Teorii structurale ale revolutiei

– Timothy P. Wickhman-Crowley (1992) –

Analiza structurala se concentreaza asupra raporturilor dintre elementele constitutive; in consecinta, orice analiza structurala a fenomenelor sociale se concentreaza, cel, mai probabil, asupra raporturilor dintre grupurile sociale – definite in mod diferit – care reprezinta elementul crucial in procesul de teoretizare a unor astfel de procese; teoriile structurala ale fenomenelor revolutionare ar trebui sa se bazeze exclusiv- sau, cel putin, in principal – pe caracteristicile structurale ale ordinii sociale;

Structura versus proces in studiul revolutiei

Dintre procesele ce i-au implicat in mod activ pe cercetatorii care au elaborat teorii ale revolutiei indatorate in mare masura abordarii structurale putem enumera:

  1. procese de unificare sau de creare a solidaritatii, care duc la cresterea capacitatii de actiune colectiva a indivizilor;
  2. conflicte, cu un plus de atentie la conflictele a) dintre clase sociale, b) dintre state, mai ales in razboaie, si c) dintre state si clasele sociale, in special in problemele legate de impozitare/cheltuieli bugetare si de accesul la functiile politice;
  3. procesele de exploatare a muncii in unele dintre aceste conflicte, exploatare legata, la randul ei, de distributia proprietatilor, mai ales a celor imobiliare;
  4. comercializarea activitatii economice, adica insinuarea relatiilor din economia de piata in sanul economiiilor ferite pana in acel moment de o asemenea intruziune;
  5. colonizarea, adica extinderea controlului statului pana intr-acolo incat sa includa o populatie straina, supusa unei forme de dominatie politica diferita de cea cunoscuta in tara de origine.

Se cuvine sa mentionam ca fiecare dintre procesele amintite mai sus trimit in primul rand la anumite sisteme de relatii structurale intre grupurile sociale si se concentreaza mai putin asupra caracteristicilorgrupurilor ca atare; asemenea procese fie produc, fie descriu anumitecaracteristici structurale ale ordinii sociale.

Putem delimita cel putin urmatoarele modele:

  1. structuri sistemice globale, de comert, investitii si finante, la nivel international;
  2. modele de concurenta, conflict, dominatie, alianta si cooperare la nivel interstatal;
  3. raporturi stat-clasa sociala in cadrul aceleaisi natiuni, in special in probleme legate de impozitare, guvernare, constrangere si acces la puterea guvernamentala;
  4. modele de conflicte (sau aliante) de clasa, etnice, religioase si de gen;
  5. raporturi intre organizatii oficiale – inclusiv organizatiile civice- si societate, raporturi mediate de retelele sociale.

Perspectiva culturala si cea structurala asupra revolutiei: Skocpol si criticii ei

Teoriile culturale referitoare la fenomenele sociale vor parea ipso facto ca se concentreaza exact asupra caracteristicilor culturale ale grupurilor si subgrupurilor (nu asupra raporturilor existente in interiorul grupului), iar felul in care astfel de trasaturi pot explica asemanarile si deosebirile din orice fenomen social ne starneste uimirea.

Daca luam cazul revolutiei franceze, la opinia sustinuta de W. Sewell (si de Lynn Hunt), conform careia noua ideologie a revolutionariilor francezi a constituit esenta intregii revolutii, Skocpol formuleaza o obiectie pertinenta, aceea ca o asemenea ideologie creata constient, sa zicem printre iacobini, nu e deloc asemanatoare cu limbajul cultural traditional, raspandit pe scara larga in grupuri mari de populatie din Franta; mentionand un argument amintit de Eric Wolf, rascoalele independente ale locuitorilor de la sate, care au eliminat privilegiile senioriale si au dat lovitura decisiva impartirii nedrepte a proprietatii latifundiare si care ar putea justifica si ele termenul de „revolutie” folosit pentru evenimentele din Franta anului 1789, nu au avut in nici un caza la origine vreo forma de iacobism constient, novator, stimulat de miscarea iluminista, ci a fost intru totul asemanatoare cu rascoalele taranesti din trecut, avand ca scop apararea bazei de subzistenta a agriculturii taranesti;

Theda Skocpol sustine convingator ide ca cele doua tipuri de evenimente – prabusirea guvernelor si revoltele taranesti- nu se pot explica din perspectiva intentiilor constiente le unui grup limitat de revolutionari indoctrinti.prin urmare ea isi numeste propria perspectiva „neintentionalista la nivel macroscopic”.

