Dacia | Cronologia regilor daci

 

ZAMOLXE – înainte de sec. VI îen

Date incerte, om cu capacităţi deosebite, acumulează cunoştinte deosebite, care îl promovează în funcţia de preot al celui mai venerat zeu al dacilor acelor timpuri, mai apoi vicerege, apoi devine rege, în sfârşit datorită capacităţilor excepţionale va fi zeificat (mai exact daimon, altfel spus, erou civilizator sau un supraom).

Herodot ne atestă existenţa lui, aflată din poveştile unor pontici. Acesta ne povesteşte legenda regelui Zamolxis, care ar fi fost sclavul lui Pythagoras, după dobândirea libertăţii revenind în patria sa de origine, Dacia. Dar în încheiere, Herodot ne împărtăşeşte opinia sa personală, care îl plasează pe Zamolxis cu mult înaintea lui Pythagoras.

Charnabon c.500 î.Hr.    

Rege get mentionat in tragedia lui Sofocle “Triptolemos” ca domnand peste geti fara insa a se putea limita exact geografic arealul regatului sau. (Tragicorum Graecorum Fragmenta, 210, frag. 543)

Antyrus c.500 î.Hr.

Date insuficiente.

SARMIS – sec. IV îen

Rege a cărui existenţă este presupusă datorită unor descoperiri monetare şi a asemănării de nume cu capitala statului dac, Sarmizegetusa. Monezile atestă un “SARMIS BASILEUS”. Acestea sunt în număr de 5. Una de argint cu menţiunea textuală şi un mistreţ cu o săgeată în gură menţionată de Zamosius, Troester şi Soterius. Una de aur descoperită la Turda în 1826, pe care apare menţiunea textuală şi poarta unei cetăţi. O altă monedă de aur descoperită la Turda în 1826 cu menţiunea textuală, un personaj cu două feţe şi o ţestoasă. O monedă de aur descoperită la Grădiştea Muncelului, aflată în 1848 în colecţia contelui Eszterhazy din Viena, J.F.Neigebaur o prezintă la un simpozion de la Institutul Arheologic din Roma la data de 4 februarie 1848, moneda conţine menţiunea textuală şi o ţestoasă.

O monedă de aur cu menţiunea textuală şi reprezentarea unei figuri umane, unui măgar şi a unui templu în care arde un foc. O monedă de argint cu menţiunea textuală, o figură umană cu două feţe şi o ţestoasă.. J.F.Neigebaur şi Huszti Andras îl consideră pe Sarmis regele get care se opune lui Alexandru Macedon în expediţia sa la nord de Dunăre.

Rex Histrianorum c.339 î.Hr.

Denumire sub care e cunoscut un conducator get din nordul Dobrogei (cca 342-338 i.e.n), mentionat de Trogus-Iustin in legatura cu rezistenta pe care a opus-o patrunderii in dreapta Dunarii a scitilor condusi de Atheas (Hist. Philipp. IX, 2, 1). In forma care a ajuns la noi titlul poate insemna fie: “rege al locuitorilor din Istros=Histria” fie “rege al bastinasilor de pe malurile Istrului” (gr.Istros=Dunare), dar deoarece Histria nu a fost niciodata guvernata monarhic, nici nu a cunoscut vre-un magistrat care sa poarte titlul de basileu, ramane valabila notiunea de rege al bastinasilor (getilor) de pe malul drept al Dunarii de Jos. “Istrienii” (getii) il ataca pe Atheas si reusesc sa il aduca la mare stramtoare astfel incat acesta cere ajutorul regelui macedonean Filip al II-lea. Moartea capeteniei gete face ca cete scitice sa poata trece spre sud si sud vest.

Iata ce se spune despre acest razboi “in acea vreme era rege al scitilor Atheas, care, deoarece era la stramtoare in razboiul cu istrienii, a cerut ajutor lui Filip prin mijlocirea locuitorilor din Apopllonia, promitand ca il va lasa mostenitor al tronului, dar intre timp, regele istrienilor a murit si asta i-a dezlegat pe sciti si de frica razboiului si de nevoia de ajutor […] si astfel Atheas a poruncit macedonenilor pe care i-a trimis inapoi, sa-i spuna din nou lui Filip ca nici el nu i-a cerut ajutor, nici nu I-au propus sa il lase mostenitor […] caci are un fiu sanatos.

