Supravetuire | 18. RAZBOIUL

18. RĂZBOIUL

18.1. Războiul atomic Explozia atomică; Alarmarea populaţiei, Ce faci după avertizare, Pregătiri, După explozia atomică

18.2. Războiul biologic Protecţia, După atacul biologic

18.3. Războiul chimic Protecţia, Accidentele chimice (industriale, de transport etc.)

18.4. Muniţia neexplodată

Ce poate fi mai îngrozitor decât războiul?

Într-o lume din ce în ce mai „instabilă” (din punctul de vedere politic, economic, social) şi mai „aglomerată” (datorită înmulţirii populaţiei, statelor şi grupurilor de interese) apariţia confruntărilor este inevitabilă. Diferenţa între mentalităţile oamenilor, ale culturilor, popoarelor sau civilizaţiilor, precum şi inegalităţile de resurse materiale disponibile, dar şi de educaţie, au dus şi pot duce oricând la conflicte de clasă, rasă, limbă, credinţă ş.a.m.d. Cum sunt cele actuale, între aşa-zisele:

– Nord (ţările bogate) şi Sud (ţările sărace), sau

– Est (unde domină: colectivismul, lipsa respectului faţă de individ şi proprietatea privată, despotismul etc.) şi Vest (unde primează omul, democraţia, individualismul, libera iniţiativă ş.a.m.d.), sau

– Religii (ortodoxie, catolicism, islam – care, culmea, cred toate în acelaşi Dumnezeu).

Uneori ciocnirile sunt paşnice, dar deseori ele se transformă uşor în confruntări violente, războaie mici, locale sau mari, mondiale. Din păcate, oamenii nu învaţă nimic din istoria lor sau a altora. Mânaţi de foame, lăcomie, invidie, frică etc. oamenii vor continua să se poarte ca barbarii – în ciuda (sau poate din cauza?!) tuturor progreselor ştiinţei. Numărul ţărilor care dispun de arme nucleare creşte încet dar sigur. Cineva spunea: nu ştiu cu ce arme se vor lupta oamenii în al treilea război mondial, dar în al patrulea sigur cu ciomege, arcuri şi săgeţi.

Mereu şi mereu se comit aceleaşi măceluri inutile. Se şi zice, cu un zâmbet amar: oamenii şi naţiunile vor acţiona raţional de-abia după ce vor încerca practic – şi vor epuiza – toate celelalte posibilităţi. Aşa se face că, în pofida vorbăriei despre dispariţia războiului din viaţa internaţională, anticul dicton latinesc si vispacem para bellum (ca să ai pace pregăteşte-te de război) nu a fost nicicând mai actual şi mai respectat – de cei care gândesc…

Nu e nevoie de un război mondial ca să mori sau să fii schilodit. Oricine poate deveni oricând victima nevinovată a unei confruntări locale, regionale, convenţionale, neconvenţionale, teroriste, declarate, mocnite, de apărare, de agresiune, de „impunerea păcii” etc. Anual pe glob mor 0,5 milioane de persoane datorită războaielor locale, purtate cu arme uşoare.

În caz de război, mijloacele de agresiune sosesc de obicei pe calea aerului cu avionul sau racheta (vezi criza din Kosovo, 1999), dar atacul este oarecum anunţat. În cazul unei acţiuni teroriste momentul şi felul atacului sunt neaşteptate. Populaţia civilă este expusă pericolelor războiului modern total, care, mai ales în spatele frontului, poate lua forma ABC (atomic-bacteriologic-chimic) – cu arme ADM (de distrugere în masă). Se vorbeşte şi de arme noi, care pot provoca catastrofe „naturale”: geofizice (geoclimatice, meteorologice, seismice), genetice etc. Într-un război viitor, populaţia civilă poate fi expusă şi altor feluri de arme noi, neletale: orbitoare, paralizante (cu infrasunete, chimice), cu radiaţii dirijate, cu frecvenţă ultra-înaltă, psihotrope, de manipulare informaţională, cu impuls electromagnetic (nucleare), cu microunde, cu grafit (pentru blocarea reţelelor electrice) ş.a.m.d.

Sfaturile şi ideile din acest Manual sunt valabile şi aplicabile fie că ai de-a face cu un război modern (economic, tehnic, sofisticat), fie că e vorba de unul clasic (cu arme albe, de foc ş.a.m.d.).

Statul român a organizat apărarea şi protecţia teritoriului şi a populaţiei împotriva pericolelor ce apar într-un război. Conducerea şi coordonarea acestei acţiuni naţionale este făcută de Comandamentul Protecţiei Civile.

Dar, nu te lăsa în grija altora! Ei fac doar ce pot.

Ce poţi face tu?

Pregăteşte-te din timp. Un război de tip ABC nu poate dura prea mult (vreo 10 zile maxim – după care se continuă în varianta clasică) aşa că pe moment ai şanse să scapi cu viaţă. După aceea însă, fără o pregătire adecvată, n-ai nici o şansă.

Sau – luptă pentru pace, pentru interzicerea şi distrugerea armelor ADM. Oricât ar fi de nebuni oamenii şi autorităţile – activismul civic sau politic a dat rezultate.

Alarmarea populaţiei se va face cu mijloace speciale – acustice (sirene electrice, dinamice cu aer comprimat, motosirene), optice şi de alt fel (clopote, fluiere cu abur, sonerii etc).

Pentru alarmare sunt stabilite următoarele semnale acustice:

– alarmă aeriană – sunet modulat de două minute cu periodicitate de 4 secunde;

– alarmă chimică sau radioactivă – 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauze de 10 secunde;

– calamitate naturală – 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauze de 12 secunde;

– încetarea alarmei – sunet continuu de 2 minute.

La recepţionarea semnalului de alarmă cetăţenii sunt obligaţi să înceteze orice activitate, să-şi ia echipamentul de prim ajutor şi protecţie individuală, să-şi facă rezerve de apă şi în funcţie de felul alarmei să se adăpostească sau să se evacueze, înainte de părăsirea clădirii se va întrerupe alimentarea instalaţiilor şi utilajelor cu gaze, apă, curent electric.