Prin urmare in timp ce Hunt justifica reusita mobilizarii la lupta a maselor inarmate prin aparitia unei noi culturi politico-revolutionare franceze, Skocpol sustine idea continuitatii unor astfel de practici mult dupa incheierea revolutiei pana in Franta napoleoniana, si considera ca succesul lor se datoreaza presiunilor invaziei straine (restrictia), precum si unei mobilizari sociale crescute (oportunitatea) a soldatilor din noua armata a cetatenilor (pe langa avantajele exclusiv militare, impotriva diversilor inamici straini); sa remarcam ca ambele caracteristici sunt trasaturi structurale: prima este legata de conflictele interstatale, iar a doua se refera la sanse inexistente anterior, adica la posibilitatea unei cariere in cadrul unei organizatii oficiale pana atunci „inchisa”.

Abordarile culturale s-au focalizat cu precadere pe ceea ce fac revolutionarii o data ce au ajuns la putere, in vreme ce abordarile structurale s-au aplecat in primul rand asupra modului in care revolutionarii au reusit mai inti sa ajunga in acest punct;

Se pot formula patru intrebari care ating problemele la care se refera sau ar trebui sa se refere adevaratele „teorii ale revolutiilor”:

  1. Care sunt sursele nemultumirilor iscate in randul populatiei (prin comparatie cu grupurile de populatie lipsite de nemultumiri, din alte locuri sau din alte perioade istorice)?; aici majoritatea autorilor au considerat ca intensificarea nemultumirilor sau a protestelor trebuie puse in legatura cu revoltele populare ce insotescrevolutiile.
  2. Ce determina (sub)grupurile de populatie sa devina (sau nu) active insurectional?

  3. Ce fel de societati trec prin revolutii sociale de succes si care sunt cele care nu reusesc aceasta?

  4. Cum se explica asemanrile si deosebirile intre politicile adoptate de stat si intre schimbarile sociale ulterioare preluarii puterii de catre revolutionari?

Teoria structurala si protestele populare

Protestele populare

a) Esenta teoriei privarii relative de drepturi sustine ca prapastia tot mai adanca dintre recompense/posibilitati/conditiile de trai reale („sociale”) ale cetatenilor si dorintele/asteptarile/pretentiile lor morale duc in mod normal la acumularea frustrarilor, care provoaca explozia nemultumirilor maselor.

Lipsa unei descrieri specifice a modului in care se masoara privarea relativa a determinat un declin serios al influentei exercitate de aceasta conceptie asupra evaluarii si judecarii revolutiilor;

Defectul sau cel mai devastator l-a reprezentat presupozitia sa fundamentala. conform careia intensificarea nemultumirilor se transforma inevitabil in insurectie;

b) Scoala teoretica a „economiei morale” ne atrage atentia si asupra unor elemente culturale specifice, ce caracterizeaza aparitia protestelor populare atat in zonele urbane, cat si in cele rurale;

Temeiurile normative ale economiei morale – mai intai subzistenta , apoi nevoile locale- sunt, evident, standarde culturale si furnizeaza deootriva energia necesara si modelul de manifestare a indiganarii provocate de violarea normelor respective; totusi in studiile centrate pe economia morala, revolutionarii sau rasculatii din zonele urbane si rurale reactioneza la fortele expansioniste ale economiei de piata, care ameninta sistemele de protectie a cadrului a cadrului de subzistenta furnizat de mecanismele economice mai traditionale;

Astfel activitatea economica comerciala devine un mecanism esential, prin intermediul caruia doua sisteme si principii economice diferite ajung sa se confrunte direct, iar acesta este procesul care trebuie sa fie considerat drept unul structural;

Se pot formula astfel urmatoarele doua idei:

  1. acumularea nemultumirilor populare are la origine insinuarea spiritului economiei de consum in sisteme economice pana atunci „protejate”;

  2. o asemenea insinuare a consumului este de obicei provocata de intruziunea economiilor de piata capitaliste internationale;

Nemultumirile elitelor marginale

In opozitie cu aceasta diversitate de explicatii ale nemultumirilor populare din randul claselor inferioare, abordarile culturale ale aparitiei nemultumirilor, mai curate din punct de vedere teoretic, au tins sa-si concentreze interesul asupra ideologiilor elitelor marginale, intentionat conflictuale si uneori utopice, precum si, desigur, asupra revolutionarilor insisi;

Astfel, atat Sewell, cat si Hunt analizeaza cu atentie retorica, simbolurile, discursurile si „poeticile” produse in mod activ si constient de liderii revolutionari si de alti insi inainte si in timpul perioadei de efervescenta revolutionara;

Teoria structurala si insurectiile populare

Lucrarea Agrarian Revolution (1975) alui Jeffery Paige, este prima care defineste cu precizie structurile clasei rurale pe baza „surselor de venit ale cultivatorilor de terenuri agricole [venituri financiare sau pamant] in combinatie cu cele ale necultivatorilor” [capital sau pamant], schitand pe acest fundal un tabel cu patru categorii, in care include diferitele tipuri apecifice structurii clasei rurale. O a cincea categorie este produsa de reimpartirea muncitorilor platiti, opusi elitelor detinatoare de pamant, in doua subgrupe: dijmasii si muncitorii sezonieri;

Ceea ce se leaga direct de preocuparile noastre este faptul ca Paige prervede si demonstreaza legatura dintre dijmasi si actiunile revolutionare de masa de tip socialist, precum si cea dintre muncitorii sezonieri si actiunile revolutionare de masa de tip nationalist; ipotezele care pun in legatura pozitiile structurale (de clasa) si diferitele interese de clasa fac cu siguranta parte din categoria „optiunilor rationale”, dar sursa ce determina variatia este structura, nu psihologia;

Capacitati si oportunitati

Theda Skocpol propune o teorie a insurectiilor taranesti care combina capacitatea de revolta cu oportunitatea revoltei;

Capacitatea claselor inferioare de a se revolta provine dintr-o combinatie intre solidaritatea lor structurala interna si autonomia lor structurala externa fata de controlul elitelor (ex. revolutia iraniana);

Oportunitatea revoltei apare atunci cand aparatul represiv care ”tine” la un loc taranimea isi slabeste stransoarea, adica atunci cand capacul de pe oala de presiune politica este ridicat; in momenutl in care o asemenea „oportunitate” se iveste de la sine, clasele inferioare nemultumite si care au abilitatile necesare sunt in masura sa actioneze;

Statele si rebelii

Eric Wolf sustine ca „mobilitatea tactica” a taranimii este cea mai buna metoda de reusita a revoltelor ei;

Aici se gaseste cu certitudine sorgintea ideii prezentate de skocpol, cea a unei taranimi inzestrate cu autonomie, ca si incercarea lui Crowley de a stabili o legatura diecta intre populatia clandestina (din zonele de frontiera) si miscarile revolutionare de gherila;

Cea mai buna dezvoltare a ideii amintite se gaseste in scrierile lui Jeff Goodwin care imprumuta conceptul de „forta a infrastructurii” statului de la Michael Mann si sustine ca aceasta forta variaza in mod sistematic in functie de regiune, fiind cu certitudine mai slaba in anumite zone inaccesibile de pe teritoriul unei tari; tot el se foloseste de slabiciunile amintite pentru a explica de ce exista un grad mai mare de probabilitate ca insurectiile sa dospeasca si sa izbucneasca in astfel de regiuni, si nu in altele;

Skocpol sustine ca in special „birocratiile agrare” par sa stimuleze revoltele pe scara larga, in parte din pricina ca taranii sunt supusi unor obligatii materiale atat din partea statului, cat si din partea elitelor locale. Ocaziile de revolta au mari sanse sa se inmulteasca atunci cand elitele locale patrund si in randul functionarilor statului si pot astfel paraliza puterile acestuia, in special forta actiunilor represive;

