DOCTRINE POLITICE POST-MATERIALISTE – ECOLOGIA POLITICA

ECOLOGIA POLITICĂ – DOCTRINA SECOLULUI XXI

Ecologismul a apărut în Europa în anii ’70, ca o reacţie la semnalele tot mai numeroase privind o serie de probleme ce vizau mediul. La acestea s-au adăugat contestaţiile de ordin social de natură rasistă (SUA) sau social-politice (concretizate în mişcările studenţeşti din Franţa în 1968), precum şi penetrarea tot mai puternică în rândurile tineretului a ideologiilor de stânga, ca o reacţie la exacerbarea industrializării şi a productivităţii specifice societăţii de consum. Ecologiştii mizează pe câţiva factori psihologici, precum: criza ecologică, frica de izbucnirea unui război atomic şi eşecul partidelor de a face faţă unui număr mare de probleme sociale, economice şi politice.

Astfel, ecologismul s-a dezvoltat ca doctrină care acoperă toate marile probleme ale lumii contemporane, oferind nu un adaos ataşabil la diversele concepţii politice, ci o nouă formulă, alternativă, în raport cu doctrinele politice clasice.

 

Mediul, creşterea, dezvoltarea

Deteriorarea mediului este strict dependentă de creşterea tehnică. Pe plan politic, această corelare nu a stârnit interesul nici unui partid, căci toate doctrinele, fie ele liberale, socialiste, conservatoriste sau chiar extremiste, de stânga sau de dreapta, mizează pe o creştere nelimitată a producţiei. Comisia Bruntland a emis doctrina dezvoltării durabile ce pune în discuţie tocmai raportul dintre deteriorarea mediului şi dezvoltare, dintre economie şi ecologie.

Acest cerc vicios, de a produce pentru a se vinde şi de a se vinde pentru a se putea produce este denumit productivism. El reprezintă în cadrul doctrinei ecologiste ansamblul structurilor socio-economice şi de mentalitate care împing producţia fără să ţină seama de nevoile reale ale populaţiei şi de durabilitatea produselor. Productivismul este motorul societăţii de consum, cea în care se produce enorm, se consumă puţin şi se aruncă mult. În societatea liberă, productivismul nu poate fi stopat decât prin acţiuni dinăuntrul ei. Este o chestiune de mentalitate a cumpărătorului, acţiunea ecologiştilor îndreptându-se tocmai în această direcţie. S-a produs o schismă între nevoi şi dorinţa de a avea.

S-a afirmat de către denigratorii ideologiei ecologiste că această este de esenţă socialistă şi că atacând productivismul, ea atacă capitalismul. Ceea ce este capitalismul pentru “roşii”, este productivismul pentru “verzi”. Dar să nu se uite că producţia pentru producţie era aproape endemică şi în regimurile socialist-etatiste, când rezultatele muncii erau apreciate după cantitatea fizică realizată (producţia pe stoc) şi nu după vandabilitate.

Ecologiştii propun un concept etic şi umanist nou. Ei cer să nu se mai producă lucruri ce niciodată nu vor fi accesibile tuturor şi care solicită o mare investiţie de materii şi muncă. Trebuie produs doar ceea ce nu privilegiază pe nimeni şi nu afectează în rău pe nimeni. Apoi, să nu se mai producă în cantităţi ce niciodată nu vor fi epuizate, dar mai ales să nu se mai producă lucruri care pot determina deteriorări de mediu.

S-a vorbit mult în cadrul conceptului de dezvoltare durabilă de creşterea zero. Problema care se pune nu e de a îngrădi dezvoltarea, ci de a o dirija acolo unde este necesară şi echitabilă. Pentru rezolvarea ei, ecologiştii propun diverse soluţii:

  • Stabilirea limitelor nevoii, autoeliminând şi refuzând surplusul;
  • Nu se pune problema de a nu mai produce, ci de a produce cu cât mai puţin, mai bine, aceasta fiind o chestiune de progres tehnic;
  • Progresul ethnic nu trebuie utilizat pentru a produce mai mult, ci pentru a munci mai puţin în vederea realizării aceluiaşi produs;
  • Dezvoltarea nu trebuie frânată pentru a lovi în capitalism şi în producţia de lux, ci pentru a proteja resursele şi mediul;
  • Dicţionarele fac o distincţie între a creşte şi a se dezvolta. A creşte înseamnă adăugare de material, mărirea dimensiunii; a dezvolta înseamnă o extindere a potenţialităţii, a aduce ceva la o stare mai deplină sau mai bună. Când ceva creşte, este cantitativ mai mult, când se dezvoltă, este calitativ mai bun sau, cel puţin, altfel. Ecologiştii sunt singurii care militează pentru dezvoltare şi care cer o limitare drastică a creşterii. De fapt, ei preconizează reclădirea societăţii conform nevoilor reale ale omului şi unor precepte etice riguroase.

