În continuare vom răspunde la întrebarea: cum se face un lobby eficient în Uniunea Europeană? În acest sens am selectat cinci surse diferite ce cuprind sfaturi şi strategii privind activitatea de lobby.
Van Schendelen – Machiavelli in Brussles
Vom începe prin a prezenta sfaturile şi observaţiile venite din partea unui persoane care are dubla calitate de profesor universitar şi lobbyst.
Van Schendelen a identificat patru categorii de factori, a căror utilizare pot determina obţinerea unui rezultat favorabil din partea decidenţilor europeni. Cele patru categorii de factori sunt: culturali, formali, operaţionali şi decizionali(op. cit., pp. 98-101).
Factorii culturali se referă la concepte politice, valori politice generale şi valori specifice europene. Aceşti factori apar, de obicei, atunci când există probleme conceptuale sau de definiţie între actori. De exemplu, definirea conceptului de ciocolată sau a riscului în ceea ce priveşte produsele modificate genetic sunt astfel de factori1. Valorile specifice europene, numite de Van Schendelen „new regime values”, se referă la concepte cum ar fi subsidiaritatea, transparenţa, proporţionalitatea, coordonarea şi reciprocitatea. Aceşti factori pot fi folosiţi pentru a promova sau bloca o politică. Astfel, subsidiaritatea a fost folosită împotriva politicilor ecologice şi sociale europene, transparenţa pentru a bloca sau zădărnici realizarea unor negocieri eficiente iar reciprocitatea pentru a întârzia deschiderea pieţei feroviale sau a celei de gaze naturale(op. cit., p. 99).
Factorii formali constau în „alocarea de puteri formale unor actori selectaţi”(ibidem). Astfel, „rezultatul final poate fi diferit dacă Parlamentul European decide folosind consultarea sau co-decizia, Consiliul votează cu majoritate sau unanimitate, un dosar este repartizat la un anumit Directorat General al Comisiei şi nu la altul, la fel şi în cazul comisiilor parlamentare şi a grupurilor de lucru ale Consiliului; contează dacă implementarea unei norme legislative sau o inspecţie este realizată de funcţionari europeni, birocraţi naţionali, autorităţile regionale sau de către organizaţii private, sau dacă un act capătă caracterul obligatoriu a unui regulament, directivă, decizie sau caracterul orientativ al unui aviz sau recomandare” (ibidem). Dacă toţi factorii sunt utilizaţi, aceştia oferă posibilităţi repetate de promovare sau blocare. „Când un grup de interese se simte afectat de o propunere a Comisiei privind legislaţia secundară poate în primul rând să folosească PE împotriva Comisiei, apoi Consiliul împotriva PE şi în al treilea rând Curtea de Justiţie împotriva fiecăreia dintre aceste instituţii” (ibidem).
Factorii operaţionali se referă la resurse materiale cum sunt suportul logistic, personalul şi bugetul şi la resurse mai puţin tangibile ca informaţia şi susţinerea. Aceşti factori pot influenţa rezultatul final. Există cazuri când lipsa resurselor a determinat Parlamentul European sau Directoratele Generale să amâne sau să anuleze consultări cu unele dintre părţile interesate de un anumit proiect legislativ(idem, p. 100).
Van Schendelen analizează cu precădere trei factori operaţionali pe care îi consideră importanţi, respectiv prietenia cu actorii importanţi, ambiţiile personale ale actorilor şi limba nativă a actorilor. Astfel, folosind prietenia ca un instrument, se pot atinge rezultatele dorite. De exemplu, un parlamentar european are acces mai uşor la proprii colegi de partid din comisiile parlamentare sau Consiliu. De asemenea, prietenia dintre diferiţii eurobirocraţi poate fi exploatată. De obicei, o decizie este luată folosind o limbă de lucru (mai ales Engleza sau Franceza) şi apoi tradusă în celelalte limbi. Totuşi există multe cuvinte cheie care sunt traduse fără să fi existat o definiţie comună. În plus, nu există două limbi complet identice din punct de vedere semantic(idem, pp. 100-101).
Factorii decizionali apar pentru că în cazul oricărei decizii există grupuri pro şi contra. Pentru a realiza negocieri reuşite un grup de interese trebuie, în primul rând, să-şi promoveze poziţia sau cererea încă de la începutul procesului legislativ. Iar, în al doilea rând, trebuie să ofere ceva de interes şi celorlalte părţi implicate, atât actorilor europeni cât şi celorlalte grupuri de interese, pentru că altfel riscă să fie ignorat sau contracarat(idem, p. 101).