Perspectiva propusa de Charles Tilly asupra evolutiei luptei revolutionare este una procesuala, orientata mai mult catre procs si plasandu-se mai aproape de planul contingntei, al evenimentului si accidentelor istorice; pentru Tilly nu exista ceva de genul unei structuri profunde, pe care cercetatorii au numit-o cu usurinta „legitimitate” si „legitimare”, si nici nu ni-l putem imagina folosind cu nonsalanta un termen si mai profund, ca „hegemonie” , pentru a caracteriza puterea statului si influenta sa asupra populatiei; in schimb din perspectiva sa, supunerea la astfel de ordine (si la asemenea emitatori de ordine) ar trebui inteleasa ca un proces continuu de „structurare”, care in realitate nu se intrerupe niciodata; portretul creionat de Tilly include mai multe perioade de „situatii revolutionare”, cand grupuri largi de populatie s-au alaturat grupului (sau grupurilor) contestar(e), iar stapanitorii nu s-au dovedit interesati sau capabili sa inabuse protestele respective;

Teoria structurala si revolutiile reusite

Teoria demigrafic-structurala a prabusirii ordinii statale, emisa de Jack Goldstone (Revolution and Rebellion in the Early Modern World), este asemanatoare cu cea a lui Tilly prin faptul ca autorul acorda o atentie deosebita a proceselor de lunga durata, adica-in cazul de fata- cresterii (ciclice) a populatiei, care actioneaza ca „impuls originar” al prabusirii statului; la randul ei respectiva crestere detrmina intensificarea 1) crizei fiscale a statului si 2) concurentei in cadrul elitei, in special pentru functiile de stat; dupa aceea Goldstone combina problemele de mai sus cu indicii 3) potentialului de mobilizare a maselor existent in sanul populatiei;

El a elaborat pentru fiecare caz din Europa o unitate de masura a presiunii politice, care are trei gradatii si este numita psi; ea combina calcularea cantitativa a presiunii fiscale, a mobilitatii/competitiei si a apotentialului de mobilizare populara; dupa aceea, Goldstone arata ca, in realitate, psi atinge valoarea maxima in momentul colpasului istoric al statului sau in perioada unor turbulente sociale majore si ca – un lucru foarte important pentru evaluarea teoretica precisa a cazurilor negative si a explicatiilor alternative – este mai mic in alte perioade, el incepand sa scada in perioada ulterioara prabusirii ordinii statului, adica atunci cand statele se reorganizeaza;

Theda Skocpol este probabil recunoscuta de multi drept cea mai de seama teoreticiana (hiper)-structurala a efectelor revolutiilor, fiind profund interesata de „statolatria” teoretica, conform termenului folosit de Alan Knight; date fiind conditiile istorice globale de dezvoltare inegala a economiei modiale de tip capitalist si nemultumirile existente in randul statelor-natiune, anumite state functionaresti agrare au cazut victime revolutiilor sociale; respectivele state functionaresti constituie o a doua presupozitie a analizei lui Skocpol si formeaza din punct de vedere politic sisteme monarhice „absolutiste”, guvernate partial birocratic, pe baza sistemului de colectare a impozitelor, in timp ce din punct de vedere economic au adesea economii inapoiate, de tip agrar, in care taranimea se afla in conflict latent constant cu proprietarii de pamant; revolutiile au izbucnit in aceste cazuri atunci cand colapsul sau paralizia sistemului statului a fost urmat de numeroase revolte taranesti; acestea sunt, pentru Skocpol, cele doua cauze ale revolutiei;

Merita remarcat cat de bine se muleaza argumentatia Thedei Skocpol pe pretentiile sale „neintentionaliste”: cu siguranta ca nici puterile straine, si nici clasele socialesuperioare din interiorul granitelor tarii nu au dorit ca pe teritoriul frantei, Rusiei sau Chinei sa se produca izbucniri revolutionare, si totutsi, vrand-nevrand, actiunile lor au fost cele care au provocat (partial) astfel de miscari; revoltele respective nu s-au bazat pe ideologiile innoitoar, „intentionale”, ale revolutionarilor autoeducati, si totusi au avut si ele cazue structurale: combinarea dintre solidaritatea taranilor si autonomia lor;

