STIINTE POLITICE – POLITICA: DIMENSIUNI SI SEMNIFICAŢII ALE CONCEPTULUI

1.1 EMERGENŢA POLITICULUI CA DOMENIU AUTONOM

Pornind de la etimologia termenului, putem identifica o primă accepţiune a termenului “politică”: arta de a conduce oamenii ce trăiesc în oraş (stat). Noţiunea de politică se referă la două aspecte distincte – pe de o parte la stat, formă particulară de organizare a puterii, pe de altă parte la putere, considerată drept cadru al relaţiilor umane.

Sistem al coordonării comunităţii în raport cu principiile distinctive ale umanităţii, moralitatea şi raţiunea, politicul se adaptează permanent, dar el dezvăluie mereu un camp social controlat şi reglat de o putere ce dispune de un anume control asupra mijloacelor de coerciţie. Spaţiu al confruntărilor de interese contradictorii sau al agregărilor, mereu parţiale, politicul se raportează în cel mai direct mod la aspectul instituţional al puterii. Formă în care conştiinţa socială se maturizează şi tinde spre o dimensiune cuprinzătoare şi coordonativă, politica se concretizează în funcţia ce asigură sau revendică ca principală sursă de legitimare realizarea binelui general.

Politicul pate fi asociat oricărui fapt, act sau situaţia care dă seama despre un grup social, despre relaţiile de autoritate şi supunere stabilite în vederea unui scop comun. Cele două aspecte ale politicului – puterea şi scopul – sunt conexate. Relaţia de putere primeşte o semnificaţie politică doar în temeiul finalităţii sale. O putere devine politică când dispune în mod evident şi indiscutabil de capacitatea de a utiliza coerciţia pentru a garanta şi aplica normele într-o comunitate.

Activitatea politică este instrumentabilă, ea nu-şi găseşte în sine însăşi propriul scop.

 

1.2 RAPORTUL POLITIC – POLITICĂ

Politicul şi politica sunt faţetele aceleiaşi realităţi. Politicul desemnează o caracteristică de profunzime a societăţilor, corespunzând nivelului structural prin care sunt clasate si ordonate datele materiale ale unei colectivităţi şi elementele spirituale ce-i formează cultura. Politicul se asociază astfel ideii unei ordini indispensabile impusă voinţelor umane şi din această perspectivă el se detaşează de lumea contingenţelor. Politicul îşi dovedeşte caracteristicile de concept neutru perfect, insensibil la influenţele conjuncturii şi fluctuaţiile istoriei. Această neutralitate nu înseamnă însă pierderea dimensiunii concrete, câtă vreme politicul este parte integrantă a socialului. Rolul politicului este de a prelua acele probleme pe care grupul nu le poate soluţiona. O problemă devine politică din momentul în care este rezolvată prin intermediul unei puteri instituţionalizate. Caracteristica politicului constă în instrumentul folosit în rezolvarea problemei. Politicul reprezintă faţeta stabilă a fenomenului guvernării, exprimând căutarea echilibrului, a ordinii necesare vieţii sociale. Politicul nu poate fi asimilat unei structuri instituţionale, căci deşi el poate fi observat în instituţii, nu poate fi redus la vreuna dintre ele. Prin ordinea pe care o încarnează, politicul transcede instituţiile.

Politica este activitatea desfăşurată fie de guvernanţi, fie de un alt grup pentru a ocupa posturi de conducere sau a influenţa deciziile conducătorilor. Politica, funcţie necesară a vieţii sociale, introduce în cadrul grupului sau a societăţii globale coeziunea ce face posibilă prevalenţa convergenţelor asupra divergenţelor, pentru aceasta recurgând la coerciţie. Este o funcţie prin care grupul controlează tendinţele centrifuge sau anarhice ale membrilor. Principala funcţie a politicii priveşte realizarea binelui social. Astfel, politica este acea activitate socială care asigură, prin forţă fondată în general pe drept, securitatea exterioară şi convergenţele interne într-o unitate politică particulară, fiind garantul ordinii în mijlocul confruntărilor ce rezultă din diversitatea şi divergenţele de opinii şi interese.