Strategia celor trei P
Pentru a descrie cea mai bună metodă de a face un lobby eficient, Van Schendelen a introdus aşa-numita strategie al celor 3 P: Persoane, Poziţii, Proceduri. Acesta constă în a încerca să aşezi cele mai prietenoase persoane în cele mai bune poziţii, în cele mai eficiente proceduri(op.cit., pp. 105-109).
Dacă reprezentanţii unui grup de interese au prieteni care lucrează la Directoratul General din cadrul Comisiei care schiţează un anumit proiect legislativ, care are legătură cu interesele acelui grup, şi dacă împărtăşesc cu aceşti eurobirocraţi, aceleaşi valori, interese sau chiar naţionalitate, toate acestea pot constitui un avantaj pentru acel grup de interese.
Grupul de interese ar trebui să fie interesat şi în a obţine poziţii importante în procesul decizional, cum ar fi cea de preşedinte sau raportor în cadrul comitetelor consultative sau al grupurilor de experţi patronate de către Comisie.
Nu în ultimul rând, grupurile de interese ar trebui să aibă în vedere ce procedură legislativă trebuie folosită pentru a adopta un anumit act comunitar: co-decizia se deosebeşte de consultare când vine vorba de Parlamentul European, la fel cum votul prin majoritate calificată nu înseamnă acelaşi lucru cu unanimitatea în cadrul Consiliului. Van Schendelen dă exemplul unei propuneri a Comisiei privind taxarea: dacă aceasta este reîncadrată ca o măsură ce ţine de piaţa comună, nu mai necesită vot unanim în cadrul Consiliului. Ca în orice proces legislativ, şi aici totul este o chestiune de interpretare.
Vandenberghe – Lobbying in the European Union
Următoarea listă de sfaturi a fost realizată de către un consultant american de afaceri publice, care lucrează în Bruxelles:
„Creează-ţi o reţea de informaţii – Transparenţa informaţiei este o problemă în UE şi obţinerea de informaţii în timp util va fi o provocare majoră. Media de specialitate, inclusiv cea electronică, tratează evoluţiile politice şi legislative din UE. Totuşi propria ta reţea din cadrul instituţiilor UE şi a altor asociaţii îţi vor oferi un sistem de alertă indispensabil şi un mijloc de a accesa informaţii vitale.
Fii proactiv – Cu cât intervii mai rapid în procesul legislativ, cu atât vei fi mai eficient. Construieşte-ţi relaţii înainte de a avea nevoie de ceva anume. Programează întâlniri introductive cu oficialii şi alte persoane de contact pentru a vă cunoaşte şi a face schimb de opinii. Asta vă va ajuta să adoptaţi abordarea potrivită cu fiecare oficial.
Cunoaşte-ţi auditoriul – Înainte de a contacta un departament guvernamental, înţelege agenda şi interesele acelui departament. În Comisia Europeană, de exemplu, Directoratul General I (Relaţii comerciale externe), va avea interese diferite faţă de Directoratul General III (Industria europeană). Adaptarea mesajului tău la intereselor lor te va ajuta să le atragi atenţia şi să influenţezi luarea deciziilor.
Subscrie principiilor integrării europene – Cazul tău ar trebui să fie întotdeauna prezentat ca aducând o contribuţie obiectivelor integrării europene, care se bazează pe o serie de principii, cum sunt libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor, coeziunea socială, lupta împotriva şomajului şi competitivitatea. Accentuarea acestor principii, pe care se bazează întreaga legislaţie şi toate iniţiativele europene, îţi vor spori şansele de reuşită.
Formează alianţe; cunoaşte-ţi opozanţii – Se întâmplă foarte rar ca un singur grup de interese să influenţeze în mod decisiv o lege. Construirea de alianţe cu grupuri cu interese similare este indispensabilă pentru campania de lobby. În unele cazuri, poţi să creezi o organizaţie ad hoc, care să reprezinte o astfel alianţă ce face lobby într-o anumită problemă.
Află cine îţi sunt opozanţii. Argumentaţia ta va fi mai eficientă dacă ia în considerare şi ceea ce susţin opozanţii.
Respectă principiul ierarhiei reale în procesul legislativ – Majoritatea legislaţiei, în anumite etape, este scrisă de către experţi şi oficiali de la un nivel inferior. În multe cazuri, aceşti experţi reprezintă principalul tău punct de plecare. Include-i în abordarea ta şi le vei câştiga respectul. Apelarea la eşalonul politic superior va fi productivă când ai de-a face cu un blocaj, cu reavoinţă în a rezolva o problemă sau cu mize politice importante.
