PRINCIPIILE SI PROCESUL DE PROGRAMARE A FONDURILOR STRUCTURALE

PRINCIPII DE PROGRAMARE A FONDURILOR STRUCTURALE

 

A. Complementaritate: acţiunile comunitare trebuie să fie complementare sau să contribuie la operaţiunile naţionale corespondente.

B. Parteneriat: acţiunile Comunitare trebuie realizate printr-o strânsă consultare între Comisie şi Statele Membre, împreună cu autorităţi şi organisme numite de Statele Membre, cum ar fi autorităţi regionale şi locale, parteneri economici şi sociali. Parteneriatul trebuie să acopere pregătirea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea asistenţei financiare. Statele Membre trebuie să asigure asocierea partenerilor relevanţi la diferite stadii ale programării.

C. Subsidiaritate: Fondurile Structurale nu sunt direct alocate proiectelor alese de Comisie. Principalele priorităţi ale programului de dezvoltare sunt definite de autorităţi naţionale/regionale în cooperare cu Comisia, dar alegerea proiectelor şi managementul lor sunt sub responsabilitatea exclusivă a autorităţilor naţionale şi regionale.

D. Adiţionalitate: Ajutorul Comunitar nu poate înlocui cheltuieli structurale publice sau altele echivalente ale Statelor Membre. Bugetele Programului pot include atât fonduri UE cât şi fonduri naţionale din surse publice sau private.

E. Compatibilitate: Operaţiunile finanţate de Fonduri Structurale trebuie să fie în conformitate cu prevederile Tratatului UE, precum şi cu politicile şi acţiunile UE, inclusiv regulile privind concurenţa, achiziţiile publice, protecţia mediului, eliminarea inegalităţilor, promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.

F. Multianualitate: acţiunea comună a Comunităţii şi Statelor Membre trebuie să fie implementată pe o bază multianuală printr-un proces de organizare, luare de decizii şi finanţare bazat pe formularea de strategii integrate şi coerente multi-anuale şi definirea de obiective concrete.

G. Concentrare: Fondurile Structurale sunt concentrate pe câteva obiective prioritare; de fapt, o mare parte a cestora acoperă un număr limitat de zone, care au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea lor, iar resursele rămase sunt dedicate anumitor grupuri sociale care se confruntă cu dificultăţi în toată Uniunea Europeană, fără a satisface criterii geografice speciale.

 

 

 

 

 

 

PROCESUL DE PROGRAMARE

 

La începutul fiecărei perioade de programare (cadru financiar multianual pe o perioadă de 7 ani), Uniunea Europeana decide asupra bugetului dedicat Instrumentelor Structurale şi defineşte regulile de bază care se aplica în utilizarea lor.

Bugetul este împărţit pe State Membre şi Obiective de intervenţie; zonele care pot beneficia de finanţare din Fonduri Structurale sunt definite de Comisie în acord cu Statul Membru implicat.

Comisia propune orientări tematice comune pentru toate Statele Membre.

Ca urmare a acestor decizii UE, fiecare Stat Membru – cu implicarea actorilor economici şi sociali relevanţi – stabileşte propriile obiective strategice de dezvoltare pentru a căror realizare se elaborează un Plan Naţional de Dezvoltare (PND), care prezintă:

  • Analiza situaţiei economice şi sociale (inclusiv analiză de tip SWOT);
  • Priorităţile de dezvoltare pe perioada de programare;
  • Strategia pentru realizarea priorităţilor stabilite;
  • Programarea financiară multianuală;
  • Prezentarea mecanismelor de implementare a PND;
  • Descrierea cadrului partenerial pentru elaborarea PND

 

Statul Membru şi Comisia Europeană discută asupra conţinutului Planului Naţional de Dezvoltare şi, pe baza acestuia, definesc cea mai adecvată repartizare a fondurilor naţionale şi comunitare necesare implementării lui. Documentul rezultat este Cadrul de Sprijin Comunitar (CSC). Ca urmare a negocierilor, Comisia adoptă CSC si programele sale operaţionale regionale sau sectoriale (Programe Operaţionale).

Autorităţile naţionale sau regionale trasează şi aprobă detaliile operaţionale ale acestor programe în documente numite Programe Complement, asupra cărora este informată Comisia.

Odată ce Programele Complement sunt agreate, programele devin operaţionale.

Construcţia cadrului instituţional privind politica de coeziune şi instrumentele structurale în România a plecat de la Hotărârea de Guvern nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale, care a stabilit:

  • Cadrul instituţional la nivelul Autorităţilor de Management, Autorităţilor de Plată şi Organismelor Intermediare;
  • Principalele atribuţii ale Autorităţii de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar, Autorităţilor de Management pentru Programele Operaţionale, Autorităţii de Management pentru Fondul de Coeziune şi ale Autorităţilor de Plată, pe baza reglementărilor comunitare;
  • Obligaţia, pentru toate Autorităţile de Management, Autorităţile de Plată şi Organismele Intermediare, de a constitui unităţi de audit;
  • Obligaţia de a respecta principiului segregării adecvate a funcţiilor;
  • Suficientă flexibilitate a cadrului instituţional, în funcţie de viitoarea dezvoltare a politicii de coeziune şi viitorul exerciţiu de programare.

