Relatii Internationale – Conceptul de PUTERE

1. PUTEREA este un concept – daca nu conceptul – cheie al politicii. Esenta activitatii/luptei politice este accesul la PUTERE. Aceasta permite, pe plan intern si extern, transpunerea in practica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea propriilor interese. Celelate categorii ale stiintei/stiintelor politice (actori, interese etc.) sunt determinate de raporturile cu si fata de conceptul de PUTERE.

 

2. Pe plan international, PUTEREA reprezinta, in acelasi timp atat un SCOP IN SINE, cat si un MIJLOC DE ATINGERE A ALTOR OBIECTIVE. Ea este, intr-un cuvant, MONEDA DE SCHIMB in POLITICA INTERNATIONALA (definita ea insasi ca LUPTA PENTRU PUTERE).

 

3. In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de termeni, care se cer definiti:

RELATII INTERNATIONALE = ansamblul legaturilor dintre ACTORI

POLITICA INTERNATIONALA = legaturile POLITICE (implica PUTEREA) dintre ACTORI

POLITICA EXTERNA = o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea unor obiective, in raport cu alt ACTOR

 

 

4. PUTEREA reprezinta capacitatea de a controla mintea si actiunile altora, a-i determina sa faca ce doresti tu, sau ceea ce, altfel, nu ar face. PUTEREA POLITICA este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei. Sunt de subliniat cele doua planuri – intre detinatorii de functii, precum si intre ei si ceilalti membri ai societatii; de asemenea, faptul ca avem de-a face cu o RELATIE PSIHOLOGICA.

 

5. Asa stand lucrurile, se impune sa facem o serie de patru distinctii:

a. PUTERE/INFLUENTA – vizibila cel mai bine in relatia dintre CONSILIER si FACTORUL DECIZIONAL. Primul are INFLUENTA asupra celui de-al doilea, in timp ce acesta din urma are PUTERE asupra primului;

b. PUTERE/FORTA – cand recurgi la FORTA (inteleasa ca VIOLENTA FIZICA) inseamna ca abdici de la PUTERE – inteleasa ca RELATIE PSIHOLOGICA – in favoarea FORTEI – inteleasa ca RELATIE FIZICA; oricum, PUTEREA MILITARA este cel mai important atribut al PUTERII in general. Fara sanctiunea FORTEI, PUTEREA este lipsita de substanta (a se vedea eficacitatea unei legi, fara prevederea sanctiunilor pentru incalcarea ei);

c. PUTERE care poate fi UTILIZATA (armele conventionale, de pilda) si PUTERE care NU POATE FI UTILIZATA (armele nucleare, de exemplu, care sunt utilizate prin intermediul AMENINTARII CU UTILIZAREA); in realitate, avem de-a face cu prezenta sau absenta FORTEI ca ultima sanctiune a PUTERII;

d. LEGITIMITATEA/NELEGITIMITATEA PUTERII; in primul primul caz exista o justificare morala si/sau legala, in timp ce in al doilea avem de-a face cu PUTERE/FORTA bruta; exemplificarea situatiei POLITISTULUI, care dispune de un mandat, si a JEFUITORULUI, care actioneaza absolut in afara legii.

 

6. ELEMENTELE PUTERII.

PUTEREA este rezultanta prezentei si actiunii/valorificarii unor elemente, care poarta numele de ELEMENTE ALE PUTERII. Acestea sunt de mai multe feluri: IMUABILE/VARIABILE, precum si CUANTIFICABILE/NECUANTIFICABILE.

* Geografia (vecini, relief, vulnerabilitate; popoarele din spatii deschise au tins sa se extinda pana la atingerea unor limite/frontiere naturale – vezi rusii, prusacii, polonezii, ungurii; cei care au dispus de frontiere naturale – romanii – au tins sa le apere);

* Resursele naturale (hrana si materii prime; existenta lor permite sustinerea unei populatii mai numeroase si a unei dezvoltari mai sustinute; independenta in acest domeniu se traduce printr-o libertate diplomatica de miscare mai mare);

* Capacitatea industriala (mult timp, respectiv intre revolutia industriala si cea informationala, a constituit baza PUTERII; acum, ea trebuie sa fie reevaluata, prin prisma costurilor pe care le implica – vezi cazul Romaniei post-ceausiste);

* Pregatirea militara (cu indicatori/sub-elemente ca: tehnologia militara – vezi capacitatea aeronautica romana fata de cea a altor fosti aliati din Tratatul de la Varsovia -, calitatea conducerii, precum si cantitatea si calitatea fortelor armate; vezi necesitatea asigurarii capacitatii operative a Armatei in paralel cu derularea procesului de restructurare a ei);

