Cadranul Banilor | Cum poti sa faci bani

CADRANUL BANILOR

N-ai nevoie de bani ca să faci bani

Nu este nevoie nici de educaţie superioara (diplome)

Mulţi oameni care au reuşit în viaţă au părăsit şcoala înainte de a obţine o diplomă de absolvire. Thomas Edison (General Electric), Henry Ford, Bill Gates (Microsoft), Steve Jobs (Apple Computer), Ted Turner (CNN), Michael Dell.

Atunci de ce ai nevoie?

Ai nevoie de un vis, de multă hotărâre şi fermitate, de dorinţa de a învăţa repede, de capacitatea de a-ţi folosi cum trebuie capacităţile şi de a ştii sigur cadranul care îţi va aduce averea.

Cadranul banilor

A – Angajat

L – Liber profesionist

P – Patron

I – Investitor

Diversele metode de obţinere a unui venit necesită mentalităţi diferite, capacităţi practice diferite, căi educaţionale diferite şi tipuri diferite de oameni.

„A” – ANGAJAT

Când aud cuvântul „siguranţă” sau „beneficii”, îmi fac o idee despre caracteristicile esenţiale ale unei persoane. Cuvântul „siguranţă” se foloseşte des ca răspuns la sentimentul de teamă. Dacă cineva simte o teamă, atunci nevoia de siguranţă este o expresie des folosită pentru cineva care provine mai ales din cadranul „A”. Când se pune problema banilor şi a unui servici, sunt mulţi oameni care nu suportă, senzaţia de teamă care apare odată cu nesiguranţa economică … de aici, nevoia de siguranţă. Cuvântul „beneficii” înseamnă că oamenii se aşteaptă şi la recompense suplimentare, clar menţionate în contracte – compensaţii bine stabilite, ca de exemplu asistenţa medicală sau un plan de pensii. Motivul principal este că vor să se simtă în siguranţă şi să vadă acest lucru scris negru pe alb. Nesiguranţa nu-i face fericiţi, siguranţa da. Ei gândesc aşa: „Eu îţi dau ţie asta … iar tu îmi promiţi să-mi dai asta în schimb”.

Vor să li se alunge sentimentul de teamă printr-un anumit grad de siguranţă, de aceea vor căuta siguranţa şi acorduri bine stabilite când se pune problema unei angajări. Sunt sinceri când spun: „Nu mă interesează atât de mult banii”. Pentru ei, ideea de siguranţă, este de multe ori, mai importantă decât banii.

Angajaţii pot fi preşedinţii sau paznici la o firmă. Nu e vorba atât despre ce fac, cât despre înţelegerea contractuală pe care o au cu persoana sau organizaţia care i-a angajat.

„L” – LIBER PROFESIONIST

Există oameni care vor să fie „proprii lor stăpâni”. Sau cărora le place „să facă un lucru pe cont propriu”, adică „cei care fac lucrul singur”.

În acest grup veţi găsi „profesionişti” cu o educaţie solidă, care şi-au petrecut ani de zile în şcoală, precum doctorii, avocaţii şi stomatologii.

Tot în grupul „L” sunt oamenii care au preferat să-şi continue educaţia decât să se rezume la învăţământul obligatoriu. Acest grup cuprinde vânzătorii cu comision direct – agenţii imobiliari, de exemplu – ca şi micii întreprinzători, precum proprietari de magazine cu amănuntul, cei care deţin curăţătorii, restauratori, consultanţi, terapeuţi, agenţi de turism, mecanici auto, instalatori, tâmplari, predicatori, electricieni, frizeri şi coafeze şi artişti.

Melodia preferată a celor din acest grup va fi „Nimeni nu face asta mai bine” sau „ Am făcut asta în felul meu”.

Persoanele care sunt proprii lor angajaţi sunt foarte adesea „perfecţionişti”, tari ca stânca. Vor întotdeauna să-şi îndeplinească treaba excepţional de bine. În mintea lor, sunt siguri că nimeni altcineva nu poate face lucrul respectiv mai bine decât ei, din care cauză nu au încredere în nimeni că ar putea să facă lucrul respectiv mai bine decât ei, că ar putea să facă ceva conform tiparului lor … tipar pe care ei îl consideră „cel corect”. În multe privinţe, ei sunt adevăraţi artişti, cu propriul lor stil şi propriile lor metode de a face lucru.

Şi de aceea îi angajăm. Dacă angajezi un neurochirurg, vrei ca respectivul să aibă o experienţă şi să se specializeze ani de zile, dar, mult mai important decât asta, vrei ca neurochirurgul să fie un perfecţionist. Acelaşi lucru se aplică stomatologului, coafezei, consultantului de piaţă, instalatorului, electricianului, avocatului sau instructorului. Tu, în calitate de client care angajezi pe cineva, vrei ca persoana respectivă să fie cea mai bună.

Pentru cei din acest grup, banii nu sunt cel mai important lucru în legătură cu munca lor, ci de a fi respectaţi ca specialişti este mult mai important decât banii. La angajare, cel mai bine e să le spui ce vrei să facă şi să-i laşi apoi singuri să-şi îndeplinească sarcina. Nici n-au nevoie, nici nu doresc să fie supravegheaţi. Dacă te amesteci prea mult, vor părăsi, pur şi simplu, lucrul şi-ţi vor spune să angajezi pe altcineva. Banii nu sunt primul lucru care îi interesează: independenţa lor, da.

Adeseori, când vine vorba despre bani „L”-ului tare nu-i place ca venitul lui – sau al ei – să depindă de alţi oameni. Cu alte cuvinte, dacă cei din cadranul „L” muncesc din greu, vor să fie bine plătiţi pentru efortul lor. Cei din acest grup nu agreează faptul că banii pe care îi câştigă să depindă de o persoană sau de un grup de persoane care nu muncesc tot atât de bine sau mult ca ei. Dacă muncesc bine, plăteşte-i bine. Ei sunt conştienţi că dacă nu muncesc cum se cuvine, nu merită să fie bine plătiţi. Când e vorba de muncă şi bani, ei sunt foarte independenţi.

Unul din defectele tipului „L” care are succes este că succesul înseamnă, pur şi simplu, mai multă muncă. Cu alte cuvinte, munca eficientă are drept rezultat şi mai multă muncă.

Dacă „A” – angajatul – reacţionează adesea la teama de a nu avea bani, căutând siguranţa „L”-ul reacţionează diferit. Persoanele din acest cadran răspund la sentimentul de teamă nu căutând siguranţa, ci preluând controlul asupra situaţiei şi rezolvând-o singuri. Când e vorba de teamă şi de risc, aceştia „apucă taurul de coarne”.

Acest grup întâmpină adesea dificultăţi când trebuie să angajeze pe alţii să facă ceea ce fac ei, pentru că, în mintea lor, nimeni nu se ridică la înălţimea aşteptărilor lor. Ceea ce îi face pe cei din acest grup să spună adeseori: „E greu să găseşti pe cineva de nădejde în zile noastre”.

De asemenea, dacă cei din grupul acesta instruiesc pe alţii să facă ceea ce fac ei, persoana nou instruită sfârşeşte adesea prin a-i părăsi ca să-i „lase să facă treaba singuri”, „să-şi fie proprii lor stăpâni”, „să facă lucrurile în stilul lor” şi să aibă şansa de a-şi exprima propria personalitate.

Mulţi din grupul „L” ezită să angajeze sau să instruiască pe alţii întrucât, o dată instruiţi, aceştia sfârşesc prin a deveni „concurenţa”, ceea ce îi face să trudească şi mai mult şi să facă treaba singuri.

„P” – Patron

Acest grup de oameni ar putea fi aproape opusul celor din „L”. Celor care le place să se înconjoare de oameni inteligenţi din toate cele patru categorii: A, L, P, I. Spre deosebire de „L”, cărora nu le place să delege pe altcineva să facă treaba (pentru că nimeni nu o face mai bine decât ei), adevăraţii „P” agreează acest lucru. Motoul caracteristic al celor din „P” este: „De ce să faci tu asta când poţi angaja pe altcineva s-o facă pentru tine, cineva care s-o facă şi mai bine?”

Henry Ford se încadra în acest model. După cum spun gurile rele, un grup de ziarişti, l-au acuzat că era „ignorant”. Au pretins că în realitate, nu ştia mai nimic. Ford i-a invitat în biroul său şi le-a propus să-i pună orice fel de întrebare vor, iar el le va răspunde. Ziarişti s-au adunat în jurul celui mai puternic industriaş american şi a început să-i pună întrebări.

Ford i-a ascultat, iar când a terminat cu întrebările, a întins, pur şi simplu, mâna după telefoanele după biroul său şi a chemat pe câţiva dintre asistenţii lui geniali şi i-a rugat să dea comisiei răspunsurile pe care le dorea. A încheiat prin a informa ziarişti că preferă să angajeze oameni inteligenţi, cu educaţie superioară, care să vină cu răspunsuri, pentru ca el să poată avea mintea liberă pentru sarcini mai importante. Cum ar fi, sarcina de „a gândi”.

Unul din citatele care i se atribuie lui Ford spune: „Gânditul este cea mai grea muncă din câte există. De aceea atât de puţini oameni se implică în asta”.

Există o ştiinţă a afacerilor şi a conducerii, ca şi o artă a afacerilor şi a conducerii. Mulţi oameni pot avea ori una ori alta, dar să fi un „P” plin de succes, ai neapărat nevoie să le ai pe amândouă. Pentru mine, ambele sunt studii de o viaţă … şi durează o viaţă. „Capacitatea de lider, este capacitatea de a scoate la iveală ce e mai bun în oameni”. „Cunoştinţele practice ale afacerilor sunt simple şi uşoare … partea grea e lucrul cu oamenii”

Diferenţa dintre tipul de afacere „L” şi „P”

Cei care sunt adevăraţii „P”, îşi pot lăsa afacerea un an sau chiar mai mulţi, iar când vor reveni vor găsi afacerea mai prosperă şi mergând mai bine decât atunci când au lăsat-o. În tipul de afacere „L”, dacă „L”-ul dispare unul sau mai mulţi ani, există riscul să nu mai aibă nici o afacere la care să se întoarcă.

Prin urmare, care este diferenţa? In cuvinte simple, „L”-ul deţine o slujbă, „P” deţine un sistem, sistem în care angajează persoane competente. „L”-ul este sistemul, de aceea, cei din cadranul „L” nu-şi pot lăsa afacerea. Cei care deţin o afacere de tip „P” se pot duce în vacanţă pe viaţă, pentru că ei deţin un sistem, nu o slujbă. Dacă „P” e în concediu, banii tot apar.

Ca să obţii succes ca „P” ai nevoie de:

• Deţinerea sau controlul sistemului

• Capacitatea de a conduce oamenii

Pentru ca persoanele din „L” să evolueze spre „P”, e nevoie să convertească ceea ce sunt şi ceea ce ştiu într-un sistem … iar mulţi nu sunt în stare s-o facă …. sau de cele mai multe ori, sunt prea legaţi de cadranul lor.