Echipamentul individual de protecţie împotriva efectelor armelor convenţionale şi de nimicire în masă constă din: masca contra gazelor, trusa sanitară anti-chimică, costumul de protecţie, aparate şi măşti izolante, mijloace improvizate de protecţie. Fiecare cetăţean este obligat să cunoască modul de folosire a acestor mijloace individuale.

Adăpostirea se face în adăposturi de protecţie civilă, subsoluri, metrou, galerii | sau alte lucrări subterane, în denivelări ale terenului. Toate spaţiile special construite, ?şi amenajate sunt echipate cu instalaţii de ventilaţie şi filtrarea aerului. Pentru l calculul capacităţii unui adăpost se consideră că necesarul este 0,5 mp/persoană.

Într-un adăpost trebuie respectate următoarele reguli:

– Nu introduce animale şi materiale inflamabile, explozibile, iritante.

– Păstrează ordinea şi curăţenia.

– Nu fuma şi nu folosi lămpi cu flacăra deschisă, felinare, lumânări.

– Să ai la tine: masca de gaze, documente de identitate, lanterna, trusa sanitară, ledicamente, apă, alimente.

– Acordă primai ajutor.

– Nu părăsi adăpostul decât la încetarea alarmei.

18.1. RĂZBOIUL ATOMIC

După terminarea „războiului rece” în 1990 se pare că pericolul armelor atomice nu mai e atât de mare. Totuşi, unele sfaturi nu strică. Nu se ştie…

Explozia unei bombe atomice sau nucleare umple atmosfera cu foc şi fulgere orbitoare, cu suflu distrugător şi căderi radioactive. Nimeni nu este nici ferit -nici direct ameninţat de o explozie atomică. S-ar putea ca o bombă sau o rachetă să-şi greşească ţinta şi să cadă într-un loc considerat „sigur”. Sau, să fii victima unui accident de la o centrală atomoelectrică – vezi Cernobâl. Chiar fără fulger şi undă de şoc (cum explodează o bombă cu neutroni sau o centrală atomică), „numai” căderile radioactive şi radiaţiile pot provoca ravagii sinistre – de la îmbolnăvirea până la distrugerea oricărei forme de viaţă.

Ce s-ar mai putea face în faţa unei puteri distructive atât de mari? După o explozie în apropiere – nu se mai poate face nimic.

Dar înainte – DA.

În plus, pentru a te încuraja la o atitudine mai optimistă, merită subliniat că efectul maxim al unei explozii atomice durează puţin, că radioactivitatea slăbeşte în câteva zile până la un nivel suportabil (în 2 zile scade de la 1500 R/h la 15 R/h; iar în 2 săptămâni la 1,5 R/h – exceptând cazul în care bomba a fost cu plutoniu, când radiaţia durează secole), că la Nagasaki şi Hiroshima viaţa a continuat după supravieţuire.

Dacă te pregăteşti – poţi să supravieţuieşti, indiferent de neajutorarea ta aparentă. Măsurile pregătitoare îţi pot salva viaţa. Ai obligaţia morală să-ţi iei măsuri de precauţie, cu speranţa că o să nimereşti în afara zonei centrale, periculoase – adică la peste 50 km de explozia atomică.

Explozia atomică are mai multe efecte (fig. 18.1 şi 18.2):

Valul de lumină şi căldură (vezi #8 şi #10). Cine priveşte o explozie atomică de la mai puţin de 60 km orbeşte definitiv.

Impulsul electromagnetic (un fel de explozie invizibilă, despre care nu se ştiu prea multe – secret militar) va întrerupe funcţionarea oricărei centrale electrice, telecomunicaţiilor etc. Deci NU vei mai avea electricitate, nu vei mai putea folosi telefonul, radioul, TV ş.a.m.d.

Suflul: tot aşa de inevitabil ca tunetul după fulger, după unda de lumină a exploziei atomice vine sudul, unda de şoc – aproape imediat, sau cu o întârziere

18.1. Repartiţia energiei unei explozii atomice a – unda de şoc; b – căldură; c – radiaţii persistente; d – radiaţii momentane

18.2. Efectele bombei atomice în funcţie de înălţimea exploziei a – explozie în aer: efecte momentane; fără urmări radioactive de durată; b – explozie la sol: efecte momentane şi de lungă durata de maximum un minut. Forţa suflului este uriaşă: dezrădăcinează copaci, zdrobeşte clădiri, aruncă oamenii în aer. Întinderea pe care acţionează suflul depinde de mărimea şi puterea bombei, de înălţimea la care explodează etc.

Unda de şoc parcurge în primele două secunde 1 km. În acest timp, pe acest spaţiu toţi factorii distructivi au efecte maxime. Trebuie să te adăposteşti repede, în primele două secunde după ce ai observat sfera de foc (n-o privi direct!). Efectul e ca de uragan (vezi #17.3).

Adăposteşte-te, ghemuieşte-te numai după obstacolele naturale sau construcţii solide de beton armat, ziduri solide. Nu sta în picioare – căci te expui cu o suprafaţă mult mai mare decât în poziţia culcat cu faţa în jos, iar unda de şoc şi orice obiect zburător te poate strivi.

Într-o localitate te poţi adăposti după ridicături din teren, în rigolele şoselelor, lângă bordurile trotuarelor, în pasajele de trecere subterană. Dacă în momentul exploziei nu ai posibilitatea să intri în adăpost, ascunde-te în cea mai apropiată denivelare de teren. NU te adăposti în spatele unor obstacole care se pot prăbuşi, într-o uzină sunt bune şi golurile din fundaţiile unor utilaje mari, coşurilor de fum, ori tunelurile tehnologice.

