecat pe spate. Mâna stângă serveşte numai la echilibrare; viteza de coborâre este controlată de mâna dreaptă.

Nu te încorda. Lasă frecarea să facă toată munca grea. Tu doar controleaz-o.

După ce ajungi jos şi nu mai coboară nimeni, desfă nodul celor două capete ale frânghiei, apoi trage continuu, fără smucituri, de un capăt, până cade toată frânghia – pe care o vei putea refolosi.

Metoda este excelentă, dar necesită oarecare îndemânare şi obişnuinţă. Înainte de a o folosi ar fi bine să exersezi puţin – de exemplu mergând câţiva paşi înapoi, pe o suprafaţă orizontală, cu funia înfăşurată corect peste corp. Instinctul de conservare face să te agăţi încordat de funie şi să te lipeşti de perete. Din contră, metoda necesită relaxare şi depărtarea de perete.

Partea cea mai delicată şi mai riscantă a coborârii în rapel o constituie primii metri sau paşi de sus, de la vârf. Tovarăşii din grup trebuie să-l ajute încurajându-1 pe cel care coboară, până când acesta reuşeşte să se aplece pe spate şi să pornească în jos, controlând frecarea cu mâna dreaptă.

Repetăm regulile esenţiale ale rapelului:

1. Funia freacă printre picioare – peste fesa dreaptă – piept – umărul stâng – spionare;

2. Mâna dreaptă frânează.

Mergând şi alunecând: adeseori coborârea unei pante de zăpadă începe mergând – dar se termină cu o alunecare – vezi #13.6.

15.2. CUM SARI

Săritura în gol trebuie amânată sau evitată cu orice preţ.

Sari numai când eşti silit: te cuprind flăcările, îţi cade tavanul în cap, se prăbuşeşte pardoseala, se surpă malul pe care stai. Dacă ajungi într-o astfel de situaţie critică, nu mai ezita: trage aerul adânc în piept şi dă-ţi drumul.

Primii sar cei mai slabi din grup, iar cei mai zdraveni – ultimii.

Atenţie: este bine să ştii că poţi muri căzând de la 6 m. Unii cad doar de la 3 m şi-şi strivesc tălpile sau îşi fracturează labele.

Pe pământ: înainte de a sări ia câteva măsuri pentru reducerea şocului la aterizare. Nu te gândi la tehnici spectaculoase, la aterizarea paraşutistului, la rostogoliri sau amortizări etc. Când eşti obez, bătrân sau anchilozat – trebuie să fii mai realist.

Dacă nu poţi evita săritura, măcar încearcă:

– să micşorezi înălţimea;

– să înmoi aterizarea;

– să protejezi capul.

Cum se pot pune în practică aceste idei?

Să luăm un exemplu: eşti într-un dormitor situat la 10 m înălţime de pământ. Dacă sari pe fereastră, te vei izbi de sol cu vreo 45 km/h; amin! Ce-i de făcut?

* Scurtează cursa de cădere: leagă unul de altul cele două cearceafuri de pe pat. Adaugă şi faţa de pernă. Leagă de pat un capăt al funiei şi dă-i drumul celuilalt capăt pe fereastră în jos. Vei micşora înălţimea cam la 1/2.

* înmoaie şocul la aterizare: aruncă jos salteaua, pernele, covorul, în locul pe care vei cădea. Ceva moale cu grosimea de câţiva cm poate să-ţi salveze viaţa.

* Protejează-ţi craniul: înveleşte-l cu un turban făcut dintr-un pulovăr, o vestă sau chiar pungă de plastic umplută cu gogoloaşe din hârtie de toaletă. Cel mai bine cu o cască de motociclist sau de şantierist.

După ce le-ai făcut pe toate şi ai pregătit săritura – porneşte alunecând în jos pe cearceafuri, agaţă-te de capătul lor şi atârnă cu braţele întinse, dă-ţi drumul să cazi, ghemuieşte-te.

S-ar putea să te scoli fără nici o zgârietură.

Totdeauna gândeşte-ţi dinainte săritura şi aterizarea – mai ales dacă nu poţi sa arunci jos ceva pentru amortizarea şocului. Altfel – căderea de la 12-13 m înălţime (etajul 2), pe o suprafaţă tare, poate fi mortală.

Acoperişul unui automobil este un amortizor excelent – a salvat în multe ocazii oamenii care săreau de la etaj. Pe orice strat de iarbă, potecă cu pietriş, tufişuri, copaci sau zăpadă – vei ateriza mai bine decât pe ciment, pe caldarâm sau pe asfalt.

Dacă nu poţi organiza un strat amortizor, caută măcar să cazi pe o pantă – care te va ajuta să transformi forţa verticală de cădere într-una înclinată sau orizontală, reducând astfel energia de ciocnire. De exemplu, paraşutiştii şi deltaplaniştii învaţă să aterizeze nu pe verticală, ci mult mai convenabil: pe diagonală, alergând pe sol.