Filip, facut de ras cu asemenea vorbe, a desfacut asediul Byzantionului, a pornit la razboaie cu scitii […]. Desi scitii erau mai numerosi si mai tari, Filip i-a invins prin siretenie. Au fost robite 20000 de femei si copii, o multime uriasa de vite, dar nici un pic de aur sau argint […] dar in intampinarea lui Filip care se intorcea din Scitia au venit tribalii (alt trib traco-get N.n.); declara ca nu-i vor ingadui trecerea daca nu primesc o parte din prada. De aici a iesit cearta si repede apoi lupta; in care lupta a fost ranit si Filip la coapsa, cand i-a fost ucis calul de o lovitura care a trecut prin trupul sau. Deoarece toti il crezusera mort au parasit prada. Si astfel prazile scitice, de parca ar fi fost blestemate, aproape ca au devenit motiv de doliu pentru macedoneni” (Iustinus, IX, 2; conf.Trog., Prol. 9 si Aeschines III, 128 si urm.)

Impingerea spre apus a scythilor nomazi de catre sarmatii migratori, ce veneau de la rasarit, a provocat o mare tulburare in masa getica, locuitoare statornica, agricola care era asezata atat in nordul Dunarii cat si in sudul ei, de la Nistru si pana la Varna si Balcic. Contraofensiva getica, un moment biruitoare sub acest Rex Histrianorum, nenumit si mort prea devreme, nu pare sa fi schimbat ceva pana la Dromihete. E drept ca Atheas e batut si ucis de Filip, dar acesta pleaca si e batut de triballi care ii iau si prada. Lucrurile raman oarecum neschimbate; la Dunarea de Jos getii sunt in lupta cu scythii migratori, pe care nu-i pot opri dar pe care mai tarziu ii vor supune si asimila, reintinzand stapinirea getica pana la Borysthenes. Aceasta stare de lucruri se care se va repeta si cu celtii si cu bastarnii germanici apoi cu sarmatii roxolani si la urma cu gotii. Getii vor ramane pe loc suportand cu rabdare, la adapostul padurii, toate migratiile ce vor veni din stepa de nord-est si le vor birui pastrandu-se statornic in tinutul Dunarii de Jos.

Moskon secolul III î.Hr.  

Rege traco-getic (sec 3 i.e.n) care a stapanit prin partile de nord ale Dobrogei. Singurele documente care atesta prezenta lui sunt cateva monede de argint descoperite in partile Tulcei. Toate aceste emisiuni redau pe avers un cap de tanar cu plete prinse in diadema iar pe revers apare un calaret si inscriptia BASILEUS MOSKONOS scrisa cu caractere grecesti, iar sub cal monograma AV. Monedele sunt didrahme in majoritate si intr-un singur caz este vorba de o subdiviziune. MOSKON pare sa fi fost seful unei uniuni de triburi getice destul de puternica si bogata pentru a putea bate moneda si de a-si aroga titlul de rege.

Gudila c.340 – c.320 î.Hr.

Lider get din secolul al IV-lea Î.Hr. , primul rege get cunoscut.

Dromihete c.320 – c.280 î.Hr.

Important rege (sec 4-3 i.e.n) al triburilor getilor ordessensi din Campia Munteana cu centrul in cetatea Helis. Din relatarile lui Diodor din Sicilia rezulta ca la capatul unor lupte impotriva getilor, in cursul carora a cazut prizonier Agatocles, fiul lui Lisimah, a avut loc o noua campanie de pedepsire condusa de insusi Lisimah. Prins cu armata cu tot si dus la Helis, diadohul macedonean a fost tratat cu toate onorurile. Se considera ca tinutul strabatut de macedoneni era Campia Munteana si ca tot acolo se afla si cetatea Helis, probabil la asezarea de la Piscul Crasanilor, iar intariturile restituite getilor la incheierea pacii erau pe malurile Dunarii. Conflictul dintre monarhul macedonean si regele get este de fapt o lupta pentru asigurarea frontierei statului lui Lisimah, pe linia Dunarii de Jos (ca o continuare a politicii lui Alexandru cel Mare) si este o manifestare a rivalitatii dintre puterea macedoneana si getii din nordul fluviului, pentru stapanirea oraselor grecesti de pe litoralul Marii Negre. Ajutorul dat de geti oraselor pontice rasculate impotriva lui Lisimah a constituit baza conflictului dintre regele Traciei si Dromihete care, profitand de luptele interne dintre diadohi si-au extins influenta in sudul Dunarii. (Pausanias, I, 9; Strabo, VII, 3, 8; Diodor Siculus, XXI, 11-12). Regatul get este un tip clasic de democratie militara condusa de un sef militar cu atributii clare si de necontestat doar in perioada campaniilor militare. Diodor relateaza ca ostenii geti ai lui Dromihete cereau sa hotarasca EI asupra sortii lui Lisimah, si ca regele get a trebuit sa ii convinga de necesitatea eliberarii captivului. Se admite, indeobste ca prima expeditie a avut loc cam pe la 300 i.e.n, condusa de Agatocles, expeditie care a avut un sfarsit nefericit pentru fiul regelui Traciei. Prins de geti a fost tinut in captivitate multa vreme. Abia in 292 i.e.n, Dromihete ii da drumul si-l trimise, incarcat de daruri si desigur cu lectia invatata, la tatal sau, sperand zice Diodor ca v-a dobandi gratuit teritoriul ocupat de Lisimah. Departe de a intelege gestul getului, indata ce si-a vazut mainile dezlegate, Lisimah a organizat o noua expeditie, trecand in persoana Dunarea. Getii s-au retras pustiind totul inaintea invadatorilor astfel ca in curand, armata macedoneana a ajuns sa sufere de foame.