* Populatia (marime, distributie si tendinte; acesta este principalul rezervor de alimentare a fortelor armate; ca atare, tendintele de evolutie a populatiei sunt urmarite cu mare atentie intre adversarii potentiali, vecini etc. In zilele noastre, sunt de urmarit o serie de tari care au sanse reale de a intra in “liga” marilor puteri in secolul viitor – China, India, Argentina, Brazilia, Mexic, eventual Indonezia. Toate sunt tari dens populate);

* Caracterul national (impulsivitatea, flexibilitatea, rabdarea, sangele rece, diplomatia, finetea – calitati care pot amplifica performanta externa; vezi cazurile Romaniei si, sa spunem, Ungariei in acest secol);

* Moralul national (textura sociala/social fabric – element fundamental; in prezent se actioneaza in special asupra acesteia; efectele sunt pe termen lung si determinante; de urmarit evolutia solidaritatii sociale in Romania inainte de decembrie 1989, imediat dupa si in perioada de tranzitie; element ce tine de calitatea societatii si guvernarii);

* Calitatea diplomatiei (element fundamental al supravietuirii nationale; amplifica sau diminueaza PUTEREA unui stat; vezi cazurile Romaniei, in care forta armata a fost compensata/ suplimentata de calitatea diplomatiei, precum si Marea Britanie in timpul lui M.Thatcher, in special in relatiile cu Statele Unite);

Calitatea guvernarii (sunt de urmarit raporturile dintre: resurse-politica [eficienta utilizarii lor in raport cu obiectivele propuse]; politica-sprijin popular [in ce masura politica exprima vointa poporului sau in ce masura este restrictionata de aceasta]; guvern-politica externa [locul si rolul politicii externe in ansamblul politicii promovate de guvern – atentie, profesionalism, mecanisme etc.]

ECHILIBRUL PUTERII

1. Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii intr-un sistem compus din mai multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati subordonate una fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii centrale, care regla sistemul). Desigur, problema “autoritatii” care asigura repartizarea echilibrata a puterii in cadrul sistemului compus din unitati/entitati autonome ramane. De regula, aceasta autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune.

 

2. Premisele asigurarii stabilitatii pe aceasta cale sunt, in esenta, doua:

* ca toate unitatile/entitatile sunt necesare sistemului; si

* ca, daca nu se intervine, una din unitati/entitati va cauta sa le “inghita” pe celelalte (politica este lupta pentru putere, atat pe plan intern, cat si extern)

Since the goal is stability and the preservation of all the elements of the system, the equilibrium must aim at preventing any element from gaining ascendancy over the others” (Morgenthau, 189)

(Pe plan intern, echilibrul este mentinut prin intermediul separatiei puterilor, in virtutea caruia, pe de o parte, nici una dintre puteri nu o detine in totalitate, ceea ce presupune cu necesitate colaborarea lor in exercitarea actului de conducere, iar, pe de alta, ca se pot controla reciproc).

 

3. In ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt doua:

* opozitia directa, in care doua puteri se confrunta reciproc (de retinut ca nu avem de-a face cu o confruntare exclusiva, ci ca, in realitate, este vorba de o impletire intre confruntare/conflict si colaborare; pana si in razboi, partile colaboreaza, chiar daca si numai tacit);

* competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta parte (statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C)

 

4. In decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului:

a. metoda DIVIDE ET IMPERA, prin intermediul careia se crea un conflict, manevrandu-se astfel incat ambele parti sa caute sprijin (“cine isi cauta un protector, gaseste un stapan”) de la cel care l-a provocat (istoria este plina de exemple de acest gen, cele mai recente fiind inregistrate in cazul dezmembrarii imperiilor britanic si sovietic – similitudinea este remarcabila -, precum si in Iugoslavia);

b. metoda COMPENSATIILOR, in virtutea careia fie se atribuiau teritorii (care, la randul lor, insemnau polulatie si/sau resurse), fie bani (compensatiile de razboi, de pilda); in ce priveste teritoriile, practica inregistreaza fie posesiunea nemijlocita, fie cea mediata, prin intermediul includerii in sfera proprie de influenta (in timp, pe masura ce practicile din prima categorie au devenit tot mai dezavuate, accentul a inceput sa cada tot mai mult pe cele din a doua categorie, cu precizarea ca, si in acest caz, din cauza aceleiasi dezavuari crescande, s-a inregistrat o deplasare de accent dinspre zona “vizibilului” spre cea a “invizibilului”, in sensul ca asemenea intelegeri au avut loc tot mai mult in secret – vezi si cazul Protocolului Secret al Pactului Molotov-Ribentrop, precum si al Acordului Procentajelor incheiat intre Churchill si Stalin);

c. metoda echilibrului prin intermediul ARMAMENTELOR, cu corolarul ei CURSA INARMARILOR (de retinut ca, o continuare a ei nesupravegheata, pe fundalul progreselor realizate in domeniul tehnologiei militare, implica producerea cu suficienta siguranta a catastrofei pe care competitia trebuia tocmai sa o evite; de aici cooperarea fortata a competitorilor, prin intermediul negocierilor si acordurilor de control al inarmarilor si dezarmare);

d. metoda ALIANTELOR, care au fost, in ansamblu, de doua tipuri:

* impotriva dominatiei mondiale (vezi alianta creata impotriva Germaniei, Japoniei si Italiei);

* impotriva altei aliante (vezi cazul Antantei si al Puterilor Centrale in primul razboi mondial, precum si cel al Tratatului de la Varsovia impotriva NATO).

In acest din urma caz, al existentei unei aliante indreptate impotriva altei aliante, practica politica a inregistrat si existenta unui BALANSOR AL PUTERII, respetiv al unei puteri care veghea asupra mentinerii echilibrului dintre ele, urmand sa se alature aceleia dintre aliante care parea sa piarda teren. Istoric, in Europa, acest rol l-a jucat Marea Britanie, care, pentru a se proteja, a vegheat cca. doua secole ca Europa sa nu ajunga sa fie dominata de o singura putere, pentru a preveni astfel aparitia unui pericol direct la adresa securitatii sale fizice. Iata pentru ce Marea Britanie s-a aliat cu Prusia – si alte puteri – impotriva Frantei lui Napoleon, dar si cu Franta impotriva Germaniei in cele doua razboaie mondiale; de aici si celebra fraza: “Anglia nu are dusmani sau prieteni permanenti, ci doar interese permanente !”

 

 

5. Unul din marii teoreticieni ai ECHILIBRULUI PUTERII a fost Morton Kaplan, reprezentant de seama al scolii BEHAVIORISTE. El a identificat existenta a 6 tipuri de sisteme internationale ipotetice bazate pe echilibrul puterii. In cadrul fiecarui tip, el a identificat 5 seturi de variabile:

1. reguli esentiale

2. reguli de transformare

3. variabile de clasificare a actorilor

4. variabile de capabilitate

5. variabile informationale

Iata, spre exeplificare, regulile esentiale de functionare a sistemului clasic de echilibru al puterii:

1. Actorii isi sporesc capacitatile, dar, mai degraba, negociaza decat lupta; (vezi relatia dintre SUA si URSS in perioada postbelica)

2. Mai degraba lupta, decat sa scape ocazia de a-si spori capacitatile; (vezi decia Germaniei de a intra in primul si al doiea razboi mondial)

3. Mai degraba opresc lupta, decat sa elimine un actor esential (vezi incheierea razboiului din Golf, data fiind importanta Irakului pentru echilibrul local de putere)

4. Refuza preponderenta unui actor sau a unei aliante de actori; (vezi cazul Marii Britanii la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, cand, pentru aproape un an – din iunie 1940 pana in iunie 1941 – a tinut piept singura Germaniei)

5. Cauta sa-i constranga pe cei ce cauta sa subscrie la principii supranationale (expresia efortului de mentinere a unei individualitati distincte in cadrul sistemului; vezi opozitia actuala a Marii Britanii fata de planurile de transformare a Uniunii Europene intr-o entitate suprastatala)

6. Permit invinsului reintrarea/revenirea in sistem (vezi cazurile Frantei lui Napoleon si ale puterilor invinse in primul si cel de-al doilea razboi mondial, care decurg din prima premisa a echilibrului puterii – respectiv ca toate unitatile/ entitatile sunt indispensabile sistemului)

 

6. Transformarile recente din cadrul sistemului international pun in lumina impletirea unor tendinte ce indica spre lumea de maine (de integrare) si tendintele ce indica recursul la practicile clasice ale “politicii puterii” (power politics). In acest sens, si conceptul de “echilibru al puterii” cunoaste atat o diminuare de utilitate determinata de intarirea consensului si cooperarii, cat si o revigorare, tinand seama de competitia multipolara derivata din aparitia unor noi centre de putere.

One thought on “Relatii Internationale – Conceptul de PUTERE

  1. CINE PRODUCE BANII, DETINE PUTEREA
    CINE DETINE PUTEREA, STABILESTE ADEVARUL
    CINE STABILESTE ADEVARUL, CONTROLEAZA TRECUTUL
    CINE CONTROLEAZA TRECUTUL, DETERMINA VIITORUL
    CINE DETERMINA VIITORUL, PRODUCE BANII

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s