Într-o clădire aşează-te: lângă peretele dinspre explozie; în spaţiul gol al uşii de pe peretele de rezistenţă; într-un coridor fără ferestre; sau chiar sub un birou, o masă. Stai ghemuit cu faţa în jos în locul pe care l-ai găsit şi acoperă capul cu braţele.

În teren deschis (parcuri, câmp etc.) te poţi ascunde după o ridicătură de teren ori taluzul şoselii, sau într-o groapă, iar în lipsa acestora te culci cu faţa în jos, braţele sub cap, picioarele către explozie.

Stai aşa 15-20 de secunde.

Căderile radioactive. Suflul transformă ruinele în praf, pe care „ciuperca atomică” îl aspiră şi-l ridică; după un timp praful, devenit radioactiv, revine pe sol.

O parte dintre căderile radioactive se depun în zona exploziei după aproximativ o oră, însă altele, purtate de vânt, vor mătura o suprafaţă uriaşă de teren. Mărimea şi orientarea suprafeţei infestate depind de viteza, şi de direcţia vântului în perioada respectivă. Praful invizibil va iradia, îmbolnăvi sau omorî tot ce are viaţă: plante, animale, oameni. Prezenţa şi mărimea radiaţiilor nu poate fi sesizată ori măsurată decât cu aparate speciale (contoare Geiger-Muller, dozimetre etc.) din dotarea armatei, poliţiei, laboratoarelor şi serviciilor specializate.

Efectele iradierii: vezi la #19.7

Protejarea contra contaminării radioactive constă in:

a) evitarea contactului cu praful radioactiv, şi

b) reducerea acţiunii radiaţiei emise de praful radioactiv şi asupra organismului. În continuare se arată cum poţi pune în practică aceste principii.

Alarmarea populaţiei. Un prim semn că situaţia devine periculoasă ar putea fi ştirile din presă, radio, TV – legate de escaladarea încordării sau conflictului internaţional. Dacă apare pericolul de război sau de accident la o centrală atomică, oficialităţile vor da anunţuri specifice prin toate mijloacele audiovizuale.

În continuare redăm câteva informaţii privind alarmarea populaţiei civile în unele state occidentale şi regulile de comportare respective. Acolo alarma este gradată în funcţie de timpul rămas până la momentul estimat al pericolului:

– Alarma gradul 1 („roşie”): explozie iminentă: sunetul sirenelor creşte şi descreşte;

– Alarma gradul 2 („gri”): căderile radioactive peste aproximativ o oră: sirenele emit un sunet constant, întrerupt;

– Alarma gradul 3 („neagră”): căderile radioactive vin imediat: sirenele emit litera D a alfabetului MORSE: linie-punct-punct (sunet lung-scurt-scurt);

– înceterea alarmei – sirenele sună continuu.

La noi nu s-au făcut pregătiri de apărare la fel de straşnice, deoarece neavând arme atomice pe teritoriul ţării, s-a considerat că nici nu vom fi atacaţi în felul acesta. Dacă însă intrăm în NATO – situaţia se va schimba.

Ce faci după avertizare:

Ai aflat ştiri proaste, apare ameninţarea exploziei: amenajează locuinţa, să fie cât mai ignifugă (vezi la #10 şi #8) şi cât mai rezistentă la suflu (vezi #17). Dacă munceşti metodic, repede, eficient, într-o zi poţi realiza foarte multe în acest scop. Totodată adună provizii.

Fereşte-te să te surprindă explozia într-o construcţie şubredă: cort, baracă, casă de lemn. Mută-te într-o casă cât mai solidă.

Etajele mijlocii din blocurile înalte sunt cele mai sigure, iar parterul şi etajele de sus (mai ales mansarda) sunt nesigure. Locatarii acestora din urmă se vor adăposti la familiile sau vecinii de la etajele mijlocii. În blocurile cu mai puţin de 4 etaje numai parterul este sigur.

Alarma „roşie”: cei care nu pot ajunge acasă în câteva minute se vor adăposti în cea mai apropiată clădire. Dacă eşti surprins pe câmp, departe de o clădire, aruncă-te la pământ (vezi la #10.1).

În casă: opreşte electricitatea, gazul, apa de la întrerupătorul sau robineţii principali de racord. Apoi refugiaţi-vă şi închideţi-vă cu toţii în adăpostul contra căderilor radioactive (vezi la #18.5).

Dacă supravieţuieşti exploziei, verifică imediat orice pericol de incendiu (vezi la #8). Când faci inspecţia, acoperă-te cât mai bine cu o pelerină, iar când reintri în adăpost, scoate-o şi las-o afară, la intrare.

Alarma „gri”: poţi să te trezeşti într-o zonă contaminată chiar fără să vezi explozia nucleară şi fără să-i simţi efectele directe – dacă norul radioactiv ajunge după un timp deasupra locului în care te afli.

Mişcă-te, deplasează-te repede, fii calm. Evită cu orice preţ contactul cu praful radioactiv.

Încearcă să ajungi sub un acoperiş bun, înainte de trecerea orei după care va începe căderea prafului radioactiv. Adăpostul ar trebui să aibă acoperişul şi pereţii groşi, iar ferestrele şi uşile bine închise, etanşate, ca să slăbească pe cât posibil puterea radiaţiilor.

Acoperă fântâna, bagă animalele în grajd, corectează măsurile de protecţie la grajd sau casă prin acoperire şi etanşare; fă rezerve de alimente şi apă.

Într-o clădire adăposteşte-te în încăperea cea mai izolată şi depărtată de exterior. Etanşează uşile şi ferestrele. Dacă e cazul, pregăteşte şi pune masca de gaze pe faţă şi îmbracă mijloacele simple de protecţie. Înainte de intrarea în casă: fiecare persoană verifică rapid măsurile luate de ceilalţi membri ai familiei sau grupului şi corectează cât poate deficienţele constatate; dezbracă pelerina sau îmbrăcămintea de exterior folosită – pe care o lasă la uşă; apoi intră în adăpost, unde îmbrăcă haine necontaminte.