Cum sari şi cum aterizezi pe o pantă:

1. Înainte de cădere, coboară corpul prin atârnarea de mâini şi braţe (reduci înălţimea cu aproximativ 2 m);

2. Alege locul de aterizare;

3. Sprijină muchia exterioară a labei piciorului pe perete şi împinge-te cu

piciorul în afară;

4. Întoarce-te şi sari cu faţa spre vale;

5. La aterizare: lasă genunchii să se îndoaie, coboară corpul, fă un salt spre vale, ghemuieşte-te protejând bine capul şi stai moale, cât mai relaxat.

Dacă însă nu ai de ales şi suprafaţa pe care cazi este orizontală şi tare (beton sau piatră), s-ar putea ca o rostogolire făcută la aterizare să te ferească de zdrobire (fig. 15.2). În acest caz manevrele iniţiale ale săriturii sunt tot cele descrise mai înainte, dar în timpul căderii:

a) Ridică braţele (dar nu împreuna sau încrucişa degetele) şi lipeşte-le pe

fiecare parte a capului;

b) îndoaie puţin genunchii şi gleznele, lipeşte tălpile;

c) La impact încordează genunchii;

d) Răstoarnaa-te într-o parte – pe coapsă, coaste, umăr sau braţ;

e) Continuă mişcarea şi rostogoleşte-te până pe partea cealaltă a corpului – pe spate, cu picioarele în sus, iar braţele strângând şi protejând capul.

Şansele de scăpare cresc dacă distribui forţa de ciocnire pe o suprafaţă mai mare de contact cu solul, în loc să o laşi concentrată pe câteva puncte ale corpului.

Nu te grăbi să te sinucizi, sărind imediat pe fereastră dintr-o clădire cuprinsă de flăcări etc, fără să te gândeşti puţin înainte. Aşteaptă până în ultima clipă, poate că apare o posibilitate de salvare (vezi la #8). Dar în timpul acesta gândeşte, caută iute o altă cale de coborâre – în afara saltului în gol.

Strigă persoanelor care sunt prea sus şi ţipă sau plâng de frică – să NU sară. Roagă-i să nu sară cât timp mai poate apărea o altă variantă de salvare. Rareori săritura este singura soluţie.

15.2. Cădere de la 6 m pe o pantă

În apă (vezi şi #6). La o viteză mare de ciocnire, apa se comportă ca şi când ar fi solidă, din beton.

Modul cel mai sigur şi mai bun de a sări în apă de la o înălţime mai mare este cu picioarele în jos (fig. 15.3). Persoana cea mai slabă va sări prima.

Cum?

1. Alege iute cu privirea un loc mai bun în care să intri în apă;

2. Priveşte drept înainte şi trage mult aer în piept;

3. Fă un pas în gol, cu braţele lipite de corp;

4. Adu şi lipeşte repede celălalt picior de primul;

5. Intră în apă vertical, drept ca un manechin sau ca un stâlp. Încearcă să loveşti apa vertical, cu picioarele lipite şi palmele pe coapse. Pentru a nu te roti sau rostogoli în timpul căderii, trebuie să nu te apleci.

15.3. Cădere în apă puţin adâncă

Dacă adâncimea e mare, după ce intri în apă desfă picioarele (ca să măreşti îzistenţa şi să opreşti scufundarea).

Dar, când adâncimea apei pare mică (şi înălţimea de cădere nu e mare):

a) Fă-ţi vânt să cazi cât mai departe de mal;

b) Când apa îţi ajunge la talie – împinge brusc cu picioarele (ca la înot – stilul 3ras); sau apropie brusc picioarele (ca la înot – stilul liber);

c) Imediat înainte de ciocnirea cu apa, strânge-ţi picioarele la piept şi cuprinde-le pu mâinile – astfel încât şocul să fie preluat de tălpi şi fese. . Căderea în gol (vezi şi la #11). Se cunosc căderi de la înălţimi incredibile (chiar 300 m) care nu au provocat moartea, deoarece victima:

a) A căzut pe zăpadă, pe vârful unui copac, într-o mlaştină, pe o pantă sau în apă;

b) S-a agăţat din zbor de un copac, de un prag, de o frânghie sau un lanţ;

c) Era beat, inconştient sau ameţit (deci relaxaţi);

d) După ce a priceput că nu mai poate scăpa de cădere – a sărit cu inima împăcată (adică relaxat).

Nu-i adevărat că în timpul căderii îţi vezi toată viaţa, ca într-un vis. Dimpotrivă, ai timp să te gândeşti şi să mai cauţi o soluţie de salvare, sau să te relaxezi şi să te agăţi de ceva, ori să leşini.