Pentru a-si desavirsi opera tactica, Dromihete se foloseste de iscusinta unui fals dezertor, un capitan din armata sa pe nume SEUTHES care, dupa ce castiga increderea lui Lisimah, reuseste a rataci pe macedoneni prin locuri grele de umblat pe unde curand si foamea si setea ii face prada usoara pentru geti. Istovita si ratacita, armata macedoneana a sfarsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Se spune ca Lisimah, sorbind cu nesat apa proaspata oferita de biruitori, dupa atatea zile de insetare, ar fi exclamat “pentru cat de mica placere am ajuns rob din rege ce eram” (Plutarch). Dupa victorie, Dromihete s-a dovedit nu numai un bun comandant de oaste ci si un abil politician. Diodor spune ca “getii incepura sa strige si sa ceara ca regele prins in lupta sa fie adus inaintea lor si pedepsit cu moartea (fiindca e drept ca poporul care s-a primejduit in lupta sa hotarasca dupa voia sa asupra dusmanilor prinsi), Dromichaites, impotrivindu-se la pedepsirea regelui le-a spus ca este in interesul lor ca omul sa ramana neatins. Caci daca el ar fi ucis, numaidecat alti regi vor ocupa domnia lui Lisimah si vor fi pentru ei o primejdie si mai mare decat Lisimah. Dimpotriva, daca ar scapa, el v-a purta recunostinta getilor, iar cetatile, cate mai inainte fusesera in stapanirea getilor, le vor castiga din nou fara nici un pericol”. Scena este tipica pentru o democratie militara. Poporul inarmat revendica dreptul de a hotari soarta prinsilor, regele nu poate sa hotarasca singur sau sa nesocoteasca pur si simplu dorinta adunarii, el ii CONVINGE pe luptatorii sai asupra avantajelor diplomatiei. Diodor spune in continuare ca Dromihete i-a invitat pe regele trac si pe apropiatii sai la un ospat, pregatindu-le masa cu fastul obisnuit la curtile elenistice. El insusi, impreuna cu fruntasii geti, mancau din vase simple mancaruri saracacioase iar vinul il beau din cupe de lemn si cornuri de vita (Diodor spune “precum era obiceiul la geti”). Lasindu-l pe Lisimah sa se patrunda de deosebirea dintre cele doua mese si implicit cele doua civilizatii, regele get l-a mustrat apoi parinteste pentru ca si-a parasit curtea sa stralucita si regatul sau bogat pentru a duce razboi impotriva unor oameni saraci si simpli. Lisimah, recunoscandu-si greseala, este lasat liber, Dromihete primind inapoi cetatile pierdute mai inainte. Pausanias adauga, ca de nevoie, Lisimah si-a dat fiica in casatorie dupa regele get. Cert este ca Dromihete victorios dar neincrezator in trainicia victoriei, reuseste, printr-un amestec de forta si abilitate sa smulga adeversarului o pace mai mult decat favorabila, pace intarita printr-o casatorie dinastica.

Zalmodegikos c.300 – c.250 î.Hr.

Rege get (sec. III ien) din nord-vestul Dobrogei,mentionat intr-un  document histrian din secolul 3 ien, decret de cinstire a trei soli trimisi sa  negocieze cu regele get,repatrierea unui numar de  ostateci si restituirea   catre cetate a principalelor ei surse de  venituri: exploatarea teritoriului  extravilan si pescuitul pe Dunare. Tinutul stapinit de Zalmodegikos nu este  indicat anume dar din context apare limpede ca nu putea fi situat prea departe de mare ,de vreme ce statea in puterea  getilor sa controleze viata de zi cu zi a histrienilor.Despre imprejurarile care au dat prilej lui Zalmodegikos sa ceara Histriei mai mult de 60 de ostateci(cifra indicata de decret) se poate spune ca asemenea zaloage garantau respectarea unui acord.