Personalitatea predispune oamenii la un anumit tip de comportament, indiferent de vointa lor. O poveste cu talc vorbeste despre o broasca si un scorpion care vroiau sa traverseze o apa curgatoare. Scorpionul o roaga pe broasca sa il ia si pe el in spate, dar broasca sta pe ganduri, temandu-se ca va fi intepata mortal. Vazand-o ca ezita, scorpionul o asigura ca este in siguranta, caci daca ar intepa-o, ar muri amandoi. Broasca accepta, il ia pe scorpion in spate si incepe sa inoate. Insa la mijlocul distantei, scorpionul o inteapa. Cu ultima suflare, broasca intreaba: „De ce?”, iar scorpionul raspunde: „Pentru ca asta e natura mea”. Si mor amandoi.

Există idei noi în număr nelimitat, miliarde de oameni care au de oferit produse sau servicii, milioane de produse, dar numai un număr restrâns de oameni ştiu cum să construiască sisteme foarte bune de afaceri.

În ceea ce îi priveşte pe cei din cadranul „L”, când se pune problema să încredinţeze o treabă altei persoane, gândul lor logic sună cam aşa „O s-o fac mai bine eu singur”.

Acesta e unul din motivele pentru care multe din afacerile iniţiate de cei din „L” sunt afaceri de tip familial. Sentimentul de încredere e mai mare în familie. Pentru ei, „sângele apă nu se face”.

„I” – INVESTITOR

Investitorii fac bani din bani. Ei nu trebuie să muncească pentru că banii lor lucrează pentru ei.

Cadranul „I” este terenul de sport al celor bogaţi. Indiferent de cadranul în care oamenii îşi produc banii, dacă speră să fie bogaţi într-o zi, trebuie în final, să ajungă în cadranul „I”. Doar în acest cadran banii se convertesc în averi.

Mulţi dintre noi au auzit că secretele averilor uriaşe sunt:

• TAP – Timpul Altor Persoane

• BAP – Banii Altor Persoane

Bill Gates de la Microsoft n-a creat el un mare produs. El a cumpărat produsul de la altcineva şi a ridicat un sistem global puternic în jurul lui.

Pentru alţii, această activitate ar putea fi foarte dificilă … pentru că mulţi ţin cu dinţii de un cadran, de o mentalitate.

În cel mai rău caz, veţi afla de ce unii oameni muncesc mai puţin, câştigă mai mulţi bani, plătesc impozite mai puţine, şi se simt, din punct de vedere financiar, mai sigur decât alţii. E, pur şi simplu, nevoie să ştii din care cadran să eşti, şi când.

Acum câţiva ani, am citit un articol care spunea că majoritatea celor bogaţi obţin 70% din venitul lor din investiţii – sau din cadranul „I”, şi mai puţin de 30% din salarii – sau din cadranul „A”. Iar dacă sunt „A”, exisă şansa ca ei să fie angajaţi ai propriilor lor companii.

Când afacerea are succes trebuie concentrată atenţia pe creşterea activelor până în acel punct în care fluxul monetar provenit din ele să fie mai mare decât cheltuielile. Siguranţa o dau bunurile tangibile – proprietăţi imobiliare, acţiuni – care să producă un venit pasiv mai mare decât cheltuielile.

Definiţia averii

„Numărul de zile în care poţi supravieţui fără să munceşti (fără ca nimeni din familie să muncească) şi să-ţi menţii nivelul de trai”.

De exemplu: Dacă cheltuieşti pe lună 1.000$ şi dacă ai 3.000$ economisiţi, averea ta este de aproximativ trei luni sau 90 de zile. Averea se măsoară în timp, nu în dolari.

Mulţi medici spun că principala problemă a zilelor noastre este stresul, provocat de faptul că în pofida unei munci extenuante, nu ai niciodată destui bani. Principala cauză a bolilor este ceea ce el numeşte „cancerul portofelului”.

Oamenii investesc în educaţie. Educaţia tradiţională are un rol important, deoarece, cât ai o educaţie mai bună, cu atât sporesc şansele tale de a câştiga bani. Patru ani de facultate sa orice alt tip de învăţământ superior merită efortul şi este o investiţie excelentă, dar asta nu este suficient ca să te îmbogăţeşti.

Loialitatea şi conştiinciozitatea în muncă reprezintă o altă formă de investiţie – ca în cazul unui angajat care a lucrat o viaţă într-o firmă sau instituţie de stat. Drept recompensă, prin contract, persoana respectivă va primi o pensie pe viaţă. Aceasta este o formă de investiţie obişnuită în Epoca Industrializării, dar vetustă în Epoca Informaţiei.

Deşi se folosesc încă, aceste programe de pensie au devenit, oficial, vetuste. Ideea ca o firmă să fie responsabilă pentru tine, ca pensionar, Iar guvernul să strângă banii pentru necesităţile tale prin programele de pensii este închisă, care şi-a pierdut viabilitatea.

Majoritatea oamenilor pun bani deoparte în contul de pensie, sperând că, la vremea pensionării, vor obţine mai mulţi bani decât au economist.

De ce nu există mai mulţi investitori?

Cadranul „I” este cadranul în care câştigi cel mai mult, munceşti mai puţin şi plăteşti mai puţine impozite. Atunci de ce nu există mai mulţi investitori? Pentru aceleaşi motive pentru care mulţi oameni nu încep afaceri pe cont propriu. Totul se poate rezuma la un singur cuvânt: „risc”.

Teama aceasta de a nu pierde banii împarte investitorii în patru mari categorii:

1. Cei cărora nu le place riscul şi nu fac, în consecinţă, nimic decât să meargă la sigur, păstrându-şi banii în bancă

2. Cei care predau sarcina de a investi banii altcuiva, unui consultat financiar sau unui administrator de fonduri mutuale

3. Cei care joacă jocuri de noroc

4. Investitorii

Diferenţa dintre un jucător şi un investitor este următoarea: pentru jucător, a investi este un joc al întâmplării, pentru un investitor, a investi este un joc al inteligenţei. Iar pentru cei care îşi preda altora banii ca să-i investească, a investi este, cel mai adesea, un joc pe care nu vor să-l înveţe. Important pentru această categorie este să-şi aleagă cu multă grijă consultantul financiar.

Astăzi, toată lumea trebuie să meargă la şcoală ca să înveţe cum să obţină o slujbă bună, dar, în acelaşi timp, trebuie să ştim şi cum să investim, iar cum să faci o investiţie nu se învaţă în şcoală.

Una din reminiscenţele Epocii Industriale este că prea multă lume depinde de guvern pentru rezolvarea problemelor lor. Prea mulţi au ajuns să depindă de guvern ca să elimine riscurile cu care e confrunţi în viaţă. Începutul Epocii Informaţiei marchează sfârşitul marelui guvern aşa cum îl ştim.

Nu ne mai aflăm în acea epocă. Timpurile s-au schimbat. Problema este că ideile multora nu s-au schimbat.

În Epoca Informaţiei, expresia „departe de casă” nu va însemna o altă ţară care este paradisul impozitelor … ci va însemna „spaţiul cibernetic”. Epoca Informaţiei ne cere să devenim cu toţii mai independenţi şi să începem să ne maturizăm.

Oamenii care îşi asumă riscul schimbă lumea. Puţini oameni s-au îmbogăţit fără să rişte.

Marele secret este acesta: ca să fii liber din punct de vedere financiar nu ai nevoie nici de bani, nici de o educaţie solidă. Nu e nevoie nici să rişti. În loc de toate acestea, preţul libertăţii se măsoară în vise, dorinţă şi capacitatea de a surmonta dezamăgirile pe care la întâlnim cu toţii de-a lungul drumului. Eşti de acord să plăteşti preţul?

Unii sunt preocupaţi de siguranţa serviciului, iar alţi, mai mult de libertatea financiară.

De ce caută oamenii siguranţa serviciului

Primul motiv pentru care oamenii caută siguranţa slujbei este că aşa sunt învăţaţi, la şcoală şi acasă.

Milioane de oameni continuă să urmeze acest sfat. Mulţi dintre noi au fost „programaţi”, din primele zile ale existenţei noastre, să se gândească mai degrabă la siguranţa slujbei decât la siguranţa sau libertatea financiară.

Asta se întâmplă când munceşti conştiincios şi ai succes pe partea stângă a Cadranului. Succesul aici îţi aduce timp din ce în ce mai puţin şi puţini bani.

Inteligenţa financiară nu constă atât de mult în câţi bani faci, ci cât timp îi păstrezi, cât de mult muncesc banii pentru tine şi câte generaţii asiguri cu ei.

Ştiu că mulţi caută libertatea şi fericirea. Problema este că mulţi oameni n-au fost instruiţi să muncească conform cadranelor „P” şi „I”.

Să faci ce ştii, singur

„A”-ul devine „L”

Tot mai mulţi oameni au luat hotărârea de „a-şi începe propria afacere”, de „a face ce ştiu, singuri” şi de „a fi propriul lor şef”.

După părerea mea, a fi „L” poate fi recompensatoriu, dar şi foarte riscant. Cred că „L” este cel mai dur cadran. Şansele de a eşua sunt foarte mari. Şi dacă reuşeşti, succesul e şi mai rău decât eşecul. Asta deoarece, dacă ai succes, vei munci ca „L” mai mult decât dacă eşti „A”, „P” sau „I” … şi vei trudi aşa timp îndelungat, atâta timp cât vei avea succes.

Motivul pentru care „L” munceşte cel mai mult este pentru că ei fac parte din categoria celor care sunt „şi bucătar şef şi cel care spală vasele”. Ei trebuie să efectueze şi să poarte răspunderea pentru toate activităţile care, într-o mare firmă, sunt îndeplinite de mulţi directori şi angajaţi. „L”-ul începător răspunde, de obicei, la telefon, plăteşte facturile, dă telefoane ca să-şi vândă produsul, încearcă să-şi facă publicitate cu un buget mic, se ocupă de clienţi, face angajări, concediază angajaţii, ţine locul angajaţilor când aceştia lipsesc, discută cu perceptorul, se ceartă cu inspectorii guvernamentali, şi aşa mai departe.

La scară naţională, 9 din 10 astfel de afacerişti eşuează în primii cinci ani, iar 99 din 100 dintre micile afaceri dispar, categoric în primii 10 ani.

Poate de aceea speranţa de viaţă a doctorilor şi avocaţilor este mai mică decât a celorlalţi. Media lor de viaţă este de 58 de ani. Pentru toţi ceilalţi, este 70.

De ce cei bogaţi plătesc puţine taxe pe venit?

Simplu: pentru că nu-şi câştigă banii ca salariaţii. Cei foarte bogaţi ştiu că modul cel mai bun de a evita, legal, plata taxelor, este producerea venitului în sectoarele „P” şi „I”.

Cunoaşterea înseamnă putere … tot ce trebuie să facă este să aştepte să apară ocazia de a-şi folosi cunoştinţele, şi vor avea apoi şi banii.

În loc să pui banii pentru pensie într-un cont şi să speri că totul va fi bine, investeşte-i. Oamenii se simt încrezători când au cunoştinţele necesare atât ca investitori, cât şi ca salariaţi. La fel cum studiem în şcoală ca să avem un serviciu, vă sfătuiesc să studiaţi ca să deveniţi investitori profesionişti.