Jeff Goodwin a elaborat, la randul sau, sclipitoare teorii etatiste de tip structural care explica atat miscarile revolutionare puternice, cat si aparitia unor rezultate clare, adica a efectelor revolutionare; explicatiile sale scot pregnant in evidenta rolul esential al 1) structurilor regimului ca atare si 2) specificitatii aliantelor si conflictelor dintre stat si elite; urmarind cu atentie atat evenimentele si procesele istorice, cat su tipurile structurale manifeste, autorul foloseste comparatii si opozitii adecvate pentru a-si demonstra cat mai convingator idea: nici dimensiunea sau tipul miscarii, nici simpla prezenta sau absenta a unui puternic element militar „strain” nu au fost suficiente pentrua genra o revolutie; de fapt, miscarile revolutionare ajung sa puna mana pe putere doar in doua cazuri: atunci cand puterile coloniale decid sa-si guverneze coloniile in mod direct (ca in Vietnam), in loc sa o faca indirect, prin cooptarea la conducere a elitelor locale (cum s-a intamplat in celelalte cazuri din Asia), sau cand revolutionarii din America Latina se confrunta cu o forma de regim „neo-ereditar” (sau „sultanesc”), o dictatura personala, autoritarista si o elita restransa (ca in Nicaragua), dar nu atunci cand au de-a face cu o forma mai birocratica si mai impersonala de regim autoritarist ca in cazurile din America Centrala; demonstratia sa este convingatoare mai ales atunci cand evidentiaza structura neobisnuita si consecintele surprinzatoare ale „socialismului neo-ereditar” promovat de Ceausescu in Romania, care a dus la o revolutie sociala violenta, complet opusa tranzitiilor din celelalte state ale regiunii, majoritatea petrecute pe cale pasnica;

Incercarile lui Crowley urmeza aceeasi directie ca si argumentatia lui Goodwin (si Skocpol) referitoare la vulnerabilitatea specifica a regimurilor neoereditare in fata revolutiilor;

John Foran s-a lansat intr-o incercare ambitioasa de a explica revolutiile sociale, revolutiile anticoloniale, cele deturnate, revolutiile esuate (El Salvador), revolutiile politice (China, 1911) si absenta revolutiei; conceptia sa este in mare masura una structurala, deoarece, asa cum face Goodwin si Crowley, Foran se apleaca asupra tipurilor de regimuri personal-autoritariste, adica a dictaturilor personale, precum si a tipului structural pe care il numeste „dezvoltare dependenta”; cu toate acestea analiza sa este impinsa mai degraba inspre zona culturii si a contingentului, deoarece Foran se opreste si asupra „culturilor politice ale rezistentei”, si asupra proceselor in evolutie, cum ar fi caderile economice si inceputurile sistemului global unitar;

Concluzii:

Perspectivele culturale asupra revolutiei care se raporteaza la specificul unei natiuni nu vor reusi niciodata sa depaseasca impedimentul lor fundamental, acela ca n=1; motivul este evident: exista prea multa diversitate in universul taxonomic al „tipurilor culturale” ca sa putem obtine raspunsuri clare la intrebarile esentiale legate de existenta sau absenta unei reiterari sistematice, in contexte culturale diferite, a protestelor populare, a revoltelor claselor inferioare si a trensferurilor social-revolutionare de putere; totusi este limpede ca le putem recunoaste teoriilor culturale si actantiale capacitatea de a intelege mai bine rolurile jucate de mobilizarea constienta, de noile sisteme ideologice si chiar de politicile convergente si divergente aplicate de regimurile post-revolutionare; teoriile structurale isi vor pastra importanta, iar abilitatile lor de patrundere analitica, departe de a fi fost slabite de critici, probabil ca se vor manifesta la un nivel si mai profund in analiza mediilor postrevolutionate.

One thought on “Teorii structurale ale revolutiei

  1. not claiming any copy right what so ever
    free for non commercial uses (adik sa nu prezentati ppt-uri cu asta)

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s