Dacă politicul relevă esenţa, politica pare a indica contingentul, fiind considerată ca spaţiul confruntărilor pentru ocuparea poziţiilor de putere. Noţiuni corelative, political şi politica se presupun: political nu poate ignora contingentul, fără a rămâne doar în sfera teoretizărilor morale sau filosofice, pe câtă vreme politica considerată doar lupta pentru ocuparea poziţiilor de putere eşuează într-o perspectivă conflictuală şi rigidă câtă vreme nu se coordonează cu o viziune strategică ce nu poate ignora principiile şi reflecţia asupra societăţii.

Se poate departaja între politica considerată drept competiţie pentru cucerirea sau influenţarea puterii, exerciţiu general al puterii (ca guvernare), alocare publică a bunurilor şi valorilor, rezolvare a conflictelor sau modul de selectare a celor care vor conduce şi a felului în care vor exercita această funcţie – şi politică definită ca exercitare a puterii într-un domeniu distinct bine definit.

Politica presupune un triplu demers: descriptiv, explicativ şi prescriptiv. Latura descriptivă presupune o colecţie de informaţii dintre care unele nu tocmai uşor de găsit. Demersul explicativ decurge în mod normal din cel descriptiv. Acţiune practică în direcţia realizării unor scopuri, politica nu poate rămâne doar la faza explicării, ci pe baza acesteia proiectează strategii şi aproximează viitorul.

Departe de a fi obiectiv, omul politic propune un adevăr, adevărul său şi al grupului cu care se identifică.

Latura formală a politicii se dezvăluie sub forma riguroasă a dreptului. Prin drept, ca şi prin politică, omul încearcă să reducă incertitudinile despre viitor.

 

1.3 POLITICĂ ŞI PUTERE

În accepţiunea sa cea mai generală, noţiunea de putere nu are un câmp unic de aplicaţie. Viziunea cea mai des invocată referitoare la putere desemnează o relaţie asimetrică de control.

O definiţie generică a puterii pune accentul pe mijloacele apropriate, fără nici o referinţă la intenţiile actorului. Acest tip de definiţie prezintă câteva caracteristici majore:

  1. puterea şi acţiunea sunt strâns legate. Puterea este aptitudinea de a produce rezultatele dorite;
  2. puterea se relevă ca putere “asupra”.

O altă direcţie vizează aspectele teleologice. Bertrand Russell propunea ca producerea efectelor dorite să devină “criteriul distinctive al puterii”.

Fie că se referă la mijloacele utilizate, fie că se face apel la scopuri, noţiunea de putere este privită doar ca o formă de coerciţie. Pierre Clastres construieşte însă conceptul de putere necoercitivă. Astfel, puterea coercitivă nu ar fi decât un caz particular al puterii caracteristică anumitor culturi, între care cea europeană este cea mai influentă.

Robert Dahl definea puterea ca relaţie: A (unde A este un individ sau un grup) exercită o putere asupra lui B în măsura în care el obţine de la B o acţiune pe care ultimul n-ar fi efectuat-o altfel. Viziunea puterii ca relaţie implică ideea de reciprocitate: B este fiinţă liberă, niciodată complet dependentă.

O altă perspectivă insistă asupra strategiei ca element definitoriu al puterii. Puterea se defineşte astfel prin obiective, mijloace, viziuni şi desemnează ansamblul de acţiuni coordonate exercitate asupra altor acţiuni.

Puterea ca inovaţie socială desemnează “formarea raporturilor sociale şi de grup ce tind să distrugă cadrele societăţii stabilite, prin transformarea organizării sistemelor sociale”.

Puterea desemnează un mecanism vital ce asigură gestiunea ansamblului. Ea se prezintă fie ca nevoie de status, dorinţă de onoruri, fie ea sublimează în voinţa de a stabili fericirea socială, de a guverna, de a structura eficient.

 

1.4 POLITICA ŞI STATUL

Statul a constituit instituţia politică cea mai reprezentativă a ultimelor secole. Statul – formă instituţionalizată a puterii – dezvăluie cea mai importantă expresie a ordinii politice experimentată până în prezent. Statul, ca instrument privilegiat al puterii, a dezvoltat, legitimându-se prin nevoia de a menţine ordinea, un întreg arsenal al dominaţiei. Supunerea absolută pe care a generat-o i-a fost însă fatală. Incapabil să mai reacţioneze la semnalele din partea societăţii, statul omnipotent a intrat in criză.