 

Ecologie şi economie

Pentru a asigura o dezvoltare durabilă sunt de luat în seamă eficienţa economică şi echitatea. Pentru aceasta este necesar ca generaţiile viitoare să posede cel puţin acelaşi potenţial productive cu cel actual. Înseamnă că generaţia actuală trebuie să lase generaţiei viitoare un stoc de bunuri nu mai mic decât cel moştenit de ea însăşi.

 

Tipurile de capital

Prin bunuri trebuie să înţelegem toate formele de capital, cel creat de om, ceea ce se face îndeobşte, dar şi cel de mediu, în general ignorat. Prin capital de mediu nu trebuie înţelese numai rezervele de petrol, gaze, cărbuni, minereuri, la fel funcţiile aerului, apei, solului, pădurii, ale zonelor umede, oceanelor, precum şi întreaga diversitate biologică. Teoretic, pentru asigurarea unei dezvoltări durabile este necesară menţinerea întregului capital iniţial, atât cel de mediu, cât şi cel antropic. În evoluţia societăţii se constată însă tendinţa ca din stocul total să fie diminuat stocul bunurilor de mediu în favoarea creşterii stocului creat de om, adică infrastructuri, dar şi pricepere şi cunoaştere.

    1. Se consumă din capitalul de mediu, care este ignorat, fără a se compensa cu o creştere a altui tip de capital, ceea ce duce la diminuarea capitalului iniţial;
    2. Există bunuri de mediu care nu pot fi compensate cu alte tipuri de capital. De exemplu, stocul de biodiversitate sau stratul protector de ozon sunt nereconvertibile.
    3. Dacă suntem obligaţi într-un caz dat să schimbăm tipul de capital, adică să avem în acelaşi timp şi dezvoltare şi mediu, este necesară evaluarea foarte corectă a bunurilor de mediu puse în joc.
    4. Este greu de conceput o dezvoltare fără a afecta deloc mediul. Dar este imperios necesar ca echilibrul dintre elementele antropice şi cele naturale să se conserve în totalitate, ceea ce este atacat într-o parte trebuind să fie compensat în altă parte.

În stabilirea preţurilor trebuie luate în calcul şi deteriorările factorilor de mediu, costurile ecologice (filter pentru aer, staţii de purificare a apei, tratarea deşeurilor etc.).

 

PIB-ul şi mediul

Progresul economic este evaluat astăzi în produsul intern brut (PIB), fără ca în el să se facă referinţă la impactul asupra mediului. În PIB nu apar nici acţiunile de remediere indirectă a condiţiilor de mediu. Din aceste cause, ecologiştii cer o altă apreciere a stării unei naţiuni, pe alte criterii care trebuie să integreze alţi parametrii: starea sanitară, speranţa de viaţă, calitatea alimentaţiei, a căminului, nivelul cultural atins, accesul la cunoaştere, starea mediuluim şi a patrimoniului cultural, precum şi semnalele negative, alcoolismul, drogurile şi sinuciderile. Sistemul actual de apreciere a performanţelor economice este greşit şi că în teoria economică trebuie neapărat incorporate şi elementele ţinând de mediu.

 

Instrumentele financiare

O altă grupă de probleme ridicate de ecologia politică este aceea a instrumentelor financiare utilizate pentru ameliorarea deteriorărilor mediului.

1. Prime de reducere a poluării care acţionează prin reducerea impozitelor proporţional cu scăderea poluării sub standard.

2. Se negociază cu statul o anumită cantitate de poluare permisă pentru un agent producător. Dacă el, prin îmbunătăţirea tehnologiei, reuşeşte să scadă sub valoarea negociată, diferenţa o poate vinde altui producător care nu avea cotă adjudecată.

3. Redevenţele de utilizare plătite pentru utilizarea factorilor de mediu în funcţie de cantitatea utilizată.

4. Taxele de consignaţie incluse într-un produs cu factor poluant şi care sunt restituite pe măsura diminuării acestuia.

Problema care se pune este cât de departe se poate merge cu impuneri, taxe, limitări şi chiar interdicţii, în numele protecţiei mediului.