Drumul aceasta din „L” spre „P” este, cel mai adesea, cel urmat de marii antrenori, ca Bill Gates, de exemplu. Nu este cel mai uşor, dar, după părerea mea, este cel mai bun.

Chiar dacă nu ai mulţi bani, e important să investeşti în educaţia ta … pentru ca atunci când se petrece schimbarea, să fii mai bine pregătit s-o întâmpini. Să nu fii prins nepregătit şi plin de temeri.

Am cunoscut mulţi „P” plini de succes care şi-au vândut afacerile pe milioane de dolari, iar averea astfel obţinută li s-a urcat la cap. Înclină să creadă că dolarii pe care îi au sunt măsura coeficientului lor de inteligenţă, aşa că îşi face o intrare plină de măreţie în cadranul „I” şi … pierd totul.

Adevărul este că sarcina şefului tău nu este să te facă bogat.

Dacă îţi manevrezi banii cu înţelepciune şi înveţi cadranele „P” şi „I”, atunci când eşti pe drumul care te va duce spre o mare avere personală şi, ce foarte important, spre libertate.

Singura diferenţă dintre un om bogat şi un om sărac este ce face fiecare în timpul liber.

Adevăraţii investitori investesc în cei buni din cadranul „P”, care au sisteme stabile de afaceri. E riscant să investeşti într-un „A” sau „L” care nu cunoaşte diferenţa dintre sistem şi produs … sau căruia îi lipsesc calităţile de conducător.

Adevărul este că a investi înseamnă să ai capital şi cunoştinţele solide. Uneori îţi trebuie o grămadă de capital şi timp ca să acumulezi acele cunoştinţe. Mulţi investitori de succes au pierdut de multe ori înainte de a câştiga. Cei care reuşesc ştiu că succesul este un profesor prost. Înveţi din greşeli, iar în cadranul „I” greşelile costă bani. Dacă nu ai nici capital, nici cunoştinţele necesare, încercarea de a deveni investitor este o adevărată sinucidere financiară.

Eşecul este o parte a succesului

Cele mai multe lucruri pe care le învăţăm despre noi înşine sunt atunci când nu reuşim ceva … să nu te temi, deci, de nereuşite. Nu poţi avea succes fără să ai şi eşec … Oamenii care n-au succes înseamnă că n-au eşuat niciodată.

Adeseori oamenii rămân blocaţi în cadranul „L” în cursul călătoriei spre „P”. Asta se întâmplă mai ales pentru că nu elaborează un sistem suficient de puternic şi, în consecinţă, sfârşesc prin a deveni parte integrantă din sistem. „P”-ul plin de succes dezvoltă un sistem care va merge sigur, fără să-l implice şi pe el.

Majoritatea consultanţilor sunt în cadranul „L”. Lumea e plină de „L”-uri care încearcă să-ţi spună cum să fii „P” sau „I”. Fii atent la sfaturile care ţi se dau. Ţine-ţi mintea deschisă, receptivă, dar gândeşte-te întotdeauna din care cadran vine sfatul respectiv.

Conducătorii îşi consideră adeseori subordonaţii ca fiindu-le inferiori. Conducătorii trebuie să ghideze oamenii, care sunt, de multe ori mai inteligenţi decât ei.

Ca să înveţi despre toate sistemele necesare unei companii mari, ai nevoie de 10 -15 ani de lucru acolo, familiarizându-te cu toate aspectele afacerii.

Chiar şi cu un mentor sau cu ani îndelungaţi de experienţă, cea dintâi metodă este muncă intensă. Crearea propriului tău sistem necesită nenumărate încercări şi greşeli, costuri cu procedurile legale, şi hârţogărie. Toate astea se petrec în vreme ce tu încerci să-ţi formezi oamenii.

Cei care solicită bani pentru munca lor nu cunosc diferenţa dintre produs şi sistem.

Oricât mi-ar plăcea un proiect, produs sau o persoană, îi refuz dacă nu au experienţă în crearea şi conducerea sistemului afacerii.

Marketingul în reţea

Cred că marketingul în reţea oferă oamenilor posibilitatea de a acumula venitul pasiv de care au nevoie în perioada cât învaţă să devină investitori profesionişti. Ştiu că marketingul în reţea înseamnă multă muncă. Succesul în orice cadran este, însă, muncă şi iar muncă.

Sunt organizaţii de marketing în reţea interesate doar să le vindeţi sistemul prietenilor voştri. Sunt organizaţii interesate să vă instruiască şi să vă ajute să obţineţi succes.

Două lucruri esenţiale pentru a deveni un „P” de succes:

1. Ca să obţii succes, trebuie să înveţi să-ţi învingi frica de a fi respins şi să încetezi să te mai întrebi, îngrijorat, ce crede lumea despre tine. Am cunoscut nenumărate persoane care se abţineau să facă sau să zică ceva doar pentru că se temeau de ce ar spune prietenii lor dacă ar face altfel. Ştiu asta pentru că şi eu am fost ca ei.

Una din frazele pe care mi le-am repetat tot timpul a fost: „Ce crezi tu despre mine nu mă priveşti câtuşi de puţin. Cel mai important lucru e ce gândesc eu despre mine”.

2. Să înveţi să conduci oamenii. Munca cu diverse tipuri de oameni este cel mai greu lucru în afaceri. Oamenii pe care-i ştiu, şi care au succes în orice afacere, sunt cei cu calităţi înnăscute de conducători. Capacitatea de a te înţelege şi a-i inspira pe oameni este un dar nepreţuit. O calitate care se poate învăţa.

Dacă organizaţia îndeplineşte următoarele cinci criterii, atunci, şi numai atunci, uită-te la produsul lor:

1. Sunt organizaţii verificate, care au obţinut succes, cu un sistem de distribuire şi un plan de compensări care s-au dovedit a fi un succes vreme îndelungată;

2. Au ocazii de afaceri în care poţi reuşi, poţi crede şi pe care le poţi împărtăşi celorlalţi;

3. Au programe continue, pe termen lung, care să te dezvolte pe tine, ca fiinţă umană. Încrederea în sine este vitală pe partea dreaptă a Cadranului.

4. Au un puternic program-mentor. Vrei să înveţi de la lideri, nu de la consultanţi. Oamenii care sunt deja lideri pe partea dreaptă a Cadranului vor ca şi tu să reuşeşti.

5. Au oameni pe care îi respecţi şi cu care te simţi bine.

Dacă scopul tău e să fii vânzător, să fii „L”, atunci produsul este cel mai important lucru. Dar dacă intenţionezi să devii un „P” pe termen lung, atunci sistemul, educaţia de-o viaţă şi oamenii sunt mult mai importante.

Cea mai importantă cheie a succesului într-o companie de marketing în reţea este, totuşi, angajamentul pe termen lung atât din parte ta, cât şi din partea organizaţiei, de a face din tine liderul în afaceri care vrei să devii.

Astăzi, libertatea şi siguranţa nu se găsesc atât în ceea ce avem, cât în ceea ce ştim că putem construi cu încrederea în celălalt.

Concesiunile şi marketingul în reţea au îndepărtat partea dificilă a dezvoltării propriului său sistem.

Siguranţa e mai importantă decât plăcerea. Cinismul este o combinaţie de teamă şi ignoranţă, care provoacă, la rândul ei, aroganţa. Dar partea cea mai proastă cu criticii este că-i infestează pe cei din jur cu tema lor adâncă, deghizată în inteligenţă.

Dacă nu eşti încă investitor pe termen lung, grăbeşte-te să devii, cât mai urgent cu putinţă. Ce vrea să însemne asta? Înseamnă să te aşezi la masă şi să elaborezi un plan. Preia controlul asupra obiceiului tău de a cheltui banii. Micşorează cât se poate datoriile şi pasivele. Nu-ţi depăşi mijloacele de trai dar încearcă să le sporeşti. Calculează cât trebuie să investeşti pe lună şi câte luni, la o rată a profitului rezonabilă, ca să vezi cât îţi ia să-ţi realizezi ţelurile. Ţeluri ca: La ce vârstă intenţionezi să încetezi să mai munceşti? De ce sumă vei avea nevoie pe lună?

Având un plan pe termen lung care reduce cheltuielile de consum şi-ţi permite să depui o mică sumă de bani, periodic, într-un fond mutual bun, faci primul pas spre prosperitatea de pensionar, cu condiţia să începi devreme şi să veghezi cu un ochi critic la tot ce faci.

Investeşte doar în fonduri mutuale şi în acţiuni sigure.

Banii au talentul de a spori inteligenţa foarte repede. Tema şi ezitarea le trag înapoi.

Eşecul face parte din succes.

Cheltuie o mică avere pe sfaturi componente, profesioniste nu doar pentru a-ţi mări averea, şi pentru a o apăra împotriva familiei, prietenilor, proceselor şi statului.

Scopul unui capitalist este să facă mai mulţi bani prin orchestrarea sinergetică a banilor, aptitudinilor şi timpului altor persoane.

Adevăraţii capitalişti crează investiţii pentru ei şi pentru alţii, folosind aptitudinile şi banii altor persoane. Adevăraţii capitalişti nu au nevoie de bani ca să facă bani, pentru că ştiu, pur şi simplu, cum să folosească banii şi timpul altor oameni.

Investitorii adoră jocul banilor mai mult decât orice alt joc … mai mult decât golful, grădinăritul sau glumele prosteşti. Acesta este jocul care îi face să se simtă că trăiesc. Indiferent dacă pierd sau câştigă bani, o să-i auzi spunând „Îmi place la nebunie jocul ăsta”.

Pentru a crea o lume mai bună avem nevoie de mai mulţi, nu de mai puţini capitalişti, cum încearcă să vă convingă cinicii.

Adevărul este că sunt mai mulţi cinici decât capitalişti. Cinicii – fac mai mult zgomot, menţin teama în sufletul oamenilor şi caută siguranţa în locul libertăţii. „Nu există încă o statuie ridicată unui cinic sau o universitate fondată de unul”.

Recunosc nu numai calităţile, ci şi, cum spune Zig Ziglar „defectele de caracter” care mă trag înapoi. Calea spre marile averi financiare înseamnă consolidarea calităţilor şi abordarea defectelor tale de caracter. Iar ca să faci asta, trebuie mai întâi să admiţi că ele există şi nu să pretinzi că eşti „fără cusur”.

Nu importă ce vezi cu ochii. O proprietate imobiliară rămâne o proprietate imobiliară. Certificatul de acţiuni al unei companii este tot un certificat de acţiuni. Lucrurile astea le vezi cu ochii tăi. Important este, însă ceea ce nu vezi. E vorba de afacerea în sine, de acordul fiscal, de piaţă, management, factori de risc, bani, structura corporaţiei, legile impozitelor şi o mie de alte lucruri care fac dint-o investiţie un lucru bun sau rău.

Dacă faci ceva, comiţi greşeli, dar învăţăm cel mai bine din greşeli. Ţine minte că lucrurile importante nu se învaţă în sala de clasă. Se învaţă doar acţionând, făcând greşeli şi corectându-le. Aşa se instalează înţelepciunea.

Când cineva îţi spune: „Nu poţi să faci aşa ceva”, şi îndreaptă spre tine un deget … celelalte trei sunt îndreptate spre el.