15.3. CUM AJUŢI

Nu te grăbi să cobori o persoană rănită, vârstnică, prea tânără, îngrozită, inconştientă – dacă acest fel de evacuare nu este cu adevărat necesar şi singurul posibil. Mai întâi analizează DACĂ:

1. Locul în care vrei să cobori invalidul este mai bun decât cel actual;

2. Acolo jos există cineva care să-i dea ajutor;

3. Ai ales locul şi traseul cel mai bun pentru coborârea victimei.

Există diferite metode de a coborî un invalid, alegerea fiind dictată de: rezistenţa funiilor, câte ajutoare participă la coborâre, starea în care sunt ajutoarele, cum e persoana care va fi coborâtă.

Dacă înălţimea de coborât este mică şi persoanele care dau ajutor pot susţine victima pe parcurs, leagă bine funia în jurul pieptului victimei (eventual cu încă o bucată de coardă) şi dă-i drumul jos.

Nu uita: ca să fii sigur, fă tu singur un nod zdravăn la frânghie. Dacă victima are coastele rupte şi nu poate suporta să fie legată cu funia peste piept, fă «nodul cu trei bucle» peste picioare şi piept (vezi fig. 15.4). Acesta se obţine înnodând încă o buclă obişnuită la nodul simplu făcut cu vârful capătului îndoit al unei funii dublate. În cele trei bucle se introduc picioarele şi talia victimei, apoi mărimea buclelor se ajustează după necesitate.

Pentru ca în timpul coborârii persoana legată să nu se răstoarne cu capul în jos, ea trebuie susţinută pe la subţiori cu o altă buclă, rezultată dintr-o bucată de frânghie sau curea legată cu nod alunecător de funia principală. Sau, se trece funia principală pe sub haina bine încheiată a victimei. Persoana invalidă trebuie sprijinită şi condusă în continuu pe tot parcursul coborârii.

Atenţie: nu coborî victima mai mult decât este strict necesar. Este prea mare riscul de a o scăpa în gol, din cauza condiţiilor proaste de lucru: funii improvizate, manipulare fără pricepere, tehnică improvizată, greşeli umane, poziţii nesigure.

Şi nu coborî cu funia pe fereastră o persoană leşinată (adică NU accidentată, lovită, cu fracturi etc), dacă ai putea să o duci jos târând-o pe scări astfel:

1. Răsuceşte victima cu spatele pe duşumea;

2. Leagă-i mâinile şi încheieturile cu batiste, cravată sau şireturi;

3. Îngenunchează lângă ea, bagă-ţi capul între braţele ei şi agaţă-i mâinile legate de gâtul tău;

4. Târăşte-o spre scara imobilului;

5. Adu-i capul la marginea treptei de sus a scării;

6. Scoate-ţi capul dintre braţele ei. Apucă victima de la subţiori şi începe să cobori scara cu spatele, târând-o în jos cu fesele pe trepte şi capul sprijinit pe braţul tău.

Atenţie să nu vă prăbuşiţi împreună cu scara slăbită. Nu călca pe centrul treptelor, ci la marginea lor. Pipăie şi încearcă fiecare treaptă cu piciorul, înainte de a-ţi lăsa greutatea pe ea. Nu uita că şi balustrada poate fi slăbită, prea fierbinte, întreruptă ori cu bucăţi lipsă.

15.4. CÂND STAI PE LOC ŞI NU COBORI?

Atunci când şansele de a primi ajutor sunt mari – chiar dacă nu evidente, sau imediate.

De exemplu: dacă eşti orbit de viscol pe platoul Bucegilor; sau la o fereastră, cu 2 -3 etaje mai sus decât nivelul cuprins de flăcări (vezi şi la #8).

Sau, dacă eşti blocat în cabina ori pe scaunul telefericului este evident că ajutoarele sunt pe drum: operatorii de la teleferic, Salvamontul etc. aşa că nu te băga, nu te vânzoli, nu te agita şi nu sări. Orice agitaţie în cabină sau pe scaun produce alte necazuri: panica însoţitorilor, balansul sau zgâlţâiala cablului şi a celorlalte scaune etc.

În astfel de cazuri stai liniştit, înjură (în gând!) dacă asta te ajută, dar păstrează-ţi cumpătul şi sângele rece (lucru nu tocmai greu de făcut, dacă blocajul s-a produs pe vreme geroasă şi înzăpezită – vezi #7).

Există numeroase alte situaţii dramatice echivalente în care, dacă ai timp, te poţi salva fără să te agiţi – dar în schimb GÂNDIND (adu-ţi aminte lozinca SCOP – vezi #2.5).

Deci, nu pierde vremea. Chiar când stai şi aştepţi – gândeşte-te, verifică, încearcă soluţii alternative de salvare – pentru cazul în care ajutoarele aşteptate nu sosesc.

15.4. Bucla triplă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s