Mijloacele de protecţie individuală se pot improviza cu lucruri la îndemână în orice gospodărie. Ele se folosesc însă numai pentru o durată scurtă – cât treci prin zona contaminată radioactiv. Dar – contaminarea radioactivă este de durată. Pentru scăderea radioactivităţii sub doza periculoasă trebuie să treacă două săptămâni, uneori şi mai mult.

Ca să rezişti ai nevoie de un adăpost!

Alarma „gri” nu înseamnă că nu va mai urma încă o explozie. Dacă nu eşti silit de împrejurări, încearcă să te fereşti şi de următorul pericol.

Alarma „neagră”. Dacă mai eşti afară, aruncă-te în primul adăpost, scoţând hainele exterioare şi lăsându-le la intrare. Dacă poţi, înainte de a intra în adăpost spală sau curăţă zonele de piele care au fost expuse căderilor radioactive şi periază sau scutură hainele.

Stai în adăpost până ce Poliţia sau Apărarea civilă anunţă că se poate ieşi. Ascultă ştirile la radio. În primele trei zile, când radioactivitatea este maximă, ieşirea din adăpost este total interzisă. După aceea, se pot face ieşiri pentru motive importante, dar cât mai puţine şi scurte. Respectă anunţurile şi instrucţiunile autorităţilor despre când, unde, cum poţi să mergi şi pentru cât timp.

Pregătiri: când în presă, la radio, la TV apar ştiri privind pericolul unui război, trebuie luate măsuri de precauţie. Respectă şi instrucţiunile organelor de stat.

Contra valului de lumină şi căldură – vezi #8 şi #10.

În afară de văruirea ferestrelor şi îndepărtarea materialelor inflamabile (de exemplu ziare, hârtii) dintr-o cameră în care le-ar putea lovi şi aprinde raza de căldură (strecurată de exemplu printr-o crăpătură din acoperiş), mai sunt necesare şi alte măsuri contra incendiului.

Una dintre ele este impregnarea ignifugă a ţesăturilor, de exemplu cu o soluţie preparată din: 101 de apă, 0,5 kg borax, 0,5 kg acid boric. După înmuiere timp de o jumătate de oră în soluţie, ţesătura nestoarsă se atârnă la uscat. Întrucât după o spălare sau după un timp substanţele îşi pierd efectul, tratamentul trebuie repetat periodic.

Lemnăria nu poate fi tratată în acelaşi fel, dar se poate proteja prin acoperire cu o pânză ignifugată.

Pregăteşte şi mijloace pentru stingerea incendiului produs de explozie sau de valul de căldură (fig. 18.3). Probabil că într-o astfel de situaţie reţeaua publică de alimentare cu apă va fi oprită. La fiecare etaj să fie depozitate cât mai multe găleţi sau vase pline cu apă şi extinctoare – dar cele mai multe la ultimul etaj, în pod.

18.3. Amenajarea clădirii pentru apărare pasivă: a – rezerva de apă; b – nisip; c – robinet/hidrant; d – extinctor; e – topor; f – rangă; g – rucsac de salvare; h – rezerva de apă; i – camuflaj; j – ieşire de siguranţă

Efectul prafului radioactiv poate fi slăbit de doi factori:

1) Grosimea stratului de material existent (aer, pereţi etc.) între victimă şi praf;

2) Reducerea timpului de expunere şi contact, sau amânarea contactului. Adăpostirea într-o clădire reduce de 5 ori expunerea la radiaţii în raport cu norul şi de 20 de ori în raport cu praful depus în exterior.

Într-o clădire adăpostul se poate amenaja într-un beci, o boxă, o cameră sau un coridor cu cât mai puţini pereţi spre exterior. Căptuşeşte pereţii, ferestrele, uşile cu un strat cât mai gros din orice material: cărămizi, beton, pământ compactat. Cu cât vei sta mai departe de pereţii exteriori şi de acoperiş – cu atât mai bine.

Chiar şi o construcţie uşoară poate asigura un oarecare grad de protecţie, dacă înăuntrul ei se amenajează un adăpost tip sâmbure – vezi mai jos.

Întăreşte şi îngroaşă toţi pereţii adăpostului. Demontează ferestrele şi umple sau zideşte golurile respective cu două rânduri de cărămizi; sau fixează peste ele, la interior şi exterior, câte doi pereţi din scânduri, între care îndesxi pământ umezit. Cei doi pereţi de scândură ar trebui solidarizaţi unul de altul cu sârmă, cuie, tiranţi.

Sprijină mobilă grea, cărţi, saci cu nisip – de ferestre, uşi, pereţi – (fig. 18.4). Blochează ferestrele şi uşile camerelor şi coridoarelor care duc spre adăpost, îngrămădeşte saci cu nisip, cutii cu pământ, butoaie pe dinafară pereţilor adăpostului. E bună şi zăpada bătătorită, groasă (fiecare strat de 50 cm grosime înjumătăţeşte forţa radiaţiilor).

Adăpostul poate fi amenajat şi în afara dădirii: o groapă, un tranşeu săpat în curte (acoperit cu scânduri şi pământ), înalt cât să încapă un om în picioare, este o protecţie foarte bună (fig. 18.5). Căptuşeşte-i pereţii cu stâlpi şi scânduri. Acoperişul se face din scânduri, table, plăci de beton, peste care se aşează pământ bătut.

18.4. Întărirea construcţiei

18.5. Adăpost tip tranşeu în curte

Intrarea în tranşeu se va face printr-o gură verticală de acces acoperită cu un capac de canalizare (sau ceva echivalent, improvizat). Peste capacul de scândură sau de metal se adaugă un strat cât mai gros dintr-un material potrivit (pământ, nisip etc). O altfel de intrare în adăpost sau tranşeu – de exemplu un coridor, o scară – s-ar putea prăbuşi din cauza suflului exploziei.