„Nu poţi să faci aşa ceva” nu înseamnă neapărat „nu poţi”. Cel mai adesea „ei nu pot”.

„Nu importă câţi bani faci, ci câţi bani păstrezi, cât de bine muncesc ei pentru tine şi câte generaţii asiguri cu ei”.

În medie, când investesc, oamenii au 95% ochi şi doar 5% minte. Dacă vrei să devii profesionist pe partea dreaptă a Cadranului, trebuie să-ţi obişnuieşti ochii să vadă doar 5% şi mintea să vadă restul de 95%.

Ai nevoie de bani ca să faci bani. Capacitatea de a face bani din bani începe cu înţelegerea cuvintelor şi numerelor. „Dacă banii nu sunt mai întâi în mintea ta, nu vor ajunge nicicând în mâinile tale”. „A face investiţii nu este riscant. A fi neştiutor este riscant”.

„Dacă nu şti nimic, atunci, orice sfat e mai bun decât nici unul. Dar, dacă nu şti să faci diferenţa între un sfat prost şi unul bun, atunci este riscant”.

„E necesar, mai întâi, să-ţi aduci contribuţia îmbunătăţindu-ţi cunoştinţele financiare.

Casa ta, luată cu împrumut, este un activ, dar bancherii nu îţi spun al cui activ este. Dacă citeşti declaraţiile financiare, e uşor să-ţi dai seama că locuinţa ta nu este un activ al tău.

Regula este simplă: „Activele pun bani în buzunarul meu. Pasivele iau bani din buzunarul meu.”

O ipotecă nu e un activ, ci un pasiv. Este activ în foaia de bilanţ a băncii … nu a ta.

Oricine a făcut cursuri de contabilitate ştie că un bilanţ trebuie să fie echilibrat. De unde se echilibrează? Nu se prea echilibrează pe foaia ta de bilanţ. Dacă te uiţi la bilanţul băncii, acolo e adevărata poveste pe care o spun cifrele.

Asta e contabilitatea din cadranele „P” şi „I”. Dar nu aşa se predau cunoştinţele fundamentale de contabilitate … valoarea casei tale ca făcând parte din active, iar ipoteca din pasive … valoarea casei tale fluctuează o dată cu piaţa, în vreme ce ipoteca ta este un pasiv stabil, pe care piaţa nu îl afectează.

„P”-ul şi „I”-ul nu consideră „valoarea” casei tale drept activ, întrucât nu creează profit.

Persoanele din „P” şi „I” includ casa pe lista activelor doar când generează un profit pozitiv.

Motivul principal, însă, pentru care o casă, chiar fără o ipotecă pe ea, rămâne la pasive este că, în realitate, nu e în proprietatea ta. Statul îţi impune plata impozitelor pentru ea, chiar dacă eşti proprietarul ei. Nu mai plăti impozitele pe proprietate şi vei afla cine e adevăratul proprietar al casei tale.

Definiţia proprietăţii imobiliare

„Ipotecă” este „o înţelegere până la moarte”, cuvântul „finanţe” care înseamnă penalizare.

Regalitatea a creat derivatele – „impozitele” şi „ipotecile” – ca modalitate de a permite oamenilor obişnuiţi să-şi finanţeze proprietatea … Bancherul tău nu va mai denumi ipoteca; el va spune că e „asigurată” de pământ … regalitatea a înţeles că banii nu mai sunt produşi deţinerea unor suprafeţe întinse de pământ, ci de „derivatele” care provin din proprietatea funciară, a înfiinţat băncile, cu scopul de a manevra afacerile tot mai mari. Pământul este denumit „proprietate imobiliară” (real estate), pentru că, indiferent cât plăteşti pentru el, nu-ţi va aparţine niciodată. El aparţine tot „regilor”.

„Când îţi spune un bancher că rata dobânzii tale este de 8%”. Bancherii nu mint … nu spun tot adevărul.

Statul oferă scutiri de taxe pentru a încuraja plătitorii de taxe să cumpere case şi mai mari, ceea ce înseamnă impozite pe proprietate şi mai mari pentru stat … toate agenţiile de ipotecări te somează să o plăteşti pentru ipotecarea casei.

Bancherii spun că locuinţa ta se încadrează la active nu mint. Statul te scuteşte de impozite pentru că ai datorii, nu o face pentru că îl procupă viitorul tău financiar. Aşadar, când îţi spune bancherul, contabilul, avocatul sau profesorii la şcoală că locuinţa ta face parte din active, au omis doar să menţioneze ale cui sunt acele active, au omis doar să menţioneze ale cui sunt acele active.

Ţi se oferă o scutire de taxe pentru că îţi cumperi o casă mare şi intri într-o nouă datorie … dar nu ţi se oferă o scutire de taxe şi pentru că economiseşti bani.

Au fost călcaţi în picioare de jocul ăsta atât de tare, că nu mai au cum să facă alte datorii … dacă ai prea multe datorii lumea îţi ia tot ce ai … timp, muncă, viaţă, casă, încredere şi, dacă îi laşi, îţi ia şi demnitatea.

Fiecare dolar era, odată, susţinut de aur şi de argint, iar acum este un IDNB (Îţi datorez nişte bani) garantat de taxele plătite de contribuabilii statului care emite banii.

Dacă elementul cheie al banilor – încrederea – dispare brusc, economia se prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc … iar castelul ăsta s-a dărâmat de nenumărate ori de-a lungul istoriei.

„Cine îţi e dator?”

Pentru investitori banii sunt un joc, pentru majoritatea oamenilor, banii înseamnă supravieţuire. Pentru cei mai mulţi, banii sunt un joc pe care sunt obligaţi să-l joace, şi îl urăsc. Din nefericire, cu cât creşte gradul nostru de civilizaţie, cu atât mai mult fac parte banii din viaţa noastră.

Dar, din păcate, când e vorba de bani, bunul simţ e ne-bun.

O afacere bună trebuie să aibă sens, din punct de vedere economic, şi în vremuri bune şi în vremuri rele.

Pentru mulţi, banii înseamnă supravieţuire … uneori chiar viaţa.

Dacă vrei să ai succes pe partea dreaptă, când vine vorba de bani, trebuie să ştii diferenţa dintre fapte şi păreri. Nu poţi accepta orbeşte sfaturile financiare, aşa cum fac cei din partea stângă.

Majoritatea oamenilor se luptă cu banii pentru că îşi petrec întreaga viaţă folosind păreri, nu fapte, când iau decizii financiare. Păreri ca: „Locuinţa ta face parte din active”, „Preţul proprietăţilor imobiliare creşte întotdeauna”, „Ai nevoie de bani să faci bani”, „Acţiunile de la bursă au trecut întotdeauna proprietăţile imobiliare”, „Trebuie să-ţi diversifici portofoliul”, „Trebuie să fii necinstit ca să ajungi bogat”, „E riscant să investeşti”.

Aurul e singurul activ, cu condiţia să-l cumperi la un preţ mai mic decât cel la care îl vinzi.

În ultimă instanţă, doar cifrele financiare ale tranzacţiei deosebesc faptele de păreri.

Mulţi iau banii câştigaţi cu greu şi-i transformă în pasive de-o viaţă.

Milioane de oameni au luat, şi iau încă, decizii financiare pe baza părerilor moştenite din generaţie în generaţie … Şi apoi se întrebă de ce se luptă cu banii.

Ca să-şi schimbe viaţa, ei ar trebui mai întâi să-şi schimbe opiniile … apoi să înceapă să privească cu atenţie faptele.

Ca să obţii succesul în viaţă, mai ales cel financiar, trebuie să faci diferenţa. Dacă nu poţi verifica dacă acela e un fapt, atunci el este o părere.

Când e vorba de bani, majoritatea oamenilor sunt fie leneşi, fie caută scurtătură, şi, deci, nu depun atenţia cuvenită.

Prea multă atenţie cuvenită se numeşte şi „paralizia analizei”. Ideea este că trebuie să cerni faptele şi părerile şi apoi să iei decizia.

Se spune că americanul mediu e la distanţă de trei salarii de faliment, doar pentru că încearcă să aibă o viaţă mai bună şi este călcat în picioare de jocul banilor.

Cei mai mulţi se duc la şcoală şi învaţă să fie jucători în acest joc, dar nimeni nu le-a explicat jocul.

Adevărata problemă o constituie transformările interioare prin care treci şi cine vei fi la capătul acestui proces. Pentru unii, procesul e uşor. Pentru alţii, călătoria e imposibilă.

Dacă vă ataşaţi de bani, e greu să produci o breşă în acest tip de ataşament. Pentru a deveni bogat păraseşte ideea de a munci pentru bani.

Dacă primeşti bani ca salariat, atunci o să te obişnuieşti cu acel mod de a-i obţine. Dacă te obişnuieşti să faci bani pentru că eşti propriul tău angajat, îţi vine greu, în general, să fisurezi ataşamentul de această modalitate de a obţine banii. Iar dacă te obişnuieşti să foloseşti mâna întinsă statului, atunci, e şi mai greu să spargi tiparul.

De aceea nu trebuie să muncim niciodată pentru bani. Trebuie să învăţăm să ne creăm propriul nostru sistem de a produce şi acumula bani.

Partea cea mai grea în încercarea de a deveni oameni care produc bani în cadranul „P” este trecutul nostru, care ne trăge înapoi.

Motivul pentru care e greu să schimbi tiparul, este că, în ziua de azi, banii sunt esenţiali pentru a trăi. În Epoca Agricolă, banii nu erau la fel de importanţi, pentru că pământul oferea hrană, adăpost, căldură şi apă fără bani. În timpul Epocii Industriale, banii au căpătat semnificaţia vieţii înseşi. Astăzi, şi apa costă bani.

Când începi să te muţi din cadranul „A” în cadranul „P”, aceea parte din tine care e obişnuită să fie „A”, sau se teme că viaţa are un sfârşit, se împotriveşte. E ca o persoană care se îneacă şi se luptă din răsputeri să respire, sau ca un om care, mort de foame fiind, va mânca orice ca să supravieţuiască.

Această luptă care se dă în forul tău interior face ca trecerea să fie atât de dificilă. Adevărata problemă este lupta dintre vechiul tău eu, care moare, şi eul care încerci să devii. Acea parte din tine care doreşte siguranţa se află în război cu partea din tine care caută libertatea. Doar tu poţi decide care din ele va câştiga. Fie vei construi propria ta afacere, fie te vei întoarce la a fi salariat pe vecie.

Te interesează mai mult să supravieţuieşti tu ca persoană, decât să-ţi păstrezi viu visul. Teama a alungat pasiunea. Cel mai bun mod de a-ţi continua drumul este să-ţi păstrezi vie flacăra din inimă. Adu-ţi aminte întotdeauna ce-ai hotărât să faci, şi drumul îţi va fi uşor. Cum începe să te îngrijoreze soarta ta, cum începe şi teama să-ţi roadă sufletul. Pasiunea clădeşte afacerea. Nu teama. „Ia-ţi pasiunea şi fă-o să devină realitate”.

Temerele şi absenţa succesului mă copleşeau, iar visul meu fusese împins deoparte. Visul de a crea un alt sistem de şcoală. Un program educativ pentru cei care doreau să devină antreprenori şi investitori.