 

1.5 APOLITISMUL – ILUZIE SAU STRATEGIE

Afirmarea apolitismului nu înseamnă şi un refuz al angajării politice. Toate variantele apolitismului au în comun sentimentul unei distanţări, involuntare sau nu, faţă de mediul politic. Din această perspectivă, apolitismul reprezintă un sistem de atitudini în raport cu politica.

Există în primul rând un apolitism pasiv, un punct zero al atenţiei şi interesului faţă de scena politică, de actorii săi, de dezbaterile sau reglementările sale. Această indiferenţă în raport cu problemele deciziei politice şi ale decidenţilor oferă acestora din urmă posibilitatea unor activităţi politice dacă nu sustrase oricărui control, în orice caz puţin vizibile.

Apolitismul activ este o atitudine ce revendică protejarea anumitor probleme sau domenii (ca de pildă politica externă, ordinea publică sau apărarea naţională) în faţa luptei politice dintre partide. În cadrul unei astfel de abordări, rolul expertului capătă dimensiunea grandioasă a eroului. → Apolitism tehnocratic.

Atunci când vorbim despre apolitism trebuie să facem distincţia între cei care se dezinteresează total de politică şi cei care refuză să se angajeze în raport cu un partid politic (ceea ce nu înseamnă şi refuzul asumării responsabilităţii).

În atitudinea lor de a se delimita de jocul politic, cetăţenii sau grupurile sunt încurajaţi de înşişi deţinătorii puterii. Clasa politică favorizează depolitizarea ca o manieră de salvgardare a prerogativelor şi prestigiului său, invocând caracterul specializat al demersului politic. Rolul activ al cetăţeanului în luarea deciziilor este limitat de complexitatea şi specializarea problemelor. Afirmarea expertizei, privilegierea problemelor tehnice şi economice dezvăluie o tendinţă ce pune problema participării în dificultate. Politica se legitimează prin eficienţă, dar se delegitimează prin restrângerea participării. Dar caracterul politic al depolitizării nu poate fi ascuns. Invitaţia la depolitizare nu conduce la apolitism, ci la cedarea spaţiului politic doar unora.

Apolitismul, dacă nu rămâne o iluzie a despărţirii de politică, poate oferi participării cetăţeneşti un spaţiu de manifestare.

 

1.6 CETĂŢENIA, FORMĂ A CONŞTIENTIZĂRII DIMENSIUNII POLITICE

Formă a integrării politice şi sociale, cetăţenia descrie apartenenţa la o comunitate politică, mai puţin din perspectiva raporturilor actorului cu structurile de putere, cât ca relaţie de coapartenenţă. Având sens doar în cadrul democraţiei, noţiunea de cetăţenie este expresia unei relaţii active între individ, societate şi stat. Conotaţiile simbolice ale cetăţeniei sunt: egalitate, responsabilitate şi independenţa opiniilor. Din această perspectivă, comportamentul cetăţenesc constituie un indicator al gradului de interiorizare a valorilor democratice. Cum participarea electorală nu este şi activă, democraţia participativă a încercat să mute accentul spre grupuri mici de interese, în care intensitatea participării poate fi menţinută la un nivel ridicat.

 

1.7 PUBLIC SAU PRIVAT – O REDIMENSIONARE A POLITICII

De-a lungul secolelor, oamenii au intrat în domeniul public pentru ca anumite lucruri pe care le aveau în comun să devină perene.

Relaţia biunivocă dintre guvernanţi şi guvernaţi imprimă actului guvernării, cel puţin în parte, direcţia pe care grupurile influente din societate o sprijină. Dispersată în ministere, departamente, consilii judeţene, consilii locale, consilii de administraţie, autoritatea publică se dezvăluie sub forma unor centre de decizie cu mai multă sau mai puţină autonomie, care negociază permanent cu grupurile de interese şi de presiune (asociaţii patronale, sindicate, organisme internaţionale sau alte tipuri de asocierece practică lobby) politicile – seturi de reglementări şi acţiuni – considerate dezirabile pentru sectorul dat.

Stabilirea priorităţilor rămâne resortul politicii, iar tipul de decizie nu poate fi extras din mediul la care urmează să se aplice. Doar spaţiul politic asigură aspectul public al deciziilor care să aibă autoritatea necesară transformării lor în acţiuni reale şi eficiente.

 

 

Sursa: Cristian Pârvulescu, Politici şi instituţii politice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s