Peste şi lângă adăpost îngrămădeşte cât mai mulţi saci cu nisip sau pământ. Ei vor mări rezistenţa construcţiei şi vor slăbi radiaţiile.

Condiţiile constructive pentru ca o pivniţă să poată fi utilizată ca adăpost sunt:

– Tavanul să fie solid, preferabil un planşeu din beton armat cu deschiderea cât mai mică (de la un perete la altul).

– Amplasarea pivniţei – la unul dintre colţurile clădirii, lângă un zid exterior, preferabil fără deschidere spre exterior.

– Pereţii – solizi, preferabil din beton armat;

– Să nu fie traversată de conducte (gaz, apă, încălzire).

– Suprafaţa – sub 30 mp. Măsuri suplimentare necesare:

– Instalarea unor stâlpi suplimentari de susţinere, asiguraţi în poziţie, dacă deschiderea tavanului (distanţa între stâlpi, pereţi) depăşeşte 2 m;

– Consolidarea porţiunii din peretele exterior al beciului, de deasupra solului până la nivelul tavanului, cu un val de pământ sau saci de nisip;

– Umplerea sau zidirea ferestrelor pivniţei pe toată grosimea peretelui; aerisirile sau coşurile se astupă;

– Etanşarea uşilor beciului;

– Dotarea uneia dintre ferestrele pivniţei cu un capac solid şi etanş – ca ieşire de siguranţă, amenajată astfel încât să nu poată fi blocată de dărâmături;

– Amenajarea unei treceri sau coridor de salvare spre clădirea vecină, cu secţiunea circa 0,6 x 0,8 m;

– Marcarea cu vopsea termorezistentă a unor săgeţi indicatoare în câteva locuri, pe suprafeţe exterioare vizibile, pentru ca adăpostul să poată fi descoperit chiar în caz că se dărâmă.

Adăpostul tip sâmbure. Pentru asigurarea unei protecţii suplimentare (necesară mai ales în primele trei zile după explozie) ar fi bine să amenajezi în interiorul adăpostului încă o incintă cu înveliş de protecţie (un sâmbure). Acesta ar putea fi, de exemplu, un fel de cort sau acoperiş din uşi sau scânduri, sprijinite -jos de pereţii adăpostului, iar sus între ele. Deasupra acestui acoperiş interior se vor stivui saci sau feţe de pernă umplute cu nisip şi pământ până la pereţii şi tavanul adăpostului (fig. 18.6).

In lipsa unui beci se poate săpa un tranşeu sub pardoseală, iar pardosela va fi acoperită cu saci de pământ.

După 3 zile pericolul cel mai mare trece şi veţi putea părăsi adăpostul interior (tip sâmbure) pentru a trăi în restul adăpostului din clădire. Dar afară nu vei putea ieşi decât după 10 zile!

Înăuntrul adăpostului vor fi depozitate unelte de săpat – de care ar putea fi nevoie pentru dezgropare, la ieşire.

Viatxa în adăpost. Inevitabil că viaţa mai multor persoane înghesuite într-un spaţiu mic, cu dotări minimale, într-o perioadă de criză, va naşte mari probleme.

Stresul psihologic poate fi însă micşorat printr-o pregătire corespunzătoare, respectiv prin antrenamente şi simulări. Se recomandă ca aceste exerciţii voluntare să fie făcute cu familia de două ori pe an, la câte un sfârşit de săptămână. Numai

18.6. Adăpost în casă

În felul acesta vor putea înţelege toţi membrii familiei problemele de înghesuială, plictiseală, alimentaţie, igienă, disciplină ş.a.m.d. ce pot apărea. Dar astfel de exerciţii pot avea şi alte efecte educative – benefice pentru coeziunea familială.

Se recomandă întocmirea, afişarea şi însuşirea de către toată familia a unui regulament de comportare în adăpost, care să stabilească o ordine privind: scularea, culcarea, orele de masă, curăţenia, activităţi diverse, repartizarea sarcinilor (întreţinerea echipamentelor, instalaţiilor; curăţenie; pregătirea, servitul meselor; gospodărirea proviziilor; serviciul de gardă, ascultarea radioului; ierarhia colectivului).

Trebuie luate măsuri ca fiecare persoană să aibă mereu sarcini şi ocupaţii; altfel apar deranjamente psihice: depresiuni, furie, violenţă.

Stocul de provizii. Într-o situaţie de criză: război, cutremur etc. pot dispărea toate facilităţile pe care le considerăm „normale”: comerţ, electricitate, apă, gaze etc. Nici banii nu mai au valoare. Rezultă că numai stocul personal de provizii te poate salva de la foame, sete, frig, boală. O rezervă de alimente, apă, medicamente, energie pentru aproximativ 14 zile trebuie să existe în fiecare casă de om gospodar şi responsabil (există şi obligaţii legale în acest sens).

Fă o listă cu toate lucrurile şi echipamentul necesare în adăpost. Nu uita un radio cu baterii. De asemenea, facilităţile pentru igienă. Nu îngrămădi în adăpost toate lucrurile posibile – mai lasă şi puţin loc de mişcare. Foloseşte logica, bunul simţ. Nu uita că va trebui să trăiţi acolo zile şi nopţi fără nici un contact cu exteriorul. Adăpostul îţi va fi casă, masă, baie, toaletă, curte.

Din cauza perisabilităţii alimentelor conservate, stocul de provizii trebuie permanent gospodărit, reînnoit, pentru a se evita atât cheltuielile inutile (supradepozitare) cât şi insuficienţa stocurilor (alimente stricate). O listă cu toate sortimentele depozitate şi datele lor de procurare şi de înlocuire obligatorie ajută mult la controlul situaţiei.

Poate că toată această muncă şi cheltuială preventivă pare excesivă, inutilă; dar uită-te la televizor: buletinele de ştiri sunt pline de situaţii în care, dacă ai ghinionul să ajungi, o să fii fericit că ai provizii pregătite.