Nu-mi displăcea şcoala. O uram. Uram faptul că trebuia să stau şi să ascult pe cineva, de care nu-mi plăcea şi pe care nici nu-l respectam în mod deosebit, vorbind luni în şir despre un subiect care nu mă interesa câtuşi de puţin. Mă foiam, mă răsuceam, făceam probleme clasei, în cazul în care nu plecam de la oră.

Îmi plăcea să învăţ, dar uram şcoala. Detestam, pur şi simplu, faptul că stăteam acolo şi mă lăsam programat să devin ce nu voiam.

Winston Churchill a spus: „Sunt gata întotdeauna să învăţ, dar nu întotdeauna îmi place când mă învaţă altcineva”.

John Updike a spus: „În înţelepciunea lor, strămoşii noştri au hotărât că, copiii sunt un efort pentru părinţi. Aşa că au făcut închisori numite şcoli, dotate cu modalităţi de tortură, numite educaţie”.

Galileo a spus: „Nu poţi învăţa pe nimeni nimic; poţi doar să-l ajuţi să găsească învăţătura în forul lui interior”.

Mark Twain a spus: „N-am lăsat niciodată şcoala să se amestece în educaţia mea”.

Albert Einstein: „E prea multă educaţie, mai ales în şcolile americane”.

Pasiunea mea era să creez un sistem educativ în care oamenii să înveţe altfel.

M-am pregătit să devin o persoană care creează afaceri sau sisteme de afaceri.

Am început să mă gândesc să-i învăţ pe oameni cum să devină proprietari de afaceri, nu salariaţi într-o afacere.

Afacerea decade nu din lipsa unui sistem, ci din lipsa inimii, sau a pasiunii.

Puterea combinaţiei dintre mâna de lucru ieftină şi inovaţiile tehnologice.

Am înţeles că ideea unui salariu mare şi a unei slujbe sigure pentru muncitori şi managerii din clasa mijlocie era o idee al cărei timp trecuse.

„Îmi trimit copilul la o şcoală bună, ca să poată obţine o slujbă bună, sigură”, mă cutremură. A fi pregătit pentru o slujbă e o idee bună dacă e pe termen scurt, dar nu e suficientă pe termen lung.

Zilele şcolii sunt numărate. E timpul să construieşti un sistem în jurul inimii tale. Construieşte un sistem în jurul pasiunii tale. Lasă baltă firma ta de producţie şi apucă-te de construit ce ştii că trebuie să construieşti.

Folosind metode total opuse celor folosite de şcoala tradiţională. În loc să le cerem cursanţilor să stea liniştiţi, îi încurajăm să fie activi. În loc să fie plictisitori, insistam ca profesorii să fie plini de umor. În loc să dăm note cursanţilor, aceştia dădeau note profesorilor. Dacă profesorul obţinea note proaste, fie era supus unui program de pregătire intensiv, fie era rugat să plece.

Vârsta, pregătirea anterioară, sexul sau religia nu erau criterii. Tot ce le ceream cursanţilor era dorinţa sinceră de a învăţa şi de a învăţa repede. Reuşisem să predăm cunoştinţele de contabilitate dintr-un an şcolar într-o singură zi.

În loc să-i punem să concureze la teste, le ceream să conlucreze în echipă. Apoi, puneam o echipă să concureze cu alta, pe baza aceluiaşi test. În loc să se lupte pentru note, pariam pe bani.

Profesorul trebuia doar să iasă din scenă în momentul în care se declanşa competiţia de învăţare.

Oamenii care veneau la noi erau cei care vroiau să creeze slujbe, nu cei care căutau o slujbă.

Construisem un nou sistem de educaţie, iar piaţa îl adora. Pasiunea noastră făcuse lucrurile să se întâmple, pentru că pasiunea şi un sistem bun înving teama şi programarea din trecut.

„Pasiunea clădeşte afaceri. Nu teama.”

Ceea ce ne împiedică să schimbăm cadranele se află adesea în faptul că suntem condiţionaţi de trecut.

Dacă iei note bune, n-ai să-ţi găseşti o slujbă bună, sigură, cu multe avantaje. Ei bine, astăzi mulţi au note bune, dar sunt din ce în ce mai puţine slujbe sigure, la fel şi beneficiile, de exemplu programele de pensii. Din ce în ce mai mulţi oameni, chiar şi aceia cu note bune, trebuie „să-şi vadă de interesele lor” şi nu să caute doar o slujbă unde „vor vedea de interesele altora.”

Siguranţa a devenit un mit. Învăţaţi ceva nou şi integraţi-vă în această lume nouă, curajoasă. Nu vă ascundeţi de ea.

Ca să faci mai mulţi bani, nu trebuie decât să lărgeşti sistemul şi să angajezi mai mulţi oameni.

Cei care sunt investitori de nivel înalt sunt îngrijoraţi dacă piaţa ia un curs ascendent sau descendent, pentru că, cunoştinţele pe care le au îi ajută să facă bani în oricare din cele două situaţii.

Capacitatea de a citi cifrele, sistemele financiare şi sistemele de afaceri îţi oferă o vedere pe care muritorii de rând nu o au.

De fapt, cei de pe partea stângă gândesc în cuvinte, iar ca să ai succes pe partea dreaptă, mai ales în cadranul „I”, trebuie să gândeşti în cifre … nu în cuvinte. E chiar riscant să fii investitor dacă gândeşti încă în cuvinte.

Dacă vrei să construieşti o afacere de nivel mondial, cifrele înseamnă totul. Nu cuvintele. De aceea atât de multe companii sunt conduse de cineva care au un calculator în loc de cap.

Dacă vrei să ai succes pe partea dreapta, când e vorba de bani, trebuie neapărat să ştii diferenţa dintre fapte şi opinii. N-ai voie să accepţi orbeşte sfaturi financiare, aşa cum fac cei din partea stângă. E imperios necesar să ştii cifrele. Trebuie să ştii faptele. Iar cifrele îţi vor spune faptele.

Partea stângă e riscantă, cei care acţionează aici nu-şi asumă riscul, iar cei din partea dreaptă sunt plătiţi pentru acelaşi lucru.

Cu cât mai repede vrei să te îmbogăţeşti, cu atât trebuie să fii mai exact cu cifrele.

Vestea bună este că, datorită avantajelor oferite de tehnologie şi noile produse, e mult mai uşor să înveţi, astăzi, de ce ai nevoie pentru a-ţi construi propriul sistem şi să te pui repede la punct cu cunoştinţele financiare.

Atât de simplă este în realitate calea spre o avere extraordinară. Cu alte cuvinte, în această lume a înaltei tehnologii, principiile de îmbogăţire rămân simple. Aş spune că e vorba doar de bun simţ. Dar, din nefericire, când e vorba de bani, bunul simţ e ne-bun.

De exemplu, n-are nici un sens pentru mine să dai omului o scutire de impozite ca să piardă bani şi să trăiască restul vieţii în datorii. Sau să crezi că locuinţa face parte din active, când, în realitate ea face parte din pasivele care te face să dai bani în fiecare zi. Sau să ai un guvern care cheltuie mai mult decât adună din taxe. Sau să trimiţi un copil la şcoală ca să înveţe în speranţa găsirii unei slujbe bune, dar să nu-l înveţi nimic pe bietul copil despre bani.

E uşor să faci ce fac cei bogaţi. Unul din motivele pentru care sunt mulţi oameni bogaţi care n-au mers deloc bine în şcoală este că sectorul „a face” din secţiunea a te îmbogăţi este foarte simplu. Nu trebuie să mergi la şcoală ca să te îmbogăţeşti. Sectorul „a face” din procesul de îmbogăţire nu e, categoric, ştiinţa de a construi rachete.

Bunul cel mai de preţ al celor bogaţi este că ei gândesc altfel decât ceilalţi

Adevărul este că oamenii care muncesc cel mai conştiincios nu se îmbogăţesc. Dacă vei să te îmbogăţeşti trebuie „să gândeşti”. Gândeşte independent, nu te lua după mulţime. Dacă faci ce face toată lumea, vei sfârşi prin a avea ce are toată lumea. Iar, pentru marea majoritate, ceea ce au este muncă trudnică de ani de zile, taxe incorecte şi o viaţă de datorii.

EŞTI – ACŢIONEZI – AI

Majoritatea celor care vor să aibă un trup perfect ţin întâi regim, apoi se duc la o sală de gimnastică. Asta durează câteva săptămâni după care toţi revin la vechile obiceiuri: mănâncă pizza şi cartofi prăjiţi şi, în loc să se ducă la sala de gimnastică, se uită la televizor. Aceasta e un exemplu de „a face” în loc de „a fi”.

Milioane de oameni caută regimul perfect pe care să-l urmeze ca să slăbească. Se concentrează mai degrabă la ce trebuie să facă, decât la ce trebuie să devină. Regimul nu te ajută dacă nu-ţi schimbi mentalitatea. În a treia săptămână, vechile obiceiuri – mâncatul fără măsură, lipsa de exerciţii şi televizorul – preiau din nou controlul.

Mulţi cumpără un set nou de crose în speranţa că-şi vor îmbunătăţi stilul, în loc să înceapă cu atitudinea, mentalitatea şi convingerile unui jucător de golf profesionist. Un jucător prost, cu un set nou de crose, rămâne tot un jucător prost.

Simpla cumpărare de acţiuni, fonduri mutuale, proprietăţi imobiliare şi obligaţiuni nu îmbogăţeşte pe nimeni.

Cel care are mentalitatea unui ratat va pierde întotdeauna, indiferent câte acţiuni, obligaţiuni, proprietăţi imobiliare sau fonduri mutuale o să cumpere.

Unii nu fac decât să meargă şi să caute „persoana potrivită” în loc să acţioneze ca să fie „persoana potrivită”.

Nu vă îndreptaţi eforturile asupra celuilalt, îndreptaţi-vă eforturile spre gândirile voastre despre acea persoană.

Oameni care voiau „să schimbe lumea” dar care nu ajunseră nicăieri. Au vrut să-i facă pe toţi ceilalţi să se schimbe, dar nu şi pe ei înşişi.

Oamenii cred că muncind din greu pentru bani şi cumpărând, apoi, diverse lucruri care le dau aparenţa de oameni bogaţi, chiar sunt bogaţi. În cele mai multe cazuri, nu sunt. Convingerea asta nu face decât să-i epuizeze. Ei numesc asta „să ţii pasul cu familia cutare”, dar, dacă ai observat, „familia cutare” e epuizată.

Puţini au văzut căsuţa în care locuia. De-abia după ce au făcut o mulţime de bani şi au începu să curgă profiturile din activele sale, a cumpărat o casă nouă, mare, pentru familia sa. N-a împrumutat bani. A plătit-o cu bani gheaţă.

CADRANUL BANILOR ARATĂ CUM SĂ FII … NU CE SĂ FACI

Nu atât ceea ce fac „P” sau „I” are importanţă, cât mai ales ce „gândesc” ei. Ce sunt în străfundul sufletului lor.