 

Civitatea într-o societate ecologistă

Obiectul specific al ecologiei politice este stabilizarea raportului foarte complex dintre natură, individ şi comunitate. Ecologismul pledează în favoarea păstrării identităţii în ciuda convieţuirii cu semeni diferiţi. Este ceea ce se numeşte “dreptul la diferenţă”. Pentru a rămâne tu însuţi trebuie să accepţi că alţii sunt altfel şi să existe posibilitatea materială ca toţi să-şi păstreze diferenţa în cadrul unei structuri egalitare.

În calitate de cetăţeni ai planetei, ecologiştii recunosc unitatea omului cu natura şi drepturile oricărei fiinţe la viaţă şi libertate.

 

Politica faţă de etnii

Ecologiştii militează pentru protejarea tuturor aparţinătorilor altor etnii, fie ei refugiaţi, imigranţi, strămutaţi, dar şi a minorităţilor intraetnice, fie că este vorba de copii, handicapaţi, bolnavi mintal, homosexuali şi femei. Ecologismul pledează în favoarea abolirii oricărei diferenţieri între sexe, inclusiv cele naturale şi sociale. Se cere eliminarea patriarhatului, libertatea totală de a se dispune de propriul corp (dreptul la vort), şi crearea omului androgin, cu perpetuarea speciei pe cale artificială, pentru a scăpa pe femei de servitutea umilitoare de lăhuză. Toate acestea vizează modificarea structurii tradiţionale a familiei. Radicalizarea în acest fel a feminismului nu este unanim acceptată de toate partidele ecologiste.

 

Lupta dintre Nord şi Sud

Lupta dintre Nord şi Sud este lupta dintre bogaţi şi săraci. Cei bogaţi, nordicii, reprezintă 20% din populaţia globului (lumea dezvoltată), iar cei săraci, sudicii (lumea în dezvoltare) reprezintă 80%. A aduce ţările aflate în curs de dezvoltare la nivelul celor bogaţi presupune un efort extraordinar de creştere a producţiei. Există şi alternativa transferului de tehnologie şi bunuri din ţările bogate spre cele sărace. Săracii planetei sunt obligaţi să-şi epuizeze resursele proprii pentru a supravieţui, furnizându-le celor bogaţi, resurse fără de care aceştia nu ar mai putea să-şi menţină standardul actual de viaţă, cu atât mai puţin să şi-l ridice. Pădurile dispar, doar în zona intertropicală, cu viteza de 17 milioane ha pe an. Această defrişare masivă are un efect catastrofal asupra aerului şi se consideră că astăzi creşterea cu 26-33% din dioxidul de carbon şi cu 38-42% din oxizii de azot din atmosferă este cauzată de diminuarea pădurilor care să absoarbă. Unii luptă pentru un stil de vieţuire, alţii pentru supravieţuire. Ecologiştii susţin sprijinirea celor săraci pentru a-I ridica, poate nu la nivelul lumii nordice, dar cel puţin la al unui trai decent, compatibil cu sfârşitul de secol pe care îl trăim.

 

Responsabilitatea pentru natură

“Ecologia protecţionistă” acoperă nu numai lumea animală, cât şi – în general – acţiunile de apărare a naturii, mai ales în ceea ce priveşte ariile protejate, precum şi toate demersurile de ocrotire a mediului în sens larg (aer, apă, sol, subsol, biosferă).

Dincolo de ea există şi o ecologie fundamentalistă cunoscută sub numele de ecologie profundă, care pleacă de la premisa că obiectele naturii au drepturile lor proprii, fie ele plante, animale, văi, munţi, insule sau peşteri, faţă de care omenirea este responsabilă. Ecologiştii aparţinând acestui curent vorbesc de aroganţa umanistă, de speciism. Ei luptă pentru o Cartă a drepturilor naturii. Într-o concepţie holistă a lumii, se consideră că ecosfera este realitatea supremă, natura fiind superioară moralmente indivizilor.

În cadrul ecologismului s-au conturat în ultimul timp două direcţii: cea antropocentrică de nuanţă catolică, care situează omul deasupra lumii, de care este ameninţat, şi cea fiziocentrică, de nuanţă protestantă, prin care omul este o parte a naturii, pe care el o ameninţă cu deteriorarea şi distrugerea.

Rădăcinile ecologismului se află în recunoaşterea unei responsabilităţi faţă de natură. Ecologismul este astăzi o doctrină mai ales politică, bazată pe principii clare, izvorâte dintr-o filosofie proprie.