Rezerva de alimente. Constă numai din alimente uscate şi conserve care să reziste nealterate cel puţin 6 luni în condiţiile posibile de depozitare autonomă (răcoare, uscat) – fără frigider. Lista acestor provizii (felul, cantitatea) depinde de gusturile, obiceiurile, concepţiile fiecăruia. Conservele pot fi procurate din comerţ (preferabil în cutii metalice) sau preparate în casă: fierte, dulciuri, murături.

Proviziile trebuie să fie suficiente pentru cel puţin 3 săptămâni.

Hrana şi apa nu sunt contaminate direct de radiaţii, ci indirect de praful radioactiv care se poate aşeza pe ele. Hrana şi apa vor fi depozitate în vase bine închise, cu capac înşurubat. Înainte de a desface un vas cu provizii, şterge bine tot praful de pe capac şi zona învecinată.

Rezerva de apă potabilă rezultă din necesitatea biologică de consum a 1,5-2 1/ zi de persoană.

Rezerva de apă (mai importantă decât cea alimentară) trebuie să acopere consumul pentru cel puţin 4 zile în adăpostul tip sâmbure. Apa depozitată într-un cazan sau o cadă trebuie acoperită cu un capac din scânduri sau o folie de plastic. Înainte de a ridica capacul, şterge-1 bine de praf.

Când se dă alarma „roşie”, sau alta echivalentă, trebuie să întrerupi imediat alimentarea casei cu apă de la reţeaua publică. În acest fel, apa contaminată radioactiv, care va umple treptat reţeaua localităţii, nu-ţi va mai strica rezervele tale.

Lista orientativă cu proviziile necesare unei persoane, pentru 14 zile: Conserve: de carne, peşte, salam – 2 kg; supe, preparate – 4 kg; legume – 4 kg. Lactate şi grăsimi: lapte praf- 1 kg; brânză – 1 kg; ulei, margarina – 0,5 kg. Alimente uscate: pâine – 2 kg; biscuiţi, fulgi etc. – 0,5 kg; zahăr – 0,5 kg; sare, condimente – 0,25 kg; marmeladă, gem – 0,5 kg. Diverse: cafea, ceai, cacao -0,5 kg. Băutură: apă – 42 1.

Dotarea individuală de salvare şi intervenţie.

Fiecare locuinţă ar trebui să fie dotată cu următoarele echipamente, pentru a putea rezolva urgent:

A – Primul ajutor şi apărarea contra radiaţiilor: trusă de prim-ajutor auto (1 buc/5 persoane); prelată (1 buc/5 persoane); dozimetru;

B – Stingerea incendiilor: hidrant, racord pentru furtun, robineţi; găleţi a 10 l/buc (4 buc la un robinet); cârlig cu coadă şi prelungitor (serveşte la desprinderea obiectelor care ard mocnit şi la îndepărtarea dărâmăturilor); prelată pentru înăbuşirea flăcărilor (ignifugată); frânghie (pentru salvare, coborâre, căţărare); rezervor cu apă, cu o capacitate corespunzătoare mărimii suprafeţei de stins (pardoseală, acoperiş).

C – Dezgroparea victimelor: o cazma cu coada scurtă, ca să poată fi folosită în spaţiu îngust; lopată pliantă (scurtă); rangă cu vârf lat şi ascuţit; fierăstrău „coadă de şoarece”; ciocan mare; bomfaier; daltă lată (şpiţ); topor; foarfecă (tip cleşte) pentru fier beton.

După explozia atomică. Respectă instrucţiunile autorităţilor, când părăseşti adăpostul. Poartă mănuşi pentru manipularea obiectelor contaminate (bănuite) – fie înăuntru, fie afară din adăpost. La reintrarea în adăpost hainele exterioare vor fi oricum lăsate afară – inclusiv încălţămintea, şoşonii, galoşii.

Când ieşi din adăpost ca să faci rost de hrană, caută alimente apărate natural sau artificial împotriva contaminării cu praf radioactiv, de exemplu nuci, conserve, sau altele:

– Ouăle sunt destul de sigure, mai ales dacă găinile au fost adăpostite de

praful radioactiv;

– Cartofii trebuie spălaţi şi curăţaţi de coajă, apoi gătiţi, fierţi;

– Boabele de fasole, mazăre, protejate de păstăi, sunt comestibile;

– Verdeţurile cum ar fi: varza, salata, ceapa vor fi destul de bune de mâncat, dacă foile, frunzele sunt strânse şi se acoperă bine unele pe altele. Aruncă foile exterioare şi păstrează miezul;

– Peştele va fi probabil bun de mâncat;

– Animalele care au stat afară pe câmp, neprotejate de căderile radioactive, probabil vor fi contaminate.

Plantele vor începe oricum să se contamineze după câteva zile de la depunerea prafului radioactiv, datorită absorbţiei prin rădăcini a apei şi substanţelor din sol.

Apa de la robinet sau cea de ploaie va fi contaminată. Fierberea nu îndepărtează radiaţiile. Dar apa depozitată dinainte în puţuri, peşteri, rezervoare acoperite -este probabil potabilă (până se contaminează şi ea de la apa proaspătă)

Boală de iradiere – vezi la #19.7.

18.2. RĂZBOIUL BIOLOGIC

Deşi Convenţia din 1925 de la Geneva (semnată de 133 de state, dar neacceptată de 21 state) a interzis arma biologică, se pare că numeroase ţări au studiat-o şi dezvoltat-o. Războiul biologic constă în aruncarea unor cutii cu microbi sau otrăvuri, sub formă de prafuri ori lichide, asupra adversarilor. Microbii sunt variante îmbunătăţite în laborator ale unor bacterii, virusuri, ciuperci care produc boli grave la oameni, animale, plante. Otrăvurile sunt toxine foarte puternice, produse de microbi sau de animale.