Oroles c.300 – c.250 î.Hr.

Există diferite păreri în legătură cu identitatea lui Oroles, perioada exactă în care a domnit şi chiar în legătură cu numele său.

O opinie oarecum distinctă este prezentă în scrierile filologului Iss.Vossius şi istoricului C.Brandis, care optează pentru identitatea Oroles – Rubobostes, din motive diferite însă. Vosius vedea în acelaşi timp şi o identitate Rubobostes – Burebista, iar Burebista era şi el menţionat în operele antice ca adversar al bastarnilor. C.Brandis nu e de acord cu identitatea Rubobostes – Burebista, însă pledează şi el pentru Oroles – Rubobostes observând ca şi Vossius legătura între Prologurile lui Pompeius Trogus şi Epitoma lui Iustinus.

Vladimir Iliescu îl consideră predecesorul lui Burebista sau unul din conducătorii unuia din teriroriile anexate ulterior la regatul dac. Domnia lui Oroles s-ar plasa astfel cândva la începutul secolului I a.Chr., mai târziu decât ar lăsa să se înţeleagă la o primă lecturare textul lui Pompeius Trogus (c.200 a.Chr., cum susţine printre alţii C.Daicoviciu).

Tot pentru o plasare în secolul I a.Chr. a domniei lui Oroles pledează şi Vasile Lica. Mai mult, acesta presupune drept cauză a conflictului cu bastarnii lupta pentru litoralul Mării Negre, Oroles venind în ajutorul cetăţilor greceşti. Acţiunea s-ar plasa după anul 60 î.Chr, dar înainte de anul 55 î.Chr. când Burebista începe avansul său către cetăţile greceşti. Lica riscă şi mai mult în presupunerile sale, socotind posibilă o alianţă a lui Oroles cu Pompeius Magnus şi chiar participarea acestuia în marea bătălie de la Pharsalos, pierdută de Pompeius în faţa lui Caesar.

Deşi nu este primul care susţine identitatea Oroles – Rholes, argumentarea cea mai clară o găsim la Dan Dana. Conducătorul dac ar fi acelaşi cu dinastul get sud-dobrogean, aliat al romanilor şi adversar şi el al bastarnilor. Deşi ambii conducatori au în comun lupta contra bastarnilor, totuşi evenimentele legate de activitatea lui Rholes sunt mai cunoscute, domnia acestuia fiind plasată cu siguranţă la începutul secolului I a.Chr., în perioada 31-27 p.Chr. Se observă astfel o divergenţă între diferitele plasări cronologice ale domniei lui Oroles. Dan Dana vede Oroles drept o greşeală a copiatorilor antici, corect fiind transcrierea o Rholes. Numele corect al domnitorului, precum şi plasarea cronologică a domniei sale fiind cele aferente lui Rholes, menţionate de Dio Cassius.

Rhemaxos şi fiul său Phra-[damon?] c.200 î.Hr.

Rege get (cca. 200 i.e.n) din stanga Dunarii, pomenit in decretul histrian pentru Aghatocles in calitate de ocrotitor al cetatilor grecesti de pe litoralul dobrogean, de la care percepea tribut si pe care se obliga sa le apere de eventualele atacuri din afara. Legatura dintre Rhemaxos si cetati pare sa fi fost de durata, consfintita prin tratate, stipuland angajamente bilaterale. In cazul Histriei, documentul mentioneaza tributul-phoros-datorat de cetate la date fixe dar si ajutorul militar oferit de rege in cel putin doua randuri. Majoritatea cercetatorilor il considera conducatorul unei uniuni tribale cu centrul in cimpia Munteniei. O inscriptie, datand de le inceputul secolului al II i.e.n se refera la grelele imprejurari prin care a trecut Histria, atacata de fortele unei capetenii trace pe nume Zoltes, impotriva careia cetatea s-a putut apara cu succes numai datorita ajutorului militar, un corp de arcasi calari, trimis de protectorul cetatii, puternicul rege get Rhemaxos.

Zoltes c.200 î.Hr.

A fost o căpetenie a tracilor din zona munţilor Haemus (Balcani), sau, mai probabil, din sudul Dobrogei actuale. Sub conducerea unor cete puţin numeroase face dese incursiuni de pradă în zona oraşelor pontice şi pe teritoriul acestora.

