Dacia |Zeii daci Gebeleizis si Bendis

Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Suprema a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un barbat chipes, uneori cu barba. Gebeleizis provoca tunetele si fulgerele. În unele reprezentari acesta apare asezat pe tron, iar în altele, în chip de calaret, având în mâna stânga un arc; un sarpe coboara spre capul calului. Mai este însotit si de un vultur cu corn. Vulturul tine în cioc un peste atunci când simbolizeaza singur Divinitatea amintita, iar în gheare are un iepure.

Acest zeu este stapânul Cerului si al Pamântului, patronul aristocratiei militare; el ar putea avea însa atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut si sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (altii considera cavalerul trac ca o aparitie mai târzie, un erou si nu un Zeu). Alteori Zeul apare în ipostaza de calaret luptator însotit de un câine; el poarta o lance pe care o arunca asupra unui porc mistret din fuga calului. Când nu este în ipostaza de luptator ori vânator el are trasaturile unui calaret pasnic purtand în mâna o torta ori un corn al abundentei; uneori este reprezentat având trei capete, (tricefal), asemenea câinelui însotitor, alteori ca un Zeu binecuvântator, având primele trei degete ale mâinii drepte înaltate sau desfacute iar celelalte strânse catre podul palmei.

Apare în marturiile epigrafice si numismatice de la Histria si Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel în ceramica de la Racatau si Zimnicea, tezaurele de la Bucuresti – Herastrau si Surcea (jud. Constanta). Îl vom întâlni mai târziu în lumea antica la macedoneni – “calaretul macedonean”, iar în Mitologia greaca sub numele de Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a patrunde în Asia Mica prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de catre armeni, devenind Divinitatea nationala a acestora, Vahagn sau zeul razboiului, vestit pentru curajul cu care omora dragonii. Vahagn era asociat cu trasnetele si fulgerele, fiind reprezentat ca un barbat cu parul si barba din flacari, iar “ochii lui erau ca doi sori”.

În sfârsit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regaseste în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de catre crestini drept… Sfântul Gheorghe!

Divinitatea suprema barbateasca a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai târziu la tracii sub-Dunareni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replica feminina, si anume pe marea Zeita Bendis.

Reprezentarile vechi, descoperite în ultima vreme, ne-o înfatiseaza sub chipul unei femei cu fata rotunda, bucalata, cu pometii proeminenti si cu parul împletit în doua cosite ori împartit în doua mari bucle ce-i încadreaza fata. Sa fie oare Zeita Bendis, cu cele doua cosite blonde lasate pe spate, precursoarea Ilenei Cosânzene din basmele de mai târziu ale românilor? În anumite situatii Zeita apare încadrata de doua animale sacre cervidee sau de un cerb si un sarpe. Marea Zeita Bendis era adorata de femeile trace, fiind Zeita Lunii, padurilor si… farmecelor. La Costesti a fost descoperit un cap al Zeitei iar la Sarmizegetusa sapaturile au scos la iveala un medalion de lut ars (10 cm. în diametru si 1,5 cm. în grosime), având un bust al Zeitei cu tolba de sageti pe umar; de asemeni, la Piatra Rosie s-a descoperit bustul ei din bronz, înalt de 14,7 cm. si lat de 13 cm. În afara de marele Zeu Gebeleizis si marea Zeita Bendis, tracii au mai avut si o Zeitate a focului si vetrei, pazitoare a casei, respectiv Zeita Vesta (Hestia, Histia), în cinstea careia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu peretii din piatra sau de lemn, podeaua din pamânt batatorit si acoperisul “în doua ape”.

Nu departe de Tartaria, în zona Crisurilor, au fost scoase la lumina si urmele primelor locuinte de suprafata datând din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani! Aceste tipuri delocuinte, care se vor raspândi apoi în toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult închinat acestei Zeite, peretii având la început rolul de a proteja spatiul sacru în mijlocul caruia se întretinea focul aprins în vatra. Mileniul IV B.C. nu a fost chiar unul norocos pentru noi, ne spun specialistii, referindu-se la prabusirea puntii continentale ce lega Europa de Asia Mica, aceasta prabusindu-se sub apele Mediteranei, facând loc unei mari noi, Marea Egee, si generând o multime de insule mai mari sau mai mici.

Datorita existentei acestei punti terestre de legatura, atât istoricii greci, cât si altii moderni au admis posibilitatea deplasarii populatiei trace din zona Pontico-Dunareana spre sudul Peninsulei Balcanice si de acolo, în Asia Mica, chiar în unele regiuni din jurul Mediteranei Rasaritene: Bytinia, Misia, Frigia, Troada, Lidia, etc. Dupa cum se stie, soarta acestor populatii a fost diferita: unele s-au “ratacit” printre alte semintii si s-au “pierdut” cu totul în marea groapa a Istoriei care se cheama “uitarea” – hititii, de exemplu. Altii au disparut la mari distante, cum este cazul troienilor, supravietuitori despre care o legenda spune ca Aeneas Tracul i-a calauzit dupa “Apocalipsul” Cetatii Troia pâna pe valea îngusta a Tibrului, unde aveau sa preia în stapânire cele sapte coline “eterne”, dându-le apoi nume tracice, “latine”.

Si tot o legenda spune ca, între timp, prin spatiul Carpatic a aparut un cioban întelept, Zalmoxis, care urma a prelua de la Zeita Hestia (sau Vesta) asa-numitele ” legi frumoase “- Codul Beleaginilor.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s