Arma biologică acţionează numai asupra organismelor vii, lăsând intactă infrastructura; este foarte ieftină. Este arma ţărilor sărace. Iată cât costă distrugerea unui singur om adversar: cu arme convenţionale aproximativ 2000 dolari; cu arme nucleare – 800 dolari, iar cu arma biologică – 1 dolar.

Pe de altă parte, oamenii se pot apăra eficient şi simplu de armele biologice (cunoscute!) prin vaccinare, igienă, mască respiratorie, decontaminare (spălare, neutralizare etc). Adică, se procedează la fel ca la orice epidemie. De aceea arma biologică nu este gândită să omoare – ci să incapaciteze populaţia, soldaţii, adversarii; sau să distrugă economia ori agricultura adversarului (plantele agricole, animalele domestice).

Cele mai importante şi mai cunoscute boli grave care pot apărea în cazul unui război biologic de modă veche sunt arătate în tabel – dar există şi altele noi încă secrete, mult mai eficiente, mai groaznice.

Alte informaţii:

Antraxul (buba neagră) este o boală a animalelor, care se poate transmite la om pe cale cutanată, pulmonară, intestinală.

Holera se ia numai prin apa şi alimentele contaminate. După o incubaţie de 12-28 ore apare o diaree bruscă, nedureroasă, care poate atinge 201/24 h; apoi vomă.

Ciuma (pesta) poate avea diverse forme: bubonică (buboaie care apar în urma muşcăturilor de purici infectaţi); pulmonară (microbii pătrund prin căile respiratorii); septicemică (infecţia se răspândeşte în tot organismul, după un început bu-bonic sau pulmonar). Ciuma bubonică are o evoluţie mai uşoară. Formele grave, mortale şi extrem de contagioase sunt cele pulmonară şi septicemică.

Variola (vărsatul): după câteva zile de la apariţie, petele roşii se transformă în vezicule cu lichid limpede, care în scurt timp devin purulente. O dată cu apariţia puroiului, starea generală se agravează din nou pentru 10-15 zile. După acest interval bubele se usucă şi se cojesc. Adeseori boala este mortală.

Morva (răpciugă) este o maladie contagioasă cu caracter acut, a cailor, transmisibilă la om, caracterizată prin febră, erupţii ale pielii şi mucoaselor.

Principalul pericol al armei biologice constă în faptul că îmbolnăvirea se poate produce nu numai la persoanele care s-au aflat în zona infectată ci şi prin: contactul necontrolat cu oamenii sau animalele provenite din zona infectată, nerespectarea regulilor de izolare (carantină), consumarea apei şi a alimentelor infectate.

Protecţia – se poate face prin măsuri de:

a) Anihilarea căilor de transmitere a infecţiilor:

– protejarea căilor respiratorii, a pielii şi mucoaselor cu ajutorul mijloacelor speciale sau simple de protecţie individuală;

– etanşarea uşilor şi ferestrelor de la locuinţă, întreprindere etc;

– igiena strictă: evitarea consumării apei din surse necontrolate de organele sanitare; evitarea mâncării neprelucrate la cald (se va consuma numai apă fiartă timp de 20 minute); protejarea rezervelor de alimente;

– colectarea igienică a gunoaielor; menţinerea curăţeniei la closete (în special a celor fără apă curgătoare; dezinfectarea şi decontaminarea lor se face cu cioramină sau var); autocontrolul preventiv al corpului şi îmbrăcăminţii;

– decontaminarea locuinţei, a surselor de apă şi a alimentelor;

– anunţarea organelor de protecţie civilă în cazul apariţiei unor aglomerări suspecte de insecte sau rozătoare.

‘ b) Creşterea rezistenţei organismului: prin vaccinare.

c) Izolarea sursei de infecţie: orice persoană cu temperatură mare trebuie izolată şi anunţată la medic; îndeplinirea indicaţiilor date de organele medicale privind depistarea purtătorilor de microbi.

După atacul biologic -o mare importanţă în prevenirea bolilor molipsitoare o au: respectarea normelor de igienă individuală şi colectivă, igiena resurselor de apă, combaterea insectelor şi rozătoarelor.

Boala	Durata incubare zile	Durata bolii, până la deces, zile	Simptome	Calea de transmisie
Antraxul	1-5	3-5	febră, oboseală, respiraţie grea, şoc, pneumonie	piele, respiraţie, digestivă
Botulismul	2-4	1-3	asfixie	hrană, respiraţie
Bruceloza	7-21	câteva	la animale: avortul epizootie; la om: septicemie cu stare acută şi atenuată.	contactul cu animalele infectate sau produsele acestora
Ciuma (pesta)	1-9	1-2	febră, dureri de cap, greţuri, vomă, agitaţie, delir	respiraţie, piele
Febra Q	10-20	14-21	dureri musculare, la cap, transpiraţie intensă	contact
Holera	1-6		febră, vomă, dureri abdominale, diaree, stare generală proastă	hrană
Tularemia	3-5	max 30	ca ciuma, dar mai slabe
Variola	1-4		febră mare, dureri de cap, vomă, stare generală rea, pete roşii care încep să se umfle	respiraţie, hrană, piele

Stai în adăpost sau în casă până la terminarea decontaminării străzilor, terenurilor etc. infectate. Nu consuma alimentele şi nu folosi obiectele găsite pe câmp, sau pe stradă.

Uneori căderea bombelor biologice poate să treacă neobservată. La locul căderii se pot găsi: bucăţi de diferite mărimi din bombele biologice aruncate din avion, resturi de cutii, pachete, saci, precum şi grupuri neobişnuite de insecte, rozătoare, păsări – în cantităţi uneori nepotrivite locului sau anotimpului respectiv. Nu atinge obiectele suspecte!

Dacă insectele sau rozătoarele descoperite au tendinţa de împrăştiere, organizaţi pe loc echipe de 3-4 oameni ca să le prindă şi să le distrugă, fără însă a le atinge direct cu mâna, ci folosind unelte improvizate, la îndemână: sape, lopeţi etc. Insectele, rozătoarele, obiectele suspecte găsite lângă locurile unde au căzut bombe vor fi distruse, decontaminate cu lapte de var, formol sau acid fenic.