Este pomenit într-un decret histrian pentru Agathocles, fiul lui Antiphilos, (cca. 200 a.Chr.) unde este înfăţişat ca duşmănos şi şiret. El atacă Histria şi cedează numai după ce primeşte un tribut, odată 7500 de drahme şi apoi 5 talanţi (cca. 30.000 de drahme). Prin aceste plăţi este abătut de la jefuirea şi devastarea tributarilor. Este puţin consecvent şi profită de faptul că protectorul acestor cetăţi, dinastul get Rhemaxos se lasă înduplecat greu să le asigure o protecţie eficientă. Un detaşament de 100 de călăreţi geţi este respins peste Dunăre şi numai după ce fiul lui Rhemaxos, Phrad[mon] se întoarce cu 600 de oşteni călare, Zoltes poate fi învins şi alungat. Aceste cifre, pomenite în decretul istrian denota că oastea arhontelui trac nu depăşea 2000 de oameni. Arhontele Zoltes (cu acest titlu este amintit în decret) pare să fie un conducător al unei formaţiuni tracice ridicate după dispariţia regatului celţilor cu capitala la Tylis (213 a.Chr.). Acelaşi document menţionează asediarea cetăţii Bizone, fără a se spune dacă acest asediu a avut urmări. Deşi unic, numele de Zoltes este un antroponim tracic evident ca formaţie şi fonetism. Se observă în el o tema zol-t a cărui fonetism, satem, deci tracic, indică o bază pretracică cu oclusiva palatală -g*– (radical g’hel-g’hol) ce poate fi tradus prin „a străluci, a sclipi, galben”. Deci sensul primar al numelui este „luminat”, „strălucitor”, „luminos”, „sclipitor”, noţiuni adecvate spre a produce un nume-epitet arhaic.

Rubobostes secolul II î.Hr.

Rege dac din Transilvania (prima jumatate a secolului II i.e.n). In timpul domniei lui a avut loc o crestere a puterii dacilor ca urmare a lichidarii dominatiei celtice din interiorul arcului carpatic, ceea ce a constituit o premisa importanta a formarii statului dac centralizat sub Burebista. Este pomenit de Trogus Pompeius-Iustinus in Prolegomena, 32 “incrementa Dacorum per Rubobosten regem”— “cresterea (puterii) dacilor prin (sau sub) regele Rubobostes” (Pompeius Trogus-Iustinus; Prolegomena; 32).

Burebista 82 – 44 î.Hr.

Deceneu –  incert/ 44 – c. 27 î.Hr

Sacerdot dac, mare preot, sfetnic si colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj dupa rege in statul dac. Deceneu l-a ajutat considerabil pe marele rege in opera sa de unificare si organizare a triburilor geto-dace. Dupa moartea lui Burebista si destramarea stapanirii acestuia (44 i.e.n) Deceneu isi asuma si puterea regala in statul dac intracarpatic. O informatie din Iordanes (Getica: XI, 67) indica venirea lui Deceneu la putere ca vicerege, Burebista acordindu-i o putere aproape regala. Strabon spune: “Burebista si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, invatand acolo unele semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca, de la un timp era socotit si zeu, asa cum am aratat cand am vorbit de Zamolxis. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau getii, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa-si starpeasca viile si sa traiasca fara vin” (Geografia: VII, 3, 11).

Dupa Iordanes, Deceneu era un om de o vasta eruditie. Relatarea istoricului got contine date deosebite privind rolul cultural si religios indeplinit de catre Deceneu in instruirea spirituala a stratului ierarhic superior de sacerdoti si tarabostesi daci: “Observand inclinatia lor de al asculta in toate si inteligeta lor nativa, el i-a initiat in aproape toata filozofia, caci era maestru priceput in aceasta. El i-a invatat etica, dezvatindu-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit in fizica, facandu-i sa traiasca potrivit cu legile naturii, pe care gotii [getii] transcriindu-le le pastreaza pana azi [sec VI e.n] cu numele de belagines; i-a invatat logica, facandui-i superiori celorlalte popoare in ceea ce priveste mintea; aratandu-le practica i-a indemnat sa-si traiasca viata in fapte bune; demonstrandu-le teoria, i-a invatat sa contemple cele 12 semne ale zodiacului iar prin ele mersul planetelor si toata astronomia, lamurindu-i cum creste si scade discul lunii si cu cat globul de foc al soarelui intrece masura rotunjimii pamantului si le-a expus sub ce nume si sub ce semne cele 345 de stele trec de la rasarit la apus, ca sa se apropie sau sa se departeze de polul ceresc. Vezi ce placere (este) ca niste oameni prea viteji sa se indeletnceasca cu doctrinele filosofice, cand mai aveau putin ragaz de razboaie. Putea sa-l vezi pe unul cercetand pozitia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea Lunii pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, Soarele vrand sa atinga regiunea orientala, este adus inapoi in regiunea occidentala getul se linisteste de indata ce primeste explicatia acestor lucruri.