Joacă jocul reciprocităţii – Nu lua niciodată fără să dai. De partea decidenţilor UE există o nevoie aparentă şi cronică de date despre piaţă, informaţii despre industrie şi expertiză. Cea mai bună modalitate de a câştiga atenţia oficialilor UE şi în acelaşi timp de a influenţa indirect pe decidenţi este să le oferi aceste date. Se poate ajunge chiar ca propria ta informaţie să fie folosită de legiuitorii europeni.
Oferă întotdeauna o alternativă acceptabilă atunci când încerci să împiedici sau să modifici o reglementare. Oferind informaţii şi susţinere Comisiei în domenii care nu ţin de interesele tale directe pot, de asemenea, să îţi sporească credibilitatea şi să te ajute să îţi promovezi interesele primare.
Întotdeauna cultivă-ţi relaţiile (Always follow up) – Unul dintre secretele unui lobby de succes este ca orice scrisoare pe care o scrii, orice contact pe care îl faci, orice iniţiativă pe care o iei să o dezvolţi(to follow up). Scriind o scrisoare de mulţumire unui oficial pe care l-ai întâlnit, îţi va oferi ocazia să îţi reafirmi argumente şi ce anume aştepţi de la acesta.
Fii conştient de diferenţele culturale – Un oficial cu origini portugheze se va exprima diferit faţă de un german, un deputat britanic va avea aşteptări diferite decât colegul său grec. Familiarizează-te cu aceste diferenţe.”
(Vanderberghe, K., Lobbying in the European Union, 1995, apud. PE 329.438, pp. 20-21)
Cassidy – European Lobbying Guide – A guide on whom and how to lobby
Indicaţiile ce urmează vin din partea unui fost membru al Parlamentului European:
„Să intervii devreme – Încearcă să anticipezi planurile de viitor ale Comisiei, prin monitorizarea ofertelor de licitaţie şi prin cultivarea de relaţii cu oficialii din reprezentanţele permanente şi din departamentele guvernelor naţionale.
Încearcă să înţelegi ceea ce se vrea – Comisia nu poate impune directive fără acordul Consiliului şi, în cazul co-deciziei, şi al Parlamentului.
Lucrează cu ceilalţi, caută aliaţi – Datorită procedurii de co-decizie, proiectele de directive creează nevoia unui lobby coerent. Un exemplu de lobby incoerent în ultimii ani îl reprezintă proiectul de directivă privind copyright-ul pe Internet, când numeroase organisme comerciale şi industriale, precum şi alte grupuri de presiune, au făcut lobby în mod separat. Multe dintre ele ar fi avut rezultate mai bune şi un impact mai mare, dacă ar fi fost capabile să lucreze împreună. Oficialii, parlamentarii şi membrii Comitetului Economic şi Social şi ai Comitetului Regiunilor devin foarte frustraţi când mai mult de un grup de presiune spune cam acelaşi lucru, dar în cuvinte diferite. Aceasta poate conduce doar la confuzii oribile.
Nu fii negativ – Grupurile de presiune nu pot, pur şi simplu, să întoarcă spatele procesului legislativ în speranţa că proiectele de directive vor dispărea pur şi simplu. Ocazional acest lucru se întâmplă, dar numai după un timp foarte lung. Altele, ca de exemplu al cincilea proiect de directivă privind Legea companiilor europene, se află în discuţie încă din 1972 (lucrarea citată a fost publicată în 2000 – n.n.).
Atenţie la detaliu – Zicala „dracul stă în detaliu” nu trebuie uitată. De multe ori detaliile proiectelor de directive (cum sunt anexele care conţin precizări de ordin tehnic) conduc la „legea consecinţelor neintenţionate”. Oficialii şi parlamentarii vor fi recunoscători oricui îi poate ajuta să nu facă gafe. Atenţia acordată detaliilor înseamnă şi să te asiguri că urmăreşti toate evoluţiile care apar de-a lungul procedurii de co-decizie.
Foloseşte reprezentanţele permanente – Reprezentanţele permanente sunt o resursă valoroasă. Acestea consideră că a obţine cel mai avantajos aranjament pentru ţară face parte din fişa postului. În cadrul limitelor obligaţiilor profesionale, de a fi imparţiale între un interes naţional sau altul, acestea pot fi foarte utile în a te informa cu privire la ce se întâmplă şi, uneori, pot fi pregătite să facă sugestii privind tacticile de urmat. Face parte din munca lor să fie în permanenţă la curent cu evoluţia unui act normativ, pe măsură ce avansează în procesul legislativ.
