Dacia | Religia dacilor

 

Religia geto-dacilor pare să fi fost henoteistă [ Henoteismul  este credința într-un singur zeu și venerarea lui, simultan cu acceptarea existenței sau posibilei existențe a unor alte zeități. Termenul a fost inventat de către Friedrich Wilhelm Schelling (1775–1854), pentru a descrie stadiul incipient al monoteismului, însă Max Müller (1823–1900), un filolog german și orientalist, este cel care a popularizat conceptul. Müller a pus termenul în centrul criticilor sale față de teologia vestică și de excepționalismul religios (relativ la religiile orientale), concentrându-se pe o dogmă culturală conform căreia „monoteismul” era bine definit implicit și inerent superior altor concepții despre Dumnezeu. Adepții unei religii henoteiste se pot de asemenea închina icoanelor. ]sau monoteistă, centrată in jurul zeului suprem Zalmoxis. Din cele 160 de nume sacre ale tracilor atestate de greci si latini, numai unul este specific tracilor nordici (geto-dacii) . Există și opinia că religia lor ar fi fost politeistă fiindcă izvoarele se referă la mai multe nume de divinități .

Zamolxis (numit de către unii dintre ei si Gebeleizis) era zeul suprem. El a fost numit de diferite surse de-a lungul timpului: reformator mitic, profet, mare pontif, rege, medic, zeu Grecii l-au numit chiar și „șarlatan”, sclav al lui Pitagora. Întrucât Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora, potrivit lui Herodotus , întâlnirea lui Zalmoxis cu Pitagora nu pare să fi fost posibilă.

Potrivit surselor din antichitate și Zalmoxis și Deceneu au călătorit in Egypt de unde au primit învățăturile religioase . Pitagora a primit și el învățături de la preoții egipteni iar similaritatea doctrinelor i-a făcut pe grecii antici să susțină o apropiere Zalmoxis-Pitagora.

Alte zeitati importante din panteonul dacilor sunt :

Bendis – Zeita din mitologia dacica adorata de stramosii nostri ca zeita a Lunii, a padurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeita magiciana. Unele reprezentari plastice (precum bustul de bronz de la Piatra Rosie) o arata cu sani proeminenti ceea ce conduce la presupunerea ca era o zeita adorata in primul rand de femei de aceea este probabil sa fi fost patroana dragostei si maternitatii. Herodot mentioneaza zeita Bendis ca fiind imprumutata de traci de la daci.

Cavalerul Trac – Tanar zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, adesea in scene de vanatoare. Atributele si originea zeului sunt deocamdata obscure. Numit “Theos Heros”-stapan capetenie,mai apoi semizeu de origine muritoare iar in varinata romana, “Deus sanctus Heron”, unele imagini ale calaretului trac sunt insotite de inscriptii unde numelui “Heron”,”Heros” ii urmeaza adesea diverse epitete: “Invictus”-Nebiruitul, “Aeternus”-Vesnicul, “Katahtonios”-Stapanul mortilor, “Ktistes”-intemeiet orul de neamuri. mai des “Vetespios”. Iconografia romaneasca l-a pastrat in chipul Sf.Gheorghe.

Derzelas – Zeu apartinand mitologiei daco-getice, avand un cult de origine autohtona. E considerat fie zeu al sanatatii, al energiei vitale (I.I.Russu) fie o divinitate subpamanteana (I.H.Crisan). Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria in sec al III-lea ien.

Gebeleizis – Zeu geto-dacic al cerului innourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al fulgerelor, in onoarea sau impotriva caruia dacii trageau cu arcurile (dupa unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, dupa altii spre a-i reprosa norii excesivi, aducatori de grindina si de trasnete primejdioase pentru paduri, gospodarii, grane si pentru vita de vie). Aceasta practica e inregistrata si in alte zone geografice, tirul aglomerat de sageti si strigatele masive puteau creea curenti de aeri c e risipeau norii. Gebeleizis e amintit numai de Herodot care il citeaza imediat dupa Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri ca cei doi s-ar confunda. In iconografia romaneasca s-a pastrat ca Sf.Ilie.

Locul sacru al dacilor era legendarul munte Kogaionon, care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile au adus in discutie celebre varfuri muntoase ca Gugu, Ceahlaul,  Dealul Gradistii, Omul, fiecare cu argumente pro si contra. Anumite asemanari semantice din unele izvoare grecesti impun prima ipoteza, semnificatia numelui il impune pe Omul, de asemenea Sfinxul din pare sa aiba o semnificatie deosebita. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon crie despre pestera de retragere a lui Zamolxis: “Tot asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numesc si getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al raului ce curgea alaturi.”(Geografia,VII,3,5). Acest citat lanseaza o interesanta ipoteza: numele mai important al fi al raului dupa care a fost numit si muntele deci muntele este langa un rau insemnat (poate nu doar din punct de vedere al debitului). Deasemenea, se stie ca lui Zamolxe dacii i-au construit o locuinta mare in pestera, de ci trebuie sa se mai gaseasca ruinele acestei locuinte in pestera. Autorii mentioneaza ca dacii isi numeau preotii “calatori prin nori” ceea ce propune pentru localizarea acestui munte un varf foarte inalt. Pestera mitica a lui Zamolxe ar fi putut sa aiba intortocheate galerii ceea ce ar explica disparitia lui.