Aceasta si multe altele, invatand Deceneu pe geti, prin stiinta sa, a stralucit in mijlocul lor ca o adevarata minune.” (Getica; XI; 69-70) prin felul acesta Iordanes ne infatiseaza seriozitatea si priceperea cu care, cel putin clasa sacerdotala, privea preocuparile stiintifice, iar mai departe “pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare, facandu-i preoti si dandu-le numele de pileati” (Getica; XI, 71) Deceneu a revigorat spiritualitatea geto-dacilor, inlaturand cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura vitei de vie si cu orgii. El este cel dintai care s-a opus viguros patrunderii in Dacia a cultelor straine, vatamatoare pentru sanatatea spirituala si corporala a geto-dacilor. De aceea nu este intamplator si fara rezonante religioase profunde ca el a determinat autoritatea regala sa dispuna distrugerea vitei de vie – planta sacra a lui Dyonisos – si ca toata preotimea dacica l-a sprijinit in acest act extraordinar.

Ca mare preot si vicerege, apoi el insusi rege Deceneu, a dispus de dubla autoritate, morala (starpand viciul betiei) si politica (organizeaza triburile si casta sacerdotala), facand dintre nobili o clasa de pilleati, ca si din categoria privilegiata mai larga, capillati (sau comatti), din aceasta facand pentru clerul de rand o clasa asimilabila cu clasa cavalerilor romani-equites. Deceneu considera ca viitorul si stralucirea poporului sau depind numai de inalta tinuta morala si plecand de la aceasta premisa se poate cladi un edificiu statal si social trainic, motiv pentru care, sprijinit de BUREBISTA, a infaptuit o profunda reforma sociala si religioasa a poporului geto-dac.

Aceasta reforma, celebra in lumea antica, a fost pusa in practica nu prin legi oficiale si seci ci prin rabdare si educatie. Deceneu a impus sobrietatea si cumpatarea, acea modestie a sufletului ale carei valente razbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului “ascultarea de porunci” ca efect al educatiei prin dreptate. Getii fiind recunoscuti in antichitate ca fiind “cei mai drepti” dintre cei cu care se inrudeau, caracteristica desigur foarte veche. Deceneu a fost una din acele impresionante personalitati care si-au creat un loc de frunte in istoria lumii. Un factor care l-a ajutat sa se realizeze pe sine insusi si prin asta sa fie de folos neamului sau ,a fost prietenia si sprijinul pe care Burebista i le-a acordat, lucru rar in istorie. Ei s-au inteles si au claborat, armonios si eficient incat, in putini ani, au izbutit sa dureze un stat puternic atat social cat si moral.

Koson c.40 – c.28 î.Hr.    

Rege care stăpâneşte în munţii dintre Banat şi Oltenia, cu o oarecare aproximaţie, de la începutul domniei lui Augustus (27 îen) şi despre care autorul antic Florus ne spune că atacă sudul Dunării când aceasta îngheaţă. După victoria lui Octavian în războaiele civile, romanii iau măsuri de pedepsire a regelui dac, acesta fiind înfrânt de generalul Marcus Licinius Crasus. Într-o odă dedicată protectorului său, Mecena, poetul Horaţiu îl sfătuieste pe acesta să nu mai fie frământat de grija Romei, căci armata lui Cotiso a pierit.

Dicomes în jurul lui 31 î.Hr.   

Rege al getilor (a doua jumatate a sec. I i.e.n), a carui stapanire includea pe langa Campia Munteniei si sud-estul Transilvaniei si sudul Moldovei si care a stapanit dupa moartea lui Burebista. S-a amestecat in luptele interne de la Roma ajutandu-l pe Marc Antoniu impotriva lui Octavian (Plutarch; Antonius, 63). Dintre aliatii lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei si Deiotarus regele Paphlagoniei vazand ca victoria ii apartine lui Octavian au trecut de partea acestuia. Nu toti aliatii acestuia s-au facut, insa, vinovati de tradare. Printre cei care au luptat pana la capat se aflau si dacii lui Dicomes care, scrie Plutarch “ii fagaduise (lui Antoniu) ca-l va ajuta cu armata numeroasa”. Luati prizonieri de Octavian, ostenii daci ai lui Dicomes sunt dusi la Roma (31 i.e.n) si pusi sa lupte in arena, ca gladiatori impotriva unor captivi suebi. (Cassius Dio: LI; 22).