Vestea bună e că n-ai nevoie de prea mulţi bani ca să schimbi felul în care gândeşti. De fapt, poţi să-o faci şi gratis. Vestea proastă e că, uneori, e foarte greu să schimbi gândurile acelea din străfunduri pe care ţi le-au vârât în cap generaţii după generaţii, sau pe care le-ai învăţat de la prieteni, de la colegii de muncă sau de la şcoală. Şi totuşi, se poate. Despre acest lucru vorbeşte cartea în primul rând. Nu este atât o carte de genul „cum să … ”, ci ce trebuie să faci ca să ajungi liber din punct de vedre financiar.

Le place „să facă lucruri ei înşişi” pentru că simt nevoia să se asigure că lucrurile se fac „cum se cuvine”. Şi cum găsesc greu pe cineva care să facă lucrurile „cum se cuvine” le fac ei înşişi.

Pentru mulţi „L”, adevărata problemă este „controlul”. Ei simt nevoia imperioasă de a deţine controlul. Urăsc să facă greşeli. Dar detestă şi mai mult persoane care fac greşeli să le pun pe seama lor de aceea sunt „L”-uri excelente, şi tot de aceea sunt angajaţi să îndeplinească anumite sarcini. Cer dentistului să fie un perfecţionist. Cer avocatului tău să fie un perfecţionist. Cer neurochirurgului să fie perfecţionist. La fel arhitectului tău. Doar pentru asta îi plăteşti. Aceasta e puterea lor. Dar tot acesta este slăbiciunea lor.

INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ

Mare parte din calitatea de a fi o fiinţă umană constă în a fi uman. Iar a fi uman înseamnă a avea sentimente. Toţi avem aceleaşi sentimente. Toţi simţim teama, tristeţea, mânia, iubirea, ura, dezamăgirea, bucuria, fericirea, şi câte altele. Ceea ce ne individualizează este modul nostru de a manevra aceste sentimente.

Când e vorba de a risca banii, toţi avem sentimentul de teamă … chiar şi cei bogaţi. Diferenţa constă în felul cum tratăm sentimentul de teamă. În cazul multor oameni, teama dă naştere gândului: „Mergi la sigur. Nu risca”.

„Joacă inteligent. Învaţă să mânuieşti riscul”.

Acelaşi sentiment, alte gânduri … un alt fel de a fi … un alt fel de a acţiona … un alt fel de a avea.

TEAMA DE A NU PIERDE BANII

Cea mai importantă cauză al luptei financiare a oamenilor este teama de a nu pierde banii. Din pricina acestui sentiment, oamenii acţionează cu prea multă precauţie, sau cu prea mult control, sau dau, pur şi simplu, banii unei persoane pe care o cred expertă şi speră şi se roagă ca banii să fie acolo când vor avea nevoie de ei.

Inteligenţa Emoţională de Daniel Goleman.

În cartea sa, Goleman explică ghicitoarea veche de secole: de ce oamenii care au rezultate excelente în şcoală nu au aceleaşi rezultate financiare şi în lumea reală. Răspunsul lui este că IQ-ul emoţional este mai puternic decât cel şcolar. Tocmai de aceea persoanele care îşi asumă riscuri, fac greşeli şi îşi revin, se descurcă, de obicei, mai bine decât cei care au învăţat să nu facă greşeli pentru că se tem de riscuri. Prea mulţi oameni termină şcoala cu note mari, şi totuşi, nu sunt pregătiţi emoţional să îşi asume riscuri … mai ales riscuri financiare. Cauza pentru care atât de mulţi profesori nu sunt bogaţi este că ei acţionează într-un „mediu care pedepseşte oamenii care fac greşeli”; în plus, ei înşişi se tem, emoţional, să nu facă greşeli. Pe de altă parte, pentru a fi liberi din punct de vederea financiar, trebuie să învăţăm cum să facem greşeli şi să manevrăm riscurile.

Dacă oamenii îşi petrec întreaga viaţă îngroziţi că şi-ar putea pierde banii temându-se să facă lucrurile altfel decât toată lumea, atunci le va fi imposibil să se îmbogăţească, chiar dacă acest lucru e la fel de simplu precum cumpărarea a patru case verzi şi vânzarea lor contra unui mare hotel roşu.

De exemplu, multe persoane se lasă conduse de emoţii au de sentimente spun lucruri de genul acesta: „N-am chef azi de exerciţii”. Raţiunea le spune că ar trebui să exerseze.

Mulţi oameni care au probleme cu banii nu sunt în stare să-şi controleze emoţiile, sau permit emoţiilor să le dicteze gândurile. Îi auzi spunând: „Urăsc sentimentul de a fi respins”.

A fi adult înseamnă să ştii ce ai de făcut şi să faci, chiar dacă n-ai chef de nimic.

O parte semnificativă a acestui proces este să fii tot timpul atent la gândurile tale „tăcute”, la dialogul tău interior. Nu uita nici faptul că, ceea ce pare a fi logic într-un cadran, nu are sen în altul. Procesul trecerii de la siguranţa financiară sau a serviciului la libertatea financiară este, în primul rând, un proces de schimbare a modului de a gândi. Este procesul în care te străduieşti să afli care gânduri se bazează pe emoţii şi care pe logică. Dacă eşti în stare să-ţi ţii în frâu sentimentele şi să iei în considerare ce ştii că e logic, atunci, ai o şansă să întreprinzi călătoria. Indiferent de ce-ţi spune o persoană din exterior, cea mai importantă conversaţie e cea pe care o ai cu tine însuţi în forul tău interior.

Vestea bună a fost că o dată ce ne-am hotărât, vechile gânduri au încetat să se mai facă auzite, iar noile gânduri, pe care le doream, au devenit noua noastră realitate … gândurile celor din cadranele „P” şi „I”.

Scoate-ţi din cap fraye ca „E nevoie de bani ca să faci bani. Din cauza asta nu pot investi” sau „o s-o fac în felul meu”.

Pot spune cu toată sinceritate că obţinerea libertăţii financiare îţi oferă un mod de gândire mult mai liniştit şi o mult mai mare siguranţă.

Valorile emoţionale esenţiale produc puncte de vedere diferite. Dificultăţile de comunicare dintre proprietarii unei afaceri şi angajaţii lor sunt cauze, de multe ori, de diferenţele dintre valorile emoţionale. Dintotdeauna a existat o luptă între „A” şi „P” pentru că unii vor să fie plătiţi mai bine, iar ceilalţi cer mai multă muncă. De aceea auzim deseori: „Muncesc peste normal şi sunt plătit sub normal”.

Iar din partea cealaltă auzim: „Ce-am putea face să-i motivăm să muncească mai mult şi să fie mai loiali fără să-i mai plătim?”

Am auzit adeseori bancheri, avocaţi, contabili şi alţii ca ei mormăind supăraţi că ei sunt cei învăţaţi, dar că adeseori „marile averi” le fac cei mai puţin şcoliţi. Asta denumesc eu bătălia dintre cei învăţaţi şi cei bogaţi, care este, de fapt, diferenţa dintre cei de pe partea stângă a Cadranului şi cei de pe partea dreaptă … sau „A şi L” împotriva lui „P şi I”.

E nevoie, de multe ori, de o schimbare esenţială în gândirea emoţională, sentimente, convingeri şi atitudine. Amintiţi-vă de: EŞTI – ACŢIONEZI – AI

Lucrurile pe care le fac cei bogaţi sunt, relativ, simple. Diferă doar „EŞTI”. Diferenţa se află în gândurile lor şi în special în dialogul pe care îl poartă cu ei înşişi. Nu spune vreodată:

– Nu-mi pot permite asta.

– Nu pot să fac asta.

– Mergi la sigur.

– Nu pierde banii.

– Ce faci dacă pierzi şi nu te mai refaci niciodată?

Mi-a interzis să pronunţ aceste fraze pentru că avea convingerea că limbajul este cel mai puternic instrument al omului. Tot ce rosteşte şi gândeşte o persoană se transformă în realitate.

Dacă sunt gânduri date pe emoţii, sunt extrem de puternice. Vestea bună e că se pot schimba, cu ajutorul unor prieteni noi, idei noi şi cu puţin timp.

Ca o menţiune interesantă, am cunoscut mulţi profesionişti care nu se tem să investească banii altor oameni şi sunt capabili să facă o groază de bani. Dar când vine vorba să investească sau să-şi rişte banii proprii, teama de a nu pierde devine prea puternică şi pierd. Gândirea lor e condusă de sentimente mai mult decât de logică.

Am cunoscut şi oameni care îşi investesc banii şi câştigă constant, dar care îşi pierd stăpânirea de sine când sunt rugaţi să investească pentru altcineva.

„Pentru a avea succes ca investitor sau proprietar al unei afaceri, trebuie să-ţi păstrezi neutralitatea emoţională faţă de câştig sau pierdere. Câştigul şi pierderea nu sunt decât o parte a jocului”.

În capul meu teama şi îndoiala urlau cât puteau. Eram aproape paralizat de frică când am semnat demisia, mi-am luat salariul şi am ieşit pe uşă.

„Păstrează-ţi calmul, gândeşte liber, fii receptiv, mergi mai departe, cere sfatul cuiva care a mers înaintea ta pe acelaşi drum, ai încredere şi păstrează-ţi credinţa într-o forţă superioară care-ţi vrea binele”.

Ştiam că trebuie să risc. Ştiam că riscul înseamnă să faci greşeli, şi că greşelile te duc spre înţelepciune şi cunoaştere, de care eu nu aveam deloc.

„Nereuşita este o parte a reuşitei”.

Procesul acesta seamănă mai mult cu învăţarea mersului pe bicicletă. În faza iniţială, cazi de multe ori. De cele mai multe ori e frustrat şi stânjenitor, mai ales dacă te privesc prietenii. Dar, după un timp, nu mai cazi deloc, iar mersul pe bicicletă devine un gest automat.

Teama de a cădea s-a micşorat pentru că aveam încredere în capacitatea noastră de a ne ridica.

„De renunţat, poţi renunţa oricând … de ce să renunţi acum?”

Şi un mic avertisment: şi inteligenţa ştie când trebuie să renunţi. Prea des am întâlnit oameni încăpăţânaţi, care se cramponează de un proiect fără nici o şansă de reuşită. Problema de a şti când să renunţi şi când să mergi mai departe este veche de veacuri şi se confruntă cu ea toţi cei care îşi asumă un risc. O modalitate de a rezolva dilema „să merg mai departe sau să renunţ?” este să găseşti un mentor care a reuşit să efectueze traversarea cu bine şi să-i ceri sfatul. O asemenea persoană, care e deja pe partea cealaltă, îţi poate da cel mai bun sfat. Dar fereşte-te de sfaturile celor care au citit doar despre traversare şi sunt plătiţi să ţină cursuri despre ea.

Adeseori, când află că sunt pe punctul de a pierde, de exemplu, preţul acţiunilor lor începe să scadă, vând imediat şi câştigă ce pot. Multora nu le e ruşine să spună că au pierdut, pentru că un câştigător ştie că pierderea e o parte din câştig.

Cheia succesului unui mare investitor este neutralitatea lui faţă de câştig şi pierdere. Atunci, nu-ţi laşi gândurile influenţate de sentimente ca teama şi lăcomia să ia hotărâri în locul tău.