Religia geto-dacilor se caracterizează prin următoarele

-credința in Zalmoxis
-aniconism (include si interdicția scrisului religios)
-rolul important al muzicii
-resurectia ciclica a zeului suprem
-ritualuri privind “imortalizarea”
-inițierea

Chiar și ritualul de a trimite „mesageri” la Zalmoxis confirmă credința în viața de dincolo, mesagerii urmând a-l intâlni pe Zalmoxis. Ritualul se presupune că se desfășura în incinta sacra circulară din Sarmizegetusa, la fiecare patru ani. Sacrificații erau aruncati în trei sulițe îndreptate cu vârful în sus, iar mesajele destinate lui Zalmoxis erau încredințate cât timp mesagerul mai era in viață.

O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica ca si religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele. Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate, cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind aparate mai mult de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate tudiului, existand ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci cand cele mentionate nu existau in imprejurimi. Acesti tamburi erau asezati de cele mai multe ori pe patru randuri de cate 13 tamburi. In marea majoritate a cetatilor mai existau si alte sanctuare cu aranjamente diferite ale tamburilor. Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar.

Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica si misterica. Pentru aceasta religie, caracteristic era actul initiatic al retragerii temporare in ceea ce semnifica “cealalta lume”, si anume, intr-o locuinta subterana sau intr-o grota. De asemenea, semnificative pentru conceptia religioasa si practicile cultice geto-dacice – si din nou confirmate de Herodot – erau si banchetele rituale ale asociatiilor religioase secrete pe care le formau initiatii. Aceste practici de cult sunt atestate in lumea tracilor din sudul si nordul Dunarii.

Asadar, daco-getii credeau ca atat cei initiati cat si urmasii lor chiar (cu alte cuvinte: oaspetii chemati de Zamolxis la ospatul ritual), “nu vor muri, ci se vor muta numai intr-un loc unde, traind de-a pururea, vor avea parte de toate bunatatile”. Aceasta credinta intr-o post-existenta in forme materiale analoage vietii terestre – credinta pe care o intalnim si la egipteni, la persi, la celti sau la germani – dovedeste nivelul superior al gandirii religioase a daco-getilor.

Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci în medicină. Discipolii săi sunt menționați de Platon care relatează concepția zalmoxiana “nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet.Invățăturile cuprindeau și cunoștințe profunde și complexe de psihologie, (astronomie, matematică și medicină).

Iamblichus a spus ca Zalmoxis a lăsat învățături discipolilor, în formă scrisă.  Jordanes în Getica afirmă și el existența legilor și a invățăturilor scrise la geto-daci, atribuindu-le lui Deceneu .

In limba traca cuvantul zamol inseamna “pamant”. Zamolxis era izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reinvierii naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pamantului, domnia lui se extindea si asupra imparatiei mortilor, ramanand totodata initiatorul si divinitatea care patrona cultul initiatic. Din notiunea de pamant datator de viata si belsug a fost plasmuita figura unei zeitati cu trasaturi si facultati umane.

Despre Zalmoxis legenda spune că s-a retras intr-o peșteră (sub ceasul solar din ceramică de la Sarmizegetusa se presupune că ar fi existat o grotă, apoi, în Peștera Pahomie, numită și Pestera lui Zamolxe sau Pestera Polovraci) unde ar fi stat timp de patru ani ca sihastru.

Legendele din Valea Oltețului susțin că Peștera Polovragi, aflată in inima muntelui și a cărei lungime depășește zece kilometri, ar fi făcut legatură cu Transilvania, în apropierea sanctuarului de la Sarmizegetusa. În acele timpuri din antichitate existau oameni care își trăiau viața izolați de ceilalți, în condiții aspre, într-o stare de meditație și curățenie morală. De altfel și dacii se rugau în liniștea și întelepciunea munților suri, trecerea lor lăsând dovezi vizibile și în zilele noastre (Ceahlău, Grădiștea Muncelui, Munții Apuseni). Retragerea în sânul naturii poate fi interpretată ca perioadă de refacere psihică și fizică a lui Zamolxe, după ce și-a dus misiunea la sfârșit, și nu metodă de a se face divinizat.

Ca Zamolxis ar fi fost la origine intemeietorul unui cult initiatic si mistic, un personaj istoric real, un taumaturg si un reformator care ulterior a fost divinizat, este o ipoteza acceptabila. Diodor din Sicilia il situeaza alaturi de ceilalti doi mari intemeietori de religii ai omenirii, Zarathustra si Moise. Ca ar fi fost un sclav al lui Pitagora – este insa o legenda naiva, repetata si de Strabon (VII, 3, 5) si respinsa chiar de Herodot, care era convins ca “acest Zamolxis a trait cu multa vreme inaintea lui Pythagoras” (IV, 96). Iar V. Parvan, respingand aceasta legenda, considera total gresita ideea grecilor ca daco-getii ar fi fost adeptii teoriei pitagoreice a tempsihozei.
Dar o asemenea legenda s-a putut naste tocmai pentru ca anticii greci credeau ca au sesizat asemanarea dintre Pitagora si Zalmoxis, atat in ce priveste doctrina, cat si practicile cultului.Daco-getii credeau intr-o existenta fericita dupa moarte; nu, propriu-zis, in “nemurirea sufletului”, caci nimic nu ne indreptateste sa presupunem ca ar fi cunoscut ideea de “suflet”, in sens spiritual. “Nu poate fi vorba de o conceptie superioara de prelungire ori transformare a vietii, in forma spirituala, ca suflet absolut imaterial, ci numai de o traire fara de sfarsit, deplin constienta si identica celei pamantesti, cu deosebirea ca se adaugau fericirile unei indestulari desavarsite, cu toate bunatatile” (I. I. Russu).

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s