 

Comosicus c.27 î.Ch. – ? d.Hr

Rege si mare preot al statului dac intracarpatic, urmas direct al lui Deceneu, probabil in perioada cuprinsa intre 44 i.e.n – 28/29 e.n. Comosicus trebuie sa fi fost un om matur la urcarea pe tron, fiind greu de presupus ca ar fi existat sansa sa ajunga in pozitia lui daca nu ar fi avut experienta si implicit vqrsta necesara. Despre perioada in care a trait, cercetatorii afirma ca domnia lui se intinde pe timpul lui Augustus si Tiberiu. Este neindoielnic ca acest mare preot si ulterior rege dac a fost ales si pregatit de Deceneu. Despre el, Iordanes spune “iar dupa ce Deceneu a murit, (dacii) l-au avut in, aproape aceiasi veneratie, pe Comosicus, deoarece acesta nu era mai prejos in iscusinta. El era socotit, datorita priceperii sale, si rege peste dansii si Mare Preot, si judeca poporul ca judecator suprem” (Iordanes; Getica; 73-74). Acest intelept rege a domnit in Dacia intracarpatica, avand o domnie destul de indelungata iar ca Mare Preot, Comosicus a desfasurat o intensa activitate pentru a mentine nestirbita autoritatea lui Zamolxis si pentru practicarea virtutilor. Este sigur ca, acolo unde nu izbutea cu legea, Comosicus intervenea cu simtul sau de echitate vestit si cugeta in spiritul moralei zamolxiene. Doctrina nemuririi sufletului dadea cadrul general al judecatilor caci ea presupunea recompensa fericirii postume pentru cei ce traisera respectand sacra lege. Religia si justitia se imbinau astfel ducand la fanatism si nu odata la sacrificiul suprem. Sigur este ca in timpul domniei lui Comosicus, dacii au pierdut teritoriul stapanit de ei intre creasta muntilor Haemus si Dunare.

Thiamarcos sec. I î.Ch. – I d.Hr  

NU exista date despre domnia acestui rege, exista doar o mentiune despre existenta sa.

Cotiso  ? – 29 î.Hr./ Oltenia

Ciocniri cu armata romana, in epoca lui Burebista, s-au produs mai mult la periferia “imperiului” si s-au datorat unor “regi locali” din regiunile “autonome”, in speciale in Oltenia si Banat. Florus spunea ca: “Dacii stau aninati de munti”, zice dansul. “De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, de cate ori Dunarea inghetata lega cele doua maluri, obisnuiau sa navaleasca si sa devasteze tinuturile vecine”. Cotiso a fost unul din rege local, urmas a lui Burebista, in fruntea uneia din cele cinci mari “provinci” dacice, probabil cea care cuprindea Banatul si Oltenia de astazi.

Dupa victoria lui Octavian in razboaiele civile, romanii iau masuri si Cotiso e infrant, poate de catre generalul Marcus Licinius Crassus; intr-o oda dedicata protectorului sau Mecena, poetul Horatiu il sfatuieste pe acesta sa nu mai fie framantat de grija Romei, caci armata lui Cotiso a pierit. Unele manuscrise ale biografiei lui Augustus scrise de istoricul Suetoniu vorbesc despre Cotiso in legatura cu o imprejurare din epoca razboaielor civile; dar manuscrisele cele mai bune poarta in acel loc nu numele lui Cotiso, ci pe acela al lui Coson (Koson). Eroarea de a confunda pe Cotiso cu Coson este des facuta si de cercetatorii actuali insa cei doi sunt doi regi diferiti. Cotiso a fost un dusman inversunat al Romei pe cand Coson s-a aliat cu Brutus implicandu-se astfel in razboiul civil care se desfasura in interiorul imperiului.

Coryllus sec. I î.Hr.. – I d.Hr.

Date insuficiente

Rholes în jurul lui 28-29 d.Hr.

Rege al getilor din sudul Dobrogei (a doua jumatate a sec I i.e.n) cu principala cetatea la Durostorum, aliat al romanilor in razboiul cu bastarnii, e rasplatit de Octavian cu titlul de “amicus et socius populi Romani” (Dion Cassius; 51; 24; 6-7). Rholes a fost primit de Octavian la Corint in iarna 29/28 i.e.n. In anul urmator prevalindu-se de aceasta calitate Rholes cere ajutorul lui Crassus impotriva lui Dapyx, vecinul sau din nord, cu care intrase in conflict. Cu ajutorul acestora infrange pe Dapyx si cucereste toata Dobrogea, inclusiv regatul altui rege get, Zyraxes si stapaneste acest tinut in numele si spre folosul romanilor.

Dapyx în jurul lui 28-29 d.Hr.