Dacă nu este pericol de incendiu – locul respectiv se stropeşte cu petrol şi se aprinde. Se consideră contaminaţi oamenii şi animalele aflate în focarul biologic, care au consumat alimente sau apă suspecte, infectate, ori au venit în contact direct cu oamenii şi animalele îmbolnăvite. Toţi cei contaminaţi biologic vor executa decontaminarea sanitară, iar hainele lor vor fi tratate în locuri special amenajate de către organele de protecţie civilă. Se vor lua măsuri ca nici o persoană sau animal să nu părăsească zona supusă atacului biologic şi nici un obiect, aliment sau produs agricol să nu fie scos din zona contaminată. Prin aplicarea carantinei se interzice şi pătrunderea în zona contaminată a oricărei persoane din afara acestei zone.

La primele semne ale bolii trebuie chemat medicul şi anunţate autorităţile. Până la venirea medicului, bolnavii suspecţi vor fi izolaţi într-o încăpere separată, vor mânca din farfurii şi cu tacâmuri ţinute separat de celelalte vase ale familiei. Obiectele atinse de aceştia (veselă, haine, aşternuturi, closet etc.) vor fi decontaminate prin fierbere cu leşie.

18.3. RĂZBOIUL CHIMIC

Substanţele toxice de luptă (STL), chiar în cantităţi mici, provoacă urgent vătămări grave şi chiar moartea. Ele pot acţiona sub formă de gaze, vapori, în stare solidă, lichidă (picături) şi pătrund în organism prin: aer, apă, hrană, piele. Dar STL îşi pierd capacitatea de distrugere relativ repede (câteva zile). Unele îşi păstrează capacitatea de acţiune mai mult timp, fiind considerate „persistente”, iar altele mai puţin timp, fiind socotite „trecătoare”.

După efectul asupra oamenilor, STL se împart în: neuroparalizante, asfixiante, sufocante, toxic vezicante, iritante, psihochimice.

Persistenţa STL este influenţată de starea vremii şi de natura terenului. Astfel: curenţii de aer împrăştie substanţele sub formă gazoasă sau de vapori, micşorându-le eficacitatea; temperatura ridicată le scurtează persistenţa; ploile spală terenul contaminat, uneori chiar apa din sol le dizolvă şi le neutralizează. Pe solul pietros STL au persistenţa mai mică decât pe un sol afânat, acoperit cu vegetaţie. Cele sub formă de gaz sau vapori mai grei ca aerul se acumulează în albiile râurilor, văi, şanţuri, păduri, locurile cu vegetaţie înaltă şi deasă, ceea ce le permite să-şi prelungească capacitatea de acţiune, chiar dacă sunt trecătoare.

Condiţiile meteorologice cum ar fi temperatura, vântul, ploaia, ninsoarea, ceaţa etc. au o influenţă puternică asupra stării zonei contaminate şi duratei de acţiune a STL.

Vântul puternic, violent, slăbeşte acţiunea gazelor (împrăştie şi diluează aerul contaminat; măreşte viteza de evaporare a substanţei toxice). Vântul slab sau lipsa vântului întăreşte acţiunea STL. Precipitaţiile (ploaia, zăpada) nu sunt favorabile STL. Ploile puternice spală substanţele de pe sol, de pe obiecte, şi micşorează foarte mult gradul de contaminare.

Protecţia oamenilor şi a animalelor împotriva acţiunii STL constă în evitarea contactului direct cu acestea prin: adăpostirea în camera de locuit sau adăposturi etanşe, cu atmosfera nepoluată; îmbrăcarea mijlocelor individuale de protecţie (masca contra gazelor şi combinezonul de protecţie a pielii).

Accidentele chimice (industriale, de transport etc). La apariţia pericolului de răspândire accidentală a unor substanţe periculoase, autorităţile vor alarma populaţia din zona de acţiune a norului sau a lichidului toxic.

Cetăţenii se vor apăra fie cu mijloacele individuale de protecţie (mască, pele-rină etc), fie prin adăpostirea în locuinţe (într-o încăpere etanşeizată), adăposturi de protecţie civilă, sau prin evacuare (autoevacuare) temporară. Protecţia animalelor se realizează prin izolare în grajduri la care se dansează uşile, ferestrele. În zona de acţiune a norului toxic se mai introduc: restricţii de consum a apei şi produselor agroalimentare sau furajelor expuse contaminării; restricţii de circulaţie; măsuri suplimentare de pază şi ordine.

La masca de gaz se pot asambla diverse cartuşe filtrante, marcate cu o bandă de culoare:

– galbenă – pentru protecţie contra clorului, bioxidului de sulf, hidrogenului sulfurat;

– albastră (pentru acid cianhidric);

– verde (pentru amoniac).

18.4. MUNIŢIA NEEXPLODATĂ

Nebunia unora devine suferinţa altora, mai devreme sau mai târziu. Şi azi mai apar bombe, grenade, proiectile rămase din războaiele mondiale. Recent au început să apară şi proiectile din uraniu sărăcit – totuşi radioactiv. Sau minele antipersonal: până în 1997 fuseseră pozate în lume (Angola, Bosnia, Cambodgia, Mozambic, Afganistan etc.) circa 70-100 milioane de mine -care fac în continuu aproximativ 2000 victime pe lună (majoritatea copii).

Dacă descoperi muniţie sau armament de orice fel:

– NU le atinge, NU le lovi, NU le mişca;

– NU încerca să demontezi focoasele sau alte elemente componente;

– NU le ridica, transporta sau depozita în locuinţă, în curte sau în grămezi din

fier vechi;

– Semnalizează şi marchează vizibil şi explicit locul, pericolul;

– Anunţă imediat Poliţia!