Inteligenţa financiară e strâns legată de inteligenţa emoţională. După părerea mea, majoritatea oamenilor suferă din punct de vedere financiar pentru că gândurile lor sunt controlate de sentimente.

Din nefericire, când ajungem la bani, majoritatea oamenilor din societatea noastră au fost programaţi să fie laşi.

Trecerea din cadranele de pe partea stângă în cele de pe partea dreaptă, este un fapt mai mult emoţional decât practic. Nu recomand această întreprindere celor care nu-şi pot controla gândurile emoţionale. Cei de pe partea stângă consideră că „mergi la sigur” este un gând logic. Nu e. E un gând emoţional. Şi tocmai gândurile emoţionale sunt cele care îi ţin pe oameni legaţi de un cadran sau altul.

Pierderea l-a făcut mai inteligent şi mai hotărât. Mulţi oameni cu averi uriaşe au dat faliment înainte de a se îmbogăţi. Face parte din joc.

Sentimentele sunt cele care îi fac pe oamenii in cadrane diferite să nu se înţeleagă unii cu alţii. Iar disensiunile sunt cauzate de faptul că au opinii emoţionale diferite.

Dacă o persoană nu-şi poate controla emoţiile, şi mulţi nu sunt în stare, atunci, nu-i sfătuiesc să încerce să treacă dincolo.

Banii, vă amintiţi, se văd cu mintea, nu cu ochii.

Când sentimentele se acutizează, dispare inteligenţa financiară.

Gândurile emoţionale îi orbiseră. În loc să meargă înainte şi să tatoneze terenul, ei s-au retras în peşterile lor şi s-au încuiat acolo.

Există un proverb care spune: „Nu ceea ce se întâmplă în viaţa unui om contează … ci semnificaţia pe care omul o dă acelor întâmplări”.

Cheia unei vieţi fericite şi pline de succes este să fii îndeajuns de flexibil ca să reacţionezi cum trebuie la schimbările care apar în drumul tău – să reacţionezi şi să scoţi ce e mai bun din întâmplarea aceea. Din nefericire, majoritatea oamenilor n-au fost dotaţi cu ce trebuie pentru a înţelege cu rapidele transformări economice care au avut loc şi continuă încă. Există o calitate – care e o adevărată binecuvântare pentru oameni: sunt, în general, optimişti, şi au capacitatea de a uita. După 10 sau 12 ani, vor uita … şi lucrurile se vor întâmpla din nou.

Cei de pe partea dreaptă a Cadranului vor vinde de la cele mai mari preţuri ale pieţii tocmai când precauţii de pe partea stângă îşi vor fi învins tema şi vor intra pe piaţă.

Va fi nevoie de alţi 12 ani să se vindece cicatricele emoţionale ale celor care au pierdut banii … dar rănile se vor vindeca tocmai când o altă piaţă se apropie de vârf.

Ei văd lucrurile diferit. Eu văd un grup de oameni pe o parte a Cadranului I, cu o anumită mentalitate, şi alt grup pe partea opusă, cu altă mentalitate. Toţi joacă acest joc al banilor, dar fiecare cadran joacă având propriul său punct de vedere şi propriul său set de reguli.

Problema este că aceia de pe partea stângă nu reuşesc să vadă ce fac cei de pe partea dreaptă, dar ultimii ştiu ce fac primii.

Aveau nevoie de cineva pe care să arunce vina pentru nenorocirea ce-i lovise.

Mulţi caută să arunce vina pe altcineva pentru situaţia lor financiară grea. Adeseori ei îi învinovăţesc pe cei bogaţi pentru problemele financiare pe care le au, fără să realizeze că adevărata cauză a situaţiei lor financiare este propria lor neştiinţă în materie de bani.

Jocul este „Cine este îndatorat, şi cui?”

Una din cele mai importante cărţi pe care le-am citit a fost Filosofii lumii de Robert Heilbrone.

După „Filosofii lumii”, vă recomand să citiţi averea nelimitată după Paul Zane Pilzer, Individul suveran de James Dale Davison, Creasta valului de Robert Pretcher şi Marea explozie ce va veni de Harry Dante.

Una din temele comune tuturor acestor cărţi este aproape, aici chiar după colţ, stă la pândă o fantastică schimbare.

„Fii atent când faci o datorie. Dacă faci o datorie pentru tine personal, asigură-te că e mică. Dacă faci datorii mari, asigură-te că altcineva le plăteşte”.

Acest tip de tranzacţie se efectuează în toată lumea. Cu toate acestea, oriunde merg, oamenii vin şi îmi spun cuvintele magice: „Nu poţi face aşa ceva aici”.

Majoritatea micilor investitori nu reuşesc să înţeleagă că multe din clădirile uriaşe sunt cumpărate şi vândute exact în maniera descrisă mai sus. Uneori ei apelează la o bancă, de cele mai multe ori, nu.

Chestia asta se numeşte: „caută pe unul cu buzunare mari”. Cei bogaţi rareori deţin ceva pe numele lor. Ei îşi păstrează activele în trusturi şi corporaţii, pentru a le proteja.

CÂŞTIG – IMPOZITARE – CHELTUIELI

CÂŞTIG – CHELTUIELI – IMPOZITARE

Dacă corporaţia e a ta, tu faci regulile … cu condiţia să respecţi codul taxelor.

Chiar şi anumite cheltuieli de călătorie pot fi plătite cu bani pre-impozitaţi atâta timp cât demonstrezi cu documente că ai făcut o călătorie de afaceri (de exemplu, ai avut o întrevedere cu directorii). Fii sigur că respecţi regulile, şi gata.

Cred că poţi profita de deducerile legale permise de codul taxelor, dar nu recomand încălcarea legilor.

Repet, cheia posibilităţii de a profita de unele din aceste prevederi este cadranul din care provin veniturile tale. Dacă întregul tău venit este generat de poziţia ta de angajat al unei companii pe care nu o controlezi şi care nu-ţi aparţine, nu prea ai „portiţe” de protecţie a venitului sau activelor tale.

Unii au acest simţ total, dar sunt şi mulţi care nu-l au. În primul rând pentru că şcoala ne instruieşte să fim înalt specializaţi … dar nu şi complex instruiţi.

O dată ce acumulezi experienţă şi bună reputaţie ai nevoie de tot mai puţini bani ca să creezi investiţii din ce în ce mai mari.

Experienţa este cea care contează, este mai importată decât banii.

Dacă reuşeşti să învingi în acel timp de gândire limitată şi să cauţi oameni care-ţi vor spune: „Da, ştiu cum se face asta. Voi fi încântat să-ţi arăt”, viaţa îţi va fi uşoară.

Dacă politicienii vor să rămână în exerciţiu, nu pot să spună adevărul maselor largi. Dacă ar face aşa, ar fi daţi afară din birouri … pentru că masele încă se bazează pe guvern să le rezolve problemele financiare şi medicale. Guvernul nu poate. Guvernul se face din ce în ce mai mic, iar problemele cresc din ce în ce mai mari.

Perceptorul îşi încasează banii, mai întâi, adică impozitele din salarii.

Pe alţii din preocuparea şi sentimentul că toţi mai mulţi oameni trebuie să ştie cum să aibă grijă de ei înşişi devin punct de vedere financiar … şi să nu devină dependenţi de guvern sau de vreo organizaţie pentru a putea trăi.

Poate că guvernele vor continua să facă promisiuni că vor avea grijă de oameni: vor continua să adune taxele şi vor continua să se adâncească în datorii. Poate că piaţa acţiunilor va creşte mereu şi nu va mai coborî nicicând.

Două sentimente umane: lăcomia şi teama.

Idei de genul: „du-te la şcoală, să fii în stare după aceea să-şi găseşti o slujbă bună, sigură”. Educaţia e mult mai importantă acum, decât a fost vreodată înainte.

Felul cum arăţi, educaţia care o ai, dacă eşti alb, sau negru, arămiu sau galben … dacă eşti bărbat sau femeie … toate aceste lucruri contează pe partea stângă a Cadranului. Dar nu contează câtuşi de puţin pe partea dreaptă a Cadranului. Partea dreaptă nu e interesată de culoare sau siguranţă, ci de libertate şi de plăcerea jocului. Dacă vrei să intri în joc pe partea dreaptă, jucătorii te vor întâmpina cu braţele deschise. Dacă joci şi câştigi, bine.

Modalităţi de a ascunde şi salva de taxe averile

E mai uşor să faci bani legal decât să încalci legea şi s-o sfârşeşti în închisoare.

Iar când se modifică legile, averile îşi schimbă stăpânii.

„Construieşte-ţi o afacere şi cumpără proprietăţi imobiliare”. Fă o groază de bani via corporaţii de tip C şi protejează-ţi venitul prin intermediul proprietăţilor imobiliare.

„Afacerea mea nu sunt hamburgerii. Afacerea mea sunt proprietăţile imobiliare”.

În Epoca Informaţiei, informaţia de calitate este bunul cel mai important.

„În vremuri de schimbări … Cei care învaţă vor moşteni pământul, în timp ce erudiţii se trezesc excelenţi dotaţi pentru a manevra o lume care nu mai există”.

Să nu faceţi niciodată afaceri sau investiţii din motive de taxe. O scutire de taxe este o recompensă pentru că faci lucrurile conform dorinţei guvernului. Dar trebuie să fie o recompensă, nu un motiv.

Aceasta e calea pe care o recomand. Dacă nu vă place puteţi face ce fac milioane de oameni care vor să se îmbogăţească repede şi uşor – cumpăraţi-vă un bilet la loto. Cine ştie? Poate că azi e ziua voastră norocoasă.

Sloganul companiei Nike: „Fă-o, şi gata”. Din nefericire, şcolile noastre nu mai spun şi „Nu face greşeli”. Milioane de oameni cu studii superioare, doritori să acţioneze, sunt paralizaţi de teama de a nu face greşeli.

Dacă ai acţionat şi ai făcut o greşeală, ai învăţat ceva, cel puţin, fie mental, emoţional şi/sau fizic.

La urma urmei, aşa învăţăm, din greşeli. Am învăţat să umblăm şi să mergem pe bicicletă făcând greşeli. Persoanelor cărora le e frică să acţioneze, de teama de a nu greşi, s-ar putea să fie inteligente, dar, din punct de vedere emoţional şi fizic, ele sunt handicapate.

Pentru a reuşi:

• Întreţine o viziune şi un plan de lungă durată;

• Crede în recompensa întârziată;

• Foloseşte forţa acumulării în favoarea lor.

Studiul a constatat că aceste persoane gândeau şi planificau totul pe termen lung, ştiind că vor obţine, în cele din urmă, succesul financiar, dacă nu vor renunţa la visul sau viziunea lor. Ca să obţină succes pe termen lung, erau dispuşi să facă sacrificii pe termen scurt – temelia recompensei amânate.

Întâlnesc, în ziua de azi, oameni care sunt nemulţumiţi de mine, pentru că vor să le spun cum să facă mai mulţi bani repede. Nu agreează ideea de a gândi pe termen lung.

Visuri mari şi dorinţe grozave pe termen lung.

Pe scurt, visaţi visuri mari, îndrăzneţe, şi realizaţi-le apoi, câte puţin din fiecare. Fixează-ţi ţeluri realizabile zilnic, care, îndeplinite, oferă motivaţia de care ai nevoie pentru a-ţi continua călătoria spre marele ţel.