Rege al unui trib sau uniuni de triburi getice din Dobrogea. Dion Cassius (Istorii Romane, 51, 26, 1-3) il aminteste in legatura cu campaniile lui M.Licinus Crassus la Dunarea de Jos, ii da titlul de rege si situeaza stapanirea acestuia undeva in partea centrala a Scythiei Minor. Intrand in conflict cu alt rege get, Rholes, client al Romei, este infrant in camp deschis de trupele romane si de cetele gete ale lui Roles, Dapyx se refugiaza in cetatea sa. Cetatea este cucerita cu ajutorul unui tradator grec si regele se sinucide. Fratele sau cade prizonier dar isi recapata libertatea. Populatia se refugiaza in pestera Keiris. Crassus, comandantul armatei romane porunceste sa se zideasca toate intrarile in pestera si astfel sileste pe cei adapostiti acolo sa se predea. (Cassius Dio LI 26)

Zyraxes în jurul lui 28-29 d.Hr

 Regele cu tribul dobrogean cel mai nordic, este atacat în capitala sa Genucla, de către Crassus pentru că deţinea stindardele lui Hybrida capturate în anul 61 îen. Zyraxes ştiind că nu va rezista, se retrage în stânga Dunării.

 Scorilo c. 28/67 – 68/83 d.Hr.

 Acesta conducea Dacia, în timp ce la Roma erau mari războaie civile după moartea lui Nerva. Majoritatea dacilor îl îndemnau pe rege la amestecul prin forţă în lupta pentru putere de la Roma. Frontinus ne comunică că regele dac le dă o pildă vie contra acestei actiuni: el ia doi câini pe care îi pune să se lupte şi aduce un lup. Atunci cei doi câini (romanii) uită de divergenţe şi se aliază să se apere de lup (daci).

 Duras c. 68/83 – 87 d.Hr.       

Rege dac (cca. 68/69-87 e.n) dupa toate probabilitatile frate a lui Scorilo si unchi a lui Decebal. (Dion Cassius LXVII, 6; Orosius, VII, 10, 4; Iordanes, Getica, 76). In anul 69 in timpul luptelor dintre Vespasian si Vitellius, legiunile din Moesia au fost chemate in Italia, lasand descoperita provincia. Profitand de acest lucru, dacii aliati cu sarmatii, au trecut Dunarea si au distrus armata romana comandata de Pompeius Agrippa care cade in lupta. Vespasian il infrange pe Vitellius si trimite trupe, intre care legiunea a VI-a. Dupa lupte grele dacii si sarmatii au fost respinsi peste Dunare.

Constient de pericolul roman Duras amplifica punctele fortificate si in special ansamblul intariturilor din Muntii Orastiei. Urmand pe tronul cezarilor Domitian a pregatit razboiul impotriva qvazilor, marcomanilor si dacilor. Pentru a preintampina un atac roman Duras denunta tratatul incheiat cu imparatul Vespasian si considerindu-se liber de obligatii ataca fortaretele romane “pe cand domnea imparatul Domitian, de teama lacomiei acestuia, getii desfacura alianta pe care o incheiasera odinioara cu alti imparati si incepura sa devasteze malul Dunarii, stapanit de multa vreme de Imperiul Roman, nimicind armatele (romane) si pe comandantiilor. In fruntea acestor provincii (Moesia) era pe atunci, dupa Agrippa, Oppius Sabinus, iar la geti domnia o avea Dorpaneus. Dandu-se lupta romanii au fost invinsi. Lui Oppius Sabinus i s-a taiat capul, iar getii navalind asupra multor castre si orase, au pradat tinuturile ce tineau de imperiu” (Iordanes, Getica, 76).

Este foarte probabil ca sub domnia lui unificarea majoritatii triburilor se infaptuise deja si ca inafara controlului sau mai ramasesera putine forte dace. Navala asupra posesiunilor romane ar fi amanat astfel, daca nu inlatura complet, primejdia romana si l-ar fi silit pe Domitian sa restabileasca subsidiile suspendate. Dupa obiceiul lor, dacii trecura Dunarea pe gheata in iarna anului 85/86. Ofensiva lor, condusa probabil de tanarul nepot al regelui, Decebal, a semanat panica in imperiu. Asa cum spune Tacitus “erau puse in cumpana taberele intarite ale legiunilor si insasi stapinirea noastra” (Tacitus, Agricola, 41). Pregatirile romane de riposta nu scapa vigilentei dacilor. Momentul era greu, inclestarea se anunta crancena si era nevoie de o maxima incordarea a statului dac si mai cu seama de o priceputa conducere militara, pe care batrinul rege Duras nu se mai simtea in stare sa o asigure. In fata pericolului el cedeaza tronul dupa 18 ani de domnie, mai tanarului Decebal, fiul lui Scorilo, gest pe cat de intelept pe atat de rar in lumea antica.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s