 

 

Comisia Europeană a pregătit şi lansat strategia de gestionare în relaţia cu statele membre a politicii de coeziune economică şi socială. Acest lucru a fost realizat odată cu lansarea celui de-al patrulea Raport privind această politică. Evident, au fost puse într-o lumină importantă realizările şi impactul fondurilor structurale şi a fondului de coeziune. Programarea fondurilor ocupă un loc important în directă legătură cu incurajarea statelor membre de a respecta parteneriatul, concentrarea şi adiţionalitatea.

Demararea activităţilor la nivelul statelor membre, a început programarea fondurilor cu Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 1083/2006 din 11 iulie 2006, care a adus noi modificări în politica regională. Astfel, Instrumentele Structurale cuprind doar 3 fonduri:

Fondul European de Dezvoltare Regionalǎ (FEDR);

Fondul Social European (FSE)

Fondul de Coeziune (FC).

Numărul obiectivelor cărora le sunt destinate Fondurile Structurale a rǎmas 3, însă a scăzut numǎrul regiunilor beneficiare, astfel încât acestea să poată atinge convergenţa. Politica de Coeziune a primit 347,41 miliarde Euro1 (în preţuri curente), reprezentând 35,7 %2 din bugetul comunitar, pentru perioada 2007-2013.

Cele 3 obiective şi alocările financiare respective sunt:

Convergenţǎ sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni – statele pot solicita finanţare de 75 %-85 % din valoarea cheltuielilor eligibile (excepţie: Fondul de Coeziune – 85 %) din FEDR, FSE, FC pentru regiunile care au PIB/capita<75 % din media europeanǎ, regiunile “phasing out”3, precum şi statele care au PNB<90 % din media europeanǎ4. Acestui obiectiv i-au fost alocate cca. 282, 8 mlde. Euro reprezentând 81,54 % din totalul alocat Fondurilor Structurale şi de Coeziune (FSC).

 

Competitivitate regionalǎ şi ocuparea forţei de muncǎ5 – statele pot solicita finanţare între 50 %-85 % din FEDR şi FSE pentru regiunile care nu se încadreazǎ în Obiectivul 1 de intervenţie, pentru competitivitate regionalǎ (50 % din fondurile acestui obiectiv): inovaţie şi societatea bazatǎ pe cunoaştere, protecţia mediului şi accesibilitatea în regiune, precum şi pentru ocupare6 (50 % din fondurile acestui obiectiv): adaptare, modernizare, antidiscriminare. Cca 55 mlde. Euro reprezentând 15,95 % din FSC sunt destinate atingerii acestui obiectiv.

 

Cooperare teritorialǎ europeanǎ7 – statele pot solicita finanţare între 75 %-85 % din FEDR – de până la cca 8,7 mlde Euro, reprezentând 2,52 % din totalul FSC – pentru regiunile lor în vederea cooperării transfrontaliere, transnaţionale şi inter-regionale.

 

 

În îndeplinirea noilor obiective vor fi respectate principiile de bază stabilite în 19888, pe lîngă acestea fiind incluse şi următoarele9: complementaritate, consecvenţǎ, coordonare şi conformitate, nivel teritorial de implementare, intervenţie proporţionalǎ, management partajat, egalitate între femei şi bǎrbaţi şi nediscriminare, dezvoltare sustenabilǎ. Dar să arătăm la ce se referă câteva dintre acestea:

Nivelul teritorial de implementare – ca şi principiu – se referă la implementarea politicii de coeziune – a programelor operaţionale ce vor fi discutate într-o secţiune viitoare – ca responsabilitate în sarcina fiecărui stat membru, la nivelul teritorial potrivit, în conformitate cu sistemul său instituţional10.

Principiul egalităţii între bărbaţi şi femei şi cel al nediscriminării11 – va fi aplicat în toate stagiile implementării Fondurilor Structurale, luându-se măsuri de către statele membre şi Comisie, pentru prevenirea oricărui tip de discriminare.

Referitor la principiul dezvoltării sustenabile prevăzut de regulament12, acesta va fi respectat în atingerea obiectivelor Fondurilor Structurale şi de Coeziune, contribuind la protejarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător.

1 www.europa.eu/regional_policy accesat la 15.02.2007.

2 Reprezentând o scădere procentuală faţă de perspectiva bugetară anterioară.

3 16 regiuni afectate de “efectul statistic”, care au PIB>75% din media UE-27, dar sub 75% din media UE-15.

4 Pentru Fondul de Coeziune pot aplica 15 state membre.

5 Fostele programe URBAN II şi EQUAL promovate de Iniţiativele Comunitare au fost înglobate în acest obiectiv, pentru care pot aplica regiuni din 19 state membre.

6Locuri de muncǎ mai numeroase şi mai bune, pe baza Strategiei Europene de Ocupare.

7 Acest obiectiv înglobeazǎ şi fosta Iniţiativǎ Comunitarǎ, INTERREG III.

8 şi explicate mai înainte

9 Cf. Regulamentului Consiliului (CE) Nr. 1083/2006 din 11iulie 2006.

10 Vezi Regulamentului Consiliului (CE) Nr. 1083/2006 din 11iulie 2006, p. 39.

11 Ibidem, p. 40.

12 Ibidem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s