 

Critica societăţii moderne

Ecologismul s-a născut într-un mediu “roşu” chiar avant-la-lettre, adică înaintea întemeierii partidelor ecologiste. Ecologiştii şi-au început discursul politic printr-o acerbă critică a societăţii de consum, a productivismului şi modernismului în general. Astfel, comuniştii sovietici şi-au pus speranţele într-o alianţă cu ecologiştii, încercând să facă din mişcările verzilor un cap de pod împotriva duşmanului lor declarat, lumea capitalistă vestică. Există chiar bănuiala că la început mişcările protestatare ale verzilor au fost subvenţionate de la Moscova.

 

Temele ecologiei politice

Ecologismul propune o nouă atitudine etică ce pune pe primul loc libertatea individuală, demnitatea pentru toţi, dreptul la afirmare plenară a personalităţii într-o societate convivială.

După cucerirea drepturilor politice în 1789, a celor economice şi sociale în anii 1920-1950, a venit vremea unei a treia generaţii de drepturi, cele ale oamenilor, ele trebuind să asigure renaşterea vieţii democratice. Ecologia politică se constituie astfel ca un ansamblu coerent, ce impune o transformare a mentalităţii.

 

Temele partidelor tradiţionale Temele ecologiei politice
  • productivismul nelimitat
  • productivismul în limtele de suportabilitate ale naturii
  • încurajarea consumului nelimitat
  • consumul în limitele necesităţilor reale ale oamenilor
  • primatul valorilor materiale şi al banului
  • primatul valorilor spirituale prin dezvoltarea personalităţii umane
  • stimularea concurenţei
  • stimularea concurenţei pentru produse nepoluante
  • individualismul
  • convivialismul şi solidaritatea umană
  • primatul prezentului
  • primatul viitorului
  • limitarea riscurilor tehnologice din raţiuni economice
  • degajarea vieţii de riscurile tehnologice
  • Teme neluate în considerare
  • integrarea problemelor de mediu în strategia dezvoltării
  • natura ca suport al acţiunilor umane, nu ca sursă economică
  • conservarea biodiversităţii

 

Ecologia politică promovează o conştiinţă nouă, care combină respectul naturii cu necesităţile artificiului uman. Ecologia are de luptat însă şi cu opinia reducţionistă, care spune că ecologia ar fi menită doar să apere florile şi să adune gunoaiele. Ecologia politică este greu de plasat pe eşichierul politic. Ecologia, cel puţin la noi în ţară, nu poate avea decât o opţiune liberală, căci numai în faţa unei proprietăţi private statul poate impune respectarea unor norme ecologice de producţie. Chiar şi în agricultură, proprietatea de stat nu este favorabilă unei agriculturi ecologice, realizabilă numai de proprietarii privaţi.

Limitele libertăţii ecologice

Ecologiştii au fost acuzaţi că în critica lor susţinută pentru protecţia mediului atacă libertatea producătorului, evident particular, de unde concluzia că sunt împotriva acesteia, deci socialişti.

Comunismul a fost cel mai teribil deteriorator al mediului, căci a putut lucra în vederea realizării unei politici economice împinsă la extrem, fără nici o constrângere. Marile victime ale comunismului au fost omul şi mediul.

Ecologiştii preţuiesc societatea civilă; ei consideră că societatea locală trebuie să decidă dacă îşi sacrifică proprietăţile sau preferă lipsa de apă şi electricitate.

Ecologismul a adăugat, pe lângă libertate, democraţie, morala creştină şi protecţia socială un factor ignorat de celelalte doctrine, dezvoltarea societăţii în limitele impuse de un glob cu dimensiuni şi resurse limitate ce trebuie să adăpostească o populaţie în creştere vertiginoasă. Ecologismul pune în discuţie fundamentele societăţii de consum (din cauza risipei inutile de materie şi energie), pune în discuţie fundamentele societăţii socializante (din cauza dezumanizării prin egalitarism), pledează pentru o societate bazată nu pe materie, ci pe informaţie, pe stoparea creşterii cantitative şi promovarea progresului calitativ. El face apel la o veritabilă revoluţie a spiritului pentru a reconcilia necesităţile culturii şi civilizaţiei cu necesităţile naturii.

Sursa: Concepte universale şi realităţi româneşti, Alina Mungiu-Pippidi

Vezi si CLIMATE GATE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s