Participaţi la cel puţin două seminarii pe an cu tematică referitoare la cadranele „P” şi „I”. Mergem în vacanţe cu specialişti în subiectele care operează în cadranele „P” şi „I”.

„Aşa e. Regulile s-au schimbat. Nimic nu mai e ca înainte”. Dar toţi merg mai departe, făcând acelaşi lucruri vechi, „să se gândească la ziua de mâine”. Regulile erau: „Munceşte din greu şi patronul tău sau guvernul vor avea grijă de tine mâine”.

Deşi regulile s-au schimbat, multă lume nu şi-a schimbat regulile personale … mai ales pe cele financiare.

Eu mai denumesc asta şi Declaraţia Financiară a Epocii Informaţiei, Pentru că venitul este produs strict de informaţie, nu de munca fizică.

În Epoca Informaţiei, cei care vor munci fizic, cel mai greu, vor fi cel mai puţin plătiţi.

Aceasta este gândirea Epocii Informaţiei, din cauza căreia inteligenţa financiară şi inteligenţa emoţională sunt vitale în ziua de azi şi vor fi şi în viitor.

Desigur, răspunsul meu este să te re-educi, ca să ajungi să gândeşti ca un om bogat, nu ca unul sărac sau din clasa de mijloc.

E nevoie de inteligenţă financiară, inteligenţa sistemelor şi inteligenţă emoţională. Aceste lucruri nu se învaţă în şcoală.

Motivul pentru care aceste tipuri de inteligenţă nu se învaţă uşor este că adulţii sunt „conectaţi” la modul de viaţă „munceşte din greu şi cheltuie”. Ei au sentimentul neliniştii financiare, aşa că se grăbesc să se ducă la serviciu şi să muncească din greu. Se întorc acasă şi aud despre urcarea şi coborârea acţiunilor la bursă.

Omul acesta s-a reeducat nu doar mental, ci – lucru mult mai important – emoţional, prin intermediul puterii repetiţiei procesului de învăţare generate de joc. După părerea mea, jocurile sunt un instrument de predare superior, încât cere jucătorului să se implice total în procesul de învăţare, în timp ce se şi distrează. Jocul implică o persoană mental, emoţional şi fizic.

Multă lume crede că, făcând mai mulţi bani, îşi rezolvă problemele financiare, dar, în majoritatea cazurilor, asta nu face decât să înmulţească problemele financiare.

Motivul predominant pentru care majoritatea oamenilor au probleme financiare este că n-au fost niciodată educaţi în spiritul ştiinţei de gestionare a fluxului monetar. Au fost învăţaţi să citească, să scrie, să şofeze şi să înoate, dar n-au fost învăţaţi cum să-şi administreze banii.

„Un câştig mai mare nu rezolvă problema, dacă problema se află în administrarea fluxului monetar”.

Director General al propriei tale vieţi.

„Orice lucru din coloana ta de pasive face parte din coloana de active ale altcuiva”.

Şi tatăl meu cel bogat a luat bani cu împrumut, dar avea grijă să nu devină persoana care plăteşte împrumutul. O datorie bună e aceea pe care o plăteşte altcineva pentru tine, iar o datorie proastă e cea pentru care plăteşti tu însuţi cu sudoare şi sânge. Din această cauză iubea el proprietăţile cu chirie. Mă încuraja să cumpăr proprietăţi cu chirie pentru că „tu iei împrumutul de la bancă, dar chiriaşul îl plăteşte”.

„Cei care ştiu să-şi controleze fluxul monetar muncesc pentru cei care ştiu”.

A. Plăteşte-te pe tine mai întâi. Pune deoparte un anumit procentaj din fiecare salariu sau din fiecare plată pe care o primeşti din alte surse.

B. Concentrează-ţi atenţia asupra reducerii datoriilor personale.

„Este riscant să nu ştii”. A avea cunoştinţe financiare înseamnă să priveşti cifrele cu proprii tăi ochi, dar şi cu mintea, instruită anterior, îţi indică pe care drum se derulează fluxul monetar. „Direcţia în care merge fluxul monetar este totul”.

„Inteligenţa financiară este capacitatea de a converti banii gheaţă sau munca în active care-ţi furnizează fluxul monetar”.

Nu e un semn de mare inteligenţă să-ţi petreci întreaga viaţă muncind din greu pentru bani, doar ca să-i laşi să plece la fel de repede precum au venit.

Persoanele bogate îşi concentrează eforturile asupra acumulării de active, nicidecum asupra muncii trudnice.

După părerea mea, afacerile şi investiţiile sunt riscante. Dar a nu fi educat, este şi mai riscant. Cumpărarea de active nu este riscantă. Cumpărarea unor pasive despre care ţi-a spus cineva că sunt active, da.

Aşadar, trebuie să ştii să faci diferenţa dintre risc şi riscant.

„Dacă vrei să faci avere rapid, apucă-te să rezolvi probleme financiare grele”.

Lecţia spune că trebuie să începi cu afaceri mici şi să înveţi să rezolvi problemele; în felul acesta vei acumula o avere imensă pe măsură ce vei şti tot mai bine rezolvi problemele.

Reguli, una pentru cei bogaţi, iar cealaltă pentru restul lumii. Multe legi sunt împotriva celor care au rămas blocaţi în cursa şobolanului.

Deşi banii pe taxe servesc multe cauze nobile, mare parte din scutirile de taxe, stimulente şi sumele plătite pentru taxe merg la cei bogaţi, iar clasa de mijloc îi plăteşte.

Mă gândesc că este mai uşor să te schimbi pe tine însuţi decât să schimbi sistemul politic.

Miezul unei probleme se află o „oportunitate”, iar investitorii adevăraţi aleargă după oportunităţi.

Celor care vor să-şi găsească pista rapidă, le spun să înceapă cu:

1. Să se preocupe de propriile lor interese;

2. Să preia controlul asupra fluxului lor monetar;

3. Să facă diferenţa între risc şi riscant;

4. Să facă diferenţa între investitorii de tip A, B şi C şi să acţioneze ca atare.

Cine te îndrumă în locurile pe care nu le-ai vizitat niciodată înainte? Mentorul e acea persoană care îţi spune ce e importantă şi ce nu.

„În loc să trăiţi sub nivelul mijloacelor voastre de trai, faceţi să crească mijloacele de trai”.

Banul nu este în sine un rău, dar putere că a munci toată viaţa ca un sclav al banului este un rău, la fel ca a fi sclavul financiar al datoriilor personale.

Multe probleme financiare se ivesc din cauza dorinţei de a poseda lucruri fără valoare.

Alege-ţi mentorii cu înţelepciune. Ai grijă de la cine primeşti un sfat. Când vrei să ajungi undeva, cel mai bine e să întrebi pe cineva care a fost deja acolo.

Dacă crezi că nu le găseşti printre colegii de serviciu, caută-le în cluburile de investiţii, grupurile de marketing din reţea, în alte asociaţii de afaceri.

„Profesioniştii au instructori, amatorii, nu”.

1. CAUTĂ MENTORI

Caută persoane atât în domeniul afacerilor cât şi în cel al investiţiilor, care pot să joace rolul de mentori faţă de tine.

Caută modele. Învaţă din ele.

2. CEI CU CARE ÎŢI PETRECI TIMPUL REPREZINTĂ VIITORUL TĂU

Notează pe hârtie şase persoane cu care îţi petreci cea mai mare parte a timpului. Consideră-ţi copiii ca fiind o singură persoană. Ţine minte că important este cu cine îţi petreci cea mai mare a timpului, nu tipul de relaţie. (Nu citi mai departe până nu ai scris cele şase nume)

Am aflat lucruri despre mine care mi-au făcut plăcere şi altele, mai multe, care nu mi-au făcut plăcere.

Pentru a reuşi să-l schimb, a trebui să-mi schimb modul de gândire, şi, în consecinţă, persoanele cu care îmi petreceam timpul.

Cu doi oameni, mai ales, mă certam permanent, învinuindu-i că ţineau în loc compania. Devenise un obicei să le găsesc vreo vină, să le arăt unde greşeau şi să-i blamez pentru problemele pe care le avea firma noastră.

După ce am terminat exerciţiul, am înţeles că aceia doi cu care-mi spărgeam capul, erau foarte fericiţi cu poziţia pe care o aveau. Eu eram cel care voia schimbarea. Dar, în loc să mă schimb pe mine însumi, îi presam pe ei să se schimbe. După ce am făcut exerciţiul, mi-am dat seama că proiectam asupra celorlalţi propriile mele aşteptări. Voiam să facă ei ceea ce nu voiam eu să fac. Credeam, de asemenea, că ei trebuie să vrea şi să aibă aceleaşi lucruri pe care le vroiam şi le aveam eu. Nu era o relaţie normală. O dată ce am înţeles ce se întâmpla, am fost în stare să iau măsuri pentru a mă schimba.

În următorii ani, vor avea loc schimbări financiare care ne vor pune la încercare curajul. Cei care îşi ţin cel mai bine în frâu sentimentele, care nu le permit emoţiilor să le pună piedici şi care au maturitatea emoţională de a învăţa noi procedee financiare, aceia vor prospera în anii care vin.

Cum spunea Bob Dylan în cântecul lui: „Se schimbă vremurile”.

Aşa-numitele defecte contează doar dacă tu consideri că au importanţă.

Adevărurile personale sunt adeseori rostite în clipe de maximă intensitate emoţională.

Să fiţi atenţi ce cuvinte rostiţi. Fiţi mai ales atenţi la cuvintele care vin din inimă, din stomac, şi din suflet. Dacă vrei să faci o schimbare, trebuie să fii conştient de gândurile şi cuvintele provocate de propriile sentimente. Dacă nu eşti conştient de momentul în care emoţiile iau locul gândirii, n-ai să supravieţuieşti în această călătorie. Te vei trage singur înapoi. Căci, chiar dacă vorbeşti despre altcineva şi spui, de exemplu: „Soţia mea n-o să înţeleagă niciodată”, rosteşti, de fapt, un adevăr, despre tine.

Datoria noastră ca soţ şi soţie, parteneri de afaceri şi suflete pereche de-a lungul acestei călătorii era să ne reamintim unul altuia că fiecare era mai puternic decât îndoielile personale, micimea şi nepotrivirile. În perioada aceea, am învăţat să avem mai multă încredere în noi înşine. Scopul nostru primordial era ceva mai mult decât să ne îmbogăţim, era să învăţăm să avem încredere în noi înşine şi în bani.

Ţine minte că singura persoană care determină gândul pe care vrei să-l crezi despre tine eşti tu. Prin urmare, răsplata călătoriei nu e doar libertatea pe care ţi-o cumperi cu bani, ci şi încrederea pe care o capeţi în tine ... pentru că, în realitate, ele sunt unul şi acelaşi lucru. Cel mai bun sfat pe care vi-l dau este să te pregăteşti zilnic să devii mai mare decât micimea ta. După părerea mea, motivul pentru care majoritatea oamenilor se opresc şi întorc spatele visurilor lor este că persoana aceea neînsemnată care se găseşte în fiecare dintre noi învinge persoana care e mai mare.