Foloseşte reprezentanţii naţionali – Deputaţii europeni, membri Ecosoc şi ai Comitetului Regiunilor se află acolo unde sunt pentru a servi interesele naţionale, indiferent de partidele politice de care ţin. Membrii comisiilor parlamentare principale, în special raportorii şi cei care redactează propunerile de rezoluţie, sunt deci persoane importante de contact.”
(Cassidy, B., – European Lobbying Guide – A guide on whom and how to lobby, 2002, apud. PE 329.438, pp. 22-23)
Clamen – Les régles d’Or du lobbying
„Regulile de aur” de mai jos au fost formulate de Michael Clamen şi preluate de pe website-ul http://www.lobbying-europe.com :
„Fiţi profesionişti – trebuie să cunoaşteţi:
Procesul de decizie – momentele cheie.
Oamenii de contact.
Orientările politice.
Relaţiile la care se poate apela.
Fiţi vigilenţi – trebuie să:
Căutaţi informaţia.
Stabiliţi o reţea de contacte.
Urmăriţi dosarul vostru.
Să cunoaşteţi poziţiile adoptate si argumentele care se vehiculează.
Fiţi precoce – trebuie să devansaţi evenimentul:
Interveniţi mereu atunci când este posibil.
Fiţi la originea iniţiativelor.
Aveţi grijă să dispuneţi de un proiect concret.
Pregătiţi-vă – construiţi o argumentaţie.
Fiţi solidari – în vederea acţiunii solidare:
Regruparea.
Prezentarea drept colectiv plurinaţional.
Atragerea de alianţe – construirea unei reţele de aliaţi.
Acceptarea compromisului.
Asigurarea sprijinului provenit de la anumite administraţii naţionale.
Fiţi „multipli” – trebuie să:
Apelaţi la mai mulţi decidenţi.
Nu neglijaţi nici un nivel ierarhic, nici o instituţie.
Multiplicaţi demersurile, argumentele, verificaţi sursele de informaţie.
Fiţi decişi – aceasta presupune:
Debarasaţi-vă de prejudecăţi excesive.
Definiţi un obiectiv clar.
Acceptaţi investiţia pe termen lung.
Acceptaţi că trebuie să daţi înainte de a primi (informaţii, proiecte etc.).
Daţi dovadă de tenacitate, utilizaţi toate sursele.
Fiţi comunicativi – să ştiţi să:
Adoptaţi logica puterilor publice.
Vă puneţi în locul celorlalţi.
Adoptaţi limbajul administrativ.
Lucraţi asupra mesajului vostru, atât din perspectiva formei cât şi al conţinutului.”
( http://www.lobbying-europe.com/mod.php?mod=userpage&page_id=1 )
Kimmons – Lobbying strategies
Chrissie Kimmons identifică mai jos o serie de strategii de lobby pe care marile companii industriale le folosesc în funcţie de circumstanţe:
„Strategia „gunship” – lobby agresiv, incluzând ameninţări de mutare a activităţii dacă propunerile de politici nu sunt abandonate (a se folosi doar atunci când alte tactici nu funcţionează).
Strategia „Kofi Annan”(cunoscut şi sub denumirea de „calul troian”) – oferirea de compromisuri reciproc acceptabile decidenţilor, o abordare constructivă a problemei (strategie foarte utilizată în Bruxelles)
Strategia „băiatul bun, băiatul rău” („good cop, bad cop”) – o companie sau un grup de lobby adoptă o poziţie dură, ceea ce le permite celorlalţi să ocupe prim-planul, promovând ceea ce poate apărea ca o soluţie constructivă de compromis.
Strategia „dentistului” – se urmăreşte, în primul rând, eliminarea problemei cele mai stringente („pull out the worst teeth”) dintr-un anumit act normativ şi, apoi, se revine pentru alte modificări.
Strategia „terţului” – contactarea ONG-urilor şi a sindicatelor pentru a ajunge la compromisuri asupra unei probleme aflate în dispută.
Strategia „măgarului” – o variantă a strategiei „băţului şi a morcovului”, („stick and carrot”), în care reprezentanţii industriilor încearcă să câştige de partea lor decidenţii politici, exploatându-le preferinţele şi interesele, fără a se ajunge însă la corupţie.”
(Kimmons apud. Zoltvany, Patrik, Lobbying EU. Note de curs.)
1 Astfel, producătorii Belgieni de ciocolată sunt singurii din Europa care produc ciocolată pură. Cf. Van Schendelen 2002, p. 99.
Blog by Bogdan Mandru 